Hmmm, cam off topic discutiile pe aici. E clar, despre complexe e greu sa discuti fara sa te afecteze ...

Complexele au legatura cu imaginea deformata despre sine, cu diferentele intre imaginea pe care ti-o doresti si imaginea perceputa a sinelui, cu "standardele" pe care ne simtit "obligati" sa le atingem, cu neputinta de a schimba anumite lucruri.

Fie ca apare "in jurul" inaltimii, fie al greutatii, fie al inteligentei ori al altor "calitati" umane, complexul tine de agatarea de o anume imagine, in general deformata, despre ce si cum ar trebui sa fim. Vine din comparatia, in general dezavantajoasa pentru noi, cu unii dintre cei din jur.

Complexele apar la varste fragede, marea majoritate a oamenilor fiind afectati. Cunoasterea lor, cunoasterea si acceptarea starilor de fapt ajuta.

Discutiile de pana acum, pe acest subiect, au tot deviat, inclusiv catre dispute cam fara rost. Le putem considera deocamdata "aplicatii" ale forumului "Psihologie", scapari inerente ...

Rugamintea mea e sa ne referim la subiectul propus, sa ne straduim fiecare sa facem cat mai putine greseli, si mai putin sa le aratam cu degetul pe ale altora, sa respectam macar regulile cele mai simple, cum ar fi inceperea frazelor si propozitiilor cu litera mare ... Sa ne referim cu precadere la continutul si ideea mesajului si mai rar la cel ce il scrie. Dar si sa nu luam drept atac personal o opinie diferita de a noastra. Va multumesc !

Acest topic a fost editat de calfa: 18 May 2004, 12:34 PM

off topic si nu prea:

Fin esti Calfa. Mercic ca nu ai sters discutiile

Complexele tin de psihicul fiecaruia dar pot fi adancite sau atenuate. Depinde doar de aliatii copilului ( tanarului...).
Atentie, pentru toti cei care sant ( de curand) sau vor fi parinti. In cresterea copiilor ( sa nu spun educatie, e cam pretentios si nu o fac doar parintii) cel mai important lucru este iubirea. Sa nu lasati nici un moment copilul sa simta ca nu-i sunteti alaturi cu dragoste ( chiar daca face traznai). Pot sa va recomand ceva lecturi.
Pentru Flower: de-acum incepe greul ( ce de rabdare o sa-ti trebuiasca!). Citeste ( cand ai un minut liber) cat mai mult despre aceste lucruri. Cand mi-am crescut eu baiatul, nu existau nici carti, nici pagini de net in domeniu si oi fi facut ceva greseli, care acum ( la 25 de ani ai lui), se razbuna. Se spune ca din greselile altora nu inveti, doar din greselile tale... dar uneori e prea tarziu sa indrepti lucrurile.
Acum mai am un baiat, scoler mic, pe care incerc sa-l cresc altfel.

Spre rusinea mea, eu ma enervez foarte repede, si uneori ma surprind vorbindu-i copilului cu un ton cam ridicat( si reactioneaza rapid, ca nu-i obisnuit, si plange).
Asa l-am invatat, dragalit si rasfatat tot timpul, si stie deja ce inseamna " nu e voie", dar de multe ori nu-i convine cand ii spun, si da din cap ca atunci cand spui nu.
Sotul meu e tare bland, insa, si nu-i refuza nimic, se joaca cu el tot timpul, si copilul il iubeste foarte mult( zice "tata" toata ziua, si nu pleaca la nimeni daca e in brate la sotul meu).
Mie nici nu-mi mai zice "mama", imi zice "Ada".
Am inteles abia dupa ce am avut copilul ce inseamna meseria de "parinte", iar de invatat mai am multe...

Imi cer scuze daca sunt Off-topic...

FBOJI

SI..minunat comentariu. Nu cred ca exista parinti fara greseli. De fapt daca e sa analizam, crestem ca parinti odata cu copii . Am citit si eu mai multe carti educative si sunt intr-adevar de un mare folos. Deh, e cam greu uneori de rezistat la mofturile copiilor, dar uite-asa ni-i crestem

Nu esti off topic ptr ca asta este complexul nostru cel mai mare in ziua de azi...educatia

Toata greseala este la sotul tau care este atat de bland cu copilul, comparativ cu tine. Nu sunt de acord nici cu duritatea, insa barierele facute copilului, trebuiesc respectate. Daca un parinte spune nu, iar celalalt da, totul o sa fie in detrimentul copilului. Cred ca ar trebui voi doi parintii sa vorbiti...cu calm si sa va analizati comportamentele si sensibilitatile.
E de apreciat ca te poti deschide cu asta

Ca o adolescenta care se respecta, am si eu bineinteles complexele mele. Desi nu sunt in masura de a-mi critica parintii, pot sa spun cu mana pe inima ca mare parte din 'fixurile' mele de la ei provin. De la comparatii stupide de genul "uite ce destept si cuminte e copilul cutare, tu de ce nu esti la fel?", la standarde din ce in ce mai inalte si mai riguroase, parintii au, cel putin pana pe 13-14 ani, un rol decisiv in dezvoltarea increderii in sine a copilului. Desi micile impunsaturi sunt privite adesea ca niste stimuli, multi ajung la adolescenta cu niste idei atat de bine inradacinate incat nici nu li se mai par complexe, ci niste moduri firesti de a gandi, iar de multe ori lucruri cu totul lipsite de importanta ajung sa reprezinte serioase fisuri in increderea noastra de sine.
Eu, una, cred ca sunt un caz cu totul aparte, caci am momente in care peste omniprezentul meu complex de inferioritate se asterne unul de superioritate sau, cred ca mai bine zis, primul se transforma in al doilea. Situatia este cam ciudata, mai ales ca de multe ori mi-e tare greu sa mai gasesc si putina realitate la mijlocul tuturor imaginilor.

PS: FBOJI

De acord cu Rose
Din cauza parintilor si a felului in care sunt crescuti, multi tineri ajung ca la maturitate sa fie niste timizi si timorati.
Increderea in sine este deosebit de importanta pentru formarea personalitatii si a psihicului, dar cel mai important rol il are in cariera.
Ganditi-va cum poate un om complexat sa-si sustina punctul de vedere in fata unei adunari.... cum poate sa convinga un om care nu este convins de sine?!

Si ce, scoala nu are rolul ei in formarea si mentinerea complexelor? Orele de curs, colegii...
Macar parintii, saracii de ei, n-au urmat nici un curs de crestere si educatie copii, in timp ce si un invatator incepator a absolvit un curs de pedagogie.
In plus, pe langa atatea studii de literatura, analiza matematica... ar prinde bine si o ora de psihologie aplicata ( NLP, analiza tranzactionala... si nu mai scriu altele pentru ca am vazut ca sunteti experti pe-aci).

Ba da - si scoala are rol in crearea si mentinerea complexelor - pentru ca, nu-i asa, "si profesorii ie parinti"

Am o multime de complexe de inferioritate care mi-au fost cultivate din copilarie de familie si apoi de catre colegi si profesori. Am avut mult de suferit din cauza lor.Desi se spune ca sunt o persoana realizata , eu nu simt acelasi lucru. In prezent reusesc sa le maschez dar complexele exista si nu imi dau pace ... Uneori simt nevoia sa discut cu cineva despre acestea. Uneori am nevoie de un sfat...Scuzati-ma daca am batut campii dar noaptea aceasta nu am avut somn . Peste cateva minute incep o noua zi de munca si am simtit nevoia sa discut cu cineva . O zi buna tuturor !

Ecou nu esti singurul care simte asta. Nu cred ca exista om care sa nu aiba complexe. E bine sa le descoperi insa care sunt, sa le analizezi si sa scapi incet incet de ele. Exista in comert o multime de carti acre te pot ajuta sa te intelegi. Iti recomand in general pe cele despre inteligenta emotionala.

Nu am negat ca si scoala poate "contribui" la adancirea complexelor, dar un copil crescut sa aiba incredere in el nu se va lasa asa de usor "daramat" de profesori sau colegi. Si nu cred ca de cursuri de psihologie are nevoie un parinte, ci de atentie si rabdare

Un copil intra la 7 ani la scoala. Cata incredere poate acumula pana la varsta asta in el incat sa nu fie daramat de "educatia", cicalelile, sacaielile unor profesori sufocati de situatia lor materiala precara???
In afara de profesori mai sunt colegii proveniti din diverse medii care il pot trage foarte usor in jos.

E adevarat ca numai parintii ii pot ajuta pe copii in astfel de situatii sa depaseasca perioadele astea...insa mai au acum parintii timp???

Daca toti am fi niste persoane ideale...!
Doar cine nu a citit cit de cit in domeniu poate spune ca este suficienta atentia si rabdarea parintilor.
Si nu pentru parinti recomandam ceva notiuni de psihologie aplicata ci chiar pentru copii. Adaptate la nivelul lor de intelegere pot sa ii ajute sa depaseasca multe situatii ( pentru ei dificile).

Crisse - sa stii ca pana la varsta de 7 ani cand merge la scoala copilul ala invata o groaza de chestii pe care poate ca nu le realizeaza dar care se simt foarte tare mai tarziu.

Deci si pana la 7 ani se invata foarte multe chestii - primii 7 ani au efect formativ. Si parintii sunt totusi mai importanti decat profesorii - nu cred ca incape indoiala

YoyoMan eu m-am referit la increderea in sine. de invatat invata multe in functie de educatia primita, in functie de parinti, mediu etc.

Stiai ca copii cred in Mos Craciun doar pana incep scoala? Asta arata clar ca incepand scoala in universul copilului se deschide o alta poarta. Parintii au o misiune mare ca sa poata sa tina in balanta tot ce i-a invatat pana atunci. Au timp? Greu de crezut.
Cati din parintii de azi sunt plecati la munca in afara Romaniei? Copii lor sunt obligati zilnic sa lupte cu tot felul de complexe. Habar nu au de fapt ce se intampla cu ei (edit..ma refer aici strict la copii si nu am nici cel mai mic gand sa lovesc in parintii acestora).
Sa mai vorbim de complexul lor sau de complexul adultului de maine?

Acest topic a fost editat de Crisse: 5 Jun 2004, 07:44 PM

Complexele sunt rezultatul lipsei de iubire, sau a lipsei totale a parintilor - cand acestia sunt crescuti in case de copii.Mai poti deveni complexat ca matur, atunci cand si se repeta "ca nu esti capabil" - scoala, colectivul nimerit prost.

N-as fi intervenit, dar m-a incitat povestea cu Mos Craciun. I-am spus de curand copilului meu (care intamplator la toamna merge la scoala!) ca nu exista Mos Craciun. Am preferat sa afle dela mine decat de la altii (egoism ?). Cert e, ca atunci cand i-am spus celui ce-o facea pe Mos Craciun, acesta i-a telefonat fiului meu, si cu vocea caracteristica a stat de vorba cu el ! Mult timp m-am intrebat daca am produs vre-un dezechilibru in mintea sau in sufletul lui... Acum se balbaie cand e intrebat de existenta personajului.... Oare chiar atat de mult sa aiba influenta "auxiliarele" din educatie (adica nu linia generala) incat sa ne influenteze si mai tarziu? Cate din actiunile noastre (sau poate chiar propriile ganduri) sunt "rezultatele" educatiei?

J, toti avem nevoie de ceva de care sa ne legam. Ca copil ai o lume a ta imaginara in care te simti bine. Eu inca imi aduc minte jocurile mele din copilarie in care aveam o intreaga armata de povesti in mintea mea. Am trait perioada in care cartile nu prea aveau ...ilustrate. De aceea mi le-am facut singura in mintea mea.
O amica imi spunea ca si acum la peste 30 ani ea inca mai crede in Mos Craciun si asta ptr ca in fiecare an la ei vine acelasi Mos sa-i dea darul si acelasi Mos ii da darul si fiicei ei. Stie adevarul, dar de ce sa destrame visul, povestea asta....zii cum vrei. avem nevoie uneori sa fim copii

Scoala ne aduce la o asa de dura realitate incat uitam sa visam. Cu copiii nostri se pare ca se intampla ...fulgerator asta. Mai putem noi sa-i ajutam sa-si mentina mintea aia jucausa??

Stii povestea lui Edison...si creativitatea lui tocmai ptr ca cerceta lumea din jur cu minte de copil

Si de ce sa ne legam de trecut? E plin, e adevarat, de bucurii de copil, dar si de gafe, probleme nerezolvate la timpul lor , tristeti........ De ce nu ne legam de viitor? De ce sa nu-i legam si pe ei (copii) de viitor ? Sau macar sa constientizam cat de bine putem, prezentul. Doar "Azi e cea mai importanta zi !" nu?

Am peste 18 ani. Teoretic nu mai sunt copil, am drept de vot etc.

Cu toate astea imi place enorm de mult sa ma joc. Cu idei, cu oameni, cu cuvinte, cu zambete. Imi place sa rad. Lumea din jur poate ca rade si ea de mine uneori. Nu fac din asta un complex. Nu am nevoie sa fiu luata in serios, nu cer nici unui om sa aiba incredere in mine, nu spun nimanui ce sa faca.
Daca n-as avea atitudinea asta in fata vietii - jocul - as fi trista. Si asta pt ca, uneori, zambetul meu este o masca.
Insa de cele mai multe ori, chiar zambesc din tot sufletul si rad cu toata inima.

Poate vi se intampla si voua, poate nu dar eu, uneori cand vorbesc cu cineva incep sa gandesc atat de repede incat nu apuc sa exprim in cuvinte ce gandesc si atunci omit anumite parti (mai mult sau mai putin esentiale) iar cel cu care vorbesc incepe sa nu prea inteleaga ceea ce vreau sa spun eu de fapt. Inainte ma enervam din cauza asta, (si eram complexata) dar acum sunt mai calma si reiau partile care le omit pana cand celalalt intelege. Bine, recunosc ca nu imi iasa chiar de fiecare data dar... perseverenta e mama reusitei .

Hahahahahaaha da, azi e cea mai importanta zi. Eu nu am spus ca trebuie sa ne intorcem in trecut si nici nu am spus sa traim prin trecut. Ideea mea a fost ca daca mai poti fi copil, fii . Anumite naivitati nu sunt bune ptr adulti si nici nu-i placut la locul de munca sa iti arati copilariile caci s-ar putea sa cazi in alta extrema

Sunt o multime de adulti prea adulti, prea sobri...brrr. Intrebarea este: sunt ei placuti? Si de ce nu? Daca copilul din tine moare..mori si tu. (sper sa nu fiu trecuta la perle cu asta )

Gafe? Cine nu a facut gafe in copilarie. Alea insa nu mi le mai aduc aminte. Am un un ghiozdan cu pozne strasnice

Rasul e rupt din rai. Mai copile dulce, iesi afara si razi, ca uite-asa mai fug norii

Eu cred ca problema existentei lui Mos Craciun nu e atat de importanta. Adica acel copil nu va fi niciodata marcat de asta. Toate astea se invata in timp. Am vazut parinti care aveau dileme in legatura cu problema sexului - cum sa le explice copiilor lor despre sex. Toate acestea se invata in timp si nu cred ca un copil va fi zapacit de vestea ca nu exista Mos Craciun.
Insa copilul acela va fi zapacit daca va ajunge la o anumita varsta si cand va arunca o hartie pe strada toti ceilalti copii sau colegi din grup il vor blama si il vor mustra usturator....

Pe scurt despre complex / complexe, dupa ce am cotrobait prin casa sa gasesc dictionarul de psihanaliza.

Conceptul a fost introdus in psihologie de Jung si desemna pe atunci un fenomen inconstient. Cu toate ca un complex, in viziunea lui, nu este accesibil constientului, are puterea sa influenteze comportamentul, si bineinteles influenta era in multe cazuri patologica.

In psihanaliza prin "complex" se intelege un continut reprimat din constient in inconstient, continutul putandu-se combina in sub-constient cu alte experiente de aceiasi coloratura emotionala. Reprimarea este un mecanism de aparare, tot inconstient, prin care un impuls inacceptabil sau o idee este trimisa la inconstient (cenzura). Reprimarea este diferita de suprimare, care e o inhibare voluntara a actiunii, deci un proces constient.

Prin "complex" se mai intelege un grup de idei si sentimente, constiente si inconstiente care au o influenta asupra comportamentului.

Cred ca toata lumea a auzit de complexul Oedip si de complexul castrarii. Cele doua concepte au fost lansate de Freud. Complexul de superioritate si de inferioritate tin de psihanaliza adleriana.

Complexul Oedip este un set de idei (in cea mai mare parte inconstiente) si sentimente centrate pe dorinta de a poseda parintele de sex opus si de a-l elimina pe cel de acelasi sex. Complexul apare in faza oedipiana de dezvoltare (in general pe la 3 - 5 ani, dar asta nu e o regula). Complexul Oedip apare si la fete si la baieti. Baietii au un complex in plus, cel al castrarii. Complexul nu inseamna taierea chirurgicala a pretiosului penis, ci pierderea lui, pierderea placerii erotice sau a rolului masculin. Teoria psihanalitica clasica spune ca si fetele pot avea acest complex cand constata ca sunt diferite de baieti.

Adler spune ca toti ne nastem cu un sentiment de inferioritate si ne luptam in copilarie sa devenim superiori ("lupta pentru superioritate"). Cei care se lupta sa devina superiori fac asta din cauza unui puternic sentiment de inferioritate. Complexul de inferioritate apare cand lupta ne copleseste. Complexul de superioritate apare cand sentimentul de inferioritate este compensat prin devalorizarea altora.

Acest topic a fost editat de amenophis: 9 Jun 2004, 09:01 PM

Mda, asta e un subiect sensibil ..ptr parinti. Educatie sexuala nu se face nicaieri. De aici si problema parintilor in a explica. Nu stiu saracii de unde sa inceapa si cum.
Oare nu ar fi casniciile mai bune daca toate fetitele si baieteii ar invata la timp importanta sexului? Chiar daca as vrea sa fac glume pe subiectul asta , il tratez aici foarte serios. Oare cate complexe ar fi evitate daca anumite notiuni s-ar intelege la timp???

Multe complexe se nasc in copilarie. Unele din vina parinitilor care inteleg sa motiveze copii
prin comparatii " Tu de ce nu esti ca X? " in loc sa incerce sa ii cunoasca, sa comunice cu ei.
Copilul se va inchide in lumea lui, si , daca are o personalitatea puternica, va reusi sa atinga
'standardele' impuse de parinti , dar nu ii va iubi, lucru ce ii va afecta relatiile sociale, profesionale
de mai tarziu. Un copil care nu este invatat sa asculte, sa ceara explicatii, sa spuna ce vrea, ce crede,
va deveni adultul autoritar care va considera normal sa comande si nu sa comunice.
Relatia parinte -copil trebuie sa fie biunivoca, fiecare sa invete de la celalalt, chiar daca, aparent doar
copilul este cel care trebuie educat.

Complexele pot fi determinate si de opiniile/ parerile persoanelor din afara familiei.
Copiii sunt critici in relatiile dintre ei, au, ca si adultii norme dupa care relationeaza. Daca un adult nu
desconsidera o persoana supraponderala, apreciind cunostintele si calitatile acesteia, un copil va fi dur
in reactii. Aici intervine din nou rolul parintilor, dar si al scolii- copilul trebuie invatat ca nu toti oamenii sunt
la fel, ca defectele fizice nu trebuie blamate si ca trebuie sa respecte fiecare om, pentru a fi respectat.

Da, sau prin comparatia cu ei insisi. Ceva de genul: "Ma! Eu cand eram ca tine aveam un copil de crescut si casa si nevasta si responsabilitati. Tu? Ce faci? Toata ziua pierzi vremea! Nu te poti compara cu mine niciodata!". Astfel de abordari si asemenea fel de a pune problema e de natura sa creeze complexe. Parintii nu numai ca dau aproape totdeauna exemplu pe altii, dar se mai dauz si pe ei si astfel tabloul e complet. Copilul ala ajunge sa creada ca nu e instare de nimic.

De asemenea si bataia cauzeaza timorare si complexe. Parintii care iti bat copiii fac cea mai mare tampenie dupa parerea mea. E ok sa-l bata cu nuielusa cand e mic. Dar sa-l bati si cand e adolescent fie si chiar de e vorba numai de o palma, e o mare magarie.

Mai bine cu muchia de la buletin, cand e mic de tot, ca nu va tine minte.

Despre "Bataia rupta din rai" si eficienta ei ( la diverse varste) ar fi multe de spus da' nu e aici locul.

Legat de complexul Oedipian mai trebuie mentionat si faptul ca acel copil isi face din parinte un model, si chiar si in viata sentimentala se raporteaza la acesta.

Da, ai dreptate, poate aici nu este locul, dar am totusi o intrebare: chiar poate fi vreodata bataia eficienta, "rupta din rai"?

Acest topic a fost editat de Rose: 19 Jun 2004, 02:05 PM

Of, of.
In copilarie depindem de parinti... Unele intamplari ne urmaresc toata viata, in special traumele fizice sau psihice. Parerea mea este ca bataia nu prea este "rupta din rai". Ce rezolvi batand un copil, un adolescent, un adult...? Nimic BUN. Tot vorba dulce, mult aduce.