... şi mie, uneori, mi-e frică... aşa dezonorantă şi animalică cum este sau cum poate părea că este...

Cunoşteam din vedere o bătrînică. Credincioasă. Duminica, la biserică. Cuminte, la locul ei, liniştită şi aparent împăcată cu sine şi cu toţi ceilalţi. La un moment dat am auzit că... s-a sinucis...

... uneori şi mie mi-e frică...

Si eu zic ca si Clopotel, sunt de acord cu voi toti. Problema nu este de fond ci de lexic.
Mai exista cuvinte care in timp capata un sens usor diferit. Dau un singur exemplu desi poate
sunt sute: "Te-ai desteptat" poate sa ne duca cu gandul la actiunea de a te trezi sau la starea
de trezire a mintii.
La fel si cuvantul frica poate sa aiba mai multe sensuri, care pornind de la o semnificatie
comuna au in final un sens usor diferit.
Nu stiu cum este in alte limbi, dar in romana cred ca intelege fiecare dintre noi ce inseamna:
"om cu frica Lui Dumnezeu"

- daca s-ar pune problema doar de lexic ar fi ce a fi, dar din ce exprima unii dintre cei care folosesc acest cuvint de "frica" pare sa nu fie numai atit.

- opusul fricii este curajul. Si cum "curajul de Dumnezeu" nu este ceva uzual, eu zic ca e mai potrivit "smerenia fata de Dumnezeu" decit "frica de Dumnezeu". Dumnezeu trebuie sa inspira smerenie, nu frica. Fiecare "calitate", inzestrare, atitudine etc are un suport energetic subtil. Energia smereniei este o energie divina, sublima, elevata. Energiile fricii sint terifiante, perturbatoare, malefice.

- a folosi cuvintul frica in acest context atrage dupa sine si aceste energii in aura fiintei, nicidecum energii divine, armonioase.

- vreau sa mai adaug si faptul ca printre altele, frica la un om apare cind nu are incredere si credinta in Dumnezeu.

Acest topic a fost editat de thunder: 9 Jul 2004, 09:49 AM

thunder, ştiu că tu eşti un bun cunoscător al diverselor fenomene. Dacă nu îţi cer prea mult, aş vrea să cunosc în cazul tău, particular, cum stau lucrurile. Dacă îţi cer prea mult atunci... nu vreau să cunosc şi-mi cer scuze

Cred ca se doreste o precizare mai exacta a "fricii de Dumnezeu". Eu nu pot sa stiu ce simt altii fata de Dumnezeu, dar cu siguranta eu ma tem de Dumnezeu. Nu ma tem de El pentru ca ar fi rau, Doamne fereste, ma tem pentru ca eu am facut multe fapte rele, ca nu L-am ascultat, si la Dreapta Judecata eu nu stiu cum voi da socoteala pentru faptele mele rele.
Thunder

In nici un caz Dumnezeu nu inspira frica, asa cum ai spus si tu. Frica vine de la faptul ca am facut greseli. La fel cum un copil, care a facut o boacana, se teme cand va da ochii cu tatal sau. Evident ca acel copil nu se teme de tatal sau in mod normal, chiar il iubeste, si stie ca si tatal sau il iubeste pe el, dar acum, cand a facut acea boacana... are ceva "emotii" la intalnirea cu parintele sau, cand i se va descoperi greseala.
Cam asa simt si eu "teama de Dumnzeu". Smerenia este cea care ne ajuta ca ne descoperim greselile, sa ni le recunoastem, sa facem tot ce putem sa nu mai facem greseli, si ne rugam la Dumnezeu ca ne ierte aceste greseli, ca nu mai facem... la fel ca acel copil, caci ce suntem noi daca nu copiii lui Dumnezeu?! Nu este El Tatal nostru? Sigur ca da...
Nu zicem noi, de multe ori pe zi:" Tatal nostru carele esti in ceruri..."?!

Thunder,

Draga Thunder, te rog sa nu te superi pe mine, dar cum poti sa spui ca un om caruia ii e frica de Dumnezeu, nu are incredere si credinta in Dumnezeu?
Parerea mea umila este ca, din contra, un om cu frica de Dumnezeu, crede cu adevarat in Dumnezeu, ca este smerit in fata Lui, ca isi vede cu adevarat greselile. Mai mult, ce spui tu:

, aceasta duce la semetie, la mandrie, la ceea ce a facut Satana cand a avut indrazneala mare in fata Domnului. Si care a fost rezultatul: Domnul s-a maniat pe el si l-a trimis in focul iadului, dar se vede treaba ca nici aceasta pedeapsa nu ii este de ajuns, caci tot face rau si totul impotriva lui Dumnezeu.
Acum eu nu pot sa-mi imaginez cum teama sau frica de Dumnezeu, ar atrage energii negative, cand tot ce vine de la Dumnezeu este bun si pur? Oare nu se spune: Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit; inima frântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.?
Nu va suparati pe mine pentru aceste pareri ale mele, dar eu cred ca Dumnezeu iubeste pe cei care se tem de El.
Doamne ajuta!

- stau si pe stinga si pe dreapta, si sus si jos.

- la ce anume te referi ?

Laudati-l pe Domnul ca este bun!

Foarte corect; acelasi lucru il cred si eu. Probabil si noi voia sa spun acelasi lucru recitind tot thradul, imi pare rau ca l-am luat asa tare, aveam impresia ca el doreste doar frica si nu frioca izvorata din iubire.

Asa este, smerenia e cea care ajuta sa descoperim ca de fapt suntem nimic in comparatie cu Dumnezeu, nu suntem aleceva decat niste pacatosi.
La Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, la Prefacere si Impartasanie, aproape ca incep sa tremur de frica ca nu cumva sa am vreun pacat pe care sa nu-l stiu sa-l fi confesat si sunt prea pacatos(caci oricine are pacate, si nu am fost dintotdeauna iubitor cu Dumnezeu) sa-L tin in maini si sa-L primesc in sufletul meu amarat si pacatos pe insusi Domnul Dumnezeul Maririi.

Frica de Dumnezeu nu poate attrage energii negative, caci e legata de Dumnezeu si nu permite sa se apropie diavolul de omul smerit si cu frica de El, cel ce il iubeste pe Dumnezeu nu poate fi atins de energii negative.

Nimeni nu se supara pe tine, deoarece acesta e adevarul, chiar daca unele persoane de pe forum impartasesc si alte idei sunt sigur ca le respecta si pe ale noastre.

Vesnica este indurarea Lui. Amin

Mă refer la Frica de Dumnezeu, evident.

... că eu, drept să vă spun sînt cam ameţit de atîtea păreri pro şi tot cam atîtea păreri contra încît nu mai ştiu ce să cred. În lipsă de altceva am impresia că discutăm cu toţii despre aceleaşi chestiuni dar privite din nişte unghiuri atît de diferite încît ce vede unul alb, celălalt vede negru!!

- fie ca spui ca tie frica de "dreapta credinta", fie de Dumnezeu e cam acelasi lucru. Asta denota o slaba intelegere a ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, care in parte este inclus in afirmatia: "Eu nu vreau pedepsirea pacatosului, ci indreptarea lui". Nici un tata cu bun simt nu urmareste sa-si pedepseasca fii, ci sa-i ajute sa fie cit mai perfecti. Cu atit mai mult Dumnezeu vrea aceasta. Dumnezeu vrea sa-L recunosti ca Tata pt. ca tu se realizezi ca esti FIUL lui, bucatica rupta din El, din aceiasi esenta divina si nemuritoare ca si El, nu pt. a-l adula, pt. a-ti fi frica de El sau judecata Lui. El te iubeste nespus si infinit, si doreste ca si tu sa traiesti acest sentiment de iubire fata de El si tot ce inseamna Creatia Lui, care, in esenta, este tot El, in diferite forme si continuturi.

- ai gresit ? OK ! Inca mai gresesti ? OK ! Aceste lucruri conteaza mai putin fata de ideea constientizarii limitelor si pacatelor tale si dorinta de a le elimina si ridica stacheta limitelor tale si perfectionarea (trezirea) spirituala a spiritului tau.

- fiinta cu adevarata si plenara credinta in Dumnezeu, stie ca el este permanent in bratele lui Dumnezeu si este iubit de Aceasta si ca tot ce i se petrece este pt. implinirea sa spirituala, pt. comuniunea finala si plenara a spiritului sau cu al lui Dumnezeu.

- greseala odata facuta (ca om profan) nu ai ce sa-i mai faci. Ti-ai facut o anumita karma de suferinta si vei plati la momentul cuvenit. Ca initiat, ai posibilitatea sa diminuezi sau chiar elimini din aceste "suferinte" si pacate prin aplicarea de tehnici si metode specifice, iar pt. cei care nu au astfel de metode, pot apela chiar si la rugaciune catre Dumenzeu. Daca El considera ca ti-ai invatat lectia si nu mai e nevoie sa suferi pt. a invata acea lectie, iti va "arde" acea suferinta, sau ti-o va amina, sau trece pe "inghetat" pina la momentul H, in care fie gresind din nou in acelasi fel vei plati si ce ai facut atunci, si ceea ce era facut mai demult dar totusi "gratiat", fie esti la un nivel de trezire spirituala de la care iti poti "arde" singur aceste "inregistrari" negative.

- ce face frica in acest sens ? Ajuta la ceva ? NU ! Ea aduce in aura ta energii demoniace, perturbatoare, malefice. In momentul in care constati o greseala sau un pacat din partea ta, nu frica trebuie sa te insoteasca, ci smerenia si dorinta de a fi iertat, invatat si iubit. Fiinta smerita isi recunoaste locul si in acelasi timp este si deschisa catre a fi invatat si iubit. Frica, mai bine zis energiile fricii "inchid" aura si capacitatea de a asimila a fiintei este redusa, la fel si sufletul se "inchide".

- lucrurile stau putin diferite cu Dumnezeu Tatal. El stie inca din timpul in care faci o greseala ca o faci, si chiar dinainte de a o face stie ca o vei face, cu toate ca spera ca macar in ultima clipa sa-ti schimbi "destinul" si drumul. El este alaturi de tine MEREU, asa ca un bun sfat ar fi sa te gindesti la El de fiecare data cind vrei sa faci ceva, si chiar sa-i ceri sfatul cind nu stii exact ce ar fi bine de facut. Daca esti sincer Dumnezeu iti va raspunde, intr-un mod inedit chiar, dar specific personalitatii tale, deci totul este sa fii deschis, receptiv si atent in jurul tau si vei primi raspunsul. Urmind mereu si mereu aceasta "comunicare", vei fi uimit, in timp, cit de mult se amplifica si detaliaza comunicarea ta cu Dumnezeu si credinta ta in EL se va amplifica, iar frica (de orice natura ar fi ea) va dispare pas cu pas. Exista un aforism al intelepciunii orientale: "cind Yoga intra, EGO-ul iese, iar cind EGO-ul intra, Yoga iese". La fel si cu frica si Dumnezeu. Cind (credinta in) Dumnezeu se mareste in fiinta ta, sau cind "Dumnezeu intra in fiinta ta", frica ( si toate energiile si legaturile demoniace conexe cu ea) ies din fiinta ta. Crede-ma, nu iti vorbesc numai din carti, ci si din experienta practica. Nu spun ca mi-am eliminat toate fricile, inca mai am si eu "focare si rezonante" demoniace, deci locuri prin care frica poate "intra" in aura si fiinta mea, dar mult mai putin ca inainte de a-L cunoaste si a ma apropia de Dumnezeu.

- vezi mai sus citeva din explicatii. Credinta este invers proportional prezenta in fiinta noastra cu frica. Cu cit avem in aura mai multe energii ale fricii, cu atit energia credintei este mai mica ... si invers. Cind o energie sau set de energii divine intra in aura noastra, energiile malefice, demoniace ies din aura. Asta este si modul ocult prin care actul sfintirii si al exorcizarii. Acolo vine o energie divina elevata, inalta, care pur si simplu elimina energiile malefice si legatura cu planurile si entitatile malefice.

- ceea ce expun are si "aura" explicatiilor initiatice, oculte, dar si logice si rationale.

- cred ca nu m-ai inteles bine. Mai citeste odata cele expuse de mine, plus cele expuse in acest mesaj. Totul se leaga in mod logic si rational si chiar initiatic.

- indrazneala si tupeul nu sint atitudini divine. Curajul insa da. Oricum, eu ma refeream ca gen de afirmatie, nu ca si realitate.

- vei intelege la timpul cuvenit. Acum nu pot sa-ti prezint realitatea din perspectiva mea sau a altor fiinte, caci tu traiesti acum realitatea din perspectiva ta, decit intr-un mod oarecum teoretic. Cind ti se va mai schimba aceasta perspectiva, launtric spiritual ma refer (nu ca dogme si teorii, ci practic), vei vedea realitatea "cu alti ochi" si o vei intelege altfel, mult imbunatatita. Vezi si ideea exprimata mai demult de mine cu acea "piramida a evolutiei spirituale".

- smerita da, dar infricosata nu.

- nici tu sau altii sa nu va suparati pe mine ca am parerile si informatiile si trairile mele, dar eu cred ca Dumnezeu iubeste cu mult mai mult pe cel care il iubeste pe Dumenzeu, nu care se teme de Dumnezeu. Repet, teama (frica) aduce inchiderea fiintei, iubirea aduce deschiderea afectiva si sufleteasca, si intr-o astfel de fiinta "deshisa" Dumnezeu poate "turna" din abundenta gratia Sa divina si "cadourile" Sale.

- El ne ajuta si in masura in care ne ajutam si noi insine.

- inca nu sint o fiinta perfect trezita spiritual, deci inca mai am scapari si limite, inclusiv frici. Nu am insa frica de Dumnezeu, in sensul ca mi-ar fi frica de El, ci traiesc o stare de smerenie fata de El, atit cit pot si imi este trezita in fiinta mea. Pe Dumnezeu il iubesc, atit cit pot si imi doresc sa il iubesc din ce in ce mai mult, pt. a-i "raspunde" iubii Sale infinote si a-i fi un cit mai bun si perfect "intermediar" aici in lumea fizica si in celelalte lumi subtile unde imi este dat sa ma manifest in aceasta incarnare a mea. Cu cit fiecare om este mai constient si mai treaz spiritual, cu atit se poate spune ca Dumnezeu este mai "prezent" in acea lume in care exista acele fiinte trezite spiritual.

- este cu totul neintimplator ca la asa zisa "judecata de apoi" se vorbeste de "trierea griului de neghina" si de asa zisul "seceris" si "seceratori".

- adevarat, vorbim din unghiuri diferite, unele par chiar opuse, altele complementare, dar cu cit sint mai multe, cu atit viziunea va fi mai ampla.

Pînă la urmă ar fi cam aşa ceva, nu? Cred că tu, thunder, vrei să spui că e mult mai important să ne canalizăm eforturile spre smerenie decît spre posibile scenarii şi viziuni apocaliptice, care (mai mult) dăunează evoluţiei noastre spirituale. Caz în care sînt perfect de acord.

Cît despre răspunsul dat lui Clopoţel, bune-rele, ce ai spus matale acolo, frumos le mai zisă-şi, coane Alecule!

Deci recunosti ca frica nu vine de la Dumnezeu ci din sentimentul de vinovatie.
Nu e mai bine sa ne recunoastem smeriti situatia decat sa fim infricosati?

- nu eu am facut acea afirmatie cu Duhul.

- cit despre scenariile apocaliptice, eu zic sa vedeti partea buna si divina a lor. Apocalipsa=Revelatie, deci vremurile apocaliptice inseamna vremuri de mari revelatii divine. Asta inseamna ca se ridica nivelul de vibratie (energetica) al planetei si implicit al umanitatii si al persoanelor ca atare, deci se ridica nivelul de constiinta si odata cu acesta si capacitatea de a accesa si intelege adevarurile superioare (revelatiii) va fi mai mare. Pt. aceasta este nevoie ca sa existe un mediu ambiant fizic si subtil propice unor astfel de revelatii si trairi sublime, iar aceasta se poate produce in 3 mari feluri.

1. se elimina prin forta si distrugere tot ce inseamna raul si energii malefice de pe planeta

2. se amplifica atit de puternic energiile elevate, incit energiile malefice cit si purtatorii lor si sursele de generare si intretinere a acestor energii dispar de la sine, sau se "transforma", se eleveaza si ele

3. o combinatie intre situatile de la ptc. 1 si 2.

- in cazul 1. se incarneaza pe planeta fiinte (spirite) elevate deosebit de puternice, asa zisi "gardieni ai "Creatiei", luptatori divini (aviz "armata - ceata divina a arh. Mihail) si alaturi de alte spirite divine luptatoare aflate in planurile paralele subtile, vor distruge toate fortele malefice ale satanei si pe insusi antihrist

- in cazul 2. se incarneaza pe planeta fiinte (spirite) elevate deosebit de puternice, a caror prezenta fizica va atrage dupa sine o elevare spirituala in masa, ca si element catalizator pt. intreaga populatie care merita sa prinda aceste vremuri si schimbari divine, dupa ce in prealabil se va face acea asa zisa triere, sau seceris de care se aminteste si in biblie

- in cazul 3. se incarneaza pe planeta fiinte (spirite) elevate deosebit de puternice, a caror prezenta fizica va atrage dupa sine o elevare spirituala in masa, ca si element catalizator pt. intreaga populatie care merita sa prinda aceste vremuri si schimbari divine, dupa ce in prealabil se va face acea asa zisa triere, sau seceris de care se aminteste in biblie, dar si a asa zisilor "gardieni ai "Creatiei", luptatori divini (aviz "armata - ceata divina a arh. Mihail) si alaturi de alte spirite divine luptatoare aflate in planurile paralele subtile vor distruge toate fortele malefice ale satanei si pe insusi antihrist.

- in acest context, asa cum ne prezinta si Apocalipsa, exista doua tabere care lupta in diferite moduri intre ele. Una divina, a fiilor Luminii, si alta malefica, a fiilor intunericului. In prima faza a luptei care se desfasoara (deja) intre aceste tabere oamenii nu vor reusi sa inteleaga exact care sint unii si care ceilalti. Unii vor fi fii ai "femeii cea frumoase", altii ai "curvei biblice". In prima faza fii luminii vor fi vazuti ca fiind "cei rai", "cei deviati", "cei sectanti" (prezentati astfel de catre fii intunericului, care vor urmarii sa manipuleze constiintele oamenilor), asa cum si discipolii lui Iisus au fost vazuti acum 2000 de ani, dupa care, pas cu pas, oamenii vor intelege adevarul, totodata aceasta si cu trezirea lor spirituala, potentata si catalizata de nivelul elevat al celor deja treziti spiritual, sau macar in parte.

- deci, e necesara o trezire spirituala personala, dar si intelegerea vremurilor in care existam si in care trebuie sa se incadreze planeta noastra si umanitatea in general. Aceasta translatie spirituala se va produce la nivelul intregii planete, la nivelul intregii umanitatii, iar cei care nu sint pregatiti pt. aceasta vor fi asa cum spune si biblia, cernuti si triati. Ca si individ luat separat, ca sa te integrezi in aceasta mare translatie e nevoie sa cauti adevarul si trezirea spirituala, iar ca parte componenta din umanitate este necesar sa recunosti si sa te alaturi (taberei) fiilor luminii, pt. ca, unii dintre voi, chiar fara sa stiti acum, sinteti veniti in aceasta lume si pe acesta planeta tocmai pt. a participa la aceasta mare translatie. Fara sa constientizati aceasta, unii dintre voi (cei care cititi aceste rinduri acum), cei care sinteti acum prezenti, sau vor veni mai tirziu, dar vor citi aceste rinduri, scrise ptr. ei cu zile, luni sau poate ani in urma, veti face anumite conexiuni intre ceea ce ati simtiti voi in anumite profunzimi ale fiintei voastre (si pe care oate nu le-ati spus la nimeni pina acum, sau doar la cei apropiati) si ceea ce se preconizeaza a fi pe planeta si in viata voastra. Unii ar putea numi asta ca si o "chemare", alti ca si o "aspiratie", altii ca si un "deja vu" ... dat cu cit lucrurile vor avansa si timp va trece, aceste lucruri vor fi din ce in ce mai evidente pt. toata lumea, mai ales pt. romani.

- merci. Incerc sa vorbesc cit mai pe intelesul tuturor, chiar daca ma inspir din surse mai oculte, asa zis mai initiatice sau chiar traite si experimentate personal, deci urmaresc sa fiu un cit mai bun si pur intermediar al adevarului (mai mult sau mai putin ocult), ceea ce va urez tututora, sa fiti intermediarii divini ai Adevarului, ai lui Dumnezeu, fiecare de la nivelul sau.

Eu o sa vin cu anumite detalii concrete, pentru ca am vazut ca nimeni n-a mers dincolo de niste enuntari generale.
Parerea mea este ca expresia "om cu frica lui Dumnezeu" provine de la faptul ca acel om cunoaste anumite legi ale lui Dumnezeu (atat cat i-a fost dat sa cunoasca) si urmareste sa le respecte, pentru ca astfel face "Bine".
Dar care este starea lui atunci cand incalca aceste legi cu voie (sau fara voie, constientizand abia la sfarsit ce-a facut) este altceva.
Pus intr-o situatie extrema, poate sa incalce o lege (de ex. legea Adevarului, fiind nevoit sa spuna o minciuna ca sa se apere) si urmarea acestei incalcari poate sa aibe ca stari launtrice:
1. regretul, invinovatirea si frica de urmarile faptei lui, de "pedeapsa" care i-o va da Dumnezeu, considerandu-se un pacatos incurabil =>ceea ce e un mod negativ de a gandi, pentru ca nu se impaca nici cu el nici cu Dumnezeu
2. pocainta in fata lui Dumnezeu, luindu-si angajamentul sa nu mai repete greseala
3. credinta ca Dumnezeu il iarta, daca de exemplu se roaga pentru aceasta, sau se supune singur anumitor austeritati
4. il iubeste pe Dumnezeu pt. ca stie ca incercarile ii sunt date pentru a creste spiritual si ii multumeste ca i-a pus in lumina anumite tendinte launtrice ascunse
5. smerenie (se lasa in "mainile lui Dumnezeu"), fiind depasit de situatie, recunoscand ca de multe ori interesul propriu (egoul) il face sa incalce legile divine si doar Dumnezeu il mai poate ajuta sa nu cada din nou in plasa egoului

- alaturi de ideea de "frica de Dumnezeu" aceasta de "pacatos" sint idei profund gresite pt. evolutia spirituala a unui cautator spiritual.

- prin aceste afirmatii se fac proiectii mentale si energetice asupra subconstientului si aurei subtile cu aceste "modele" (matrici) perverse si perturbatoare, malefice chiar, prin care fiinta este atrasa catre ceea ce gindeste ca este, conform si maximei spirituale: "ceea ce gindesti aceea vei deveni, mai devreme sau mai tirziu". Aste este de fapt si o "lege" de capatii a subconstientului, a mentaliza ceea ce doresti sa fii, sa ai sau sa ajungi.

- va sugerez sa eliminati din vocabularul vostru ideea de "pacatosul ce sint" si sa o introduceti pe aceea de "fiul de Dumnezeu ce sint" ... pt. ca asta si sinteti de fapt, nu pacatos, nu sluga, nu servitor samd. ... pt. Dumnezeu, ci FIU ! Dumnezeu asteapta intoarcerea FIULUI ratacitor, nu a servitorului sau a pacatosului.

- iata o mostra de unde va conduce frica ! A tremura "de frica" arata starea de dizarmonie pe care o induce frica in om si cea de inchidere sufleteasca. Cind ajungeti in fata lui Dumnezeu, la ce va ajuta sa fluturati stindardele "pacatoseniei" si limitelor voastre, de parca Dumnezeu nu v-ar cunoaste aceste pacate si limite, in loc sa va prezentati smeriti si iubitori si "gingavi" (precum un copil, "a caruia Imparatie este ..."). Chiar daca ati avea cele mai mari pacate din lume, nu pe acestea trebuie sa le fluturati sau prezenta, ci inima voastra. Aceasta ii este mai draga de mii de ori lui Dumnezeu decit pacatele voastre. Datorita "lipsei" acestei inimi, a acestei deschideri sufletesti si afective voi sinteti incapabili sa vedeti si sa intelegeti voia divina si astfel sa iesiti din ea si sa pacatuiti. Sufletul si iubirea sint portile de comunicare cu Dumnezeu. Pe astea le asteapta Dumnezeu de la voi, ele sint cauza sfinteniei sau pacatoseniei voastre, si cine merge la cauza, nu mai are de ce se se preocupe de efecte. Pacatele sint niste efecte ale cauzei inchiderii inimii si sufletului. Cine nu ai inteles asta inca, degeaba cauta el sa-si pune cenusa in cap pt. a arata cit de "nimic" si "pacatos" e el.

- se pare ca nu ati inteles esenta, dar asta e ... fiecare isi duce crucea.

- eu insa repet: frica inchide sufletul si te departeaza de Dumnezeu si te apropie de lumile demoniace. Manifestati smerenie si credinta fata de Dumnezeu, nu frica si veti ajunge pe culmi spirituale nebanuite.



Acest topic a fost editat de thunder: 9 Jul 2004, 06:09 PM

In Srimad Bhagavatam se spune ca un om fara cunoastere crede ca el e cel care controleaza. El crede ca nu exista Dumnezeu si nici un fel de principii regulative privind comportamentul, si poate face ce-i place. De aceea el face tot felul de fapte pacatoase si ca urmare este trimis pe diferite planete infernale, viata dupa viata, pentru a primi reactiunile la propriile activitati pacatoase. In esenta motivul suferintei sale, se datoreaza faptului, ca el se crede independent, desi totul este controlat direct si indirect de catre Personalitatea Suprema a Domnului.

La Liturghie stiu exact ca nu am pacat de moarte pe suflet; eu ma refer cand spunem ca suntem pacatosi la conditia noastra de oameni gresitori, toti gresim din cand in cand, avand o inclinatie spre pacat, desigur ca trebuie depasita ispita mereu.
E vorba de o constientizare ca fara ajutorul lui Dumnezeu nu poti evolua de la starea/conditia noastra precara.

Pacate mari facute cu voie caut sa nu am, desigur ca lui Dumnezeu ii prezentam cu totii inima noastra si nu pacatele, caci el nu dispretuieste inima caita, inima dornica de a-L primi si ramane acolo mereu.

Smerenia desigur ca e o forma frica impletita cu iubire, nu vorbeam de frica aceea care te indeparteaza, ci de smerenia si iubirea ce te apropie de Dumnezeu.

In fata lui Dumnezeu te duci cu incredere si speranta, dar sa existe si smerenie.

Acest topic a fost editat de TriRegnum: 9 Jul 2004, 07:00 PM

Thunder:
"alaturi de ideea de "frica de Dumnezeu" aceasta de "pacatos" sint idei profund gresite pt. evolutia spirituala a unui cautator spiritual"

Cautatori spirituali = necredinciosi. Hristos a inviat de aproape 2000 de ani!


1. “Dumnezeu este iubire” iar acela care incearca sa-l defineasca este un orb care incearca sa masoare nisipul de pe fundul marii – Sfantul Ioan Scararul

2. Dragostea e nascuta din nepatimire; nepatimirea de nadejdea in Dumnezeu; nadejdea de rabdare si indelunga rabdare; iar pe acestea le naste infranarea cea atot-cuprinzatoare. Infranarea, la randul ei, e nascuta de frica de Dumnezeu, in sfarsit frica din credinta in Domnul. – Sfantul Maxim Marturisitorul


Frica si credinta se exclud reciproc in afara cazului in care ele au un rol in relatie cu Dumnezeu. Daca avem credinta in Dumnezeu, nu vom mai avea nici o teama... cu exceptia temerii de Domnul.

Traim intr-o perioada in care presiunile terapeutice ale societatii ne conditioneaza sa evitam orice forma de teama, ca si cum, orice teama, in special cea evlavioasa, ar dauna psihicului nostru...

Acest topic a fost editat de noi: 9 Jul 2004, 07:41 PM

Draga gio19ro, nu-mi aduc aminte sa fi spus eu ca frica vine de la Dumnezeu. Poate am zis ca trebuie sa avem frica de Dumnezeu, ceea ce este cu totul altceva. Dar daca tu zici ...

Dragii mei aveti mare dreptate, chestiile astea oculte sunt prea grele pentru mine, nici nu ma pricep sa le citesc dar sa le mai si inteleg...
Dar am spus deja ca nu e cazul sa va mai necajiti din cauza mea, eu am spus doar ce am considerat ca e bine, cum ca smerenia si frica de Dumnezeu sunt strans legate una de alta si merg pana acolo incat chiar se confunda.
La fel spune si TriRegnum cand zice:

De asemenea noi spune si el

cu completarea ca acea temere de Domnul, la care se refera, este de fapt temerea ca pacatele noastre sunt atat de mari incat pana si Dumnezeu, cu marea Lui mila, nu ni le poate trece cu vederea.
Thunder spune:

dar cum as putea eu sa spun ca nu sunt pacatos daca sunt? Este adevarat ca pana si eu sunt unul din fiii lui Dumnezeu, dar oare sunt eu Fiul lui Dumnezeu? Dar eu cand spun Crezul zic la un moment dat:" ... Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul nascut, care din Tatal s-a nascut...". Oare cu cine ma compar eu? Indraznesc eu atat de mult? Nu se vede vreo diferenta intre Fiu si fiu, sau intre Lumina si vierme? Ei bine eu sunt virmele.... si prefer sa vad si o mica raza din Lumina lui Dumnzeu din fundul iadului, decat sa ma preamaresc si sa zic ca eu sunt Fiul sau ca nu sunt pacatos.
Nu vreau sa va supar, dar teama de Dumnezeu inseamna chiar smerenie, inseamna sa poti sa-ti vezi greselile, adica pacatele, sa le recunosti, si deci... sa recunosti ca esti pacatos. Abia dupa aceea vine iubirea de si de la Dumnezeu, dupa ce te-ai pocait. Cand stii ca ai facut ceva rau nu iti este teama? Poti sa treci peste ea? Atunci unde este smerenia de care tot vorbim?
Poate ca nu inteleg eu bine cum stau toate astea, dar eu spun ce cred si ce simt...
Doamne ajuta!

- ma rog ... este treaba voastra cum vedeti evolutia spirituala si cum o urmati, eu voi vorbi atunci pt. cei care sint deschisi la inima, suflet si minte si al carui burduf nu este plin ochi de vinul cel vechi.

- pe calea spirituala, evoluezi si singur, si cu ajutorul invatatorului spiritual, si cu ajutorul fortelor divine si cu al lui Dumnezeu. Fiecare cale spirituala are metodologia si principiile sale. Cert este ca sint f. f. f. rare cazurile in care un discipol este "carat" in spate de maestru sau de Dumnezeu. Ce fel ce crestere spirituala mai este si aceasta cind nu faci nimic ci te cara in spate altul ? Ce fel de las si puturos (este o exprimare generala, nu personala triRegnum) trebuie sa fii sa crezi si sa vrei sa fii carat in spate fara sa faci (mai) nimic ?

- pina si incercarile si testele spirituale trebuie sa le iei de unul singur ...

- aberezi. Fie nu stii ce e ala un necredincos, fie un cautator spiritual.

- si ?!

- Dumnezeu e TOTUL, iar acela care incearca sa-l defineasca (chiar numindu-L iubire, Lumina, Adevar etc) este un orb care incearca sa masoare nisipul de pe fundul marii – Sfantul thunder

- interpretarile mot a mot sint printre cele mai mari pacate ale fanaticilor si sectantilor.

- vom trai si vom vedea ... cita credinta si cita frica ai tu in tine.

- Frica=demoni ! smerenie = Dumnezeu

Acest topic a fost editat de thunder: 9 Jul 2004, 09:21 PM

- ma rog ... e alegerea voastra cum traiti si cum ... muriti.

- nimic nu ii este cu neputinta lui Dumnezeu. Cum puteti crede ca Dumnezeu nu poate ceva ? Voi chiar nu ati inteles ca asa zisele pacate sint modalitati de indreptare a fiintei ? Faci un lucru bun si in ton cu voia divina inseamna ca ti-ai invatat lectia in acea directie. Asa zisul pacat este o reactie (plata) la o actiune gresita, care nu e in ton cu voia si legile divine si nu vine ca o razbunare a lui Dumnezeu, ci ca pe o lectie necesara, singura in stare sa te invete sa nu mai gresesti.

- asa zisul pacatos este de fapt un om cu anumite limite. Pe masura ce fiinta evolueaza spiritual, se apropie de reala sa esenta divina, de Dumnezeu si de Adevarul Ultim, iar limitele sale sint pas cu pas depasite. Dar sa nu mai "filozofam", fiecare credeti ce vreti si puteti si urmati calea aleasa si vedeti unde, cum si in cit timp ajungeti la tinta. Succes ! Sintem off topic demult.

- cine a spus sa nu-ti vezi limitele ? Ideea era sa nu te vezi asa, sa nu iti faci singur proiectii mentale nefavorabile. Subconstientul lucreaza vrei nu vrei, sti nu stii. Daca nu stiti asta ... asta e ... va hraniti cu ce ginditi.

- nu ti-a cerut nimeni sa te compari cu Himalaia, dar asta nu inseamna ca nu esti si tu tot un munte, tot din aceiasi roca etc. Crezi ca Dumnezeu te iubeste mai putin daca esti mai mic ? Poate, dar chiar si asa macar sa fim noi in stare sa-i raspundem la iubirea Lui cu o iubire pe masura. Si sa nu uitam, Iisus nu este singurul Fiu, chiar daca fanatismul crestin pretinde asta. El este model divin pt. cautatorii spirituali crestini, cum altii Fii ai lui Dumnezeu sint modele divine pt. alti cautatori spirituali.

- nu te pune nimeni sa te compari, ci sa te identifici, sa fi una cu modelul tau, asa cum Iisus este Una cu Dumnezeu, modelul Sau divin.

- de ce cauti diferente si nu asemanari ?

- asta e, esti ce alegi sa fii.

- eu prefer lumina si esenta divina nemuritoare din mine, acea Imparatie a Cerurilor din noi, de care vorbeste si Iisus.

- succes !

- te inseli zic eu. A te numi pacatos, fara a-ti recunoaste asa zisele pacate, este un soi de autoflagelare subtila-energetic si mentala. A recunoaste unde gresesti, sau unde ai gresit, e un prim pas in eliminarea pacatului, de fapt a cauzei sale. Daca recunosti cauza nu mai esti pacatos in aces directie. A spune incontinuu ca esti pacatos fara a urmari sa indrepti lucrurile si sa elimini cauzele pacatului este tot "autoflagelare".

- ce trist ca oamenii nu stiu ce se petrece cu launtricul lor si se lasa condusi de tot felul de "plancarde spirituale".

- a te pocai inseamna a constientiza, a avea acces la anumite adevaruri, ati deschide mintea. A iubi, sau a avea acces la energia iubirii sau a simti aceste energii ale iubirii, indiferent din ce directie ar "veni" ele, inclusiv de la Dumnezeu, se produce cind se deschide inima, nu mintea. Avem sisteme diferite de gindire si intelegere a realitatii inconjuratoare, motiv pt. care e greu sa ne intelegem unii pe altii. Asta e...

- depinde. Nu exista numai alb si negru, ci si diferite nuante de gri.

- da, mai ales daca pot sa-mi "ard" acele inregistrari negative.

- smerenia fata de Dumnezeu este cea de care vorbim.

- da, poate, dar mai ai timp sa intelegi.

- si eu la fel

PS. Ne-am departat cam mult de la topic. Hai sa revenim la el ...

In Srimad Bhagavatam se spune ca un om fara cunoastere crede ca el e cel care controleaza. El crede ca nu exista Dumnezeu si nici un fel de principii regulative privind comportamentul, si poate face ce-i place.

Planetele de iad sunt infricosatoare. Cei ce au putut sa aiba o viziune asupra acestora s-au cutremurat. Conforma legii karmice, dupa care fiecare culege din ce a semanat, cei ce fac rau, nu au cum sa gaseasca bine, iar daca inca, nu au primit rasplata pentru faptele lor rele, dupa ce isi parasesc corpul sunt dusi la Yama-raja, Regele Disciplinei, sau Domnul Mortii, unde li se arata ce au facut si care este si rasplata pentru faptele lor.

In Cantoul 5.26.5 din Srimad Bhagavatam, marele intelept Sukadeva Gosvami spune:
“Toate sistemele planetare de iad (infernale) se afla in spatiul dintre cele trei lumi (bhu, bhuvar, svar-loka) si Oceanul Garbhodaka (ce se afla pe fundul universului). Ele se afla in partea de sud a universului, sub Bhu-mandala, putin deasupra Oceanului Garbhodaka. Pitriloka, planeta stramosilor, se afla de asemenea in aceasta zona dintre sistemele planetare inferioare si Oceanul Garbhodaka. Locuitorii din Pitri-loka, condusi de Agnishvata mediteaza profund in samadhi, asupra Personalitatii Supreme a lui Dumnezeu, dorind numai bine familiilor lor.”

Anterior a fos explicat faptul ca sub systemul planetar unde locuiesc oamenii, se afla sapte sisteme planetare inferioare, sau demonice, care neaga existenta Personalitatii Supreme. De fapt fiecare sistem planetar este caracterizat de un anumit tip de constiinta, sau atasament.
Cel mai de jos sistem planetar demonic se numeste Patala-loka. Sub Patala-loka se afla planetele infernului cunoscute sub numele de Naraka-loka. Pe fundul universului se afla oceanul Garbho-daka. De aceea planetele infernului se afla intre Patala-loka si Oceanul Garbho-daka.

Pe sistemele planetare pamantesti, in kali yuga (cea de-a patra era din ciclul de 4 ere), atmosfera constiintei tinde continu catre cea de pe sistemele planetare demonice, pana la aparitia erei urmatoare: Satya yuga, era bunatatii si a virtutii, care este asemenea atmosferei de pe sistemele planetare ale paradisului.

De mentionat este faptul ca cele trei sisteme planetare: ale paradisului, karmice (pamantest), si demonice, cat si planetele iadului, se afla in universul material. Ele nu apartin lumii eterne spirituale

O sa imi permit sa mai repet si eu o parte din ceea ce s'a spus deja....
Lucrurile sunt extrem de simple...teoretic:) si anume....fiecare om trebuie sa dezlege ce singur a legat . TOti cei care spun ca altcineva trebuie sa faca acest lucru in locul lui sunt niste impostori fie ca isi dau seama de asta fie ca nu, si nu fac decat sa amane deznodamantul... DAca aceasta dezlegare era posibila din "afara", printr'o jertfa sa spunem, ar fi trebuit ca toti locuitorii Terrei sa intre in imparatia cerurilor odata cu crucificarea/invierea lui Isus, sau odata cu iluminarea lui Buddha, sau cine mai stie a cui....
Ideea de "om cu frica lui Dzeu" vine de la cei care doresc sa controleze mai degraba decat sa elibereze semenii lor....Probabil ca si lor le tremura....si vor sa se mai imbarbateze oleaca pe seama altora....

Din punctul de vedere al absolutului (sau al lui Dzeu daca preferati termenul) nu vad care ar fi problema....Precum citeam de curand undeva....."Nu exista murdarie a unei picaturi pe care Oceanul sa nu o poata curata...".


Din punctele de vedere exprimate aici/ citite de mine, cele mai pertinente mi s'au parut cele expuse de thunder, rza, gio19ro....

Ceva similar cu Sf. Nifon am gasit si eu in lucrarile catolice.


Aş dori să încep acest nou ciclu de meditaţii cu câteva frânturi dintr-o incredibilă profeţie făcută pentru veacul nostru acum vreo 1600 de ani în urmă de un călugăr de la muntele Sinai. E vorba de Sfântul Nilus, fost prefect al Constantino-polului şi prieten al Sfântul Ioan Gură de Aur care pe la anul 390, luminat de Dumnezeu, prevestea:

"Către mijlocul secolului XX, când vremea venirii lui Anticrist va fi aproape, mintea oamenilor va fi întunecată de patimile cărnii. Oamenii acelui timp vor părăsi legile lui Dumnezeu şi-şi vor pierde demnitatea lor umană. Lumea îşi va schimba exteriorul. Va fi cu neputinţă să deosebeşti femeile de bărbaţi din cauza neruşinării lor în îmbrăcăminte şi a modului de a-şi purta părul. Lumea va ajunge îngrozitoare ca fiarele sălbatice; prăbuşirea autorităţii în familie şi în Biserică va fi evidentă. Părinţii şi bătrânii nu vor mai fi respectaţi. Iubirea va dispărea. Păstorii sufleteşti, episcopi şi preoţi, vor fi oameni inutili, complet incapabili să deosebească drumul drept de cel fals. În acel timp legile morale şi tradiţiile creştine se vor schimba. Se vor extinde luxul, divorţul, homosexualitatea, actele de sabotaj şi crimele. Va fi vai de creştinii care vor mai fi în acel timp pe pământ. Oamenii nu vor mai avea nici o remuşcare de conştiinţă. Vor pierde credinţa nu numai în Sfânta Treime, dar chiar în existenţă lui Dumnezeu. Puţinii care vor rămâne credincioşi se vor distanţa de lume şi vor întâmpina peste tot greutăţi. Anticrist, care se vrea stăpân şi învăţător al întregului Univers, îi va da sărmanului om o ştiinţă care-l va duce la dezastru. Un om de la un capăt al pământului va putea să discute cu un om de la celălalt capăt al pământului. În acel timp oamenii vor zbura ca păsările în văzduh şi se vor scufunda ca peştii în oceane. Apoi va apărea sabia judecăţii".

- nu e similar deloc, din pacate.

- in acest text se simte si se vede inspiratia divina a adevarului cuprins in ele si a influentei divine a acestor previziuni (profetii). Textul are "greutate", daca va mai amintiti ce spuneam alta data de greutatea sau goliciunea unui text si se aseamana si cu alte texte profetice orientale.

Acest topic a fost editat de thunder: 12 Jul 2004, 06:22 PM

psalmi, pilde, Solomon, Maleahi, Părintele Cleopa, Sf Tihon din Zadonsk, liturghia ortodoxă, peste tot se vorbeşte cît se poate de explicit de frica de Dumnezeu. În primul volum din seria "Convorbiri cu părintele Cleopa" se începe cu capitolul "Frica de Dumnezeu". Părintele spune acolo că frica de Dumnezeu este "şcoala smereniei", iar smerenia duce la iubirea de Dumnezeu. Toţi Sfinţii Părinţi amintesc de ea.

Nu se poate trece cu vederea peste această impresionantă mulţime de mărturii despre frica de Dumnezeu, decît dacă vrem noi dinadins s-o facem.

Acea frică nu e frica din filmele cu James Bond (de exemplu), unde cei fricoşi sînt laşi. Trebuie să zic că argumentaţia (frumoasă ca formă) a lui thunder nu m-a convins: frica de Dumnezeu, aşa cum o văd eu, este ceva benefic şi nu malefic!

Nu e recomandabil să fie împărţite opiniile prezentate aici după criterii subiective. Dar dacă cineva ţine morţiş s-o facă atunci trec fără ezitare în tabăra "impertinenţilor" ( ): user anonim, noi, clopotel...

Sper că am spus destul de răspicat ce am avut de zis şi, la rîndul meu, cred că e timpul să pun şi eu punct acestui subiect.

thunder, rogu-te, nu mai pune citate interminabile, ca ti le sterg!

Am decis sa le las pe acestea, pentru ca sunt deosebit de pertinente pentru discutie. Dar daca repeti figura, ne suparam. Este de ajuns un link.

- eee, nu sint chiar asa interminabile, mai ales ca ce am pus direct e o selectie din acele profetii care se pretau in special la raspunsul respectiv al lui tri si erau in ton cu topicul.

- nu ai voie sa te superi, nu e crestinesc.

Mdeah... corect.
In schimb, mutatis mutandis, ai voie sa-ti fie frica.

Oare ce-o fi asa greu de inteles ca frica e un sentiment care apartine aceleiasi categorii ca si supararea? Fiecare sentiment pozitiv, benefic, are si un sentiment antagonic (iubire-ura, armonie-dizarmonie, curaj-frica, incredere-neincredere, speranta-deznadejde, credinta/incredere-necredinta/neincredere s.a.m.d.). Nu sunt credinta, speranta si iubirea cele 3 mari virtuti (nu neaparat crestine)? Cum ar putea fi un sentiment negativ (frica) pus la rang de cinste?! Btw, in prezenta fricii, credinta, speranta si iubirea nu se pot manifesta.
Vorbind de frica de Dumnezeu, aduceti-va aminte episodul cu Iisus mergand pe apa catre barca unde se aflau apostolii... acestia au simtit frica... iar El le-a spus "Nu va temeti!"
Pana la urma, raman la parerea ca frica de Dumnezeu e de fapt frica de pedeapsa Lui. E frica de consecintele propriilor noastre fapte. Nu zic ca nu functioneaza... dar ca o lesa. Mai crestinesc mi se pare sentimentul evocat de 1,61 - iubirea fata de Dumnezeu si grija de a nu rani aceasta iubire pe care El ne-o daruieste neconditionat...

Exact asa si este.

Frica singura nu este un sentiment sfant, insa iubirea cu frica de a nu-L rani si supara pe Dumnezeu este o combinatie sfanta. Iubirea sfinteste totul, caci e un sentiment pur dumnezeiesc/divin.
Sa luam cele trei virtuti teologale: credinta, speranta si iubirea - ele sunt cele trei virtuti care stau la baza sfinteniei, insa omul mai are si alte sentimente care se pot sfinti prin acestea. Credinta nu e sfanta fara IUBIRE, speranta nu e puternica si divina fara IUBIRE, nimic nu e fara iubire, caci Dumnezeu e iubire si Duhul Sfant imparte aceasta iubire.

Sa o luam si pe alta cale:
CREDINTA: - si diavolul crede in Dumnezeu, el poate fi numit si mare teolog, dar numai atat, caci el nu-L iubieste pe Dumnezeu, desi se teme de El si crede in El.
SPERANTA: - si diavolul are speranta ca prin antichrist va conduce lumea si se va aseza pe Tronul lui Dumnezeu, de fapt aceasta ii anima dorinta de a face rau lui Dumnezeu ranindu-l astfel pe om caci stie ca pe Dumnezeu il doare cel mai tare aceasta.

Insa diavolului ii lipseste IUBIREA, care le sfinteste si pe celelalte doua virtuti care stau ca temelie a sfinteniei(din iubire decurge incredrea/crddinta, tot din ea decurge si nadejdea si orice e impletit cu iubire e automat sfintit), astfel unde nu e iubire nu e nici Dumnezeu; daca omului ii e frica de Dumnezeu, frica izvorata chiar din aceasta divina IUBIRE, atunci frica nu are cum sa fie de la diavol, caci e iubirea care-l alunga.

"Harul Domnului nostru Isus Cristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Duhului Sfant sa fie cu voi toti" - unde e dragostea Tatalui e si Harul Fiului si Impartasirea Duhului, astfel ca oriunde este aceasta e si Dumnezeu.

RZA, apostolii se temeau pentru viata lor,..manifestau frica lumeasca, frica de Dumnezeu este altceva, este exact opusul fricii lumesti.
"Cu frica de Dumnezeu se abate tot omul de la rau"


Toate starile pe care le putem manifesta sunt bune pentru ceva..toate sunt de la Dumnezeu. diavolul nu a creat nimic.

Mintea umana este secventiala, nu poate constientiza decat un singur lucru la un moment dat. Daca privesti asa lucrurile nici credinta si iubirea nu pot coexista in mintea noastra simultan. Asta nu inseamna ca una e buna si cealalta e rea..pur si simplu omul e o fiinta complexa are stari succesive diferite si antidoturi diferite. Pe acelasi rationament sunt de acord ca frica de Dumnezeu si iubirea de Dumnezeu nu pot exista simultan..dar dupa cum am spus nici una dintre ele nu e rea.

Dragii mei,
tot ce am spus eu pana acum, este propria mea parere, si ma bazez doar pe dogma crestina ortodoxa, in care se vorbeste mult despre "frica de Dumnezeu". Acum ca sunt cativa dintre voi care sunt cumva integrati in absolut, sau ca sunt yoghini, sau ca fac un fel de amalgam intre crestinism religiile orientale, spiritism si ceva ocultism, acestia normal ca nu mai au frica de nimic, nu numai de Dumnezeu. Sa nu intelegeti cumva ca eu as ceva cu acestia, nuuu.. nici pomeneala, din contra, imi sunt chiar simpatici, dar din nefericire, nu o sa ajungem la nici un rezultat, pentru ca in diversele religii, Dumnezeu este perceput altfel, cu alte reguli si cu alte valori. Prin urmare eu consider ca nu avem baza de discutie. Daca am putea discuta doar pe o anumita baza: cea crestina sa zicem, sau chiar cea orientala(la care eu evident o sa ma retrag, nepricepandu-ma suficient), atunci probabil discutiile vor evolua altfel, dar asa... cum sa explic eu ca Iisus este Dreptul Judecator, iar ceilalti(de alte relegii) sa-mi zica ca nu este decat cel mult un profet ?! - deci care este baza de discutie?
Eu nu as putea sa aduc ca exemplu citate din Parintele Cleopa, caci tot l-a pomenit XCroos, si alti interlocutori sa vina cu argumente din yoghinul Milarepa, deoarece, ma indoiesc ca, chiar ei doi Cleopa si Milarepa (daca ar fi fost posibil evident ), daca se intalneau, ar fi putut ajunge la vreo concluzie impreuna.
Altfel discutia este foarte placuta
Cred si eu ce spune Noi: "Cu frica de Dumnezeu se abate tot omul de la rau", pentru ca asa spune religia mea, cea crestina ortodoxa.
RZA:

Draga RZA, cel putin noi doi stim cat de mult iti datorez eu in ceea ce priveste evolutia mea spirituala. Desigur tu esti mult mai informat si chiar mai evoluat ca mine in cele spirituale, dar sunt cateva chestii care pana si eu pot sa le "vad" cap coada, la fel cum un copil de gradinita stie si este sigur ca 1+1=2, de acelasi adevar este sigur si cel mai tare matematician al lumii. Iar daca asta din urma vine la copilul ala si ii spune ca 1+1 = cu altceva decat 2, atunci pana si copilul ala il poate contrazice. Prin urmare, eu cred ca exista situatii cand, in prezenta fricii, credinta si speranta si iubirea se pot manifesta. E simplu: depinde de ce este acea frica, de cauza care a generat-o. Daca vine un talhar la tine sa te bata, normal ca nu ai cum sa-l iubesti, in schimb daca vine tatal tau sa-ti traga una la poponet ca i-ai varsat paharul de cola pe tastatura, ma indoiesc ca vei spune, in acel moment, ca nu-ti iubesti tatal desi iti este frica de ceea ce te asteapta.
Acesta e un ex. simplu, dar in ceea ce priveste "frica de Dumnezeu", am mai spus, este vorba de a fi smerit, de a-ti recunoaste greselile, de a-ati infrana simturile, de a te gandi in orice moment, ca Dumnezeu este cu ochii pe tine, si ceea ce faci in acel moment: ii este sau nu pe plac?! Este chiar asa de ingrozitor ca oamenii sa se "teama" astfel?
Nu zice nimeni, ca noi crestinii, tremuram de frica, doar cand auzim numele Domnului... nuuu... e mult mai simplu... fiind pacatosi din fire, traim cu teama de a nu-L necaji pe Dumnezeu. Oare cum mi-ar sade mie sa zic:" Eu il iubesc pe Dumnezeu, dar acum vreau sa fac acest lucru (rau) pentru ca vreau sa-l fac, iar Dumnezeu nu ma va pedepsi niciodata, pentru ca El nu pedepseste, El doar iubeste". Mie nu mi se pare o atitudine crestina...
Dar cum am mai spus, posibil sa ma insel si lucrurile sa stea exact cum am zis in fraza precedenta, insa prefer ca in viata de apoi, sa regret ca n-am facut cutare lucru "distractiv", decat sa regret ca l-am facut.
Sper sa nu supere pe nimeni cuvintele mele directe.

Doamne ajuta!

Acest topic a fost editat de Clopotel: 13 Jul 2004, 02:37 PM

Ai dreptate, Clopotel, asta in mod categoric nu e o atitudine crestina. Dimpotriva, prea marea incredere in (iertarea Lui) Dumnezeu e pe lista pacatelor impotriva Sf. Duh (vezi Ilie Cleopa - "Indreptar de spovedanie").

Pe de alta parte, nici aplicand opusul situatiei descrise de tine (i.e. nefacerea pacatului de teama pedepsei divine) nu este o atitudine crestina... pentru ca Dumnezeu nu pedepseste. El isi revarsa Iubirea in mod egal asupra intregii Creatii. Pe masura ce pacatuieste, omul isi restrange (prin opacizarea structurilor superioare = "innegrirea sufletului") posibilitatea de a primi aceasta Iubire - care este principala sursa de energie vitala pentru orice fiinta - si suporta, proportional, consecintele.

"Dumnezeu nu bate cu parul". In marinimia lui, Creatorul ne-a pus la dispozitie si ciomegele, si oportunitatea de a ne bate singuri. Dupa cum se vede, unii din semenii nostri o folosesc din plin...

Acest topic a fost editat de RZA: 13 Jul 2004, 03:53 PM

- de atita ce il abate ... ramine abatut.

- nici macar zizanie, dezbinare, dizarmonie, teroare etc ?

- mintea omului profan. Mintea unui spirit precum a lui Iisus poate recepta si raspunde SIMULTAN la miliarde de fiinte ODATA.

- credinta, iubirea sau oricare traire sau inzestrare nu isi au locul in minte, ci in alte structuri subtile ale fiintei. Ele au ca si suport subtil energetic anumite energii specifice. NU POT EXISTA in aura omului energii antagoniste, cum ar fi de ex. cele ale fricii si curajului, decit daca el oscileaza mereu intre cele doua cauze generatoare: cauze benefice, divine, in cazul curajului si cauze malefice, in cazul fricii, temerii. Cind in fiinta ta predomina cauze si energii benefice, divine, superioare, defectele nu se mai pot manifesta, deci nici frica. Asa zisa "frica de Dumenzeu" este inlocuita cu "smerenia fata de Dumnezeu".

- crezi si traieste ce vrei/poti ... realitatile subtile invizibile vor ramine neschimbate chiar daca nu le vedem/intelegem.