Rar poate spune cineva ca nu sufera de complexe. Unii de superioritate, altii de inferioritate, unii de introvertire altii de extrovertire si asa mai departe. Tu unde te inscrii? Ai simtit la un moment dat ca ai o parere dar ti-e "rusine" s-o spui? Ei bine - spune-o aici!




PS: prezentarea nu se incheie aici - insa nu vreau sa complexez pe nimeni spunand mai mult

Eu m-am luptat si ma lupt... ... cu inferioritatea!!

p.s. si nu imi e rusine, sa o spun

Chiar zilele trecute jucam truth or dare si mi-a pus cineva intrebarea asta...

Am raspuns: "nu stiu, probabil faptul ca nu prea am incredere in cei din jur..." ( nu la modul paranoid, ci doar nesigurantza). Mi s-a zis ca asta nu este un complex; eu cred ca s-ar putea sa fie.

Este din pacate. Nu poti spune ce vrei sa spui... ai o strangere de inima si asta inseamna ca nu ai incredere totala in tine si ceea ce esti tu. Sau inseamna ca cineva din preajma te complexeaza cumva si te simti mic/a fata de acea persoana.

Eu imi dau seama de complexele mele cel mai bine cand ies din ro. Ii vad pe ceilalti si imi dau seama ca nu sunt ca ei. Ca am tot felul de idei si de credinte care de care mai ciudate care nu ma lasa sa ma manifest. Nu vreau sa o dau pe politica dar sistemul in care au trait parintii nostrii a dat o groaza de complexe care, multe dintre ele, ni s-au transmis de la parintii nostri din pacate.....

Sunt de acord ca este. Dar sa stii ca spun mai mereu ce vreau sa spun (bine, putina diplomatie nu strica! ). Si mai ales fac cam ce mi se pare MIE corect si bun pt mine. Imi place sa cred ca sunt relativ greu de manipulat.
Nu exista foarte multi oameni care sa ma poata complexa. Cu toate acestea, da, nu am 100% incredere in mine. Sunt om, pot gresi, nu?
Mi se pare o dovada de inteligentza sa vezi lumea in nuantze de gri si sa nu ai 100% incredere in nimic.
Bun topicul tau; m-a facut sa ma gandesc la mine.

Sunt plecata de destui de multi ani din Rom...dar inca mai trec prin situatii in care ma gandesc..Of Doamne, cat de inchisi am fost in tara aia

Prin 95 am avut o surpriza mare legata de computere: nu stiam de unde se deschide. Poate fi de ras acum, dar e purul adevar si a fost mare jena atunci. Culmea este ca o anumita jena de genul asteia te ambitioneaza si te face chiar mai bun decat cei din jur. de ce oare?

Cam cata populatie mai este inca in Romania care nu stie nici acum cum se deschide un computer?

Cu complexul de inferioritate stau bine Adica am cateodata tendinta sa ma subapreciez. Insa parca nici nu mi-as dori sa cred ca sunt mai mult decat in realitate si sa par increzuta.
Si am probleme de comunicare ma descurc foarte bine cand discut cu o persoana dar in grup, cand nu ii cunosc bine pe ceilalti am tendinta sa fiu retrasa. Trebuie sa fie neincredere in oameni. In ultimul timp insa am descoperit ca totusi pot scap de unele dintre aceste neajunsuri si chiar am facut unele progrese.
De multe ori am gandit ca felul in care am fost educata mi-a subminat personalitatea, poate nu numai asta, dar ma gandesc ca daca ai mei ar fi fost mai deschisi, daca m-ar fi incurajat de mica sa am incredere in mine, poate ca nu as mai fi avut azi complexele mentionate.

@Mami tu chiar nu te feresti de complexul tau, probabil ca e mai bine asa si poate fi primul pas catre depasirea lui. Oricum doar ti se pare ca esti inferioara
@YoyoMan cred ca tu te referi si la inhibitii care sunt putin diferite de complexe...

PS: Ce topic dragut

Tie Nico, iti este greu in grup sa discuti, iar eu ma simt in largul meu. Culmea ca in loc sa ma emotioneze, ma activeaza si abia astept clipa. In special imi place sa vorbesc cand am public. Sa nu uit...daca am un pantof nou, o costumatie noua, coafura , machiaj, manichiura ...totul merge bine

Acest topic a fost editat de Crisse: 4 May 2004, 11:36 PM

eu sunt emotiv...
pe bune!

Mutulica...asta ptr ca nu ai un machiaj adecvat. Hei, ceva manichiura nu ar strica

Mie mi se pare o dovada de inteligentza sa vezi lumea SI in nuantze de gri si sa nu ai 100% incredere in TOTUL Scuza-ma dar nu voiam sa te borectez. Sunt absolut de acord ca nu e normal sa ti se para ca tot ce zboara tine de aviatie....

@ mami 6

Exact de aceea am deschis topicul acesta. Pentru ca mi-e rusine sau nu imi convine sa recunosc de multe ori cand cand imi dau seama ca am un complex.

Mi se pare ca insasi constientizarea problemei (ca in multe alte cazuri) e un prim pas spre depasirea ei. Asa ca ar fi interesant sa scriu si sa scrieti si voi cat mai multe experientre si idei despre acest subiect.

Constientizarea si acceptarea ei totodata, sunt intr-adevar, in opinia mea, primii pasi spre a o depasi. Iar infuntarea ei cred ca ar fi urmatorul pas (ti-e frica sa vorbesti in fata unui public numeros? Fa-o, cat mai des cu putinta chiar.. si o sa vezi ca nu e sfarsitul lumii).
Fiecare are metodele lui de-a trece peste temeri si complexe. Tin minte ca mi-a spus cineva odata ca ea, la examenele la oral, pentru a se relaxa isi imagina ca toti din jurul ei sunt dezbracati, ceea ce, in mintea, ei ii facea mai vulnerabili, mai putin infricosatori, ii dezbraca de functii, etc. Nu cred ca exista o reteta, general valabila, pentru a depasi aceste complexe, totul e sa nu ne resemnam si sa incheiem prin a ne plange de mila.

Daca as fi mai inalt, n-as mai avea complexe.

Trebuie rostite - asta e clar. Dupa ce ai enuntat problema 50% e rezolvata

Eu la o anumita varsta aveam complexe tocmai ptr ca eram prea inalta. Acum imi dau seama ca nu eu eram inalta ci baietii erau prea scunzi

..iar tu Halcyon nu esti prea scund...ci fetelea astea prea inalte

Egzact! Eu unu zic ca v-ati gasit!

Acest topic a fost editat de Serenity: 12 May 2004, 09:22 PM

Iedera.. complexul de superioritate apare de obicei atunci cand cineva adopta o metoda pentru a-si acoperi slabiciunea si inferioritatea. De exemplu miliardarul incult care lasa zeci de milioane institutiilor stiintifice sau seful de sectie neiertator cu subordonatii sai deoarece si el a fost, la randul sau, traumatizat de profesori, parinti sau sefi.

Multumesc pentru incurajari. Eu de cand ma stiu, am fost cea mai mica din clasa. Imi doream sa fiu mai mare. Ma gadeam atat de mult la acest lucru, incat uneori ma inchideam in mine, si-mi ziceam ca ceilalti poate nu ma plac, pentru ca sunt asa mica. Azi, m-am vindecat. Nu mai pot creste, mi-am zis si gata. Asta sunt. A fost o perioada, cand am avut probleme din cauza dintilor, o poveste care a durat cam vreo trei ani. Acum s-a rezolvat.
Recent, am intalnit o persoana, si pur si simplu, nu eram in apele mele, in preajma ei. Cuvintele imi erau ca paralizate, nu puteam rosti mai nimic. Parca nu mai eram eu. Nu stiu de ce, ma simteam inferioara in fata acelei persoane. O vedeam mult mai alfel decat mine, mai frumoasa, mai desteapta. Nu stiu cum sa explic toate acestea. M-am intalnit de mai multe ori cu acea persoana (serviciul), in timp discutand ba una, ba alta, am inceput sa ma acomodez.
Oricum, intr-un anturaj, daca nu cunosc pe nimeni, uneori E TEROARE, pentru mine. Ma pierd, chiar daca nu-mi doresc acest lucru. Ma gandesc sa nu gresesc cu ceva, sa nu spun ceva gresit, sa nu fac vreun gest gresit...
GATA! Nu mai vreau sa zic nimic. Ati inteles despre ce este vorba. Uneori, am impresia ca sunt o incuiata, iar alteori, nu-mi mai tace gura, spun vrute si nevrute...

Cel care se crede mai destept decat altii, si-i jigneste pe cei din jurul sau, sufera de complex de superioritate, zic eu...
Ceva de genul: "Sunt cel mai tare din parcare".

@^mami^6

Trebuie sa fie chinuitor ce faci tu, si nu e bine deloc. De ce sa te chiui tu pe tine, cand si asa viata asta e destul de grea? Nu zic ca nu trebuie sa te mai controlezi din cand in cand atunci cand esti in public, dar nici sa te controlezi tot timpul. Trebuie sa te accepti pe tine asa cum esti, iar apoi intelege ca nu traiesti pentru altii. Daca te accepta bine, daca nu, e problema lor...

Eu am avut de cand ma stiu complexul ca sunt prea grasa(grasa nu sunt, da' fiind mica de inaltime par mai "rotunda").
Chestia asta nu m-a facut niciodata sa ma izolez, eu sunt o vorbareata si o glumeata, uneori sunt de-a dreptul acida in conversatie.
Nu m-a afectat foarte tare complexul meu, poate doar putintel pe la "self esteem", da-mi trece...acum chiar am alte lucruri pt. care sa-mi fac griji: educatia si cresterea copilului de 10 luni, job-ul...pt. mine si angoasele mele am mai putin timp.

Ohhhhh, ce lume rautacioasa! Sa inteleg ca nu-i loc pt. toata lumea?
Am scris ineptii?
Copilul de 10 luni trebuie invatat ce are voie sa faca si ce nu, a inceput sa vorbeasca si trebuie sa ma ocup cat mai mult de el...cam asta inseamna deocamdata educatia copilului de zece luni, si cum sunt la birou de la 8.30am pana la 17.00(sau mai tarziu uneori), e chiar dificil.
Ok, daca deranjez tare, nu mai postez, ma pot rezuma la a citi, sunt lucruri interesante pe-aici...

cei 7 ani de acasa sunt fara cele 10 luni? ?? .

Nooffense

Thanks for the support, all of you...no need though!
Am eu un dar in a-i scoate din pepeni pe ceilalti...

Acest topic a fost editat de flower: 17 May 2004, 01:43 PM

Bai, da-ntelegi cam greu...

Flower - am cetit si eu conversatia voastra - nu te enerva asa repede. Nu cred ca iedera nu are ceva mai bun de facut decat sa te enerveze pe tine...
Da-i cu posturile mai departe ca ne intereseaza ce ai de zis

Multumesc frumos, eu nu am considerat o disputa interventia respectiva.
Ma mira totusi faptul ca ti-ai facut atat de repede o idee despre ce am eu de spus.

Pai nu mi-am facut, dar incep sa-mi fac acuma

Glumesc! Nu te supi pe mine

Nu m-am suparat, mie de obicei imi sare mustarul cam repede...da' nu cred ca ti-ai dori sa ma superi.

moaaaaa ce razboinica
Ai zis bine (mai lucreaza un pic la ton )
Nici nu vreau sa te supar. Am pe cine supara LIVE daca vreau. Pe Han intru sa ma relaxez nu sa ma enervez.
Bafta!

Pai ce motiv am sa-ti "vorbesc" cu ton?
Si de regula folosesc tonul care-mi convine, I'm my own master!

Prima amintire o am de cand mergeam in picoare
Copilul prinde o anumita educatie inca din burta mamei, in functiile de comportamentul ei, de stilul ei de viata. Sa vezi dupa asta comentarii . Din clipa in care ti-ai adus copilul acasa, il educi. Ii dai sa manance la anumite ore, il faci baita si alea alea in anumite zile. Este educatie. Ii citesti, ii explici ii vorbesti. Copilul intelege anumite culori. Sunt carti ptr copii noi nascuti cu anumite imagini clare. E adevarat ca copilului ii trebuie sa-i repeti destul de des o poveste ptr a o asimila. Prin tonul tau el simte mesajul din poveste, simte limba, o asimileaza. Ii faci masaj si asta il face sa fie constient de trupul lui, de unde pana unde exista.
Tot ce se petrece cu noi in copilarie, ne afecteaza sau ne face fericiti mai tarziu in viata.

Sper sa nu fim off topic. Sorry

Copilul invata inca din primele luni de viata (aude, vede, incearca...) iar lipsa stimularii in primul an de la nastere si neglijenta parintilor, se stie ca sunt foarte nocive pentru dezvoltarea lui fizica si psihica ulterioara. Complexele isi au originea tocmai in relatiile si situatiile frustrante care apar inca din frageda copilarie.
Eu pe ale mele le-am remarcat mai tarziu, atunci cand am inceput sa ma compar cu ceilalti si sa vad ca ceva la mine e diferit. De atunci ma tot lupt cu ele si uneori mai am succes. Nu vreau sa renunt sa cred ca macar de o parte nu voi scapa si atunci ma fortez sa sa fiu altfel. Dar ce credeti ca e usor? Nu e, dar e suficient sa obtii o victorie mica si vei observa ca incet, incet vei ajunge la una si mai mare si incepi sa capeti curaj. Asa ca pentru toti cei care scrieti pe aici si considerati ca aveti macar un complex care va supara: PUTETI!