Inca din anii de liceu,orientarile mele au fost in "n" directii,ce sa inclin sa cred?

Se poate accepta si creatia lui Dumnezeu,si demonstratia stiintei?Pot coexista?

Atei sau nu,credinciosi sau nu,toti simtim puterea unei forte nebanuite care ne impinge de la spate.E Dumnezeu,e forta centrifuga,are stiinta o explicatie a lucrurilor existente pe pamant,sau supusi ,de voie,de nevoie,acceptam tacit,impunerea unei forte supranaturale:Dumnezeu.

Inclin sa deschid acest subiect de la premisa ca fiecare ,la urma urmei,crede in ceva.Te bazezi pe rigiditatea stiintei,sau pe elasticitatea credintei?

Te poate face stiinta sa-ti depasesti orizonturile,sau doar puterea lui Dumnezeu te poate ajuta sa depasesti marginile cunoasterii?

Un simplu exemplu:poate stiinta sa creeze ceea ce a creat Dumnezeu,poate stiinta sa demonstreze intensitatea emotiilor unei persoane(exceptand testul poligraf),se pot compara sentimentele umane (iubirea ,par exemple),cu studiul de o viata a vreunei axiome(tot iubire,dar pentru stiinta,nu omenire)?

Trec incontestabil uneori anii pe langa noi,incercand sa demonstram ceea ce nici predecesorii nostri n-au reusit,sau incercam sa fim mai maleabili,mai dispusi la umanism?

Da. Si chiar ar fi bine sa coexiste, pentru ca sunt doua directii de evolutie convergente. "Multa stiinta te apropie de Dumnezeu, putina stiinta te indeparteaza si de stiinta si de Dumnezeu".

Drga ioana1, m-as baza mai degraba pe elasticitatea fiintei umane de a accepta lucruri pe care nu le poate demonstra cu ratiunea, dar pe care le simte cu sufletul. Cand aceasta elasticitate exista, omul in cauza este armonios. Cand ratiunea intra in contradictie cu sufletul, omul este mereu in cautarea unor raspunsuri care sa-i satisfaca ratiunea. Ea in sine, si logica, nu duce la nimic. Cand ai aruncat logica la gunoi, ai aruncat si indoielile. Si atunci ai descoperit credinta. Credinta n-are nevoie de logica, o depaseste - pentru ca ofera raspunsuri. Logica nu ofera raspunsuri. Poti demonstra logic ca lucrurile stau intr-un fel si apoi poti demonstra ca stau taman pe dos. O pilda din Osho:
Reporterul: Ai observat ca luna e formata din branza verde?
Astronautul: Nu dom'le, nici vorba de asa ceva!
Reporterul: Trebuie ca au mancat-o soarecii.
Astronautul: Ce soareci, dom'le, n-am gasit nici urma de soarece pe luna!
Reporterul: Ai vazut? Daca s-a terminat branza...

Cred ca ambele. Depasirea unor frontiere vine prin constientizarea unor adevaruri. Prin stimuli exteriori sau revelatie interioara. Adevaruri care apoi trebuie analizate rational si integrate in sistemul de valori personal. Odata ce acest sistem devine mai vast, persoana eleveaza, devine mai constienta de sine insasi. Ceea ce va duce la cresterea acuitatii viitoarelor sale perceptii.

Referitor la ce ai scris pe final, tot ce pot sa-ti spun e ca exista metode de stabilire exacta a intensitatii unor trairi, a unor afecte, a unor calitati si potente ale fiintei umane. Dar nu prin AMC-uri...

Din cate stiu exista o multime de oameni de stiinta care sunt si credinciosi (nu doar crestini, ci si budisti, mahomedani etc.). Deci, la prima vedere, raspunsul la intrebarea ta nu poate fi decat DA.

Eu as fi pus intrebarea invers: te bazezi pe rigiditatea credintei, sau pe elasticitatea stiintei? Pentru ca doar credinta este imuabila, nu si stiinta.

Eu cred că ştiinţa este inclusă în credinţă, o parte componentă a ei. Nu cred că dualitatea elasticitate-rigiditate se potriveşte cel mai bine celor două (e ceva legat de subiectivismul nostru). Eu cred că are mai mare importanţă cum ne putem folosi, ce avantaje ne aduc una şi cealaltă.

Asta nu-i logica. E doar un banc.
Logica este stiinta demonstratiei, si are ca obiect stabilirea conditiilor corectitudinii gandirii. Este gandirea justa, rationamentul corect, consecvent si temeinic. Asta, cel putin conform DEX-ului...
Daca pleci de la premize corecte si aplici principii logice corecte (nu aberatii ca in exemplul tau cu soarecii, luna si branza) obtii un rezultat corect.
Ai spus:

De aici rezulta ca (vezi si definitia cuvantului "logica" din dictionar) doar aruncand la gunoi "gandirea justa, rationamentul corect, consecvent si temeinic" poti ajunge la credinta. Nu cred ca exact asta ai vrut sa spui...

Da-mi un exemplu (dar, te rog, fara bancuri, daca se poate).

Acest topic a fost editat de abis: 10 May 2004, 04:29 PM

abis prietene, daca tot esti dornic de demonstratii, demonstreaza-mi ca nu e o pierdere de timp sa discut cu tine. Pana acu' n-am reusit defel sa intrezaresc chestia asta...
Asa ca, ma scuzi. Ai suficienti atei pe Han cu care sa te joci de-a logica. Cand ajungeti la o concluzie, anuntati-ma si pe mine.

caa

Si eu cred acelasi lucru. Credinta este planul general. In lipsa ei, stiinta risca sa o ia pe aratura si din pacate istoria e plina de exemple (dureroase). Lucrurile stau la fel cu economia si cu politica. Kenneth Galbraith, laureat al Premiului Nobel pentru economie, spunea ca "de cate ori politicul incearca sa o ia inaintea economicului, se va gasi pierdut in no man's land si apoi se va intoarce spasit inapoi". Parafrazandu-l, de cate ori stiinta va neglija anumite informatii religioase despre structura omului si a universului, chiar informatii nedemonstrate pana in prezent - dar observabile - si se va juca de-a genomul uman sau de-a experimentul Philadelphia, s-ar putea ca pretul platit de noi toti sa fie cam piperat. Personal cunosc cel putin o civilizatie care a disparut asa.

Îmi pare bine prietene RZA că eşti de acord cu mine. Dar tare mă tem că sîntem minoritari. Chiar aseară am văzut o bucăţică de emisiune pe Dicovery unde oameni de ştiinţă renumiţi făceau "concesii" religiei zicînd că da, în măsura în care religia acceptă nu ştiu ce atunci ea, religia, poate coexista foarte bine cu ştiinţa...

Cum ar veni, în anumite condiţii, merge şi ea...

Cand nu ai argumente, sari cu "eu nu vorbesc cu tine ca-i pierdere de timp". Imi place.

Abis,rogu-te ,abtine-te macar o data,lasa cursul discutiei asa cum a inceput,c-a inceput bine.

Daca nu te tine cureaua sa spui o opinie interesanta,nu te lua de ceilalti.

Am cunoscut un medic care avea visul de a descoperi remediul cancerului.Sigur ca si-a petrucut o mare parte din viata obsedat de premiul Nobel,indepartandu-se de familie,de colegi.

Ajunge catre batranete,cand ii vine lui pe chelieca,cu ajutorul lui Dumnezeu,ar putea descoperi remediul,dar tot pentru sine insusi de a fi evidentiat inaintea mortii.

S-a apucat de colectii de icoane,lumanarele,acatiste,etc,etc,rugaciuni,dar sigur ca Dumnezeu nu i-a largit orizontul cunoasterii poentru slava lui desarta,nu acesta a fost telul- de a se apropia de Dumnezeu si a se intoarce spasit,ci ca o ultima solutie,a spus:"hai sa-ncerc si cu Dumnezeu,poate ca tine>"

N-a tinut,a murit foarte bolnav,si cantarind vreo 20 de kg,si-a risipit viata intrega ,si-a abandonat familia.Nu generalizam ,desigur,dar stim cat trebuie sa stim,si cunoastem cat trebuie sa cunoastem.

Si dupa ce cunoastem cat trebuie sa cunoastem ,spunem :"ssssttttt,nu mai spunem la nimeni!"

Exemplificare:fiinta omeneasca.

Stiinta :presupune ca omul se trage din maimuta datorita asemanarii, si ca de-a lungul anilor,datorita factorilor de mediu si clima,a evoluat la stadiul actual de "fiinta omeneasca",dar nu dovedeste ce fel de factori externi i-a dezvoltat intelectul

Credinta:omul este facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu

Ioana

1. Şi mai interesant era ca medicul de care vorbeşti să fi murit de... cancer.
2. Am citit undeva (E. Lovinescu, dar nu ştiu unde...) despre o altă teorie ştiinţifică a apariţiei omului, diferită de evoluţionism, aceea a "mutaţiilor bruşte" (termenul îmi aparţine, nu mai ţin minte cum se cheamă) care spune că diferite specii apar (şi dispar) după schimbări mari de climă. După nu ştiu care glaciaţiune, hop şi omul!

Sa ma abtin, de la ce?

Initial, nu am facut decat sa raspund la intrebarea ta (credeam ca te intereseaza sa primesti raspunsuri):

Dupa care i-am raspuns lui RZA, care afirmase o prostie (spusese ca "Poti demonstra logic ca lucrurile stau intr-un fel si apoi poti demonstra ca stau taman pe dos"). I-am cerut sa-si sustina afirmatia cu un exemplu, si el m-a repezit ca e o pierdere de timp. Probabil ca asta este felul lui specific de a intelege "arta conversatiei".
Deci, nu mi se pare ca am fost obstructionist, distructiv sau off-topic aici.

De la comentarii offtopic pe marginea celor scrise de ceilalti participanti in cadrul discutiei. Multumesc pentru intelgere, revenim ontopic.

Mihai, scuza-ma ca n-am reusit sa-mi dau seama, dar care era topicul?

Primul post incepe cu

Pe urma discutia nu mi se pare ca mai are nici o legatura. Sincer, e pur si simplu o apologie searbada a anti-ratiunii. Nu am gasit nici macar un argument pentru coexistenta pana la interventia lui abis care, spun ceilalti, ar fi offtopic. Din start, autorul topicului gandeste in termeni de sau/sau, cu nu mai mult de doua fraze mai jos de intrebare.

Asta pare sa fi devenit discutia. Nu se mai adreseaza deloc intrebarii initiale, ci acestei presupuneri eronate.
Ioana1, stiinta nu e o dogma, nu poti crede in stiinta. Stiinta ofera explicatii, ofera rezultate verificabile in laborator si aplicabile in viata reala. Nu ofera "depasirea marginilor cunoasterii" ci extinderea acestor margini. Dar stie in permanenta unde sunt aceste granite si ceea ce e in afara lor e marcat cu "inca nu stim".
Credinta in schimb inventeaza explicatii supranaturale. Daca vrei sa iti explici chestiile necunoscute in acest mod sau pur si simplu sa accepti ca nu stii e o problema care nu are de-a face cu stiinta.

Acest topic a fost editat de Mentosana in corpore sano: 11 May 2004, 04:57 PM

Linia topicului este data de primul mesaj al ioanei, de raspunsul lui RZA, al lui Caa si primul raspuns al lui abis.

Coexistenţa ştiinţei cu credinţa eu o văd cam aşa:

Ştiinţa îmi arată ce sînt munţii şi multe alte lucruri folositoare. Apoi, dacă am credinţă cît un bob de muştar eu pot să mut munţii din loc. Apoi, degeaba mut munţii din loc dacă dragoste nu am.

Nu sînt de acord, cuvînt cu cuvînt, cu ce spune Mento...

Dar sînt opiniile lui şi le respect.

Vad ca am fost pus la colt pentru ca i-am cerut lui RZA sa-si justifice afirmatia potrivit careia el poate demonstra logic ca lucrurile stau intr-un fel si apoi poate demonstra ca stau taman pe dos. Daca a fost off-topic, astept un exemplu (de la oricine) pe PM de rationament logic corect care, pleacand de la aceleasi premize, duce la un rezultat si apoi la opusul lui.

Revenind la fideism (asta-i titlul topicului). Ce este fideismul?
Provine din francezul "fidéisme", care la randul lui este derivat din latinescul "fides" (credinta). Este refuzul de a folosi ratiunea in domeniul cunoasterii religioase. Aceasta miscare filozofico-teologica a apărut in Franta la inceputul sec. al XIX-lea ca o reacţie la rationalismul si iluminismul din secolul precedent. Principala caracteristica a acestei miscari a constat intr-o critica puternica fata de ratiunea umana (devenita criteriu unic de adevar la enciclopedisti), in favoarea exaltarii exagerate (considera unii) a credintei, capabila de a recunoaste adevarul Revelatiei fara ajutorul semnelor exterioare sau al motivelor credibilitatii. Fideismul a fost condamnat, din cate stiu, de Biserica Romano-Catolica (poate TriRegnum stie mai multe...). Biserica Ortodoxa nu stiu ce pozitie are. Daca aflu, o pun aici.

Acum e on-topic?

Acest topic a fost editat de abis: 12 May 2004, 02:55 PM

Fideismul este curentul ideologic , care atribuie Creatia pe primul plan lui Dumnezeu, dar atribuie si stiintei credit, deci credinta este pe plan superior sau pe acelasi plan cu stiinta, si de aici spune CAA superfrumos, ce arata stiinta ochiului , si ce arata credinta inimii.

Si cum se pare ca sunt singura doamna pe aici, fiti gentili, si purtati o conversatie placuta, ca in prezenta unei doamne.

Ideea subiectului a pornit de la premisa ca, citind :"Ce ne ofera ateismul?", si neobservand nici o promotie, m-am gandit ca juma-juma, poate acceptati si incceptabilul, deci ca la unele intrebari fara raspuns ,ca musai aveti si-asa ceva, vezi auzi si alte pareri, poate mai explicite, mai realiste, mai adevarate.

De ex.eu, pana mai ieri, am crezut ca "paine noastra cea de toate zilele",este intr-adevar o paine pamanteasca, o hrana trupeasca, nu am vazut-o ca pe o hrana spirituala , si nu mi-e rusine sa spun, si mai am multe de invatat de la altii, asa ca spuneam ca idee: fiti constructivi!

Dumnezeu sa va dea intelepciune!

Mai on-topic de atît nu se poate meştere

Pentru "partizanii" priorităţii ştiinţei am să mai adaug ceva folosind un limbaj adecvat:

Părerea mea este următoarea: ştiinţă + taină = credinţă

Este foarte interesant că fiecare individ e unic în felul său. Ştiinţa spune ceva de ADN, cromozomi şi mai nu ştiu ce, dar pe mine nu mă satisface răspunsul şi nici nu cred că mă va satisface prea c*rînd. Credinţa zice că din cauza unei iubiri (a lui Dumnezeu) de dimensiuni greu de desluşit sîntem aşa. Asta-mi convine mie. De... minune!

Acest topic a fost editat de caa: 13 May 2004, 08:53 AM

caa, scuza-ma ca sunt rautacios, dar...

Dovedesti ca nu stii despre ce vorbesti... nici macar nu ai incercat sa iti clarifici notiunile la care faci apel. Cum te poate satisface un raspuns pe care nu il intelegi?

Mai la obiect, eu tot nu vad rostul dezbaterii... In primul rand cred ca trebuie sa separam "creatia" (pentru ca ar duce la contre inutile, evitabile si pe alocuri penibile) si sa discutam cat mai abstract posibil despre stiinta si credinta(indiferent si independent de religie). Ele nu sunt facute sa raspunda acelorasi intrebari. Chiar cand fortezi nota, incercand sa raspunzi aceleiasi intrebari, raspunsurile vor fi divergente. Exemplul dat de caa mai sus e elocvent. Explicatia pentru unicitatea indivizilor va da raspunsuri din sfere cu totul diferite. E adevarat, stiinta inca mai are multe de investigat despre mecanismele ce guverneaza functionarea creierului uman. Probabil acolo se va gasi un raspuns cat de cat logic si rational, si nu in gene si cromozomi, care au relevanta numai pentru ereditate.
Insa si cand va ajunge la un raspuns pentru aceasta intrebare, stiinta tot nu va oferi "dragoste divina" sau alte constructii filozofice ori paranormale. Stiinta e pur si simplu o unealta prin care se poate dobandi cunoastere.

Si aici intervine "paradoxul": stiinta lucreaza doar cu realitati exprimabile(si pe cat posibil si exprimate) intr-un limbaj rational, fie ca e matematic, fizic sau de oricare alta natura. Restul e fictiune. Credinta presupune din start ca exista concepte/entitati/realitati pe care nu numai ca nu le intelegem, dar nu le vom intelege niciodata pentru ca nu suntem in stare. Chestiile astea doua se bat cap in cap. Si atunci, inevitabil, presupunem ca una din doua propozitii e falsa. A si non-A nu pot coexista. Iar rezolvarea poate lua doua cai: ori unul din sisteme e in greseala, ori definitia nu se refera la acelasi lucru in ambele cazuri si trebuie sa studiem mai in amanunt componenta care pare mai "nebuloasa".
Ceea ce voi face in continuare...

Credinta e circulara si autosuficienta. Si de asta e cvasi-invulnerabila. Insa e o metoda de a umple goluri create artificial. E o satisfacere a unor nevoi primitive si neintelese in totalitate. Credinta e in esenta ei automanipulare. Si automanipularea e inevitabila. E un mecanism de supravietuire, de conservare a starii mintale in anumiti parametri. De ce ia autosugestia aceasta calea crearii de religii? Cand doua credinte incompatibile vin in contact, ultimul lucru este intotdeauna autoanaliza. De ce incercam sa ne impunem credintele noastre si altora? De ce simtim nevoia acuta sa le invadam spatiul lor privat, sa le convertim motivatiile launtrice ca sa fie compatibile cu ale noastre?

Poate ca asta ar trebui sa ne intrebam...

Acest topic a fost editat de Mentosana in corpore sano: 13 May 2004, 10:47 AM

Depinde ce voiai sa gasesti acolo. Mie mi se pare ca s-au scris destule despre "oferta" ateismului. Despre asta mai bine vorbim pe topicul respectiv, ca daca incepem si pe asta il deturnam iremediabil...
Tu zici ca

Regret ca n-am un DEX la indemana, dar cred ca definitia pe care am dat-o eu a mai aproape de cea corecta. Cred ca in general credinta pune pe primul plan creatia lui Dumnezeu, nu doar fideismul. Oricum, eu zic sa hotarasti daca stiinta si credinta le pui pe acelasi plan sau una in subordonarea celeilalte. Apoi, daca vrei, mai vorbim.

PS: Pentru caa: De ce ai pus "partizanii" intre ghilimele (sper ca nu-s iar off-topic)?

ABIS,ai fost haios,mama,ce-am ras de ghilimele tale!

Si apropo, de fideism am auzit acum vreo 13 ani, sa zic, n-am cautat in dictionar explicatia cuvantului acum , ci am tratat atunci subiectul, si nu trebuie sa ma hotarasc eu ce cred.........

Nu stiu de unde a reiesit ca le-as pune pe acelasi plan. Daca cumva din formula pe care am enuntat-o, atunci reamintesc ca daca a+b=c, atunci a<c.

Mai stam de vorba?

Acest topic a fost editat de caa: 13 May 2004, 12:43 PM

Eu dovedesc ca nu stiu ce vorbesc iar tu dovedesti ca esti nepoliticos. Ca urmare dialogul nu se poate realiza.

Nepoliticosi am fost noi,CAA,ca n-au urat BUN VENIT lui Mentosana, so

Welcome,Mentosana!

Hei, asta era pentru Ioana, nu pentru tine! Ca ea spunea ca "credinta este pe plan superior sau pe acelasi plan cu stiinta". Pe ea am intrebat-o daca stiinta si credinta sunt pe acelasi plan sau daca una este pe un plan superior. Si inca nu mi-a raspuns...

Intotdeuna cu placere.

Apropo de a+b=c. De aici nu rezulta ca a<c. Este posibil si b=0, si atunci a=c.

Raspunde-mi, te rog, la o intrebare: daca o anume religie spune ca lucrul X este adevarat, iar stiinta spune fara putinta de tagada ca lucrul X nu are cum sa fie adevarat, eu pe cine ar trebui sa cred? Sa zicem ca acel X este un lucru asupra caruia nu incape nici un fel de dubiu (nu ma refer la evolutionism sau la arca lui Noe, care sunt dezbatute intens la topicurile respective, ci la ceva asupra caruia nu incap controverse).

Acest topic a fost editat de abis: 13 May 2004, 02:47 PM

Situaţia pe care o descrii, dragă abis, e prea la modul general pusă ca eu să pot da un răspuns concret. Oricum, din ceea ce spui tu acolo rezultă cu claritate că trebuie neapărat, în acea situaţie, să iau o decizie tranşantă (de genul ori la bal ori la spital )

Acum sper că nu m-am mai băgat în vorba altora

Ok. Ca sa fiu mai clar, dau un exemplu. Sa presupunem ca religia in care un individ crede cu tarie afirma ca Pamantul este plat. La un moment dat omul respectiv afla ca de fapt lucrurile nu stau chiar asa: Pamantul este rotund, ba chiar se mai si invarte in jurul Soarelui.
Totusi, textele religioase pe care el se bazeaza sustin cu tarie varianta pamantului plat... Apare o dilema: sa creada ce spune religia, sau ce-i spune stiinta? E o situatie de ori una, ori alta; nu pot fi ambele teorii adevarate.

Ce ar trebui sa faca respectivul individ?

Vezi aici apare discrepanta dintre minte si suflet, mintea va tanji intotdeauna sa cunoasca si sa exploreze, iar sufletul va cauta intotdeauna sa se linisteasca, sa gasesca acel "acasa" atat de confortabil, unde e in deplina siguranta.

Mintea nu va cuprinde niciodata stiinta minunata care e caldura sufletesca, numai un suflet cald determina o minte clara si limpede de a vedea lucrurile cum sunt(poti spune si clarvazatoare), iar sufletul viu si adevarat nu va intelege niciodata raceala mintii.

Deci, nu ma astept sa intelegi, si nu-ti pot da concret, va trebui sa simti tu insuti, dar concluzia este (a mea personala): sufletul nu se va supune mintii niciodata, desi mintea incet,incet,se va-nchina......

Si pot fi ambele teorii adevarate, si nu fac rau nimanui, noi , in dorinta de complexitate, cautam sa amplificam lucrurile decat sa le vedem asa cum sunt.

And just a note:ce are-a face pentru tine personal abis,daca pamantul e rotund ori plat? Ai fi fericit daca ai verifica tu personal, ti-ar largi universul cunoasterii, ti-ar largi universul credintei?

Raspunde-mi caci vorbesc la modul cel mai serios, unde te-ai situa tu pe un plan de la -infinit la +infintit?

Ai oscila sau te-ai inradacina undeva?Ei,vezi asta, cauta sufletul -Radacina (restul stiu despre ce vorbesc), si cand apare radacina, va aparea si samanta de mustar, si apoi si copacul in care se vor cuibari pasarile.

A fost numai un exemplu. Putea fi oricare altul, asta mi-a venit primul in minte. Tot ce voiam sa spun este ca daca o teorie religioasa (nu neaparat crestinismul, poate fi oricare religie) face o afirmatie evident falsa (pamant plat sau altceva, nu are importanta), inseamna ca respectiva religie greseste. Si atunci fie accepti de bunavoie o minciuna linistitoare in locul unui adevar incomod, fie renegi invatatura religioasa...

Cum?

Sunt atatea lucruri de aflat, atatea locuri necunoscute de vizitat, atatea mistere nedezlegate, si avem doar o viata la dispozitie... In momentul in care as prinde radacini undeva as simti ca am murit putin.

Dumneata nu eşti abis, eşti abil şi vrei să mă tragi pe mine (poate şi pe alţii...) în abis. La întrebarea ta trebuie să-ţi răspund că eu sînt prea mic şi neînsemnat ca să mă ridic la nivelul profesioniştilor, atît în ştiinţă cît şi în teologie. De aceea prefer să-i ascult pe alţii ce vorbesc şi apoi să aleg şi eu ceea ce pot înţelege. Deci îl ascult pe teologul care îmi spune că pămîntul e plat; îl ascult pe şi pe omul de ştiinţă care spune că e rotund. Iar apoi aleg tranşant: mă rog la Dumnezeu să nu mai păcătuiesc şi să pot să-mi mîntuiesc sufletul.

Şi, dacă va binevoi El, voi afla cu certitudine dacă pămîntul e rotund sau nu, dintr-o parte sau alta.

Religia, abis, nu e ceea ce spune unul sau altul. Aceea e învăţătură a Bisericii. Religia e legătura mea cu Divinitatea. Iar Dumnezeu, pînă acum, împreună cu Biserica, cu Tradiţia, cu sf. Părinţi etc îmi spun foarte tranşant: mîntuieşte-te!

Regret că, poate, te dezamăgesc, dar nu vrea să spun aici ceva împotriva religiei şi, să ştii, nici împotriva... ştiinţei!

Ignorance is bliss

Stiinta sau religie ?
Nu inteleg de ce una trebuie sa se excluda pe alta. Dumnezeu ne-a daruit un lucru unic- puterea de a gandi, de a rationa, de a cerceta, de a scormoni in universul asta plin de taine care, atunci cand le vine ceasul, se lasa dezvaluite. Au fost vremuri cand bisericile erau singurele centre culturale, primele texte tiparite au fost cele biblice…
Din fericire si pentru credinciosi si pentru necredinciosi au existat « eretici » (de fapt nu se indoiau de existenta lui Dumnezeu) care au avut curajul sa sustina ca pamantul e rotund, ca un obiect mai greu decat aerul poate zbura, desi nu i-a dat Dumnezeu aripi pentru asta… Stiinta este un dar, cata vreme este folosita cu intelepciune (din pacate povestea ucenicului vrajitor devine uneori realitate).
Pe de alta parte cei care se incred exclusiv in stiinta si isi fac din aceasta o religie arata un fanatism greu de inteles. Teorii stiintifice au existat si au dominat timp de secole pentru a fi infirmate si desfiintate ulterior. Nu-ti poti face din stiinta un idol. Greseala celor mai multi atei « stiintifici » este de a respinge fara drept de apel posibilitatea existentei lui Dumnezeu. De ce ? Pentru ca nu il pot vedea cu ochii lor. Nici aerul nu poate fi vazut. Pentru ca nimeni nu le poate demonstra ca Dumnezeu exista. Dar nici un savant din lume nu poate demonstra ca NU exista – ei totusi cred asta desi NU este demonstrat siintific – e alegerea lor, la fel de indreptatita cu a celor care aleg sa creada.
A-i trata cu dispret pe cei care cred pentru ca au optat alfel decat ei arata o logica schioapa a celor liber-cugetatori, care refuza libertatea de a crede semenilor sai. Un bigotism inversat. Iar crestinii care uita de porunca « nu judeca » si ii judeca pe atei ….cad in greseala. In opinia mea fiecare crede atunci cand ii vine ceasul. Toti sunt “chemati” dar fiecare la timpul sau. Si cat de credincios este cel care nu a avut indoieli niciodata ? Un crestin care nu a cunoscut ispita ? Caruia nu i-a fost incercata credinta niciodata ? Inca nu este crestin adevarat, dacat daca a trecut cu bine peste asta, altfel, pluteste intr-un norisor roz… Nu sunt de acord ca intre naivitate si credinta sa se puna semnul egalitatii.
Cred ca ar trebui sa ne respectam reciproc convingerile … iar daca ne doare capul sa luam o aspirina, chiar daca ne si rugam. Dumnezeu iti da , dar nu-ti baga in sac. Poate a “baga in sac” este si a cerceta , a cauta, a gasi, cu toate mijoacele, inclusiv (sau mai ales) cu ajutorul stiintei. Stiinta este un mijloc, nu ar trebui sa fie o religie. Iar cata vreme credinta are o latura importanta strict personala si intima – nu se poate supune unor legi universal - valabile, nu exista experimente de laborator pentru ea.

Acest topic a fost editat de denise_d: 15 May 2004, 03:31 PM