Gandesti, gandesti, gandesti, gandesti, de 4 ori ca ai sa traiesti fericit, ca viata e minunata. Si asa este:)

Gandesti, gandesti, gandesti, gandesti ca ai probleme, ca nimic nu-ti merge bine. Si uite ca ti se indeplineste

Tot ce este in viata noastra vine din gandire. Nu trebuie sa ne facem nici o clipa critica ptr asta, ci sa bem paharul ala de vin pana la fund (Blakut , ), sa tragem aer pana-n stomac, ca prea ne-am obisnuit doar pana-n piept sa-l tragem, si sa iesim in natura.

Aiurea, o sa spuna unii...si vor sta in continuare cu telecomanda in mana

Si vor ramane la acelasi stadiu

Crisse.....usor de spus....mai greu cu practica. Nu ma gandesc ca am probleme si totul merge rau.....la sfarsitul zilei trag linie, si ce vad ? Numai minusuri. Exista si lucruri bune, pozitive dar putine.
Oricum, viata are un singur sens...INAINTE !

Acest topic a fost editat de Justice: 7 Nov 2004, 03:56 PM

Contraste, nu te conosc nu stiu cine esti, eu vin foarte rar pe aici si nu citesc toate subiectele din lipsa de timp. dar imi place ce ai scris. Parca am fi frati gemeni. Si eu sint la fel, nu ma dau batut, am trecut prin multe in viata mea de 44 de ani, am fost impuscat la granita romana iugoslava, am facut puscarie, am fost bolnav de cancer, am trecut printr-un divort am trecut prin multe. de fiecare data m-am ridicat m-am scuturat (precum un ciine) si am continuat mai departe cu viata asa cum a fost citeodata buna citeodata rea. Sint un luptator si la propriu (am fost sportiv de performanta, lupte greco-romane) si la figurat. Sint un mercenar, sint tare, nimeni si nimic nu ma poate face sa renunt la ceea ce vreau si-mi doresc cu adevarat. Adica sa traiesc.

Felicitarile mele si a multora altora, daca iti faci o analiza la sfarsitul zilei. Asta denota ca esti interesata de evolutia ta.

Da, practica este mai grea. Greutatea asta vine din mediul in care traim, de acceptarile pe care le facem zilnic.

De unde sa incepem schimbarea? Daca am incerca sa fim diferiti, cei din jur s-ar stramba la noi . I-am soca poate. Asa ca stam in continuare la fel. Deci traim viata ptr altii, nu ptr noi. Alegerea e a noastra, insa

Sunt un EL !

Ups si sorry

Deh, atunci e si mai de apreciat ptr ca de obicei cele de GENUL FEMININ stiu face asta

Cand tragi linia, pune la suflet doar lucrurile bune iar pe cele rele lasa-le deoparte in asteptarea rezolvarii. Si inca ceva: seara cand te culci e bine sa nu te gandesti la nimic, doar la somn. Nu o sa-ti vina sa crezi ce bine poti dormi. Ideea e sa te poti detasa de probleme macar atunci cand dormi ca sa-ti dai timp de odihna.

Incet imi dau seama ca io nu mai am putere sa merg mai departe...Si cand trag linia...nici nu mai discutam

Cine are puterea să tragă linia nu este pierdut! Vine şi momentul cînd răsare soarele. Un pic de răbdare!...

De ce-mi spune mie ceva (sau cineva) ca trebuie sa te cred...Dar si rabdarea are limite - subiective si obiective (timpul)

Ce-ar fi sa nu te mai gandesti deloc la asta. Cu cat mai mult gandesti si analizezi, cu atat mai grea ti se pare exostenta. Hei, fa ceva astazi acum ptr tine: zambeste

Zambeste de cate ori iti deschizi emailul, zambeste de cate ori intri pe Hanul Ancutei , zambeste de-aiurea, zambeste diseara cand mergi la culcare, zambeste dimineata cand te trezesti. Nu uita sa te intinzi .

Incepe cu zambet tot. E cel mai bun inceput. In loc sa tragi linia, trage un zambet . Nu e neaparat sa fie experior zambetul. Poti simplu sa zambesti in interior. Intelegi despre ce vorbesc? Zambeste

Ma nene eu inteleg mai si zambesti ca altfel faci riduri da tot zambind continuu s-ar putea sa arati ca un claun de circ .Sa ma "ridic" zambind n-as stii care si in ce ordine intai zambetul si apoi ma ridic sau invers in functie de cat ai baut ma rog cred ca ideea nu e sa te "ridici" ci sa-ti rezolvi problemele "ridici" cred ca are o conotatie mai poetica ceea ce nu are ce cauta in lumea reala

Ma culc foarte tarziu si mult prea obosit pentru a mai putea sa ma gandesc la ceva.

Cata si de unde atata rabdare ?

Crisse....daca totul ar fi asa de usor de facut.....cu un zambet nu prea rezolvi nimic, nu poti sa fii happy doar pentru ca iti impui tu sa fii asa.
Tie ti se par toate asa de simple.....parca ar fii un basm .

Daca nici cutremurul care a fost nu i-a trezit pe romani la realitate, si nu i-a facut sa realizeze cat de fragila este viata si cum, intr-o zi normala, poate disparea totul in cateva secunde, nu stiu ce altceva i-ar putea trezi la realitate.
Ne facem singuri rau.

Mascatul, mai este si alta posibilitate, insa eu nu am incercat-o:fii stresat. Da rezultate cica

Nu e critica la adresa nimanui, nu e poezie, ci asa sunt lucrurile, fenomenele din jurul nostru.
In feng shui se zice ca daca mergi in restaurant si stai la masa unde doi inaintea ta s-au certat, ai sa te certi si tu(daca nu esti singur ). E vorba de energii, insa nu intru in discutii legate de asta (ptr ca am vazut ce a facut doar un zambet ). Ce legatura are asta cu subiectul de fata insa. Ei bine, suntem stresati in functie de mediul in care traim. Analizati-ii pe cei din jurul vostru. Ce va transmit? Serios. Vedeti cata veselie si buna dispozitie este in jur si cine-o creeaza.


Zambetul are multa semnificatie. Ati auzit de zambetul organelor? Hmm. Cautati, verificati, incercati pe propria piele si apoi spuneti-va parerea. Sunt unele din cele mai bune tehnici de aparare impotriva bolilor, stresului.

A, sa nu uit ceva extrem de important. De boli si stress te poti apara si cu medicamente

edit adaugare

Cu o floare nu se face primavara
Un zambet e doar inceput. Pe cand celelalte?

Acest topic a fost editat de Crisse: 9 Nov 2004, 10:29 AM

Justice si ceilalti care va simtiti la pamant: ca sa te ridici, trebuie mai intai sa vrei cu adevarat! Daca te tot vaicaresti si astepti ca altii sa-ti intinda o mana, e cea mai mare greseala pentru ca nimeni nu stie cu adevarat ce simti, doar tu insuti. Noi astia de pe margine putem doar sa dam sfaturi. Unii dintre noi poate ca au trecut prin situatii asemanatoare, altii au reusit sa invete dupa multe ore de studiu, altii au invatat la randul lor de la altii, dar toti am ajuns la aceleasi concluzii. Eu zic ca nu ar strica daca ati proba ce zicem p-acilea...poate poate iese ceva

Dacă răbdarea are limite atunci de ce să nu recunoaştem şi faptul că răul are limite?

Foarte bine le zice Zorro. Important e să vrei să te ridici. Să nu rămîi aşa, într-o stare de neputinţă...

Eu am un fix, nu mă înjuraţi: trebuie şi răbdare, mai ales atunci cînd e cel mai greu. De unde? Din pămînt din iarbă verde! Şi neapărat...!

Zorro dupa cum am zis intr-un post mai vechi:

Adaug acum ca voi lupta pana la capat no matter what.

Revin la niste intrebari pe care le-am pus cand am deschis topicul, la care as vrea sa aflu ideile voastre:

Na ca m-am citat pe mine însumi.

Intr-adevar....rabdare si speranta sunt cuvintele cheie.

Acest topic a fost editat de Justice: 9 Nov 2004, 01:02 PM

Stai in tacere cu ochii inchisi 15 minute. Nu gandi nimic. Rezolvarea iti vine dupa. Gandirea trece prin emisfera stanga. Ai cautat deseori acolo, insa nu ai gasit un raspuns potrivit. Cauta mai departe, in alta parte, ceva mai sublim, care depaseste uneori intelegerea noastra.

Deci stai fara ganduri ptr putin timp. Daca spatiul iti permite, asculta si muzica meditativa:)

In primul rand sunt un ambitios de cand ma stiu, de multe ori chiar capos In al doilea rand increderea ca pot sa trec peste greutati. Increderea in sine este un lucru foarte important in viata si vine doar din experienta. E la fel ca si atunci cand esti mic si inveti sa mergi. La inceput cazi mai des, apoi din ce in ce mai rar. La fel se intampla si cu increderea, doar ca aici intervine analiza propriilor actiuni fara de care vom cadea la nesfarsit fara sa invatam nimic. Am cazut, stau si ma gandesc ce nu am facut bine, bag la cutie. Ma gandesc cum ar fi trebuit sa fac sa nu cad, bag la cutie. Ma ridic si merg mai departe spunandu-mi ca data viitoare nu o sa se mai intample. In nici un caz sa nu punem vina pe altii!!! Din pacate insa, foarte multi fac asta din cauza ca e foarte usor.

Da, intr-adevar toti parasim aceasta lume, dar oare ce este dincolo? Avem certitudinea ca este mai bine? Eu prefer sa-mi traiesc viata asa cum este, iar cand voi trece in alta dimensiune voi vedea eu ce-i de facut Chiar daca am fost la un moment dat in pragul disperarii, eu zic ca merita sa traim viata. Cred ca e frumoasa .... dar al naibii de grea. Poate tocmai faptul ca este grea, ma face sa merg mai departe...

Sa beau, sa dorm si sa fac sex!
...evident glumeam...
Geee, e multe de zis...care este. Sa am multi copii, nepoti si stranepoti este cel mai mare....dar nu neaparat trebuie sa se implineasca. Daca e sa nu fie, gasesc io altele ca am de unde alege.

Cand cazi este ca si cum nu poti respira. Poate nici nu-ti mai doresti sa te ridici. Poate ca nu mai ai energia necesara... Poate ca vrei doar sa mori. Si nu este vorba de moarte. Este vorba de a nu mai fi, de a nu mai exista. Nu moarte! Moartea presupune ca ti-ai mai putea dori ceva... De cate ori am "cazut" am gasit energia de care aveam nevoie pentru a ma ridica nu la prieteni, ci in mine insami.
Poate ca Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi, niciadata nu ne da mai mult decat putem duce, nu?

indubitabil!

Cand cazi este ca si cum nu poti respira. Poate nici nu-ti mai doresti sa te ridici

Da, nu se poate nega existenţa unui punct critic pe parcursul unei "căderi". Atunci e momentul delicat, fragil şi periculos. Atunci sînt destui care transformă căderea în prăbuşire. Doamne-fereşte!

In general eu sunt o fire destul de vesela, dar din cand in cand imi mai dispare zambetul de pe buze care dupa cum spune zicala "razi tu, dar nu e rasul tau" oricum e de fatada

Mascatule,

Si las' ca ne zambilim mult sambata la intalnirea forumistica si nu o sa fie de fatada.

Toti am facut sau vom face mai devreme sau mai tarziu cunostinta cu esecul, cu dezamagirile, deziluziile si situatiile critice (nenorociri suna prea tragic). Si-am trecut cu totii prin momentele acelea cand singurul gand ramane acela de-a te ghemui intr-un colt si-a astepta acolo cuminte sfarsitul lumii. Mi-a placut mult comparatia lui Blakut dintre depasirea acestor momente si marsul fortat. De fapt, inainte sa citesc ce-a spus el ma gandeam la viata ca fiind ceva de genul asta:



Si intr-o cursa atat de lunga precum e viata i se intampla fiecaruia din noi sa se impiedice de o piatra mai mica sau mai mare si sa cada la un moment dat. Poate te vei ridica, te vei scutura grabit de praf si-o vei porni rapid inainte.. Poate camaradul de langa tine te va apuca de-o mana si te va trage dupa el.. Poate ca odata aflat acolo, in tarana, nu vei mai gasi energia necesara (cum spune indubitabil) si te vei opri un timp sa-ti tragi sufletul.. Sau poate ca ranile provocate de cazatura nu-ti vor da voie sa te ridici imediat. Vei trage o portie sanatoasa de plans/injuraturi si dupa un timp vei pleca schiopatand. Dar cu siguranta acolo nu vei ramane pe veci. Si ca sa raman la comparatia mea, pentru fiecare alergator pe distanta lunga exista acel punct "mort" cand simte ca nu mai poate, cand fiecare pas inseamna mii de cutite infipte in fiecare muschi, cand e pe punctul de-a abandona cursa dar motivatia si vointa sunt mai puternice. Stie ca dupa inca un pas, doi, trei va depasi acest prag si alergarea va deveni oarecum automata..

Se intampla sa ne prabusim, se intampla sa ne ranim. Si pentru a te putea ridica si-a pleca mai departe fara cicatrici eu cred ca esential e psihicul puternic. In rest, fiecare isi gaseste propriile metode de-a se ajuta singur. Daca exista cineva langa tine dispus sa-ti dea o mana de ajutor, cu atat mai bine.. dar in final tot singur va trebui sa sustii acest efort.
La mine, in nu foarte multele momente cand ma simteam la capatul puterilor, functiona foarte bine gandirea pozitiva. Sau optimista, nu stiu cum sa-i zic.. Aia de genul "Zambeste, putea fi de o mie de ori mai rau!" De fiecare data cand pierdeam sensul vietii mele stateam un timp, mai scurt sau mai lung, si ma gandeam la toate scenariile posibile in care ar fi putut sa-mi fie mult mai rau si automat vedeam o gramada de lucruri minunate pe care nu le apreciam, fiind atat de obisnuita cu ele. Sau pur si simplu evadam din realitate (in carti de exemplu) pentru scurt timp, dar suficient cat sa-mi adun fortele. Si Hanul Ancutei e un loc bun pentru a evada

Si cu toate ca ar mai fi multe de spus, va las acum.. Cred ca v-am impuiat destul capul

In urma unui esec nu cred ca-ti trebuie evadare. Iti trebuie o revenire la un moment de echilibru care-ti poate da acea stare pentru a-ti reconsidera resursele. Cum poti sa iesi din starea de... pierzator:) De abia cand ai iesit la liman poti sa te premiezi cu un regal precum Hanul Ancutei:)

Pai tocmai din cauza asta am specificat ca asta se aplica doar in cazul meu. Atunci cand am primit o bata zdravana in cap am nevoie de un scut timp de "respiro" pentru a reveni la echilibrul de care spui tu. Nu spun ca asa ar trebui sa faca toata lumea, nu spun ca asta e reteta.. Pur si simplu astea sunt metodele pe care le-am descoperit eu pana la ora actuala si care, in cazul meu, au dat roade..
Nu cred ca-i poti spune cuiva "Fa asta, si dup-aia asta si-asa mai departe si-o sa-ti fie mai bine" fiind convins ca intr-adevar il va ajuta. Nici chiar psihologul nu pe poate ajuta in cazul in care tu nu-ti doresti acel ajutor si nu depui un efort mai mic sau mai mare. De-aia spun ca fiecare trebuie in mare masura sa se ajute singur, sa apeleze la atrificii (de exemplu gabitza daca-mi amintesc bine cu cele cateva versuri ale ei) pentru a depasi momentul ala mizerabil despre care vorbim aici. Gresesc?

De unde putere sa mergem mai departe? Probabil din obisnuita... puterea vine din noi, avem tot timpul o doza mica, uitata si nestiuta de nimeni care ne ajuta sa ne ridicam. Asta ne-a invatat viata, atunci cand suntem jos sa ne ridicam, sa ne ridicam mai sus decat am facut-o ultima oara, spre disperarea altora care si-ar dori sa ne vada jos, terminati si uitati. Probabil cineva acolo sus ne iubeste mai mult decat meritam si ne ajuta sa descoperim de fiecare data unde e ascunsa acea doza, ne da putere sa o cautam si apoi sa mergem mai departe chiar daca ni se pare ca nu mai are nici un sens. In mometul de fata sunt la pamant, inca nu am gasit forta sa merg mai departe, dar am vazut o luminita

Intr-o carte, nu are importanta numele ei, era un motto:

" Eu ii ajut pe cei puternici."

"IO" cad de 23 de ani, in ultimul timp am inceput sa-mi revin , imi dau seama ce prost eram. Bine ca nu mai e cale de intoarcere.

Eu am cazut de atatea ori ca m-am plictisit sa ma tot ridic si la jumatatea drumului sa cad iar... Daca nu as fi in situatia asta as da alte sfaturi...

Acest topic a fost editat de Kitty: 12 Mar 2005, 01:06 AM

KITTY
Eu am cazut de atatea ori ca m-am plictisit sa ma tot ridic si la jumatatea drumului sa cad iar... Daca nu as fi in situatia asta as da alte sfaturi...

pisicuto asta este si sensul vietii..aceste lovoturi..palme ..care ti le da ori de cate ori vrea ea...daca iti este dat sa te loveasca inseamna ca ..nimic nu este intamplator..iar daca esti 'daramata' de atatea ori..inseamna ca esti indestul de puternica spre a te ridica...aceasta este arta in viata...in victoria ei..mai exact..sa te poti ridica..fara de a privi inapoi..a regreta..si de a-ti stapani nelinistea si nesiguranta..ele sunt de fapt cele care te darama...

legat de sfaturi...'a da sfaturi este cea mai mare responsabilitate'....
viata este o lupta..o lupta intre tine si ea...in care ceilalti din jurul tau sunt spectatori..iar tu deci..esti protagonistul..incearca sa le dai o lupta pe cinste tuturor celor care te privesc de-a lungul luptei(vietii)...si o invingatoare fiind iti vei cladi o imagine de invidiat...lupta ca..intr-un final..sa fi ultimul din arena ...totul sta nu in caracterul fiecaruia ..ci in dorinta acestuia de a gusta victoria..ceva din interior...so kitty...draguto...viata la varsta ta..a mea... ..de abia incepe..lasa-i pe ceilalti..veterani noua ...sa spuna cum este lupta....insangerati deja de ...rundele ..care iti depasesc(imi depasesc) anii

Cred ca exista in fiecare d-intre noi puterea de a merge mai departe,asa ca o mare provocare.Cel putin eu,de cate ori am fost "pe linga drum"mi-am revenit surprinzator de repede.E ca o provocare si sincera sa fiu mai greu mi se pare sa mentii drumul drept,sa nu gresesti,sa nu te bagi in belele.

Ma bucur ca acest topic este vizitat in continuare. Toti avem cate ceva de spus aici, si putem culege idei importante de la ceilalti.
Foarte optimist modul de abordare al dificilei, dar pentru a trece mai departe avem nevoie de o putere launtrica mare, si de un suport moral din exterior.
Am ajuns sa cred ca viata este prea scurta pentru a sta jos, iar ranile trebuie sa le vindecam din mers. Cum putem totusi evita definitiv momentul critic inainte de a ne descarca ? Mi-e teama ca unul din raspunsul sa nu fie "prin a deveni indiferenti". Observ din ce in ce mai multa indiferenta in jur. Este aceasta o solutie buna ? Exista altele mai bune ?
As dori sa dezbatem in continuare acest subiect.

@JUSTICE Am ajuns sa cred ca viata este prea scurta pentru a sta jos, iar ranile trebuie sa le vindecam din mers. Cum putem totusi evita definitiv momentul critic inainte de a ne descarca ? Mi-e teama ca unul din raspunsul sa nu fie "prin a deveni indiferenti". Observ din ce in ce mai multa indiferenta in jur. Este aceasta o solutie buna ? Exista altele mai bune ?
As dori sa dezbatem in continuare acest subiect.

foarte frumos ai spus..viata este un vis..trebuie sa-l traim..si deci cand ranile devin preamari si dureroase le vindecam...din mers...nu ne oprim..o viata avem..sa o traiesc si pe aia ...

indiferenta este o sulutie zic eu..la care ar trebui sa apelam intr-un final..este ciudat cum insa la asta ne gandim prima data cand puterile slabesc...poate este cea mai buna..dar pentru moment...care va aduce niste schimbari in viitor..cred ca ar trebui sa mergem pe o alta varianta..fiecare insa are modalitatea sa de a-si doctoricii ranile...tine de la perrsoana la persoana...si...din pacate nu putine sunt cele care se vindeca..cu indiferenta ...e trist/./traim intr-o societate..traim inconjurati de suflare..de bine si rau...iar ceea ce este bine pentru NOI nu ar trebui sa faca RAU celorlati...deci..ar trebui sa existe o metoda care sa nu afecteze pe cei care se afla in jurul nostru...

Depinde la ce te referi. Daca te referi la a ignora propriile probleme, atunci nu e o solutie buna. E chiar nociva. Daca te referi la a ignora problemele altora, atunci e ok, fiecare trebuie sa si le rezolve singur, iar noi trebuie sa ii ajutam doar atunci cand ne cer ajutorul.

Cred ca da: sa nu ne mintim pe noi insine si sa acceptam durerile si necazurile asa cum sunt. Cu cat le respingem, cu atat le facem mai mari.