Dincolo de explicatii filozofice, psihologice si...chimice prietenia exista si va fi mereu.Am prieteni din copilarie cu care ma vad rar dar bucuria revederii e uriasa! Ne stim de mici si tinem legatura asa cum putem, ne stim viata, tristetile, bucuriile...
O prietenie trainica se verifica in timp si este dincolo de interese.Intre prieteni exista anumite afinitati dar asta nu inseamna ca trebuie sa fie de acord cu tine in toate sau sa fie banca ta de credit in orice situatie. Intre prieteni trebuie sa existe respect si intelegere.Si iubire...Sa-ti bata inima intr-un fel aparte pentru omul acela, sa simti ca vrei sa faci ceva pentru el, sa nu-ti impuna nimeni asta, in numele prieteniei...Sa-ti fie dor sa stai cu el la discutie, sa-ti fie necesara si parerea lui intr-o problema, sa ai incredere in omul acela.
Ma bucur sa spun ca am astfel de prieteni, timpul a cernut intre amici si prieteni si au ramas deasupra sitei cativa, dar buni!

Tocmai ca prietenia contextuala, "amicitia" nu are nici o legatura cu prietenia autentica.
In cazul al doilea, de multe ori simtim nevoia sa oferim pentru a acoperi un gol interior, in corelatie cu o lipsa de siguranta de sine, o insatisfactie mare, o nemultumire de sine. Legaturile astea se destrama relativ usor; odata capriciul trecut, iti pierzi rapid dispozitia de a te sacrifica pentru persoana apropiata.

Intru totul de acord cu Ioan: intotdeauna am crezut ca persoana umana tinde spre stabilitate. Stilul de viata modern presupune schimbari frecvente ale jobului, locatiei, sistemului de relatii. Ceva din tine insa ramane dincolo de contextul geografic, economic, al preocuparilor. Iar oamenii cu care tii legatura dupa schimbarile fiziologice, ale statutului social, dupa ce iti vezi anumite visuri implinite sunt pur si simplu prietenii. Iar respectul (inclusiv pentru libertatea prietenului tau), intelegearea si iubirea tin de un proces de maturizare la care Sushi a facut referire in alti termeni.

Acest topic a fost editat de andra_v: 16 Nov 2008, 07:26 PM

Cam pleonasmica ideea... dar e de durata si tine mult

Revin cu o chestie mai veche pe care chiar nu o inteleg: multi spun ca e diferenta intre prietenie si amicitie, cum dracu'???!!! E ca diferenta intre babardeala si ciocaneala.

Probabil asa ganditi:
-prieten e ala care te ajuta sa-ti repari usa, sa-ti dea imprumut niste bani, e confesor, te intelege, iti da neste ceapa imprumut sau mai bine ti-o da de tot, si tot asa - e un suflet langa tine, ce mai! ???
-amic e ala cu care doar zimbesti asa de condescendenta, te duci cu el la pescuit, sau la o bericioaica (da' fiecare pa banu' lui, ca altfel e prienten ) sau te zbengui un pic cu el, asa la misto! ???
da' sufletu' tau a ramas tot la prietenu' ala al tau vechi (care daca odata nu-ti da ceva se transforma in amic sau chiar altceva).

Eu mi-s unul dintre aia cu prea mulţi amici, pe când prietenii îi poate număra pe degetele de la mâini ...

Şi ca să mă explic, vă spun care-i după mine diferenţa înter un amic şi un prieten:
- amic e cel pe care-l cunoşti, după faţă măcar, dacă nu şi după nume, cu care ai intrat în contact cândva, poate de mai multe ori, poate odată, dar în cazul în care dacă aceste contacte dispart în întregime, acel amic va fi iar un străin pentru tine
- prieten e cel în care îşi pui toată nădejdea, şi la nacaz şi la petrecere; prieten e cel de care ţi-e dor, dacă nu îl vezi pentru mult mult timp, pe care îl cauţi să te revezi cu el.
Cu unu sau doi prieteni mă văd foarte rar, din păcate, dar când ne vedem stăm cu orele la taclale...

Cei care îţi izvorăsc un simţământ de repulsie nici măcar amici nu pot fi numiţi, ci străini pe care îi cunoşti; sau în anumite cazuri, colegi (de servici, de facultate, de şcoală etc.)
---

Da, cunosc şi eu acea bucurie (tare-i dulce) când am putut ajuta un prieten, de care zice Serenity, dar parcă nu aia stă la baza priteniei... Mă amărăsc foarte tare când încerc să mă vad cu cineva şi nu e posibil. Şi acel cineva mai are şi o scuză bună, ca să nu mă pot supăra pe el, ci tot pe mine, că-s aşa slab şi las să mă afecteze asta această lipsă. Lipsa acelui prieten adică...

Oh sometimes I hate being so human ...

Dupa mine, la baza prieteniei sta o anumita 'conexiune' pe care o ai cu cineva, o compatibilitate (nici nu stiu cum sa-i spun exact), un fel de-a fi pe aceeasi lungime de unda fara sa faci nici un efort si fara sa ai nici un interes; placerea deosebita pe care ti-o face compania celuilalt inca de la inceput, cand nu exista nici un interes la mijloc si profunzimea deosebita pe care relatia o dobandeste odata cu trecerea timpului. Toata lumea are probail un prieten (cel putin) pe care pur si simplu il adora pentru ceea ce e el, nu pentru ceea ce aduce in relatie sau pentru avantajele de a fi prieten cu el, si alaturi de care se simte mereu mai bun decat in imprejurarile obisnuite. Cam la asta se rezuma diferenta dintre "prietenie" si "amicitie" in cazul meu. Amici sunt cei cu care te intovarasesti intr-un moment sau altul al vietii (nu neaparat dintr-un interes, pur si simplu pentru ca viata v-a aruncat impreuna intr-o situatie si ambii sunteti persoane prietenoase si sociabile), dar cu care nu exista o conexiune la nivel superior si nu esti tocmai pe aceeasi lungime de unda cu ei. De fapt, cred ca singura diferenta intre o prietenie adevarata si o 'iubire' adevarata, pentru mine, e atractia fizica

Oricum, e o conventie si chestia asta. Daca vrei tu sa separi doua notiuni atribindu-le termeni diferiti - ca "amicitie" si "prietenie" - foarte bine. Daca vrei sa le folosesti ca sinonime, e la fel de bine.

Voi ati dat definitia prieteniei/amicitiei, ceea ce e ok.
Cum le poti separa (in caz ca ar fi diferite) in engleza, franceza, germana, etc?!

Presupun că în engleză:
- amic ~ buddy, pal
- prieten ~ friend sau mai degrabă close friend

Aia au friends si best friends Eu asta cu "cel mai bun prieten/cea mai buna prietena) am incercat sa o scot din vocabular... Oricum, sunt sigura ca gasesc si ei metode de-a diferentia intre o prietenie mai superficiala si una mai profunda.

freeman, corect punctat! Ce sa-i faci, ca sa fie trainica si verificata in timp, normal ca e de durata, asa ca ...daca dureaza asa mult, da semne de batranete si de pleonasme!

dascalita, ma scuzi

Tot despre prietenie eu as mai propune un subiect de discutie in cadrul aceluias topic:
Se schimba sau nu prietenia in timp?
....Caci oamenii, se stie ca se schimba in timp.

Propun discutia aceasta sub influenta directa a ceea ce mi s-a i ntamplat mie:
Am o prietena (sau poate nu ar trebui sa o mai numesc astfel) pe care am cunoscut-o in 1996 si o voi numi in continuare A. Ne-am atasat foarte tare una de alta, atat de tare incat ne-am implicat si familiile in asta, adica parintii ei au devenit prieteni de familie cu parintii mei. Am petrecut multe clipe minunate impreuna dar am trecut si prin intamplari mai putin placute in care ne-am spijinit reciproc. Cam prin anul 2005 am remarcat ca ea cu o alta prietena buna a mea (in care aveam deasemeni toata increderea si ne lega o prietenie inca din 1998 si o voi numi C) s-au racit fata de mine foarte tare. Ca mai tarziu sa descoper ca nu era o simpla raceala ci erau adevarate intrigi tesute de ele impotriva mea (si nu numai a mea dar a intregului cerc de prieteni). Pana la urma s-a descoperit ca C era capul rautatilor si a fost exclusa din cercul de prieteni care s-a si destramat tot atunci. Prietena mea A, s-a declarat o victima, spunana ca C o invatase sa ma urasca. Nu am inghitit prea bine pastila asta, dar i-am oferit prietenia mea in continuare pentru ca avea nevoie de ajutor fiind certata cu familia din cauza acelei prietene intrigante C. Lucrurile au mers spre bine pana am ajuns sa lucram impreuna (in 2006). Atunci preitena mea A, era foarte atasata de sefa ei si s-a racit iar fata de mine. Nu imi dadeam seama de ce, dar am aflat in 2008 cand A s-a imolnavit foarte tare si draga ei sefa a profitat sa o loveasca cat mai tare atunci cand era cea mai neajutorata. Atunci A a fugit iar la umarul meu si mi-a spus ca de fapt sefa ei ma critica mult pe mine, iar ea, tinand atat de mult la ea si avand incredere in ea, a crezut tot, dar acum isi daduse seama ca erau doar minciuni. Desigur ca iar mi-a fost mila (era f bolnava) si am crezut ca a fost o victima si i-am oferit tot sprijinul meu, trecand cu vederea tot.
Acum A, a devenit fina sefului cel mare si de la un timp seful cel mare se uita cam stramb la mine si ma acuza de unele lucruri destul de ciudate. Mai nou ieri, am descoperit si niste "suturi" pe care mi le-a tras pe la spate "prietena mea A", banuiesc cu acordul sefului: adica a fost cumparat anul trecut un laptop pentru serviciul meu caci se intentiona a se angaja o colega. Dar dupa un timp am pierdut urma laptopului. Seful ba ca l-a dat nu stiu cui, ba ca e pe nu stiu unde.... si asa mai departe. El este inregistrat la biroul meu si desigur ca am insistat sa se gaseasca, mai ales acum, cand lucrez in din ce in ce mai multe programe si laptopul meu nu mai face fata (e din 2006) si mai are si niste probleme de contacte la monitor. Cel achizitionat anul trecut e mult mai performant. In fine dupa indelungi cautari l-am gasit la "prietena mea A" (fina sefului) iar cand mi l-a dat am avut surpriza sa descoper ca in cutia acelui laptop performant inregistrat la compartimentul meu se afla unul cam similar cu al meu, care a fost al ei (sunt in el fisierele ei word, caci ea numai in word si excel are de lucru, nu foloseste alte programe). Si desigur ca aceasta inlocuire a fost facut cu stirea sefului. Asa ca in timp ce eu risc sa pierd bazele de date din intreaga contabilitate din 2006 pana in 2009, plus programele de slarii, CAS, sanatate, somaj, declaratia100, ordine de plata, dari de seama, bugete, monitorizari e.t.c. "prietena" mea foloseste un calculator foarte performant pentru a scrie documente word si excel, desigur cu acceptul sefului, care m-a considerat "rautacioasa" cand am deschis subiectul. Si pe deasupra cel performant e in gestiunea mea... adica eu raspund de el!
In afara de faptul ca imi afecteaza munca, ma gandesc ca totusi o buna prietena careia i-ai oferit sprijinul de fiecare data cand a avut nevoie si i-ai acordat incredere, i-ai trecut cu vederea "micile" greseli (de pe urma carora la vremea respectiva am avut de suferit, dar aici am expus cat mai pe scurt), nu ar trebui sa faca asa. Gandesc eu gresit? Sunt oare rautacioasa cand spun ca nu ar trebui sa o mai numesc prietena?
Oare numai mie mi se intampla ca prietenele cele mai apropiate sa se schimbe radical in timp (aici am in vedere si pe C si pe A)? Odata cu schimbarea lor s-a schimbat si relatia dintre noi, m-am schimbat si eu. Si problema e ca nu imi place in ce fel m-am schimbat eu: nu imi place ca nu mai reusesc sa mai am incredere in prietenie. Adica mai am si alte prietene bune, dar cand vorbesc cu ele sunt din ce in ce mai retinuta pentru ca ma tem sa nu patesc la fel. Si pe de alta parte mi-e teama ca retinerea mea fata de ele sa nu le indeparteze de mine.

Cum ar trebui sa procedez ca m-am saturat sa-mi ling ranile dupa cate o relatie de prietenie de 12-13 ani?

Acest topic a fost editat de fiica_lunii: 13 Aug 2009, 11:55 AM

Sunt convinsa ca va leaga foarte multe lucruri daca o numesti prietena desi ai expus o serie de lucruri care te-au nemultumit in ultimul timp la ea. Chestia cu calculatorul mi se pare o copilarie, bineinteles, din partea ei... Din ce povestesti ar parea ca este destul de superficiala in ceea ce priveste cultivarea unei relatii. De aceea cred ca ar fi foarte bine sa ii vorbesti deschis, nu atat in ideea sa o trezesti, cat sa te lamuresti tu pe viitor cam la ce te mai poti astepta de la ea ca sa stii la ce distanta este bine sa o tii. Adica poate ca nu ar fi neaparat nevoie sa-i intorci spatele definitiv... Oamenii se pot schimba in bine, eu am incredere in acest lucru, chiar daca m-ar putea costa mai mult sau mai putin, dar tu sa procedezi asa cum te indeamna intuitia/inspiratia/instictul...

Uneori oamenii se schimba, in alte situatii prietenia se verifica in momente-cheie din viata. Cred ca, in cazul tau, "prietena" si-a dat arama pe fata. Nu de putine ori am introdus persoane in cercul meu de prieteni, care mai apoi m-au inlaturat sau au incercat sa ma dea deoparte. Nu pot sa zic decat "Multumesc lui Dumnezeu ca si-au aratat caracterul la momentul potrivit, puteam sa depind de ei in situatii pe muchie de cutit!".

Pe de alta parte, se zice: "Daca prietenul tau iti greseste o data e vina lui. A doua oara, este vina ta".
Fiica_lunii, chiar nu trebuie sa-i vorbesti deschis. Fii amabila. politicoasa, dar ia o distanta fata de ea! Definitiv. Si, a treia oara, nu-ti mai pune sufletul pe tava! Sunt momente din astea in viata cand trebuie sa acceptam adevarul, nu ceea ce am vrea noi sa credem despre o anumita persoana. Iar la faza cu calculatorul, mi se pare mai mult decat o copilarie. Incearca sa rezolvi civilizat -cu tactica, fara sa te pui rau cu seful, pare o zona cam sensibila dupa cum vad eu, dar prompt situatia astfel incat sa nu ti se impute nici o neglijenta in serviciu (raspunzi de bunurile aflata in gestiunea ta, cu atat mai mult de datele contabile); continua s-o ajuti la nevoie, dar n-o mai considera prietena!

De foarte multe ori, tolerarea "micilor greseli" ale "prietenilor" nu este dovada de bunatate, ci de slabiciune. Dupa cum bine ai constatat, in tot acest timp risti sa-i nedreptatesti foarte mult pe cei care ti-ai facut bine, au avut ganduri frumoase fata de tine, ti-au fosta alaturi.

Pe scurt, la intrebarea ta: cu realism.

Acest topic a fost editat de andra_v: 13 Aug 2009, 01:50 PM

Andra, nu trebuie sa fii asa categorica pentru ca nu stii ce anume le-a unit. Dupa 13 ani de parteneriat nu poti sa tragi perdeaua ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Nu pot sa cred ca fiica_lunii a fost 13 ani o fraiera, nu pare deloc omul asta... Si la urma urmei, nimeni nu-i perfect.

@Andra, ai grait si pentru mine

Cum nici eu nu am fost ani de zile o fraiera, dar multi isi arata caracterul mai devreme sau mai tarziu.
Posibil sa fi fost o prietenie frumoasa, dar A sa se fi schimbat -valabil si pentru C. Pe de alta parte, unii sunt escroci sentimentali, stiu sa apese pe cele mai fine resorturi ale fiintei umane, incat te atasezi de ei si e greu "sa tragi perdeaua".

PS Cred ca omul este perfectibil si ca se poate schimba in bine (desi n-am cunoscut personal nici un caz). Bun, pune o lumanare, roaga-te pentru ea s-o lumineze Dumnezeu, poarta-te frumos, doreste-i binele, ofera-i in continuare sprijinul, material si afectiv, DAR desprinde-te de ea.

Posibil... Dar pentru ca eu nu am gresit atunci cand nu am fost cu totul categorica si am optat pentru un dialog deschis, pentru iertare etc., din care am avut numai de castigat, nu puteam sa-i ascund si aceste variante. La urma urmei, detaliile exista doar intre ele doua. Dar daca doriti sa va luati raspunderea pentru asta...

fiica_lunii, personal, am invatat pe parcursul timpului doua lucruri importante:
1. Cand ma supara/raneste cineva, sa merg sa rezolv problema chiar cu persoana in cauza printr-o comunicare sincera si plina de pace/intentii sincer bune.
Rezultatul: ciudat, capat un fel de disponibilitate, prin increderea si siguranta ce se nasc in mine in timpul si dupa discutie. Uneori, cand imi dau seama ca nu sunt inteleasa si nu pot rezolva "tensiunea", nu mai fac nimic si doar ma inarmez cu rabdare, lasand timpul sa treaca/lucreze. Asta pentru ca stiu ca am facut tot posibilul, am ramas deschisa si la solutiile ce mi se propun, dar ca restul tine de celalalt. In schimb, alung tot ce ar putea sa intunece pacea mea interioara si exterioara. Pentru ca si sentimentele/pornirile interioare(care vin neincetat- mai ales ca traim intr-o societate care ne cere contrariul pacii si "a lasa de la noi") se slefuiesc cu vointa puternica, printr-o lucrare continua- si pana la sfarsitul vietii, cred.

2. Nu mai fac scenarii cu intentiile din spatele greselii si... daruiesc fara sa am asteptari.
Rezultatul: simt pacea si siguranta prezentului trait ca fiind clipa prima, singura si ultima a vietii mele. Prin exercitiu, mi s-a creat reflexul ca oricat de rau m-ar rani cineva, sa imi repet neincetat in minte "Daca este ultima data cand ne vedem? Daca este ultima clipa a vietii mele?"

La baza acestor practici sta credinta ca fiecare om de pe pamantul acesta imi este prieten si
- ma pot adresa lui sa ma ajute, fara sa judec de ce m-a ajutat/nu m-a ajutat
- este iubit de Dumnezeu in egala masura ca mine, asadar, tot ajutorul pe care il dau vine din afara mea, eu nefiind "responsabila" cu solutionarea problemei lui, ci, prin liberul arbitru pe care il am, doar un acel "DA, sigur!" la momentul potrivit.

Comunicarea si iubirea plina de intelegere aduc armonie si sustin pacea in interrelationarea dintre noi. Fie ca ne numim prieteni, sau simplu: Ana, Laura, A., B., C.

Sper sa te ajute experienta mea. Iti doresc Pace si Bine!

Multumesc mult pentru ce mi-ati scris! M-a ajutat sa-mi pun oarecum in ordine anumite ganduri.
@Rehael: nu poarta nimeni raspunderea actiunilor mele decat eu. Daca aleg sa urmez unul din sfaturile voastre o fac pe raspunderea mea nu a celui care a dat sfatul.

O discutie deschisa cu ea nu ar ajuta prea mult, iar in legatura cu calculatorul am mai facut sondaje si s-ar parea ca nu ea a fost capul rautatilor. Adica ea a fost o ametita (dar numai atat). Si asta am descoperit discutand cu seful. Desigur ca nu am zis ca o banuiesc pe ea. I-am prezentat doar faptele: calculatorul din cutie nu e cel cumparat pentru biroul contabilitate ci contine in el datele cu care lucreaza ea si are fisiere cu numele ei. Seful a fost surprins (asta m-a facut sa-mi dau seama ca poate nu e ea vinovata, ca pe ea ar fi aparat-o daca era ea vinovata si el ar fi stiut) si am inceput sa dezlegam impreuna "misterul". Pana la urma am descoperit ca cel din cutie este intra-devar fostul ei laptop, dar cel care e la ea in prezent nu-i cel cumparat pentru contabilitate (am fost cu seful la ea si am verificat). Deci cel care trebuia sa fie in cutie e la un alt coleg care l-a tinut acasa atatea luni de zile. Colegul respectiv e un fost ofiter pensionat din armata foarte infumurat de felul lui si cand l-am intrebat cum a putut tine laptopul atatea luni la el acasa fara sa il predea s-a suparat si a zis "ce vrei sa insinuezi ca am vrut sa-l fur?"..... nu i-am mai zis ca cine se scuza se acuza. E de ajuns ca i-a ordonat seful sa il aduca maine.
In final A, a fost o ametita ca ea abia acum si-a amintit de vechiul ei laptop (pe care scapase o cana cu apa si nu mai mergea, dar acum merge chiar bine). Ea era sigura cand mi-a dat cutia ca e cel nou, cumparat anul trecut. Nu imi dau seama cum de credea lucrul asta daca in final ala nu a fost pe la ea niciodata (ea avusese impresia ca, colegul respectiv i l-a dat ei si e cel din cutie!). Dar nu-mi mai bat capul cu imbarligaturi din astea stupide.
Acum ramane problema ca A ma mananca pe la spate de cate ori apuca, dar asta o sa ma fac ca nu stiu (cele din trecut le-a recunoscut si i le-am iertat) si o sa merg mai departe cum a zis andra_v, dar fara sa-mi mai ofer sufletul pe tava in fata ei, pastrand o distanta "de siguranta".
Cand eram copile tineam mult una la alta si sunt sigura ca atunci si ea era sincera. Trecerea anilor a schimbat multe.

Multumesc mult pentru ce mi-ati scris! M-a ajutat sa-mi pun oarecum in ordine anumite ganduri.
@Rehael: nu poarta nimeni raspunderea actiunilor mele decat eu. Daca aleg sa urmez unul din sfaturile voastre o fac pe raspunderea mea nu a celui care a dat sfatul.

O discutie deschisa cu ea nu ar ajuta prea mult, iar in legatura cu calculatorul am mai facut sondaje si s-ar parea ca nu ea a fost capul rautatilor. Adica ea a fost o ametita (dar numai atat). Si asta am descoperit discutand cu seful. Desigur ca nu am zis ca o banuiesc pe ea. I-am prezentat doar faptele: calculatorul din cutie nu e cel cumparat pentru biroul contabilitate ci contine in el datele cu care lucreaza ea si are fisiere cu numele ei. Seful a fost surprins (asta m-a facut sa-mi dau seama ca poate nu e ea vinovata, ca pe ea ar fi aparat-o daca era ea vinovata si el ar fi stiut) si am inceput sa dezlegam impreuna "misterul". Pana la urma am descoperit ca cel din cutie este intra-devar fostul ei laptop, dar cel care e la ea in prezent nu-i cel cumparat pentru contabilitate (am fost cu seful la ea si am verificat). Deci cel care trebuia sa fie in cutie e la un alt coleg care l-a tinut acasa atatea luni de zile. Colegul respectiv e un fost ofiter pensionat din armata foarte infumurat de felul lui si cand l-am intrebat cum a putut tine laptopul atatea luni la el acasa fara sa il predea s-a suparat si a zis "ce vrei sa insinuezi ca am vrut sa-l fur?"..... nu i-am mai zis ca cine se scuza se acuza. E de ajuns ca i-a ordonat seful sa il aduca maine.
In final A, a fost o ametita ca ea abia acum si-a amintit de vechiul ei laptop (pe care scapase o cana cu apa si nu mai mergea, dar acum merge chiar bine). Ea era sigura cand mi-a dat cutia ca e cel nou, cumparat anul trecut. Nu imi dau seama cum de credea lucrul asta daca in final ala nu a fost pe la ea niciodata (ea avusese impresia ca, colegul respectiv i l-a dat ei si e cel din cutie!). Dar nu-mi mai bat capul cu imbarligaturi din astea stupide.
Acum ramane problema ca A ma mananca pe la spate de cate ori apuca, dar asta o sa ma fac ca nu stiu (cele din trecut le-a recunoscut si i le-am iertat) si o sa merg mai departe cum a zis andra_v, dar fara sa-mi mai ofer sufletul pe tava in fata ei, pastrand o distanta "de siguranta".
Cand eram copile tineam mult una la alta si sunt sigura ca atunci si ea era sincera. Trecerea anilor a schimbat multe.