Am inteles. Eu insa cred ca nu exista moarte ci doar trecere in cele vesnice. Atat.

serenity uite ce spuneam pe alt forum:

Freeman şi colaboratorii au întreprins mai multe înregistrări simultane cu o matrice de 64 de electrozi acoperind o zonă largă a cortexului iepurelui testat şi a descoperit oscilaţii care sunt coerente pe întreaga zonă acoperită. Aceste oscilaţii tind să varieze în mod continuu sau abrupt, dar atunci când ele se schimbă, aceste oscilaţii o fac în acelaşi mod în întreaga zonă măsurată. Amplitudinile diferă, dar paternul de descărcări est simultan şi uniform. Freeman conclude: ,,Această coerenţă spaţială indică faptul că oscilaţia este o proprietate macroscopică a întregii zone, şi că toţi neuronii din neuropil o împărtăşesc, şi de asemenea faptul că aceaşi frecvenţă apare instantaneu oriunde în această zonă.” Gray şi alţii au făcut înregistrări simultane asupra perechilor unităţilor neurononale ale căror output-uri ar putea fi legate. Acestea sunt în aceeaşi sau în emisfere diferite şi au răspuns la aceleaşi sau diferite modalităţi senzoriale. Gray a descoperit faptul că în majoritatea cazurilor, trăsătura caracteristică a descărcărilor împerecheate care sunt potrivite pentru legarea output-urilor, este înaltul grad de coincidenţă în timp. Ca şi cum sistemul nervos produce ,,simultaneitate ca pe un ajutor la ulterioara legare a output-urilor”.
Freeman a descoperit că iepurii antrenaţi să distingă arome au patternuri ale activităţii cerebrale pentru fiecare aromă şi că acestea nu sunt niciodată aceleaşi pentru arome diferite într-o sesiune de test pentru nici un iepure. Fiecare animal are propriul repertoar de patternuri care evoluează odată cu succesiunea trial-urilor. Experimentele lui Freeman au oferit noi viziuni asupra unităţii intenţionalităţii în sesnul că fiecare percepţie este influenţată de toate cele anterioare. Relaţiile constante stimul-răspuns nu sunt mediate de către asociaţii constante cauză şi efect ale activităţilor creierului. În contrast cu patternurile microscopice purtate de către câţiva neuroni senzoriali care diferă consistent cu fiecare miros, patternurile spaţiale macroscopice din bulbul olfactiv sunt distribuite peste întreg bulbul pentru fiecare aromă şi ,,nu sunt relaţionate direct stimulului ci semnificaţiei stimulului” (Freeman). Atunci când răsplata iepurelui a fost inversată pentru două arome, patternurile activităţilor s-au schimbat pentru ambele arome şi de asemenea s-au schimbat şi patternurile de control fără aromă în aerul înconjurător. Patternurile s-au schimbat ori de câte ori a fost adăugată o nouă aromă în repertoar. Nu există nici un mozaic de compartimente în memoria olfactivă din bulb. Este vorba despre un depozit informaţional ,,dintr-o bucată” (fără compartimente).
Toate dovezile indică către o mentenanţă dinamică şi o recreere a memoriei peste toate scările de timp. Există un transfer de informaţie pe scări de timp din ce în ce mai lungi la fel cum energia este transferată în cascade de procese de spaţii-timpuri din ce în ce mai mari. În transferul memoriei, memoriile diferite devin entanglate în reconstituirea întregului, redefinind în mod continuu un unic AICI şi ACUM.
Nu există nici o distincţie netă între AICI-ul, ACUM-ul şi ceea ce a trecut. Simultaneităţile ,,trecute” supra-arcuiesc ,,ACUM-ul” şi se extind dincolo în timp ce simultaneităţile ulterioare sut însămânţate în cadrul ,,ACUM-ului”. Dovada puternică a faptului că stocarea memoriei se face delocalizat, cel puţin peste tot la nivelul creierului, este descoperirea faptului că acesta este capabil să supravieţuiască unor întinse leziuni. Acest lucru a determinat pe unii cercetărori să sugereze faptul că stocarea memoriei este holografică, în acelaşi mod în care percepţia este holografică, astfel că întregul poate fi reconstruit chiar şi dintr-o mică parte, deşi cu mai puţine detalii. Langfield subliniază că holografia permite informaţiei complexe să fie extrasă prin generarea unei unde precise fără conţinut informaţional. Desigur, aceeaşi undă coerentă sau precisă este importantă în crearea şi codarea informaţiei complexe. Candidaţii pentru aceste unde de referinţă coerente, includ undele alfa şi undele generate de către hipocamp. Langfield a propus un model în care memoria este encodată de către undele coerente din hipocamp care interacţionează cu input-urile senzoriale şi care parcurg o schimbare de fază. Aceste unde ,,obiect” modulate sunt apoi recombinate cu cele de referinţă pentru a forma un pattern de interferenţă în celulele piramidale ale hipocampului, din care este proiectat un ,,front de undă reconstruit” către alte părţi ale creierului pentru a genera patternuri periodice de activitate care constituie ,,memoria de scurtă durată”. Această memorie se crede că este consolidată în timpul somnului, pe când ritmurile cerebrale alfa din timpul stărilor de relaxare se crede că joacă un rol special în extragerea memoriilor.
Informaţia stocată, sau sistemul de memorie, este distribuit peste întregul creier, probabil sub forma ,,reverberaţiilor” sau circuitelor care ,,mediază” răspunsurile la stimuli şi iniţiază acţiuni. De aceea, în contrast cu rapiditatea cu care simultaneitatea poate fi stabilită în diferite părţi ale creierului, este nevoie de ½ secundă pentru ca creierul subiectului să devină ,,conştient” (,,aware”) – aşa cum reiese din activitatea electrică a creierului – că ceva s-a întâmplat. Această întârziere, după Freeman, este timpul necesar pentru propagarea unei tranziţii de stare globale prin partea frontală a creierului pentru a updata starea structurii intenţionale prin învăţare, adică timpul necesar pentru reorganizarea întregului sistem de memorie!
Activităţile periodice, modificate de către input-urile senzoriale, se presupune că sunt responsabile de memoria de scurtă durată, care devine memorie de lungă durată prin schimbările de ordin chimic structurale. Totuşi, ar fi o greşeală să se presupună că memoria este ,,fixă” odată pentru totdeauna. Moleculele din creier, ca şi cele din restul corpului, sunt supuse schimbărilor de metabolism. Este mult mai realist să se presupună că aşa numita memorie ,,de lungă-durată” este şi ea supusă aceleiaşi modificări dinamice şi reconstituiri la fel ca memoria ,,de scurtă durată”, şi că ceea ce denumim noi ,,de scurtă durată” şi ,,de lungă durată” sunt doar sfârşiturile unui continuum care se extinde de la nivelul microscopic ,,aici şi acum” la întreaga durată a vieţii unui individ. Stocarea dinamică a informaţiei, distribuită peste o întreagă gamă de scări de timp este cea care este ,,în spatele” calităţii distinctive a fiecărei experienţe.

3 observaţii foarte importante:
1. Patternurile spaţiale macroscopice din bulbul olfactiv sunt distribuite peste întreg bulbul pentru fiecare aromă şi ,,nu sunt relaţionate direct stimulului ci semnificaţiei stimulului. Cheia este SEMNIFICAŢIA şi sunt sigur că şi memoria funcţionează astfel, noi de fapt entanglând necontenit mediul prin experimentarea lui în conştiinţă şi condensând încontinuu holograma noastră..

2. Acea întârziere de 1/2 secundă pt. ca creierul să devină conştient că ,,ceva s-a întâmplat" este foarte probabil timpul necesar pentru propagarea unei tranziţii de stare globale prin partea frontală a creierului pentru a updata starea structurii intenţionale prin învăţare, adică timpul necesar pentru reorganizarea întregului sistem de memorie.

3. Stocarea dinamică a informaţiei, distribuită peste o întreagă gamă de scări de timp este cea care este ,,în spatele” calităţii distinctive a fiecărei experienţe adică DĂ calitatea distinctivă a experienţei.

btw.. chestia cu revederea întregii vieţii într-o clipă, în cazul unei experienţe de tip NDE, este foarte posibil să fie de fapt experimentarea, dezamorsarea acestei holograme creată prin experienţele din timpul întregii vieţi şi condensată foarte mult..

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 10 Aug 2006, 05:15 PM

pt. shapeshifter

Creierul ramane un mister pentru stiinta. Functionarea lui este complet necunoscuta. Nu este simplu. Ca sa faca omul chiar Dumnezeu a stat o zi, dupa cum spune Scriptura. Iar a intelege cum functioneaza creierul este intr-un fel analog ca si cum as incerca sa inteleg Windows-ul analizand cum trece curentul prin calculator de la memorie la procesor, la device-uri, etc. Si pana sa ajung sa inteleg softul cu toate conceptele lui de obiecte, overloading, overriding , etc, sigur mi-ar mai lua cateva secole. Si nici nu mi-ar fi de folos. Cu ce mi-ar ajuta sufletul meu aceasta stiinta? Stiinta este un lucru bun insa nu trebuie sa uiti ca NU ESTE MANTUITOARE. Asa ca da Cezarului si Lui Dumnezeu ce este a Lui Dumneeu.

de acord..

serenity.. de multe ori ceea ce ne aducem noi aminte că am visat este o rezultantă a ceea ce a visat mintea subconştientă dar şi a ceea ce au experimentat în tărâmurile nonfizice corpurile subtile.. acele locuri şi persoane necunoscute visate sunt memorii downladate în creier de către corpurile subtile care fiecare experimentaează diferit, în acelaşi timp, chiar şi atunci când mintea subconştientă visează.. ceea ce rezultă depinde foarte mult de cine câştigă accesul la mecanismele fizice de descărcare a acestor memorii.. dacă mintea subconştientă începe să viseze în timp ce corpurile subtile experimentează în tărâmurile nonfizice, este foarte probabil ca doar memoriile viselor subconştientului să devină ,,recallable" în starea de veghe.. dar dacă mintea subconştientă nu ajunge să cadă în visare, atunci memoriile umbră ale corpurilor subtile pot câştiga acces la mecanismul de scriere hard în memoria creierului din corpul fizic, mă refer la descărcarea lor în zone accesibile conştientului. Este ceva asemănător aplicaţiilor din Windows de ex.: ce aplicaţie va câştiga acces la HDD pt. o anumită cuantă de timp?

Diferenţa de download a meoriilor dintre mintea obişnuită şi cea dată de corpurile subtile este următoarea: în mod normal tot ceea ce experimentăm prin percepţie a realităţii N CONŞTIINŢĂ se înregistrează IMEDIAT în creier prin mecanismele biochimice (deşi aici problema e mult mai complexă decât simple mecanisme biochimice) dar memoriile ,,aduse" corpurilor subtile sunt descărcate LA REINTEGRAREA cu corpul fizic, adică nu imediat, nu în timp-real.. De aceea contează enorm skill-ul amintirii viselor şi acel flickering al conştinţei dintre starea de veghe şi cea de vis.. O să revin..

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 11 Aug 2006, 04:16 PM

Creierul ramane un mister pentru stiinta. Functionarea lui este complet necunoscuta.
Cred ca sint zeci de mii de doctori si savanti, poate mai multi care te pot contrazice.....daca traiesti in realitate, e imposibil sa nu fi auzit de operatii pe creier....daca nu s-ar cunoaste nimic despre creier, nu s-ar face acele operatii.
Pt stiinta si medicina, functionarea creierului nu este in totatlitate cunoscuta.....pt preotul care a omorit-o pe fata aia, da, este o necunoscuta.....


Mai spun încă odată să fie mai clar: când o persoană dragă decedată ne atinge ,,în vis" aceea este o formă de vampirism energetic nu neapărat intenţionată.. ci este vorba că persoana decedată nu are corpul eteric suficient de puternic dpdv energetic pt. a părăsi zona în timp-real, zona în care stau după moarte o perioadă mai scurtă sau mai lungă toate persoanele decedate..
Adica e mai logica explicatia cu "vampirismul energetic" decit faptul ca persoana care a murit a insemnat poate ceva pt noi si memoriile fiind recente, inca ne amintim de ea in som visind-o? Sau ca acea moarte ne-a marcat focalizind gindurile catre persoana respectiva?
Si totusi traim in secolul XXI......

da în sec. XXI şi unii totuşi.. hai să-ţi zic ceva.. eu am studit fenomenele astea..

1. Da se fac operaţii pe creier.. Asta nu înseamnă că dacă cunoşti biochimia creierului cunoşti FUNCŢIONAREA CONŞTIINŢEI.. e normal să se facă operaţii pe creier pt. că ăsta e hardul.. dar softul e mult mai subtil.. astfel încât se poate spune cu destul bun simţi că NU SE CUNOAŞTE MAI NIMIC DESPRE CUM APARE EXPERIENŢA SUBIECTIVĂ (ştii tu hard problemul lui Chalmers)..
Am mai zis şi o mai zic căci se pare nu s-a înţeles: CEEA CE I SE ÎNTÂMPLĂ CREIERULUI SE REPERCUTEAZĂ ÎN CONŞTIINŢĂ ŞI INVERS.. Atunci când oamenii de ştiinţă sunt puşi în faţa faptului unei experienţe NDE, EI HABAR NU AU SĂ EXPLICE FENOMENUL.. la asta mă refeream.. ÎN CEEA CE PRIVEŞTE CONŞTINIŢA, ÎNTOTDEAUNA EXISTĂ O CAUZAŢIE ,,BOTTOM-UP" ŞI DE UNA ,,UP-DOWN".. aici e cheia înţelegerii fenomenologiei conştiinţei.. CONŞTIINŢA ESTE CEA CARE INCHIDE BUCLA CAUZAŢIONALĂ..

Deci nu mă refer la funcţionarea creierului care se cunoaşte în mare parte ci la FAPTUL CUM APARE EXPERIENŢA SUBIECTIVĂ.. când sunt confruntaţi cu această extrem de dificilă problemă, oamenii de ştiinţă SUNT HABARNIŞTI.. aşa că las-o mai moale.. nu discuţi cu un incult sau credul..

2. cât priveşte problema cu ,,vampirismul energetic" iar procedezi superficial.. Ai avut vreo experienţă OBE cu ieşire conştientă? Dacă nu te sfătuiesc să nu te mai înfoi inutil părând a da dovadă de un raţionalism infantil.. lucrurile sunt cu mult mai complexe..

Uite de curiozitatea ta mai am o explicaţie în ceea ce priveşte ADC - After death communication:

În anii 80 a fost pusă la punct de către Francine Shapiro aşa numita tehnică EMDR - Eye Movement Desensitization and Reprocessing, care e foarte eficientă în inducerea ADC (After Death Communication). Această ADC poate fi indusă, de aceea se mai numeşte Induced ADC (IADC). În 98% dintre pacienţi aflaţi în unităţi PTSD (Post Traumatic Stress Disorder Units), s-a indus această comunicare cu aşa-zisele ,,persoane decedate".
Psihoterapeuţii pot azi ajuta persoanele să experimenteze o ,,reconnectare” cu o persoană decedată, un ajutor imens pentru cei care suferă de tristeţe, durere sufletească din cauza pierderii unei persoane apropiate, iubite. Metoda de a induce această experienţă ADC (IADC) a fost descoperită în 1995 de către Allan Botkin. Observaţii clinice robuste din partea unui număr în creştere de terapeuţi antrenaţi în IADC, asupra unei varietăţi de subiecţi indică faptul că IADC vindecă tristeţea şi suferinţa asociate cu moartea unui prieten sau a unei persoane iubite. Majoritatea oamenilor cred că reconectarea lor cu o persoană dragă decedată este reală, dar ei nu trebuie să creadă in autenticitatea experienţei pentru a beneficia de profundele efecte de vindecare ale acestei terapii. IADC nu necesită nici măcar hipnoză şi poate fi indusă foarte rapid, uşor şi eficient.
Metoda foloseşte EMDR dar nu forma standard (http://www.emdr.com)
Experienţele de tip ADC pot avea loc de asemenea şi în absenţa unei relaţii personale cu persoana decedată – de exemplu, cazul veteranilor combatanţi care simt nelinişte şi suferă pentru un soldat inamic pe care l-au ucis. Aceste experienţe putând avea loc şi fără ghidarea psihoterapeutului. Aşa cum raportează Botkin, conducerea subiectului care experimentează ADC, inhibă de fapt desfăşurarea experienţei. Este suficient ca terapeutul să inducă starea mentală necesară pentru ca experienţa să aibă loc. Această stare este o stare uşor modificată a conştiinţei, la care se poate ajunge printr-o serie de mişcări rapide oculare, tehnică numită ,,sensory desensitization and reprocessing” (desenzitivizare sezorială şi reprocesare), această tehnică producând o stare receptivă în care subiectul prezintă deschidere la impresiile care apar în conştiinţa sa.
Experienţele ADC (after death communication) au o valoare terapeutică remarcabilă. Dar ce înseamnă ele? Sunt iluzii induse pe baza durerii, suferinţei pricinuite de moartea unei persoane dragi? Botkin argumentează că aceste experienţe de tip ADC nu sunt iluzii: ele nu se potrivesc nici unei categorii cunoscute de halucinaţii. Dacă aşa stau lucrurile, sunt ele reale? Întâlnesc cu adevărat subiecţii persoane decedate pentru care simt durere? Privind lucrurile astfel, asta ar sugera faptul că decedaţii există încă într-un fel, poate în altă dimensiune a realităţii. Aceasta ar fi adevărata nemurire: supravieţuirea persoanei după moartea fizică a corpului. Aceasta este o concluzie plină de speranţă, dar nu este plauzibilă. Există o altă explicaţie, mai plauzibilă, aceea pe care universul informat ne-o poate da. Ea este simplă şi de bază: în orice moment al vieţii noastre noi citim ceea ce injectăm prin gândire, trăire, percepţie în câmpul akashic, un câmp holografic care păstrează experienţele întregii noastre vieţi. Câmpul akashic poartă hologramele corpului şi creierului şi de asemenea hologramele comunităţilor în care noi participăm şi ale mediului în care trăim.
Fiecare element al acestor holograme poate fi individual extras de către creierul nostru. Extragerea elementelor propriei noastre holograme ne conferă banca de memorie uluitor de completă şi atotcuprinzătoare care iese la iveală în experienţe de tip NDE (în care întreaga viaţă este rememorată într-o clipă), precum şi în alte stări modificate de conştiinţă.
Această extragere se aplică tuturor lucrurilor pe care le-am experimentat vreodată în viaţa noastră, inclusiv experienţa din pântecul mamei şi cea de la naştere.
Dar, pe lângă această extragere a propriilor experienţe, noi putem ,,citi” hologramele altor oameni, şi astfel RETRĂI experienţele lor. Oamenii ale căror experienţe le retrăim, pot fi în viaţă sau nu, hologramele în care experienţele trăite în timpul vieţii lor sunt encodate, nu se defazează în timp. Atâta timp cât există oameni pe această planetă – şi fiinţe umanoide pe alte planete în univers – experienţele trăite, ale tuturor oamenilor, pot fi retrăite de nenumărate ori.
ATUNCI CÂND ALŢI OAMENI ,,CITESC” PROPRIA NOASTRĂ EXPERIENŢĂ, NOI TRĂIM DIN NOU ÎN EXPERIENŢA LOR. CÂND NOI ,,CITIM” EXPERIENŢA ALTOR PERSOANE, EI TRĂIESC DIN NOU ÎN EXPERIENŢA NOSTRĂ. Iar atunci când intrăm în comunicare cu o persoană decedată pt. care simţim durere sufleteascăm, noi nu comunică cu acea persoană direct, ci citim hologramele din câmpul akashic create de către corpul şi creierul ei. Aceste holograme sunt complexe, multiple şi cuprind experienţa unei întregi vieţi.
În stări modificate de conştiinţă, persoana respectivă comunică adesea cu o persoană decedată despre care îşi face griji, pentru care simte durere, iar aceasta apare nu cum era în momentul morţii ci cum arăta mai timpuriu în timpul vieţii sale.
Acest lucru este posibil şi poate fi argumentat. Vederea unei persoane iubite, dragi, mai tânără şi sănătoasă faţă de cum era în momentul morţii, duce la alinarea durerii pricinuite unei persoane care vede o astfel de persoană dragă decedată.
Concluzia este evidentă: NOI CA INDIVIZI NU SUNTEM NEMURITORI, DAR EXPERIENŢA NOASTRĂ ESTE. Urmele a tot ceea ce am experimentat persistă, şi aceste experienţe pot fi rechemate oricând pentru totdeauna.
Profeţii, filosofii, oamenii spirituali au interpretat urmele pe care noi le lăsăm în câmpul akashic drept dovada existenţei unui suflet nemuritor. Platon vorbea despre nemurirea Sufletului, aspectul fiinţei umane care apare din şi apoi se întoarce în tărâmul Formelor eterne sau ideilor.
Hegel considera mintea umană self-actualizarea a ceea ce el denumea Ideea Absolută, Berkeley vedea mintea umană ca pe o reflecţie a Minţii Divine, chintesenţa realităţii lumii.
Intuiţiile lui Alice Bailey se potrivesc remarcabil cu ultimele insight-uri ale ştiinţei, ea localiza sursa nemuririi umane în ,,eter”: ,,Cuvântul eter, este un termen generic care desemnează oceanul energiilor prin care toţi suntem interrelaţionaţi şi care constituie acel corp eteric sau energetic, de aceea fiecare fiinţă umană este o parte integrală a corpului eteric al planetei însăşi.”
Gustav Fechner, fondatorul pragmatic al metodelor experimentale în psihologie, exprima aceeaşi idee: ,,Atunci când unul dintre noi moare, este ca şi cum un ochi al lumii a fost închis, toate contribuţiile perceptive din acea zonă particulară încetează. Dar memoriile şi relaţiile conceptuale care s-au născut în jurul percepţiilor acelei persoane, rămân în viaţa Pământului mai distincte ca oricând, ele formează relaţii noi şi cresc şi se dezvoltă, în aceaşi mod în care propriile noastre obiecte ale gândurilor, odată stocate în memorie, formează noi relaţii şi se dezvoltă pe tot parcursul vieţii noastre.”
Nimic în această lume nu este evanescent, toate lucrurile continuă să existe prin urmele pe care ele le lasă în câmpul de informaţie cosmic. Noi creăm înregistrarea akashică a experienţelor din timpul vieţii, o înregistrare care poate fi extrasă de alţii. Experienţa noastră individuală nu este limitată doar la noi, şi nu este limitată doar la durata vieţii noastre. Ea poate fi reexperimentată şi deci retrăită oricând, oriunde, azi precum şi în orice moment din viitor.

Reîncarnare
Înţelegerea faptului că acest câmp akashic – un câmp de informaţie al cosmosului – este cel care conferă nemurire, dar nu ca un suflet nemuritor individual, ne dă o perspectivă diferită asupra reîncarnării. Această perspectivă este complet consistentă cu dovezile care există despre reîncarnare, care constau din impresii şi idei care apar la oameni despre locuri, oameni şi evenimente pe care nu le-au văzut/întâlnit în timpul vieţii lor. Aceste ,,experienţe din vieţi-anterioare” au un element de adevăr în ele, dar nu garantează că asemenea experienţe vin cu adevărat dintr-o viaţă anterioară.
Relatările din ,,vieţi anterioare” apar în experienţele psihoterapeuţilor care practică analiza bazată pe regresie. Ei pun pacienţii într-o stare uşor modificată de conştiinţă – hipnoza nu este necesară, ajungând exerciţii de respiraţie, REM sau simpla sugestie – şi aducându-i pe aceştia la experienţele din trecutul lor. Psihoterapeuţii pot ajunge până acolo încât pacienţii scot la suprafaţă experienţe din copilărie, pruncie şi chiar din timpul naşterii fizice, ba chiar şi din timpul gestaţiei în pântecul mamei.
Foarte interesant este faptul că psihotearapeuţii au descoperit că pot aduce subiectul până acolo încât să-l facă să rememoreze experienţele dincolo de cea dată în perioada gestaţiei în pântecul mamei. După un interval de aparentă întunecime şi nemişcare, apar experienţe despre alte locuri şi ale altor oameni. Pacienţii care ajung la asemenea experienţe nu numai că developează filmul unor experienţe trecute care nu le aparţin ci le şi RETRĂIESC ca şi cum ar fi ale lor. După cum arată relatările pacienţilor lui Grof, aceştia DEVIN PERSOANA A CĂREI EXPERIENŢĂ O RETRĂIEŞTE, astfel pacientul poate să-şi schimbe inflexiunea vocii, limbajul (care poate fi unul pe care pacientul nu l-a cunoscut niciodată în viaţa sa prezentă) şi dacă experienţa este legată de perioada prunciei, apar chiar reflexe musculare involuntare care caracterizează comportamentul pruncilor.
Ian Stevenson de la University of South Carolina, a investigat experienţe din vieţi-trecute la copii. Peste 3 decenii de cercetare a acestor tipuri de experienţe pe mii de copii.
Stevenson a descoperit că de la vârsta de 2-3 ani, când copii încep să-şi verbalizeze impresiile, până la vârsta de 5-6 ani, mulţi copii raportează identificarea cu oameni pe care nu i-au văzut, de care nu au auzit, sau pe care nu i-au întâlnit niciodată până atunci.
Rapoartele acestor tipuri de experienţe pun deseori în evidenţă experienţa unei persoane care a trăit anterior, şi a cărui moarte se potriveşte cu impresiile raportate de copil. Uneori copilul poartă chiar un semn distinctiv asociat morţii persoanei decedate anterior cu care copilul se identifică. Acest semn distinctiv poate fi o decolorare în partea corpului în care a intrat de exemplu un glonţ în persoana anterior decedată, malformaţii la mâini sau picioare acolo unde persoana decedată anterior a pierdut un membru sau a fost rănită la acesta.

http://www.healthsystem.virginia.edu/inter...onalitystudies/
http://www.childpastlives.org/stevenson_articles.htm

Experienţele raportate de către copii şi de către adulţi, aflaţi în stări modificate de conştiinţă, arată că putem accesa experienţele altor oameni de lângă noi sau aflaţi la depărtare, indiferent dacă acestea trăiesc sau au trăit cândva în trecut. Dar atunci când reexperimentăm experienţele altor oameni, nu înseamnă că ei se reîncarnează în noi, imaginile, ideile care ies la suprafaţă în conştiinţa noastră nu provin de la indivizi singulari al căror suflet a supravieţuit morţii şi care este acum reîncarnat în noi. Nu, mai degrabă, ideile, imaginile şi impresiile care intră în conştiinţa noastră îşi au sursa în vacuum. Informaţia purtată în câmpul akashic al vacumului este activă şi efectivă. Domeniul său este vast, ea ,,îmbrăţişează” alţi oameni precum şi alte forme de viaţă şi toate lucrurile din univers. Ceea ce este integrat în această informaţie, nu este corpul nostru individual şi nici sufletul nostru individual, ci EXPERIENŢA individuală care ATINGE NEMURIREA.
Noi nu dispărem din lume fără urmă, tot ceea ce am experimentat devine parte a bancului de memorie colectivă al umanităţii, pentru a fi citită şi recitită din nou şi din nou. NOI PUTEM CONTINUA SĂ TRĂIM ÎN CREIERUL ŞI ÎN CONŞTIINŢA OAMENILOR DE AZI PRECUM ŞI ÎN A GENERAŢIILOR CARE VOR VENI, PRIN CEEA CE AM EXPERIMENTAT!

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 11 Aug 2006, 03:58 PM

Bdl,

sincer nu stiam ca deja misterul creierului a fost lamurit si se cunoaste in totalitate functionarea lui. Eu iti recomand sa mai studiezi si ai sa te lamuresti ca aceasta stiinta este pionerat . Referitor la cel caz cred ca stii ca s-a stabilit ca nu preotul a fost de vina. Insa impotriva prejudecatilor nu se poate lupta.

da.. dar să o visezi că TE ATINGE ÎN VIS crede-mă că e o experienţă pe care nu ţi-aş dori-o.. şi poate îţi vei da seama de puterea extraordinară a conştiinţei: ACEEA DE A CREA UNIVERSURI PESTE UIVERSURI, LUMI PESTE LUMI..

De fapt noi, în vis, nu facem altceva decât să ÎMPRUMUTĂM PROPRIA FIINŢĂ personajelor cărora le dăm naştere în vis, cu tot cu visător!!! De fapt e în natura Conştiinţei să facă ca personajele să pară reale.. Observă acest lucru! personajele din vis au aceeaşi natură cu visătorul.. şi totuşi la trezire toate par ireale! aşa şi în starea de veghe.. odată cu fiecare act în conştiinţă, odată cu fiecare plonjare în existenţă a Conştiinţei Pure, aceasta împrumută existenţă obiectelor percepute, inclusiv persoana care este tot un obiect! Observă asta!

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 11 Aug 2006, 04:08 PM

Eu cred ca aceasta este o abordare gresita. Visele sunt 99,x% explicate de Freud, iar restul sunt realitati ale lumii nevazute descoperite in vis. Asa a ales Dumnezeu sa se descopere , in aceasta forma tainica, fiindca dorind sa pastreze taina Sa, oricine aude sa spuna "Ai vista, bai nene, revino-ti". Un om ca sa creada nu are nevoie de vise ca sa se convinga . Ci de realitati. Ca sunt altii care spun ca acele realitari sunt vise, asta e alta discutie.

Lumea nevazuta se descopera de cele mai multe ori inselator de aceea spun sfintii "Acela care nu crede in vise, filosof duhovnicesc se cheama". Deci trebuie sa fim atenti.

oare? hmhmhm..

Visele sunt explicate de mai multi cercetatori. Fiecare a surprins o anumita latura.
Freud credea ca inconstientul isi exprima dorintele ascunse in vis
Jung e fondatorul toriei arhetipurilor.
Cercetarile gestaltismului mi s-au parut semnificative, Fritz Price afirma ca visele sunt o lume unde lupta dintre topdog si underdog este continuata.
Cum am spus, fiecare dintre ei a pus accentul pe un aspect al viselor, nici unul n-a reusit sa le surprinda pe toate.

doro!

visul inseamna modelarea realitatii in absenta stimulilor externi (in timpul somnului)... visam de fapt si in timpul starii de veghe, doar ca atunci modelam realitatea cu un scop cert: de a prevedea si de a planifica actiunile viitoare, pe baza stimulilor externi dati de organele de simt, in functiune.

Merci
Ma bucur ca am dat de voi

Raspuns tarziu
Eu as interpreta animalele din vis ca dusmani care vor sa-ti faca rau; visul tau e o avertizare, in locul tau m-as ruga mai mult si as vorbi cu un preot.
Cristina

Si purecii de pe animalele din vis, care fac rau acelor animale, evident, sunt prietenii tai. Inca un semn sa mergi si la dezinsectie!

Mey copii, ce m-ati amuzat Iar faza cu dezinsectia e de-a dreptul super

Spre deosebire de unii (si asemanare cu multi ) eu cred in vise premonitorii si "vedenii" pentru simplul motiv ca mi-am "vazut" propriul accident de masina in fata ochilor in timp ce eram in masina, treaza si vorbeam - si l-am vazut fix cu 3 saptamani inainte sa se intample. Cat despre vise premonitorii nici nu mai spun - am avut prea multe de la 15 ani incoace... Adica in ultimii 10 ani. Unele le-am putut descifra, altele au fost exact ca un film ce se derula in fata ochilor mintii adormite si apoi s-au intamplat EXACT asa in realitate la distanta de cateva ore pana la o luna diferenta intre vis si realitate, iar altele au fost prea abstracte si le-am descifrat abia dupa ce s-au intamplat niste lucruri.

In ultimii 3 ani insa nu am mai acordat atentie marita viselor - dar am avut "premonitii" , deci ceva tot a fost

Cat despre ultimul vis ce l-am avut azi dimineata si l-am scris in jurnalul meu - stiu exact ce-nseamna Ma rog, nu stiu chiar exact-exact, unele chestii imi sunt tot neclare, dar stiu motivul de la care a pornit si ma indoiesc ca ar fi vreo premonitie

Ce sunt visele si de unde vin ele si alte intrebari de genul am incetat de mult sa-mi mai pun. Ma multumesc cu faptul ca le pot "citi" pe ale mele si stiu ce ma asteapta si mi-e de-ajuns.

***

Si nici macar n-am habar de ce am scris asta aici, ca n-am adus nimic nou la subiect

***

Edit: Mi-am amintit ceva: cum explicati faptul ca visez personaje ce nu le stiu, dar le intalnesc la cateva saptamani dupa vis? Oameni a caror fata si persoana n-o stiu, dar in vis mi se-arata... Si mai au si un impact destul de puternic in viata mea...

Acest topic a fost editat de Afrodita: 27 Oct 2007, 01:23 AM

Imi vad moartea ori de cate ori ma urc cu anumite persoane in masina...

God did it. Submit your life to Jesus-ah. Praise the lord-ah!

Pana nu vii cu niste chestii mai concrete nu pot sa ta cred... De fapt era de asteptat nu? Ia posteaza tu descrierea cuiva, si dupa cateva saptamani sa ne spui daca s-a adeverit sau nu...In sensul ca intalnesti pe cineva, iar amintirea despre vis fiind maleabila, o faci sa se potriveasca cu omul pe care l-ai intalnit.

Acest topic a fost editat de Blakut: 27 Oct 2007, 11:22 AM

Nu mi-a fost frica de accidente de masina, indiferent cu cine m-am urcat in masina. Si dupa ce-am trecut prin vreo 15-20 de toate, culminand cu ala de m-o bagat in spital dupa aia mi-o fost ceva frica, da' am trecut si iara nu mai imi e.

Acuma n-am ce sa-ti povestesc recent, ca nu mi s-o mai intamplat sa visez pe careva inainte sa il intalnesc de aproape un an, daca nu si mai bine. Dar mi se intampla de pe la 15 ani pana pe la 22-23. Nu la intervale regulate si nici macar anual. Doar ca se intampla. Aveam un vis o data si ma trezeam uimita de cat de clar imi aminteam chipul si discutiile si intamplarile. Apoi imi vedeam de ale mele si uitam de vis. Si apoi il visam iar si iar, la fel, nimic schimbat - deci logic ca mi se intipareau fetele oamenilor pe retina Si la catva timp dupa aia ii cunoasteam pe oameni. Uneori s-a intamplat sa port aceleasi discutii ca in vis, alteori discutiile au fost total diferite, cert e ca i-am visat inainte sa-i intalnesc si daca in orasul natal mai mergea sa ma gandesc ca poate i-am vazut prin autobuz sau pe strada si mi-au ramas fetele in minte oricum, cand am inceput sa visez persoane care locuiau in alte orase si nu fusesera in veci in orasul meu natal - ei bine atunci m-a cam pus pe ganduri Apoi doar am acceptat ca o stare de fapt si aia e.

***

No, ce mama naibii fac io aci, ma chinui sa conving un sceptic Tuta mai sunt Err... Moment blond adica

Eu nu sunt de neconvins. Problema e ca un umblam pe un teren nesigur, unde nu exista nimic verificabil si demonstrabil. De exemplu, senzatie de deja-vu am avut si eu, de nenumarate ori. Nu am crezut niciodata insa ca este rezultatul unui vis.

Honey, eu NU am senzatii de deja-vu in urma viselor. Ceea ce stiu in urma viselor e bun STIUT - nu deja-vu.

Senzatii de deja-vu am avut groaznic de multe de cand am pus piciorul in UK, in orasul in care stau si de care nici nu stiam ca exista pana n-am venit aici (adica poate ne-or fi invatat la istorie sau geografie, da' naiba mai stia ). Daca in Ro de cate ori aveam vre-o vaga senzatie de deja-vu o puneam pe seama faptului ca am vazut acel loc pe undeva si mi-o ramas in minte, ei bine orasul asta chiar n-aveam unde sa-l vad, pentru simplul motiv ca la televizor de obicei urmaream MTV si XXL , nicidecum programe istorice. Si senzatiile de deja-vu au fost mult mai puternice aici decat in Ro. Si stiu clar sa deosebesc deja-vu de ceva ce am visat, mai ales ca la un moment dat am tinut si jurnal legat de vise (shit! stiu cine e femeia in rosu din visul meu de zilele trecute!! ) unde am notat visul si intamplarile ce-au venit dupa.

Ti-as da si exemple concrete, da' mi-i lene sa scriu acum, poate mai incolo

azi am vrut să-l felicit pe fiu-meu că a luat 9 la lucrare la română... s-a uitat aşa la mine: iar eu... "înseamnă că am visat!"

am vise cam prea realiste şi... memoria cam prea scurtă