Plang cu lacrimi... Cu lacrimi. Cu lacrimi pe care le pot regasi in fiecare gand indreptat catre ea. Lacrimi ce-mi amintesc de un sarut al ingerului ce ma apara. Un inger pe care l-am lasat inlacrimat, pentru ca i-am rupt aripile. Aripi cu care ma purta, in zbor, spre nemurire. Lacrimi...
Am inceput sa ma inchin tot mai des la icoana deznadejdii, cautand surogate cu rugile mele. De ce nu stiu sa cer adevarul ? Lacrimi.
De ce nu ma pot topi ? Lacrimi.
Mi-e dor sa fiu iar eu, soim mandru, nu fosila esuata pe un tarm ce nu da spre mare. Un tarm al neputintei, de pe care nu se mai poate pleca niciodata. Lacrimi.
Vreau, dar nu pot. Lacrimi.

In ultima vreme nimic nu m-a mai miscat prea mult. Cred ca devine o stare generala. Remediul pentru lacrimi: nepasarea, indiferenta. Daca vrei sa nu mai plangi trebuie sa fii 'impermeabil.' Desigur, aici pierzi anumite lucruri, dar castigi altele.

@eclectic

Frunzărind prin "frunze ale durerii" şi citind postul de mai sus descopăr un "profesionist al lacrimilor". Al lacrimilor şi al "lacrimilor". Mă înşel, oare? Lăcrimarea, un creuzet din care rezultă ce? Un om curat sau un om topit? Eclectic, acum descopăr că eşti mai puţin eclectic decît mi-ai părut la început... Pînă la urmă toţi sîntem oameni şi avem un suflet!... Să te ajute Cel de Sus eclectic!

@ toţi

Găsesc multă tristeţe disimulată sau nu pe acest topic... Asta înseamnă că e interesant sau că trebuie ocolit? Nu-mi dau seama...

Poate ca subiectul despre lacrimi ar trebui ocolit,..sau poate nu..

Undeva .. in noi trebuie sa existe si o mica insula a lacrimilor. Dar sa fie mica-mica! Un loc unde sa ne refugiem ca intr-un purgatoriu. Un loc de care sa nu stie nimeni! Un loc de care sa nu ne amintim ca exista decat uneori ..

Cameron, asta nu ar insemna sa recunoastem doar uneori cine si ce suntem ?
Multumesc, xcross. Si ma bucur sa vad ca cineva citeste ce scriu in jurnal.

Acest topic a fost editat de eclectic: 12 Aug 2004, 07:19 PM

Lacrimi?
Oare va seva vreodata acest izvor al picaturilor sarate!?

Nu va seca si nu ar trebui sa sece. Daca ar seca, am pierde din frumusetea vietii.

A plange pentru o chestiune nobila este, cu adevarat, un act de curaj. Intr-o redactare de mult apusa, schitam ceea ce in conceptia mea reprezinta plansul, ca fenomen profund uman. Ce s-ar putea spune despre aceasta descarcare emotionala? Iata un subiect interesant. Ce este plansul si ce actiune formidabila determina corpul ca sa se exteriorizeze prin lacrimi? Sa fie cumva neputinta corpului, de a tine in sine acumularile de trairi si senzatii, rezultatul lacrimilor?
Numai bine.

Nu. Nu e vorba despre corp. De altundeva e actionat resortul.

Scuzati-ma, de fapt aveam in vizor mintea si nu corpul. Rog sa se faca conexiunile de rigoare pentru a intelege acum redactarea.

Nu cred ca mintea, ci, mai degraba, sufletul ne ofera lacrimile.

si sufletul ne ofera lacrimi - bucurii, dureri

dar si corpul - ceapa!!!

Sau fumul de tigara, nu ?
Linica, subiectul acesta e mult prea frumos (cred eu) pentru a il lua in ras. Cum sa radem, daca e vorba despre lacrimi ?

Ce sunt lacrimile? Cateodata sunt un mod de exprimare. Nu s-a intamplat ca lacrimile sa inlocuiasca cuvintele ce nu le puteati rosti?
Inainte de a invata cuvintele.. copiii plang. Este aproape singurul mod in care comunica. Devenind adulti.. plangem din ce in ce mai greu. Plangem singuri, in colturi intunecare.. departe de privirile celorlalti.
Sa fie lacrimile un program de curatare a sufletului ?
Care sunt lacrimile ce se transforma in picaturi de plumb?

In picaturi de plumb se transforma lacrimile care nu-si inteleg rostul. Sunt acele lacrimi care nu vor sa accepte realitatea.

Ete ca acuma seara am plans: au castigat gimnastele noastre aurul olimpic si am plans mah... va dati seama? oai oai oai...

Ete patriotu' unde se ascundea. Mic, mic dar inca mai e pe undeva pe-acolo..

Mie de fiecare data imi dau lacrimile cand se aude imnul Momentele astea sunt deosebite, orice s-ar zice..

Si lacrimile mele... au crescut cotele apelor Dunarii, nu de alta, dar sa se mai antreneze si Camelia si poate si Beatrice, daca nu se retrage.

electric, nu am vrut sa iau in ras topicul. Insa cum Doamne sa plangi doar cu trupul sau doar cu sufletul? Si nu inteleg de ce lacrimile sunt asociate mai tot timpul cu durerea , nefericirea..... Si nu inteleg de ce zici tu Mihai ca viata e scurta. Atat de scurta incat nu au loc lacrimile in ea. Si nu inteleg alte multe lucruri, de exemplu ca ma ustura ochii ingrozitor si ca mi-e atat de dor incat ar trebui sa trec la alt forum unde acesta isi gaseste locul insa cum sa plec daca deja am lacrimi in ochi. Si cum sa nu am cand fratele meu nu ma mai baga in seama si cred ca trebuie sa merg la puterea de a ierta , dar ma tin aici poate lacrimile acestea "de plumb" zici Electric.... Ca totul poate e in mintea mea prea incarcata de atatea ganduri... Dar maine voi cunoaste noi oameni si noi plante si noi raze de soare, si noi picuri, si noi...lacrimi
Traiasca acest Maine!

Nu e electric, ci eclectic.

Nebăgarea în seamă de către un frate este un nor care cerne ploaie acidă peste suflet. Trebuie "ecologizată" problema!!

ps: da' nici "electric" nu sună chiar rău; aşa se vede "eclectic" printre lacrimi...!

...ritmul apelor se leaga intre ele....si astfel apa se daruieste siesi.....lasa apa sa curga si vei fi curat.....

Si "electric" cum se vede printre lacrimi ?

Daca mai exista? La mine cred ca nu ... Doamne cat imi doresc sa pot plange ... chiar acum, in momentul asta ... dar NU POT ... Si totusi pastrez in suflet speranta ca ele mai exista ....

De ce nu mai poti plange ?

Chiar ca e ciudat sa nu poti plange. Eu de exemplu cand mai traiesc unele momente emotionante strng din dinti ca sa nu lacrimez. N-am mai plans cu adevarat de cand a plecat fratele meu in armata si atunci eram cei drept cam ametit...
Chestia e ca mi se pare ciudat ca eu sa ma straduiesc cateodata sa nu ma las impresionat de cate o faza iar altii nu pot plange chiar daca simt nevoia. Chestia asta ma face sa ma simt intr-un fel mai norocos.

Chiar crezi ca e un noroc. Judecand pragmatic, nu faci decat sa retii energie negativa.

Eclectic, draga, afla de la mos-tu cactus ca esista lacrimi. Sa prinzi o lacrima cazuta din norii unei dorinte soptite de fiinta iubita spre cer si norii sa-ti daruiasca lacrima aia, s-o prinzi in causul palmelor si s-o arunci inapoi spre cer si din lacrima aia sa cada inapoi spre pamant petale de flori de camp, de maci rosii, de irisi, si toate sa rosteasca numele fiintei iubite...pe care, poate, ai pierdut-o demult; astea se pot numi lacrimi; ale tale? ale ei ?

Si unde am sustinut eu altceva ?

N-am facut o astfel de afirmatie. A fost un gand al meu, l-am agatat de ideea ta - sper sa nu te superi...asta e. In alta ordine de idei, pe vremea cand pe spatiul dintre urechile mele se mai gasea ceva care se putea numi "ceva", Adamo a avut o melodie cam asa:" Aproche une larme aux nuages....etc...Bergere, tu n´est pas trop sage, mais le vent le va raconter..." scuze, n-am mai scris pe lb. asta de peste 10 ani. Oricum, era ca pastorita aia din cantec a apropiat o lacrima spre nori si vantu`a vrut s-o parasca si in final, chestia se termina cu pusi-pusi (melodia e din anii 60´) Merita s-o cauti pe Napster (daca mai traieste) sau Kazaa sau...stii tu; oricum e frumoasa - fara bascalie

@YOo - colega draga - si eu as vrea...Stii, eu am plans in viata mea "constienta" ,deci dupa cei 4-6 ani de viata, numai de 2, max trei ori. Daca nu stii sa plangi, atunci cand incep s-o ia ochii razna sa stii ca-i ceva nasol. Si daca ochii n-o iau razna, atunci incepe sa doara (la propriu si la figurat) sufletu´ si atunci ii cel mai nasol. Ce sa-ti mai spun ? O masca plange, o masca rade...

Si sa mai stii ceva; toti purtam in suflet aceleasi amintiri ale copilariei insotita de lacrimi si de ras, purtam in suflet amintirea primei tigari fumate si a primei nopti mai adevarata decat Adevarul insusi...Si daca ai in suflet amintirile astea, si nu le lasi sa moara, inseamna ca traiesti si atunci lacrimile exista si nu-s nimic rau...Pa, tu draga ca-i ceasa tare tarzie....

Sigur ca nu ma supar, dar am inteles gresit.

„Într-o zi cerul se va deschide şi va ploua cu îngeri trişti” – spune cineva, pe undeva pe forum...

... şi îngerii întristaţi se vor aşeza pe suflet şi se vor veseli văzînd că sufletul este bun în profunzimea lui şi că de fapt n-a păţit nimic grav. Ei vor usca lacrima sufletului şi lacrima se va evapora şi se va duce la cer împreună cu îngerii bucuroşi. Iar lacrima cea grea, uitată pe moment de suflet şi de îngeri, se va întoarce pe furiş din cer către om. După o vreme îngerii se vor întrista iarăşi văzînd lacrima prelinsă pe sufletul necăjit şi se vor îngrijora de soarta lui. Şi atunci cerul se va deschide şi va ploua cu îngeri trişti. Şi îngerii întristaţi se vor aşeza pe suflet şi...

Da, avem circuitul apei în natură. Dar avem şi circuitul lacrimii în natură. Nu ştiaţi?

Plansul meu seamana cateodata cu furtuna...Nu pot vorbi dupa aceea si ma ustura ochii si durerea aceea din piept........
Alteori plansul meu e ascuns, tacut, dar asta nu inseamna ca doare mai putin.....
Plansul de bucurie....hm, acela a fost mai rar, aproape ca nu-mi-l amintesc . De obicei, plansul bucuriei se afla la capatul unei perioade in care ai luptat pentru ceva......si nu ca n-as fi o luptatoare, dar probabil ca m-am luptat intotdeauna pentru lucruri care nu aveau nici o sansa sa se indeplineasca. Asa sunt eu, visatoare, utopica... pana vine viata si-mi da palme , asa, le cara cu generozitate si ma pune la locul meu, iar reactia mea atunci este plansul furtuna....

Dar aseara am plans din patriotism..nu ma asteptam. Am vazut fetele acelea minunate care au urcat pe podium pentru Romania, galeria aceea mica dar entuziasta care le sustinea, i-am vazut cantand imnul....nu credeam ca o sa am o astfel de reactie.....Ma bucuram pentru ele, pentru parintii lor..... Daca toti romanii ar fi ca acea micutza galerie....

Ma impresioneaza oamenii care plang, in special copiii....mi se frange sufletul...In momentul ala prima mea pornire e sa ma duc la ei si sa-i iau in brate, fiindca stiu ce inseamna sa suferi..

Mai plang si eu , de necaz, de suparare, uneori si de nervi, cand simt ca nu mai pot.
Mai plang si de fericire, de o vreme incoace.
Am plans saptamana trecuta, la o nunta. M-au cam coplesit emotiile si m-au podidit lacrimile. Poate faptul ca eu eram mireasa a facut sa fie incarcatura emotionala si cea a sacului lacrimar cam mare....

V-as fi aratat poza cu io mireasa, la pozele forumistilor dar nu prea imi iese . Intai sa studiez problema si mai vedem...

Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 11 Mar 2005, 12:22 PM