Este bine sa treci peste sentimente din respect si bun simt pentru celalalt?

E bine ca respectul si bunul simt sa fie intotdeauna inaintea sentimentelor. Iubire fara respect si bun simt, nu este altceva decat egoism.

Nu prea cred ca are rost sa faci o ierarhie in ceea ce priveste sentimenltele si respectul. Trebuie sa ai respect pentru cel/cea pe care il/o iubesti, dar apoi asta mi se pare ca vine de la sine. Nu prea poti iubi si sa fii badaran, pentru ca daca esti badaran nu prea mai esti capabil de iubire.

Da, YoyoMan, ai dreptate, asta nu se mai cheama iubire. Asa cum spune si Zorro, este vorba de egoism, dar eu cred ca mai e si oleaca de obsesie. Sentimentele trebuie cantarite bine inainte iar respectul vine, intr-adevar, de la sine.

Care nu se mai cheama iubire?

Pai asta spuneam. Nu poti iubi daca nu iti respecti partenerul si daca nu tii cont si de nevoile lui. Se numeste egoism.

Si nesimtire

Sa fii badaran, asta e chiar extrema...
Ma refeream, (asa cum a observat Marcus) la persoane care pretind ca iubesc, dar nu tin cont de nevoile sau parerile partenerului. Io am numit asta egoism, iar Cla a zis ca e nesimtire. Cred ca a nimerit-o mai bine

Am citit ce s-a postat ... fiecare are dreptate in felul lui . Mi-a placut ce a zis Cla ... foarte pe gustul meu .
Da, ne schimbam --- ar fi trist sa nu ne schimbam (si intotdeauna in bine, vreau eu sa cred ) dar revin la ceea ce ziceam intr-un alt topic referitor la " Cit sintem dispusi sa facem pentru celalalt ? ... oare ?? "---capacitatea de a accepta schimbarea si de a "creste " impreuna cu celalalt .

"Iubeste-ma asa cum sunt" ... e una, "Accepta-ma asa cum sunt" ... e alta.
Ramine de vazut in ce masura unul din aceste aspecte il poate conditiona pe celalalt.

o iubire condiţionată nu e o iubire adevărată

realizezi că iubeşti cu adevărat când iubeşti pe cineva aşa cum este, cu toate bunele şi relele, cu toate calităţile şi defectele...

dacă vrei ca celălalt să fie cum ţi-ai imaginat tu persoana ideală, şi încerci să-l schimbi, acea relaţie nu va avea viitor...

Ce idealisti suntem noi romanii... Si ce mari visatori... De ar fi totul asa de simplu cum ne place sa vedem ca e...

bine, bine... dar noua ne e greu si sa acceptam ce/cine suntem... de obicei incercam sa jucam alte roluri, putin mai infatuate

Daca nu ne acceptam noi si nu ne iubim asa cum suntem (nu in sensul extrem... de narcisism) atunci cum sa ne iubeasca altii? Ma refer la trasaturile noastre ce nu pot fi schimbate. Caci sunt si lucruri la noi insine care daca nu ne plac le putem singuri schimba, incercand sa fim mai buni. Sunt anumite obiceiuri capatate care ne dezavantajeaza si depinde numai de noi sa le schimbam.

Acest topic a fost editat de fiica_lunii: 29 Oct 2007, 06:10 PM

Si eu cred la fel ...

@fata_lunii

Depinde ce trasaturi ai avut in vedere cind ai facut aceasta afirmatie. Niste exemplificari ar fi binevenite.

asta înseamnă că acolo, în vest, oamenii au uitat să viseze... e trist! E mai simplu când există credinţă în nişte valori sufleteşti

... si ar mai fi un aspect de luat in discutie ... nu stiu in ce masura ne-ar place noua ca persoana de linga noi sa incerce sa ne schimbe, sa ne dam seama ca ea face eforturi in acest sens. Oare ne-am mai simti liberi? ... am mai putea actiona exact asa cum gindim si ne-am putea exterioriza asa cum simtim?
Daca nu, atunci oare mai putem vorbi de o 'relativa fericire' , sau macar de o multumire sufleteasca?

Cred ca acolo unde exista macar un dram de afectiune unele schimbari se produc in mod aproape natural, dar mai cred ca e bine ca alte lucruri sa ramina asa cum au fost ele dintotdeauna.

Et me ut amas ama. Cam asta ar fi esenţa iubirii... Atâta timp cât există reciprocitate, există şi iubire, şi înţelegere, şi respect...

cred că persoana care mereu încearcă să ne schimbe va sfârşi schimbându-ne cu altcineva! în cazul ăsta, e mai uşor să facem schimbul de la început, până nu ne-am legat la cap!


e drept că ceea ce ţine de educaţie se poate (auto)educa (de dragul cuiva), dar în ce priveşte caracterul nu prea ai ce face, iar continua presiune de a te schimba devine agasantă şi la urmă, insuportabilă... nu poţi vorbi de fericire când cel de lângă tine veghează să nu greşeşti şi are grijă să-ţi scoată mereu în evidenţă defectele... dar poţi să îţi doreşti să fii mai bun şi chiar reuşeşti să fii astfel dacă eşti iubit şi apreciat pentru ceea ce eşti, dorinţa de autodepăşire îşi găseşte singură calea.

coconut:
subscriu!

Acest topic a fost editat de Erwin: 25 Nov 2007, 10:21 PM

cind ai iubit un om cunoscindu-l intr-o anumita etapa a vietii ,iar acesta comporta de-a lungul anilor schimbari de atitudine,principii,hobby-uri,etc din motive mai mult sau mai putin obiective,il mai poti iubi asa cum este(cum s-a transformat ma refer)???

Depinde de transformare si cat de tare afecteaza viata celuilalt...

Daca y s-a indragostit de x ca-i aducea flori si era mereu glumet si o scotea in oras insa cu timpul (anii) s-au rarit florile si glumele si iesiturile la cico, insa are grija de ea in alte feluri si inca o respecta si ii e alaturi si la bine si la rau, nu vad de ce schimbarea referitoare la flori, glume si cico ar face-o sa il paraseasca.

Daca insa x s-a transformat intr-un porc pe care-l intereseaza numai persoana lui, da' mai cumpara flori numa' ca sa-i inchida gura gastei - atunci da, gasca ar face bine sa se destepte si sa-i dea un sut unde-l doare mai rau

***

Da Erwin, in vest nimeni nu mai viseaza ca noi, sunt goi pe dinautru... Dar stiu asa de bine sa simuleze sentimente si familii de nu-i adevarat!

Afrodita, n-o fi atat de negru. Mai mult ca sigur au si ei exceptiile lor care nu sunt obsedati de bani, pozitie sociala. In ce proportie, mai greu de spus. Insa cert e un lucru: cine se aseamana se aduna. Mai devreme sau mai tarziu. Cand se maturizeaza, oamenii devin mai selectivi in ceea ce priveste priteniile si relatiile de afaceri. Fiecare cu lumea lui, nu-i pot impune tipului care imi face curte, colegei de an gandirea mea, dar imi cunosc Dumnezeului valoarea, capacitatea si nu bag in seama orice neam prost. Imi aleg cu mare, mare grija anturajul (ei, n-avea dreptate bunica atunci cand spunea: "Mamaie, fii atenta cu cine vorbesti, casca ochii!"?), patronul, vecinii de apartament, asociatii intr-o afacere si cu Dumnezeu inainte! Si, cel mai important, ma port cu ala de langa mine asa cum as dori eu sa fiu tratata, indiferent cate suturi am luat! Sunt convinsa ca daca comportamentul meu este ok, pana la urma ma regasesc in anturajul care ma merita.

Totusi e un mare avantaj sa (mai) poti visa decit sa nu ai la ce visa sau sa fii in imposibilitatea de a visa.

oamenii nu se schimba, circumstantele da...

sa luam papagalul din exemplu Afroditei, care ducea flori gastei. erau tineri si draguti. intre timp, dansul nuptial s-a terminat. ea a cedat, au ramas impreuna, si in timp s-a ingrasat cat o vaca. asa ca el a inceput sa se uite dupa alte gaste, pentru ca nu ii plac vacile

Este o iluzie ca "treci" peste. Ideea asta cu sacrificiul "in interesul" celuilalt este o mare pacaleala. Si cred ca este mai bine sa fii nesimtit "pe fata" decat unul deghizat. O trasatura "negativa" care este manifestata e mai usor de observat/ constientizat decat una ascunsa si deghizata sub diverse forme.

Cel mai bine este sa te "bazezi" pe adevar. Daca acesta duce la o separare, si la un conflict pe termen scurt, asta e. Pe termen lung insa, iti faci o viata mai buna. Din ce am putut sa inteleg eu pana acum, daca esti sincer cu tine (chiar daca asta inseamna sa nu te potrivesti cu destui oameni) nu aduni gunoiaie in mintea si sufletul tau. Orice minciuna pe care o hranesti prin ce faci si ce gandesti este o povara. Povara suferintei....

Apropo de chestia cu iubirea..si relatiile. Cineva spunea ca lucrurile au loc astfel: fiecare om are o parte constienta si una inconstienta. Si in interiorul fiecarei parti, exista calitati si defecte. Astfel ca exista calitati de care sunt constient, adica sunt vizibile, manifestate, si altele de care nu sunt constient (inca). La fel si cu defectele. Atractia spre o persoana inseamna ca esti atras de calitatile de care nu esti constient la tine, dar pe care le ai si tu. E ca si cum vezi un chip (frumos) in oglinda, care este al tau, dar tu nu stii acest lucru. Si repulsia fata de cineva inseamna ca fugi de defectele pe care le vezi manifestate (mai puternic) la o persoana, pe care nu ti le-ai constientizat inca. E ca si cum ai fugi de umbra ta . Dar cu totii stim ca nu ai cum sa o faci, asa ca mai devreme sau mai tarziu vei vedea si acele "parti negative" ale celuilalt, care sunt si ale tale dealtfel. A te maturiza inseamna sa constientizezi acest lucru. Daca nu o faci, urmatoarea relatie va avea aceeasi soarta...Prin constientizare, prezenta, apare discontinuitatea in mersul mecanic al inconstientului.

Intra-devar, orice minciuna este o povara... Tocmai am incheiat o relatie care a durat 7 ani. De ce? Pentru ca m-am schimbat. M-am transformat intr-un mod la care nici nu visam. Transformarea a fost si este atat de profunda incat simt ca esenta mea e alta. Ma simt bine, imi place de mine si voi continua sa merg pe drumul pe care mi l-am ales. Fostul meu partener, insa, nu a reusit sa accepte ceea ce am devenit eu.
El a perceput schimbarea mea ca pe ceva rau, ca pe o greseala pe care am facut-o. Mi-a cerut sa redevin cea dinainte, stiind ca eu nu asta imi doresc. Am refuzat sa imi transform viata intr-un sir de compromisuri. Am ales sa nu mai stau langa cineva care nu ma intelege si care nu ma lasa sa il inteleg...
Modul in care il iubesc s-a transformat si el. Il iubesc ca pe un frate; sper sa inteleaga asta candva... Accept omul care este si nu ii reprosez felul de a fi.
Nu mai vreau o relatie bazata pe codependenta, pe frica de singuratate sau altele asemenea. Urmatorul meu partener va fi cineva care va iubi pur si simplu si va sta alaturi de mine din placerea de a construi impreuna. Iar eu voi face la fel. In asemenea relatie nu e loc de atasamente, de gelozii sau de reprosuri....

Eu am incercat sa ma schimb, am reusit partial...si farmecu` schimbarii e faptu` ca am inceput sa ma iubesc pe mine insami asa cum sunt, oricum...inca mai sunt in proces de schimbare si da, momentan sunt egoista si ma gandesc doar la mine , deci "Draga EU , iubeste`ma asa cum sunt..."

A te iubi pe tine insuti n'are treaba cu egoismul... Egoismul e altceva, dar e confundat cu iubirea de sine, de aceea de multe ori oamenii se simt vinovati cand isi iubesc propriul eu.
A fi egosit inseamna a nu iti pasa de cei din jur, a uita ca si ei sunt la fel de importanti ca si tine. Asta nu e iubire nici macar fata de propria persoana... Niciun egoist nu e fericit cu adevarat desi pare ca ar avea mai multe decat altii.
In momentul in care omul isi aminteste ca se iubeste pe sine, el isi va aminti cum sa iubeasca intreg universul... ii va pasa la fel de mult de ceilalti in masura in care ii pasa de propria persoana. Va avea tot ce isi doreste si va invata ca nu e nevoie sa ia de la altii sau sa ii faca pe ei nefericiti pentru a fi el fericit.

Nu încerc să critic, dar poţi detalia puţin partea asta?

Mai puţin gelozia, căci cu aia nici eu nu-s de acord. De ce? E ilogică... Se poate rezolva simplu prin comunicare, încredere şi/sau texte de adio. Adică nu e chiar simplu, dar nici atât de dramatică cât ne place noi s-o facem.

Dar ataşamente... O relaţie fără ele? Eu prin ataşamente văd dovezile încrederii care ţi-o pui în celălalt. Că va fi acolo când a zis că o să fie, că te va lua în braţe când ai nevoie mai mult, că se va duce la farmacie când eu bolesc de-mi vomit măruntaiele. Sau ai altă definiţie la ataşamentele de care zici tu?

Iar de reproşuri... Fără? Hmm... Mie mi-ar place să nu duc lipsă de ele. Unu, că mi s-ar urca la cap să cred că-s iubitul perfect, sau ceva de genu', plus că mi s-ar părea că partenera nu se uită destul la mine, că doarme, că visează. Aş zgâlţâi-o bine: "Fată, trezeşte-te, zi-mi unde greşesc, că mă mănâncă câinii cu tine, râde lumea de mine ..." Poate exagerez dar aţi înţeles ideea sper. Cum putem evolua dacă nu ni se spune unde greşim? Sau crezi că dacă ni se spune frumos unde greşim alea nu-s reproşuri? Eu tot reproşuri le numesc, dar ambalate în vorbe calde, calme, cum îmi plac mie.

Cât despre decizia ta de a nu mai sta cu cineva dacă nu-l vezi acum decât ca pe un frate... Bravo! Aşa se face... Nu se merită să chinui un om, să-l amăgeşti, când nu-i mai poţi da ce merită sau tu nu primeşti ce meriţi.

Totul se poate rezolva prin comunicare, dacă oamenii ar fi dispuşi să se folosească de ea. Eu pe principiul ăsta merg. Şi caut şi sper că am găsit pe cineva acum căruia pot să-mi descarc gândurile fără a mă teme că "oare să-i spun sau să nu-i spun?". Şi aşa îmi place mie să spun omului verde în faţă ce am de zis. Într-un mod plăcut, civilizat, bineînţeles.

Gata. Am terminat. Aştept răspunsul tău, leirn.

Referitor la reprosuri: ideea era sa nu ii reprosezi partenerului ca ceea ce face sau ceea ce e nu iti convine. Ii spui parerea ta, modul tau de a vedea lucururile, dar ii lasi libertatea sa faca asa cum doreste. Nu il invinuiesti ca e cum e, nu ii impui sa faca/fie cum vrei tu. Pur si simplu ii atragi atentia, iar de acolo inainte celalalt decide daca sa iti urmeze sfatul sau nu...

Cat despre atasamente...Consider ca astea vin din frica, nu din iubire. Cand iubesti ai incredere atat in tine, cat si in celalalt. Frica de singuratate, egoismul(ca tot vrobeam de el...) si dependenta afectiva sunt, in viziunea mea, principalele cauze ale aparitiei atasamentelor.
Un exemplu de atasament generat de egosim: urmeaza plec sa ma plimb cu un grup de prieteni prin padure, iar partenerul meu(care din varii motive nu are cum sa ajunga) spera ca va ploua si ca nu vom pleca nicaieri, desi stie cat de mult imi doresc sa merg in aceasta excursie. Motivul pentru care nu vrea sa plec nu e din ingrijorare ca patesc ceva. Adica cum sa plec eu in excursie fara el? Sa ma simt bine fara el su, mai grav, sa inceapa sa-mi placa de careva p'acolo? + ca padurea e mare, noi suntem tineri...cine stie ce orgii se pot intampla.
E o placere sa te tina persoana iubita in brate, sa faceti chestii impreuna, sa aveti grija unul de altul...dar a deveni dependent de toate astea, a te atasa adica, nu implica iubirea, ci frica de a pierde ceva ce tu consideri ca te face fericit.
Privind mai in profunzime, a te atasa de cel de langa tine presupune a considera ca fericirea si multumirea ta sunt conditionate de factori exteriori. Un exemplu preferat al meu: atunci cand ploua si esti trist, ti se pare ca ploaia te deprima, dar daca esti vesel ti se pare magica.
Alaturi de persoana iubita simti ca zbori, ca lumea e a ta, dar asta se intampla pentru ca impreuna construiti, va alaturati sufletele intr-un dans al fericirii ce radiaza din fiecare dintre voi. Iubirea e ceva magic, de fapt, e chiar sursa magiei. Ea nu stie ce e aia frica, bine sau rau...iubirea doar este.

Nu stiu daca am reusit sa ma fac inteleasa, e un subiect delicat ale carui fatete mai degraba se simt decat se explica. Cuvintele sunt doar indicatori a ceea ce vreau sa transmit si uneori pot da indicatii gresite... Sunt atatea senzatii, stari si lucruri nenumite inca, dar carora deocamdata tre sa le atribuim un termen din DEX pentru a putea comunica in scris.


Despre iubirea romantica

Iubiti-va unul pe altul, dar nu va faceti din iubire opreliste:
Fie, mai degraba, o mare valurind intre tarmurile sufletelor voastre.
Umpleti-va unul altuia cupa, dar nu beti dintr-o singura cupa.
Impartiti-va painea, dar nu mancati din aceeasi bucata.
Cantati si dansati si veseliti-va laolalta, dar faceti ca fiecare sa ramana singur,
Intocmai cum strunele lautei raman singure, in timp ce vibreaza in aceeasi armonie.

Daruiti-va inimile, fara a le lasa, insa, una in paza celeilalte,
Pentru ca numai mana vietii va poate cuprinde inimile,
Si tineti-va alaturi, dar nu chiar asa de aproape,
Caci coloanele templului inalatate-s la anume distanta,
Iar stejarul si chiparosul nu cresc unul in umbra celuilalt.

Iti dau dreptate leirn . Nu ca m`as simti vinovata pentru ca imi iubesc propriu` eu, dar cred ca unii m`ar acuza de egoism, fara ca sa inteleaga starea pe care o am sau unde anume vreau sa ajung iubindu`mi eu`, pentru ca de acceptat l`am acceptat ramane sa vad daca ma si pot iubi.

Ce cred "unii" e fix problema lor. Tu vezi-ti de ceea ce ai tu de facut fara a iti fi frica de judecatile emise de ceilalti. Daca decizi ca vrei sa te schimbi, fa-o fara a te gandi la parerea celor din jur. Oricum, in momentul in care te schimbi, se schimba si viziunea lor despre tine in asa fel incat coincide cu a ta.
Daca ti se pare ca oamenii te vad intr-un anume fel, inseamna ca undeva in tine si tu te vezi in felul respectiv...

aiurea... urmatorul tau partener va fi unul pe care il vei iubi indif de defectele lui, pe care o sa le vezi abia cand nu o sa mai suporti

leirn, se mai poate intimpla ca de abia atunci sa-ti iasa foarte clar in evidenta toate calitatile partenerului tau anterior, in timp ce defectele lui sa devina din ce in ce mai mici ... minuscule.

Nu prea stiu cum e cu iubirea de sine , insa ma gindesc ca iubindu-te prea mult pe tine insati exista pericolul ca sa nu mai fie loc la tine in suflet pentru altcineva.

Gindeste-te ca viitorul partener se va iubi mult pe sine. Ce vei face atunci?

Nu am nevoie sa fiu centrul universului cuiva, sa fiu admirata sau divinizata. Ma simt implinita si fara toate astea. Nimeni nu ma face mai fericita sau mai nefericita decat decid eu insami sa fiu...
Daca cineva se iubeste pe sine, va descoperi cum sa iubeasca cu adevarat...asta nu poate decat sa ma bucure.
Dupa cum spuneam, nu mai vreau o relatie in care cineva se agata de mine. Viitorul meu partener chiar se va iubi mult pe sine(repet: a nu se confunda iubirea de sine cu egoismul), asta e un criteriu esential dupa care ma voi ghida... Cine vede stralucirea din el, va sti sa o vada in orice si se va alatura altora nu din nevoie, ci pur si simplu din iubire, din placerea de a co-crea cu ceilalti.
Consider ca nu exista pericolul "sa nu mai fie loc la tine in suflet pentru altcineva." deoarece vei descoperi ca nu esti separat de nimeni si ca toti sunt la fel de importanti ca si tine...ca toti facem parte din acelasi intreg. Iubirea se va extinde din interior spre tot ce te inconjoara...
Tot ce vreau eu e sa invat sa iubesc si sa fiu cu cineva care are acelasi scop.

Acest topic a fost editat de leirn: 10 Jan 2009, 02:01 AM