Am senzatia ca e o limita foarte firava intre nevoia de comunicare si nevoia de intimitate.


Cand ma supara ceva la el ii spun(de obicei incerc sa o dau pe gluma ca sa nu sune ca o critica), caci poate e ceva ce poate si el schimba si atunci totul e ok. Problema este ca as dori sa stiu si eu de la el, atunci cand e suparat daca pot face ceva sa nu-l mai supar a doua oara(caci uneori am senzatia ca il deranjeaza sau ii displac anumite lucruri care le fac eu, sau anumite lucruri legate de mine) sau macar sa-mi spuna daca motivul tristetii lui are vre-o legatura cu mine sau nu. Ideea este exact cea spusa de Data'q: daca nu imi spune, nu am cum sa-l ajut.... comunicarea. Chiar cand motivul tristetii nu e legat de mine poate il pot consola/ajuta in vre-un fel....Eu apelez la consolarea lui oricand sunt trista indiferent daca este el cauza tristetii mele sau altcineva si el e acolo pentru mine. As vrea sa pot face si eu acelasi lucru pt el.
De fapt una din ideile de baza ale unei casnicii este ajutorul reciproc.

Starea aia i-a trecut. L-a tinut cam doua zile si apoi si-a revenit. E ok.... cred ca el e altfel decat mine:eu, daca am o problema si nu o discut, mocnesc in mine, ma macin si cu timpul devin din ce in ce mai ofticata, frustrata si morocanoasa; lui ii trece de la sine. Oricum ma bucur mult ca i-a trecut oricare ar fi fost motivul.

Citesc o carte si ma regasesc atat de mult in ceea ce simte personajul principal... dar nu am puterea lui de a renunta la sine si la viata materiala pentru a crea ceva desavarsit. M-am obisnuit cu un anumit stil de viata la care nu mai am cum sa renunt, pentru ca depind de asta si alte persoane pe care eu le iubesc. Imi dau seama ca m-am lasat calauzita spre un stil de viata pe care nu mi-l doream, dar acum ca il am, depind atat de mult de el. Si totusi cat de bine il inteleg pe personajul principal, cat de bine rezonez cu ceea ce simtea el.... Dar el, spre a-si desavarsi creatia a ales agonia singuratatii. Eu nu as putea face asta. Nu as putea indeparta din preajma mea pe cei care ii iubesc si sa sacrific totul telului care se afla in inima mea de cand eram copil. Nu din cauza ca ma sperie singuratatea (niciodata nu m-a speriat) ci din cauza ca ar trebui sa ranesc persoanele pe care le iubesc, pentru a le putea indeparta.
.... totusi e posibil ca intr-o zi sa devin asa cum acea voce din strafundul fiintei mele imi cere. E ceva ce trebuie sa iasa la suprafata pana la urma caci altfel nu simt ca traiesc decat pe jumate.... sper doar ca timpul sa fie ingaduitor cu mine si sa ma ajute sa ajung clipa aia cand voi fi in sfarsit vie pe deplin...
.... coexistenta intre viata mea de acum si viata care ar trebui sa o am pentru a ajunge la indeplinirea acelui tel, pare imposibila....
dar speranta moare ultima

"Dumnezeu nu ne-a creat ca sa ne paraseasca" un citat din cartea pe care o citesc.

Atatea lucruri dureroase, triste se intampla....
Mama mea are o prietena buna care se numeste M. Parintii ei locuiesc la tara (prin judetul Vaslui) iar mama ei este diabetica. Au avut un caine mare si batran care le-a murit. In vara trecuta matusa mea care are o catelusa metis de ciobanesc caucazian se plangea ca nu are ce sa faca cu puii catelusei, 5 la numar. Mama mea i-a zis prietenei sale M daca vrea un pui pentru parintii ei. Desigur ca a fost incantata si a luat pe cel mai frumos pui: un baietel alb care la doua luni de la fatare era mare si grasut ca un ursulet si avea labutele mari si groase si blana dubla inspicata ca la ciobanestii caucazieni (au un rand de puf scurt si des pe care nu il vezi decat daca dai blana lunga deoparte; si un rand de blana lunga care se vede deasupra). Era un catelus superb si parintii ei s-au bucurat enorm, asa ca in scurt timp a devenit printisorul casei. M. a umblat cu el sa-i faca vaccinurile. Mama ei a facut o infectie la un ochi pe care a ignorat-o. Dupa un timp vazand ca nu trece a fost la medic..... de la jumatatea lui decembrie a trebuit sa fie internata la bucuresti si abia ieri s-a intors acasa fara insa sa fie vindecata. Are un microb luat de la catel si pentru ca este diabetica a facut complicatii, inca nu si-a recapatat vederea, a facut un preinfarct, nivelul glicemiei este in jur de 400 (ceea ce e aproape de coma diabetica)din cauza ca face tratament cu hidrocortizon care nu e voie de dat diabeticilor. Sunt toti daramati.... Acum o vor interna in spitalul din Barlad.
Iar mama mea e bulversata; se simte vinovata ca le-a dat catelul .... am incercat sa o linistesc .... e ceva ce nici mama mea nici prietena ei M. nu aveau cum sa site. Nu e vina lor... asa a fost sa fie....
Si colac peste pupaza mama mea vrea sa mearga sa o vada pe mama lui M. Mama mea e diabetica si ea si mai e si racita (deci cu imunitatea scazuta) asa ca am sarit ca arsa cand am auzit ce are de gand. Mi-e frica pentru ea. Ma chinui sa o conving sa nu mearga. E prea periculos pentru ea. I-am zis sa se intalneasca cu M. daca vrea dar sa nu mearga la mama ei, mai ales acum cand poate lua usor orice microb si ea.
E greu sa-i ocrotesti pe cei dragi, cand ei singuri se arunca cu capul inainte si nu vor sa te asculte, cand nu tin cont de pericol.

Inca un week-end prin munti. Abia astept. Sper sa nu ma intorc racita, asa cum se intampla aproape de fiecare data cand merg pe munte.
Oricum de data asta nu va fi vorba de trasee montane cu piciorul, vom folosi telecabina, ca pe vremea asta nu ma incumet sa iau muntii Fagaras la picior.

Dupa un week-end minunat, luni a fost o zi furtunoasa. Meci puternic. Nu stiu cat mai rezist la meciurile de la munca. Cu siguranta nu mult. Sigur voi schimba ceva in viata mea, anul acesta.
Se aglomereaza in fiecare zi atat de multe lucruri si bune si rele, de multe ori deschid jurnalul sa scriu, dar nu stiu cu ce sa incep, as scrie despre toate, dar cand incep sa le recapitulez in minte, brusc imi par toate atat de neinsemnate, incat imi piere cheful de scris imediat si renunt. Serios ca e neinsemnata viata omului.... noi, fiecare in parte, ii dam insemnatate, mai mult sau mai putin dupa felul fiecaruia. Si lucrurile rele care nise intampla, ne afecteaza doar in masura in care le lasam noi sa ne afecteze. Si eu las prea mult unele lucruri sa ma afecteze, constientizez asta dar abia dupa ce m-am consumat deja destul de mult. Sunt lucruri bune peste care trec prea usor si le uit, iar dupa un timp cand mi le amintesc imi dau seama ca fraiera am fost ca am lasat acele lucruri sa dispara pur si simplu.
Nu pot face o schimbare brusca, dar trebuie sa fac schimbari sistematice, incetul cu incetul. Am zis!

Filmul "The secret" e realizat in genul unui documentar. Desigur ca are exagerari si prezinta ideea de maza intr-un mod cam comercial.... parca ar vinde un produs miraculos de slabire. Dar totusi ideea de la care pleaca e interesanta, ma intriga.... ma face sa ma intreb "si daca are un sambure de adevar? ce m-ar costa sa incerc?"
Adevarul e ca nu m-ar costa nimic sa incerc... si chiar am in ceput sa incerc.
Filmul pleaca de la urmatoarea idee "Exista o lege a atractiei universale. In sensul ca: daca ai ganduri insistent negative atragi in viata ta si intamplari negative. Si ei spun in film chestii de genul "Chiar daca te gandesti la o intamplare negativa si iti doresti sa nu ti se intample, simplul fapt ca te gandesti insistent la ea (chiar daca nu o doresti) atrage intamplari negative in viata ta. Daca ai ganduri pozitive si te gandesti cu insistenta la ele, atunci incepi sa atragi intamplari pozitive in viata ta."
Cam asta ar fi ideea de baza a filmului.... si de aici incep exagerarile: prezinta pe x, y, z ... care aveau o viata mizerabila si brusc au inceput sa se gandeasca numai la lucruri pozitive si deodata li s-a schimbat viata ca prin farmec. Si din ce spun aia in film, parca tot universul lucreaza sa-ti netezeasca tie calea, daca ai numai ganduri pozitive. Si mai zice in film ca marii afaceristi din topul celor mai bogati oameni din lume, sunt acolo din cauza faptului ca stiu acest "secret". Mdea...
In fine ... ideea de baza a filmului imi place, chiar ma atrage si de cand am prins-o incerc sa-mi alung gandurile negative care ma chinuiau de multe ori. Cum vad ca incearca sa ma napadeasca unul (un gand negativ) il alung repede si incerc sa-l inlocuiesc cu ceva frumos. Si insist pana reusesc. Nu e usor, pentru ca eu am o inclinatie spre gandurile negative (de ex: cand vad ca mama sau tata nu raspund la telefon deja mi se strange sufletul parca cuprins de carcei si tot asa legat de toate persoanele dragi mie). In fine.... sunt abia la inceput, dar si legat de problemele de la munca tot asa incerc sa procedez: incerc sa pun in mintea mea numai ganduri frumoase, fie ca sunt amintiri, fie ca sunt imagini care imi plac, activitati pe care as dori sa le fac, persoane la care ma gandesc mereu cu drag etc.
Ba chiar am extrapolat putin exercitiul: sunt persoane care mi-au fac rau, care m-au suparat si cand ma gandeam la ele ma enervam iar, chiar daca trecuse mult timp de la intamplarile respective; acum incerc sa-mi alung acele amintiri si caut amintirile frumoase legate de persoanele respective.... si am gasit destule.
Caut zilnic in jur lucruri frumoase si incerc sa mi le intiparesc in minte ca sa mi le pot aminti atunci cand incearca sa ma napadeasca cele ganduri negre.
Oricum stiu sigur ca exercitiul acesta va atrage ceva: o minte mai relaxata si poate o schimbare de atitudine in general zi de zi. Asa ca nu am nimic de pierdut, ci numai de castigat.

Mi-am amintit de o poezie pe care mi-a scris-o de mult (cam cu 10 ani in urma) o prietena draga, intr-o agenda. Imi placea mult de tot acea poezie.... si inca imi mai place....

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu -
Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea,
Iar El urca surâzător spre ea!...

Şi ne-am oprit la jumătatea scării
Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării,
Săgeţile perechilor de ochi, ca de-obicei -
Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu -
El cobora solemn din conştiinţa mea,
Iar Eu urcam surâzător spre ea!...

(Ion Minulescu)

Uneori gandurile negative persista, orica ai incerca sa le inlocuiesti... E misto ideea din "The secret", dar mi se pare ca tinde sa ascunda rahatu' sub pres. Adica...mi se pare mult mai constructiv sa accepti gandurile negative, sa le observi insa fara a le alimenta, decat sa incerci sa la inlocuiesti. Cand apare un gand negativ si inlocuiesti cu o imagine pozitiva, gandul negativ e in spatele ei..De aia pe fundal e si senzatia ca ceva nu e tocmai in regula. Mie imi place sa las gandurile de orice fel sa vina si sa plece...le vad, le simt, dar nu alimentez nimic, nu resping si nu incerc sa atrag.
La un anumit nivel functioneaza treaba cu "the secret"...e o etapa constructiva, da' vine o vreme cand rahatu' de sub pres trebe scos pentru a fi cu adevarat liber.
Pozitiv e polul opus al lui negativ. Cat timp cauti pozitiv, negativ ramane la locul lui si invers. Cand le accepti pe amandoua, le transcezi. Cand spun sa observi fara sa alimentezi ar putea fi ceva de genul: pui mana pe tel, nu raspunde nimeni. Apare scenariul mental...Il sesizezi, percepi senzatiile din corp, ingrijorarea, fricile...Percepi tot ce se intampla in momentul ala, dar lasi scenariul in pace. Nu ii dai apa la moara, nici nu incerci sa in inlocuiesti. Il lasi sa existe...si miracolul se intampla. Treaba asta pare dubioasa si ilogica pentru minte, dar functioneaza. Dispare de la sine crearea de ganduri negative, fara sa faci ceva anume in privinta asta.

Asa percep eu lucrurile vis-a-vis de ideea din film. Nu e nimci gresit sau corect in ce zic ei sau in ce zic eu...sunt doar variante de a percepe o chestie. Ti-am zis si tie pen' ca ma gandii ca ti-ar placea sa vezi si alte moduri de abordare.

Acest topic a fost editat de leirn: 26 Jan 2010, 04:21 PM

Desigur ca imi place sa vad si alte moduri de abordare si iti multumesc pentru interventie. De altfel citisem despre modul asta de abordare si in jurnalul tau, dar acum cand mi-ai explicat exact pe "cazul meu" inteleg ceva mai bine procedeul. Voi incerca ambele metode si voi vedea care rezoneaza mai bine cu mine, cu personalitatea mea....
.... ma gandesc ca poate in anumite cazuri, cand senzatiile negative nu sunt foarte puternice, cand stimulul negativ nu e foarte importanta, sa folosesc metoda "the secret", cu inlocuirea.... ca daca n-a fost ceva important nu mai revinemai tarziu ci dispare, se uita (nu mai iese rahatu' de sub pres ca e prea mic, ci se usuca acolo si nu mai ramane nik de el).
... dar in alte cazuri poate ca e mai buna abordarea ta... vedem, incercam ....

Situatie: in decembrie facut plata partiala furnizor X care ne executa o lucrare. Tanti y de a firma x mi-a promis ca imi aduce ulterior si situatia de lucrari (ca lucrarile erau efectuate dar nu imi adusese hartiile) si i-am facut plata ca daca nu o faceam atunci pierdeam banii aia si asta insemna oprirea unei lucrari foarte importante pentru o scoala. Buuun
Azi suna de la Curtea de Conturi ca fac o verificare la platile mai mari de 50.000 lei. Si vor sa vina sa vada si situatiile de lucrari.
Cred ca am sunat-o cel putin de 15 ori, de pe numere de tel diferite, pe tanti y si nu raspunde. Acum ma urc pe pereti si imi studiez reactiile si le observ dar nu ajuta cu nimic. Curtea de Conturi imi sufla in ceafa si de tanti aia nu am cum sa dau... asa ca rahatu' da p'afara rau si emotiile si scenariile se aglomereaza oricat le-as studia eu. Nu le dau apa la moara dar imi sufla in ceafa aia de la Curte si inevitabil ma inunda presimtirile negre.
Metodele alea nu functioneaza in orice situatie.

Desi am sunat pana seara in continuu la tanti y (de pe 6 numere de telefon diferite), abia a doua zi a raspuns. Abia azi imi ajung hartiile.
Am avut noroc cu cei de la Curtea de Conturi ca nu au mai venit ei aici, ci m-au rugat sa merg eu la ei sa le duc copiile dupa situatiile de plata (nu numai de la firma x, mai trebuie sa duc si altele, dar numai pe alea nu le aveam). I-am amanat din diverse motive (sedinte, dare de seama etc). Dar azi musai trebuie sa le duc. Oricum sunt perspective sa se rezolve cu bine, asa ca nu mai sunt asa disperata, cum eram miercuri.
Dar, abia dupa ce le vad predate o sa ma linistesc in totalitate.

Gata! M-am linistit: au venit hartiile, am facut copiile si am trimis pe cineva cu ele.

Ce nu a mers bine azi? Masina. De la zilele geroase saraca baterie a cedat treptat, iar azi ne-a lasat de tot, asa ca a trebuit sa ne descurcam cum am putut fiecare sa ajungem la munca din locul unde ne lasase masina, ca dimineata a pornit, dar era fara servodirectie (de ieri dupa-amiaza mergea pe directie mecanica) iar pe drum au inceput sa se aprinda becurile in bord si sa mearga masina numai turata tare, a inceput sa zdranganeasca, sa se inece si pana la urma nu a mai vrut deloc sa mearga. Si ca sa fie toate mai frumoase ne-a lasat intr-un loc departe de traseele de maxi-taxi care merg spre locurile noastre de munca (si eu si sotul meu muncim in comune din afara Bacaului si cursele respective au intervale de frecventa de 30-60 minute si trasee care strabat numai o zona restransa din oras) asa ca singura optiune era taxiul care ne-a rupt la buzunare. Dar am ajuns amandoi cu bine.
Dupa servici, trebuie sa ne ocupam de masina sa o luam de acolo si sa-i luam o baterie noua (daca nu cumva si alternatorul are vre-o buba).
Eh, noi sa fim sanatosi ca belelele curg

Pana la urma bateria a necesitat doar reincarcare. Alternatorul era problema, asa ca sotul meu a trebuit sa-i schimbe diodele si releul de incarcare. Dar acum merge masinuta fara nazuri

Parintii mei au ramas fara caldura in week-end ca s-a defectat centrala si fiindca sunt incapatanati nu au vrut sa vina sa doarma la noi unde am caldurica destula si o camera libera cu canapea extensibila. Au preferat sa se chinuie cu un calorifer electric cu ulei, dar sa stea acasa la ei. Pe de o parte ii inteleg, ca stiu si eu ce tabieturi au
Asa ca azi de dimineata tata a plecat la firma care se ocupa cu repararea centralelor de tipul acela, iar pe drum, din cauza poleiului a intrat un individ in el cu masina (a derapat si a taiat curba). Asa ca la ora asta tata e inca la Asirom si completeaza hartii.... Slava Domnului ca nu a patit nimic! Doar masina e destul de botita.
Of of of ce inceput de saptamana.....
Dar poate ca ce incepe prost se termina cu bine!

Imi cer scuze ca preiau idei din jurnalele altora, dar e o intrebare buna la care eu am cautat raspunsul fara insa sa constientizez intrebarea in cuvinte, iar acum cand am gasit-o exprimata m-au mancat degetele sa o preiau:
Unde e granita dintre indiferenta si destasare?

Cat am cautat si eu granita asta.... a fost o cautare mai putin constienta, mai mult intuitiva si sincer, nu am gasit granita aia. Daca exista, granita e atat de subtire incat si respiratia mea o poate spulbera intr-o secunda.
De fiecare data cand am incercat sa privesc detasat evenimente care imi provocau suferinta, de fiecare data cand mi s-a zis sa nu mai pun la suflet vorbe rautacioase care imi aduceau suferinta, de fiecare data cand am incercat sa fiu mai detasata fata de persoane rau intentionate, asta a atras dupa sine si indiferenta fata de acele evenimente, persoane si fata de tot ceea ce era legat de ele. Am ajuns indiferenta la suferintele celor care m-au facut sa sufar. E un sistem de aparare care te pune la adapost izolandu-te.
De fapt implicarea, in orice, iti aduce si suferinta iar fara implicare, fara sa pui suflet in ceea ce faci nu iese nimic desavarsit, nu iese nimic extraordinar, ci numai lucruri mediocre sau sub-mediocre.
De fapt cand te implici in ceea ce faci, pui o bucatica din sufletul tau in rezultatul final si acea bucatica sufera daca rezultatul final e inutil, se frange daca rezultatul final e distrus, acea bucatica de suflet este multumita daca rezultatul final are utilitate si devine nemuritoare daca rezultatul final dainuie peste timp. Asta ar insemna ca noi suntem in ceea ce facem, in ceea ce lasam in urma.

Am invatat sa fugim, sa ne ferim de tot ceea ce ne-ar putea face rau si nu mai suntem dispusi sa riscam, nu mai vrem sa suferim, asa ca fugim sa ne inchidem in carapace, ne detasam de tot ce ne-ar putea rani, ridicam un zid al indiferentei. Si de dupa zid ne intrebam de ce nu putem crea lucruri extraordinare, de ce nu mai avem parte de bucurii mari ci numai unele mediocre, de ce nu traim asa cum ne-am dori sa traim, de ce nu mai simtim bucuriile asa intens? Pai n-avem cum sa traim intens doar bucuriile, doar placerile, doar satisfactiile si sa ne ascundem de durere, caci ele vin la pachet impreuna. Daca refuzi pachetul le refuzi pe toate.

O zi plină pentru mine, trăită cu adevărat, are şi lacrimi şi plăcere. Chiar sâmbătă am trăit din plin.
Săptămână cumpătată să-ţi fie!

Venisem si eu sa mai picur cativa stropi de medicament amar in aceste pagini, cand l-am vazut acolo asteptandu-ma. Am amutit si mintea mi s-a golit de ganduri amare, si totul s-a umplut de admiratie.... Ce minunatie, cata puritate in ochii sai, in albul pelii lui, cata libertate in falfaitul coamei lui, cata finete.... Nu-mi mai pot lua ochii de la el....
Multumesc, inteleptule clopotar! Si iti doresc si tie o saptamana minunata, ca sufletul tau!

Vineri m-a sunat mama sa imi spuna ca a vorbit cu prietena ei M. Plangea intr-una biata fata:
In spitalul de la Barlad, mama ei a continuat tratamentul dar fara nici un rezultat. De acolo a fost trimisa la Iasi, iar acum e la Bucuresti. Nu si-a recapatat vederea. S-ar parea ca microbul nu cedeaza, ba mai mult s-a localizat la creier.
Cata durere este in familia lor acum! Nu mai reusesc sa gaseasca puterea sa spere.

Ne-a intristat foarte mult vestea... nici nu stii cum sa incurajezi un om intr-o situatie ca asta.

Din categoria "neputinta in fata puterii si a mizeriei caracterului"

O pietena de a mea lucreaza la o farmacie. Vineri am trecut pe la ea pe la munca sa vorbim (sefa ei era in camera din spatele farmaciei) si cum discutam noi am zis ceva amuzant si am inceput sa radem amandoua zgomotos. Apoi ea s-a oprit deodata si a zis "Sa radem mai incet ca sefa e foarte suparata ca a fost azi Garda si i-a dat amenda" Mi-a mai spus prietena mea ca nu gasisera nimic in neregula, dar pentru faptul ca nu mai fusese nimeni in control de mult timp, au zis ca ar fi cazul sa ia o amenda. Am ramas cu gura cascata. Cum e posibil sa abuzezi in halul asta de putere si sa nu poti fi pedepsit?
Mai cunosc niste patroni de magazinas care se judeca de anul trecut fara rezultat. Le-au venit cinci femei in control, la doua luni dupa ce au deschis magazinul. Si dupa ce au scormonit o gramada, una din ele a zis "Nu se poate, trebuie sa gasim ceva!" Si nu au plecat de acolo pana nu au gasit o chestie cat de mica in neregula: la niste acadele ambalajul nu era tradus. In mod normal de asta se face vinovata firma producatoare, nu comerciantul. Dar pentru ele era un motiv suficient ca sa administreze o amenda.
Nu pleaca pana nu gasesc ceva cat de mic, iar daca nu gasesc, inventeaza un motiv.

Ce incepe prost se termina cu bine? Da' de unde!
Cum s-a terminat saptamana trecuta? Pai vineri a botit si sotul meu masina. A fost botita mai putin decat a tatalui meu, iar in cazul sotului meu el a fost vinovat ca nu a acordat prioritate. Si cum nu avem casco, numai rca, a mers sotul meu sambata la fratele lui si au reparat impreuna bara din spate a masinii care era rupta. A mai ramas aripa usor deplasata pe care nu au putut sa o indrepte, dar nu se observa tare.
Bine ca nu a patit nimeni nimic.
Masina tatalui meu are deja o saptamana de cand e la reparat, in urma accidentului si nu se stie cand va fi gata.

Totusi nu ma put plange de saptamana trecuta, caci au fost si lucruri care au mers bine, cum ar fi darea de seama anuala la care am lucrat saptamana trecuta si a iesit foarte bine, vineri am fost sa fac inchiderea balantei in program, iar luni si marti am completat tot dosarul de formulare care se realizeaza pe baza balantei, azi dimineata am trimi-si la Directia Finentelor Publice si acum 5 minute am fost sunata ca e buna si pot sa merg sa-mi iau exemplarul meu cu numar de inregistrare.
Un alt lucru bun pe care l-am facut saptamana trecuta este ca am reusit sa ma intorc la marea mea iubire. Imi doream de foarte mult timp, dar au durat foarte mult pregatirile. Acum am inceput sa ma ocup iar de ceea ce dorea sufletul meu cu ardoare, m-am intors la ceea ce tanjeam sa ma intorc, petru ca doar acolo sunt eu cu adevarat. Vreau sa nu-mi mai parasesc menirea, caci a fost ca si cum as fi pierdut o mare bucata din sufletul meu, lucru de care imi dau cel mai bine seama, abia acum dupa ce am regasit partea pierduta. Acum ma simt mai completa sufleteste ca niciodata. Ii sunt recunoscatoare sotului meu ca ma sprijina in ceea ce fac.

Beautiful colors inside me ....
azi, ma obsedeaza melodia asta, in mod placut

Exista o vorba: "Ai grija ce-ti doresti caci ti s-ar putea intampla!"
Imi amintesc ca de multe ori in viata mi-am dorit cu ardoare ceva si in momentul in care l-am avut, am descoperit ca nu imi aducea bucurie, am descoperit ca imi aducea mai mult lucruri negative in viata. De multe ori mi-am dorit ceva foarte mult si daca nu l-am obtinut am suferit, dar mai tarziu, cand m-am mai copt la minte, mi-am dat seama ca daca l-as fi obtinut mi-ar fi schimbat viata intr-un sens negativ. Si am fost recunoscatoare pentru faptul ca Dumnezeu nu mi-a dat ceva ce nu mi s-ar fi potrivit. Se spune ca Dumnezeu stie varsta fiecarui copac, stie largimea umerilor fiecarui om si niciodata nu ne da mai mult decat am putea duce. Dar noi ne dorim mai mult decat am putea duce, fara sa stim ca daca am obtine ceea ce ne dorim, asta ne-ar culca la pamant, ne-ar zdrobi. Nu cred ca e gresit sa ne dorim, ci cred ca e gresit sa lasam dorintele sa ne obsedeze, e gresit sa lasam regretele legate de neimpliniri sa ne consume. Asta inseamna sa realizam ca e spre binele nostru ca unele dorinte sa nu ni se implineasca.

Foaaarte bine zis.
Mai merge o conştientizare din aceasta din când în când.
Să te mai întorci la acest post.

Acest topic a fost editat de Data'q: 15 Feb 2010, 12:10 PM

Esti cu adevarat magic. Multumesc!

Azi: meci cu doamna incuiata, pardon cu doamna secretar. I-am trantit niste adevaruri direct in fata ca facea mofturi de mironosita si am potolit-o. Nu a mai scos nici un cuvant, dar era oparita rau. Ma astept la consecinte, desigur lucrate pe la spate ca asa are obiceiul.
Maine: Transfagarasan reloaded Abia astept.

Sa inteleg ca o sa treci pe langa casa mea?

Unde? Unde?
... daca stiam macar faceam cu mana cand treceam pe langa...

Cum a fost pe Transfagarasan:
Am ajuns vineri, ne-am cazat la o pensiune (intre Cartisoara si Balea Cascada), am mancat si apoi ne-am grabit sa mergem la Balea Cascada ca era inca ziua. Cand am ajuns acolo batea atat de tare vantul, incat daca ne desfaceam hainele si intindeam bratele in lateral ne faceam planoristi. Am facut cateva poze zburlite si ne-am ofticat ca a doua zi vroiam sa mergem sus cu telecabina, dar pe o vreme ca asta....
Sambata dimineata ploua si era urat de tot. Prima intrebare "ce facem, mai mergem sus?" .... Totusi, dupa ce am mancat, am decis sa mergem. Pana am ajuns la Balea Cascada se oprise ploaia. Super, ne-am zis. Cat am stat la coada la telecabina (cam 45 de minute) a inceput sa iasa si soarele din nori. Deja se anunta o zi frumoasa. Am urcat in telecabina si am pornit spre Balea Lac. Nici nu plecasem bine ca insotitorul de telecabina primeste prin statie de la Balea Lac urmatoarea rugaminte: "Uita-te daca a fost vre-o avalansa ca am primit telefon ca e cineva prins si daca vezi, spune locul exact unde e". Cum s-a auzit in toata telecabina ce zicea omul ala in statie, acum toti ne uitam dupa avalanse. Am vazut o avalansa in dreapta dar era curata valea, nici tipenie de om. Eu eram pe partea stanga a telecabinei (dar e mica asa ca vezi cam in toate partile daca te chinui putin) si dupa ce a mai urcat putin telecabina, am vazut sub noi spre partea stanga, o alta avalansa, iar deasupra pe bulgarii mari de zapada rasturnati din munte, patru insi sapau cu mainile disperati in zapada. L-am facut repede atent pe insotitorul de telecabina, care era pe partea opusa. A dat imediat prin statie locatia exacta: erau imediat sub cascada Balea intr-un scoc. Cand am ajuns sus la Balea, telecabina nu a mai luat turisti la intoarcere, ci a luat 6 salvamonti echipati pana in dinti cu echipamente pe care le vezi doar prin filme. I-au zis insotitorului sa-i coboare prin trapa cand ajung deasupra locului.....
Noi am coborat pe lacul Balea, am vizitat hotelul si biserica de gheata, ne-am plimbat, ne-am bulgarit prin zapada, am facut poze. Vremea se indreptase, era cald, soarele iesea din nori din cand in cand dand stralucire muntilor Fagaras. Ne-am simtit minunat toti patru. Dupa doua ore de facut de cap pe acolo ne-am intors la telecabina. Primul lucru pe care l-am intrebat a fost: "L-au gasit?" Nu il gasisera si ne-au explicat ca dupa doua ore, nu mai erau sanse sa fie in viata. Zapada era foarte apoasa, deci foarte grea si avalansa nu venise numai cu zapada ci si cu bolovani desprinsi din munte.... asta insemna ca din start nu fusesera mari sanse sa fi scapat cu viata. Coborasera 5 tineri cu schiurile: patru din ei trecusera, al cincilea fusese prins sub avalansa. Eram tristi. Ne-a afectat destul de tare intamplarea. In timp ce coboram am privit locu cu pricina: era plin de oameni care cautau, sa fi fost in jur de 20 de oameni sau chiar mai multi, intinsi pe toata valea aia in care se oprise avalansa. La Balea Cascada se adunasera o gramada de masini: politie, televiziuni si altele.
In seara aia, am urmarit stirile in camera: nu il gasisera si la caderea noptii oprisera cautarile. Urmau ca a doua zi sa mai vina si alte echipe sa participe la cautare. Deasemeni au spus ca erau 5 salvamonti aflati in timpul liber, cei care coborasera cu schiurile, iar cel prins de avalansa avea 30-31 de ani, era medicul echipei si era singurul care nu avea GPS. Erau din Rasnov. Abia duminica am vazut tot la stiri ca l-au gasit cam la 2 metri adancime sub zapada, dar nu mai era in viata.
Desi sambata a fost o zi minunata in care vremea a tinut cu noi si ne-am simtit foarte bine, ne-am bucurat de companie placuta, totusi ne-a ramas la toti un gust amar. Si cum sa nu iti ramana cand ai vazut cum natura a luat o viata tanara si a zdrobit-o in cateva secunde? Muntele isi cere din cand in cand tributul.
Duminica ploua in dusmanie, asa ca nu am mai putut sa vedem nimic (vroiam sa ii ducem si pe prietena mea si sotul ei sa vada cetatea Fagarasului). Ulterior ploaia s-a transformat intr-o ninsoare apoasa.... oricum a fost o zi tare mohorata in care nu am facut decat sa ne intoarcem acasa.

Si o poza cu Transfagarasanul:

doar daca ai trecut muntele pe partea cu barajul Vidraru

Nu am trecut de partea cealalta a muntelui, caci iarna este inchis. Numai pana la Balea Lac se poate urca si asta numai cu telecabina. Tunelul este inchis. Mai coboara unii cu schiurile de partea cealalta, dar eu sunt incepatoare la schiat si chiar de as fi experta, nu m-as incumeta, dupa ce am vazut sambata.
PS: sa inteleg ca esti de prin Curtea de Arges?

Acest topic a fost editat de fiica_lunii: 23 Feb 2010, 03:51 PM

cam asa

Cum inteleg unii sa faca vanzare? Simplu: fortat.
Pentru cei cativa angajati ai aparatului central al primariei (cativa 12 pers) a hotarat primarul, prin 2007 sa facem abonament la vodafone - 9 numere de telefon si nu mai stiu cate minute. Ne facuse o fetiscana abonamentul, de la o firma reprezentanta vodafone. In 2008 vine un tip si facem contract pe un nou plan tarifar mai bun One4All cu 15 cartele (ne-a mai dat 4 cartele pe langa cele initiale). Domnul primar oricum vorbea mult pe tel si se depaseau minutele asa ca se platea cam 1000 lei pe luna. Cu noul plan tarifar plateam doar 800 lei pe luna. Nu aveam cui da toate cartelele ca suntem numai 12 pers si cartele erau 15, dar asta nu era o problema (si acum stau in dulap nedesigilate alea 3 cartele). Anul trecut vine o fetisoara zicand ca ne ofera un plan tarifar mai bun la acelasi pret. Dupa ce verifica toate optiunile ne spune ca nu are cum, ca doar la un pret mai mare ne poate da un plan mai bun (eu stiam ca il avem pe cel mai bun dar am lasat-o sa verifice, sa se convinga). I-am zis ca la pret mai mare nu putem ca nu ne permitem ca a fost foarte subtire bugetul pe anul trecut si anul asta e la fel (primarul de aici nu face parte din partidele de la putere.... asa ca nu vin bani). Toate bune si frumoase pana aici.
Dupa o lune ne pomenim cu doi tipi de la o alta firma reprezentanta vodafone care vroiau sa ne dea "un plan tarifar mai bun la acelasi pret". Le-am explicat ca abia a fost cineva cere a zis la fel si nu a gasit unul mai bun. Au insistat bagand texte ca s-au schimbat planurile si alte prostii. Cand i-am vazut asa insistenti si pusi pe abureala am mirosit ca sunt sarlatani si le-am zis "Multumesc, dar nu avem nevoie. La revedere". Au iesit de la mine din birou si s-au dus sa-l caute pe primar. Primarul era la o sedinta in oras, la primarie era doar vicele. L-au imbrobodit tare pe vice, de a intrat voios la mine in birou si mi-a cerut codul fiscal al primariei. Eu l-am sfatuit sa nu semneze nimic cu ei. El imi zice: "Stai fara grija ca ne dau ceva mai bun la acelasi pret" M-am ofticat cand am vazut cat e de credul fara macar sa verifice, dar nu am avut ce vorbi cu el ca nu m-a ascultat.
In decembrie 2009 expira vechiul contract asa ca indivizii respectivi ne-au schimbat planul tarifar si au trimis un pachet mare la primarie pe numele vicelui. Asa ca acum avem urmatoarele:
- 39 de numere de telefon cu care nu avem ce face ( ca noi suntem numai 12 persoane)
- din alea 39 de numere, 6 numere sunt de telefon fix - dar noi aveam telefonie fixa, asa ca nu ne folosesc
- doua modemuri, care la fel, nu ne folosesc deoarece noi avem retea de internet prin cablu
- pe langa astea mai erau in pachet doua telefoane mobile si doua fixe
- si per total avem o factura de 2100 lei noi lunar - ceea ce nu ne permitem sa platim
Asa ca avem abonamentul suspendat pentru neplata si amenintari de la Vodafone Bucuresti ca vom fi dati in judecata. Drept raspuns am fost ieri la Vodafone si am depus o adresa prin care ceream un exemplar din contractul conform caruia ne-au facut schimbarea planului tarifar pentru ca noi nu avem nici un act la primarie in privinta asta(vicele zice ca nu a semnat nimic cu ei - oricum nici stampila nu avea ca era la domnul primar). Cel care a inregistrat adresa si a verificat cine ne-a schimbat planul tarifar (ca aia nu au lasat la primarie nici un nume, nici adresa, nici o urma) ne-a spus ca sunt depuse la ei mai multe reclamatii la adresa firmei respective.
Acum astept sa vad ce raspuns dau ei.
Oricum e groasa treaba ca deja a venit a treia factura cu tot cu soldurile anterioare si penalitati si au vazut-o consilierii si cred ca s-a mai aflat si prin sat, numai ca prin sat si printre consilieri circula astfel "bai uite ce facturi platesc astia de la primarie la telefon, de zeci de milioane. Astia vorbesc la telefon pe banii nostri etc...." pe scurt: samanta de scandal mare in sat.
Ma tenteaza sa spun ca vicele si-a facut-o cu mana lui, desi l-am avertizat, dar ma abtin. Nu ma bag, ii las, pe el, pe primar si pe sat cu treaba lor si eu imi vad de treaba mea ca oricum nu ma asculta nimeni. Numai ca acum eu trebuie sa urmaresc rezolvarea problemei, adica sa incerc sa scot castanele din foc.
Aviz amatorilor: e plin de sarlatani din astia care fac vanzare fortata. Incearca sa-ti bage pe gat un produs de care nu ai nevoie, desii le spui frumos ca nu ai nevoie. Atunci ei mint si iti spun ca e altceva (i-au spus efectiv vicelui ca e la acelasi pret dar nelimitat in retea), dar cand iti vine pachetul si factura, descoperi ca ai de platit sume uriase pentru ceva ce nu iti foloseste la nimic.

Este o vorba pentru cei care au firme de servicii:
"Daca un client este multumit de serviciile tale, va spune la 3, 4 persoane, poate la 5 persoane, dar daca este nemultumit de serviciile tale, va spune asta la 10 persoane."

In postul asta nu m-am invrednicit sa tin decat o singura zi de post, pana acum. Tot spun ca de maine, de maine.... Rusine! Nu stiu ce e cu mine. La Craciun am tinut tot postul aproape, iar acum nu ma invrednicesc sa ma apuc.
Imi amintesc un refren ce se canta in perioada asta in biserici, un refren dintr-un colind de Pasti:
"Nu lasa Maicuta sa pierim pe cale,
Caci noi suntem fiii lacrimelor Tale."

Cu mult timp in urma(2001-2002) cand am petrecut doi ani intr-o relatie care trbuia sa se termine cu o casatorie, daca eu nu rupeam logodna, in vremea aceea nu mai eram eu. Ma schimbasem atat de mult incat ma uram. Si in perioada aia nu mai puteam sa ma manifest artistic. Nu ca el nu m-ar fi incurajat (ca ma incuraja) dar el incerca mereu sa ma schimbe si eu cedam si faceam cum dorea el, pana cand nu m-am mai recunoscut. Si am suferit mult, am suferit enorm ca nu-mi placea cum devenisem (devenisem trista, inchisa in mine, imi indepartasem toate prietenele pentru ca el nu le suporta, nu mai ieseam decat cu prieteni de ai lui caci numai in ei avea "incredere", incepusem sa judec pe toti oamenii care imi grsisera, incepusem sa imi judec aspru parintii, incepusem sa adun multa ranchiuna in sufletul meu pe care el o alimenta) si am suferit inca si mai mult ca a trebuit sa pun punct relatiei. Desi nu constientizam suficient de clar motivul, eram sigura ca nu mai pot continua. Mi-au trebuit trei ani pentru a ma lasa atinsa din nou de un baiat si mult mai multi ani pentru a descoperi ca pot iubi din nou cu aceeasi intensitate.
El nu s-a casatorit nici acum. Mi-a trimis si anul acesta mesaj de ziua mea (ca in fiecare an). Stiu sigur ca m-a iubit si sper ca stie si el cat de mult l-am iubit, dar singurul lucru pe care il regret este faptul ca atunci cand am pus punct nu i-am explicat de ce. Nu i-am explicat pentru ca nici eu nu stiam sa exprim in cuvinte motivul. Doar simteam ca imi moare sufletul incet, ca nervii imi cedeaza, ca o iau razna, simteam ca trebuie sa pun punct, desi asta mi-a sfasiat sufletul. Simteam ca sufletul meu murea si alaturi de el si departe de el.
Acum ar fi prea tarziu sa ii explic si presupun ca daca ar fi dorit explicatii mi le-ar fi cerut, caci in decursul anilor m-a vizitat de cateva ori la servici si am mai stat de vorba, dar nu a intrebat niciodata "de ce?". De fiecare data ma intreba "ce mai faci? cum iti mai merge? ce mai fac parintii tai?"

Cu timpul s-au vindecat toate si am redevenit eu insami incet incet.... foarte incet. Abia acum dupa 8 ani ma simt eu cu adevarat, ma simt implinita, completa. Dar nu timpul a vindecat ranile din dragoste, ci o alta dragoste.

Alaturi de el sunt eu insami, alaturi de el sunt creativa, inspirata, el ma incurajeaza sa ma manifest iar cel mai important lucru este: ca nu incearca sa ma schimbe. Dar nu e acesta principalul motiv pentru care il iubesc. Principalul motiv pentru care il iubesc este el, felul lui de a fi in general, nu doar fata de mine.

Acum cand sufletul meu s-a vindecat in totalitate am reinceput sa ma manifest artistic. Am reusit sa-mi regasesc inspiratia si curajul de a picta. Stiu ca in perioada in care nu am mai pictat am dat vina pe lipsa de timp, dar nu asta era principalul motiv. Timp nu am nici acum prea mult dar am mult elan si caut sa-mi fac timp. Si stiu ca pentru asta trebuie sa ii multumesc sotului meu pentru linistea sufleteasca pe care mi-o daruieste zi de zi.