Am nevoie de agrafe ca sa-mi prind gandurile pe "hartia" asta......Hop! Iar mi-a scapat ! Nu reusesc sa le fac sa se potoleasca. Hm.....e clar! I need a break........
Dupa Pasti ma voi "baga" mult mai serios in treaba de care m-am apucat si probabil ca-mi va prinde bine.De fapt, sigur ma va mai scoate din nesiguranta in care plutesc. Da' stiu ca atunci cand o voi termina, mi se va lua o mare piatra de pe inima!

Dumnezeu sa-mi lumineze mintea si sufletul........fiindca am nevoie....

In asteptarea marii iubiri, e de condamnat faptul ca accepti compromisurile? De unde stii ca marea dragoste a venit? Cum anume trebuie sa fie? Cum stii ca a venit? Oare totul trebuie sa mearga struna intr-o astfel de relatie? Si, la urma urmei, daca astepti marea iubire si accepti o relatie asa, sa mai treaca timpul, nu ai condamnat din start acea relatie? Si se mai poate sa ratezi de fapt marea dragoste astfel? Cum poti fi sigur de toate astea?
De fapt, acum am realizat ca tocmai aceste "relatii de compromis" iti vor spune mai tarziu, in viata, care anume a fost marea dragoste, nu? Dar atunci va fi prea tarziu.....
Cu totii, sunt sigura, avem o imagine a noastra despre cum ar trebui sa simti si cum sa te porti atunci cand iubesti, iar asta tine de experienta fiecaruia de viata, de cartile pe care le-am citit in adolescenta, de filmele pe care le-am vazut, de oamenii care i-am avut alaturi si care ne-au influientat viata.....
Sotronul din dimineata aceea, balta nelipsita peste care trebuia sa sari, baloane confundate cu ozn-uri, clatitele prinse de tigaie, moartea soricelului, bataia cu mamaliga, plimbari lungi la miezul noptii pe strazi intunecate, povestile cu stafii, plimbarea din zori de zi ,ploaia cu soare si puiul prea picant, prajitura prea dulce din care se scurgea siropul facandu-te sa-ti lingi degetele in mijlocul strazii, diminetile acelea cand ne trezeam unul langa altul zambindu-ne, muzica unui trib african indepartat si cearsaful pus pe cap in incercarea de a imita un dans razboinic.......toate astea si multe altele..... inseamna o relatie de compromis? Apropo, cine stie de ce se da iepurasul cu ruj?.....

In relatia in care sunt acum am intrat fara sa vreau, fara sa stiu..Pur si simplu s-a intamplat...La ineput amandoi am zis ca e ceva trecator, ca sa uitam anumite chestii, sa putem trece peste altele si sa ne fie mai usor intr-un oras ostil amandorura la vremea aceea...Timpul a trecut si am descoperit ca ne iubim si ca ne e greu sa stam separat, ca de fapt unul pe altul ne-am cautat atata timp...Cel putin in momentul de fata relatia noastra e foarte aproape de perfectiune...Desi nu incercam sa imitam dansul nu stiu carui razboinic indian, avem si noi micile noaste chestii si jocuri impreuna...O relatie de compromis se poate transforma intr-o dragoste mult asteptata....desi e cam greu sa recunosti daca si cand se intampla asta in timp iti vei da seama cum sta treaba...ai rabdare, lasa timpul sa decida Te pup

Inca nu-mi vine sa cred !!Marele examen a fost dat si......LUAT!!!
Iar acum caut sa ma mut....Imi tremura sufletul de emotie, e un pas important si-mi este frica, dar VREAU sa-l fac!
Sunt fericita, probabil asa cum n-am mai fost niciodata in viata mea sau poate nu-mi amintesc, nu stiu.....

L-am cunoscut pe Nicodim care-i un tip destept, iar ca sa nu fac vreo gafa, m-am hotarat sa-l intreb de la inceput daca stie de gluma. Am sporovait vrute si nevrute la o terasa in mijlocul Bucurestiului.
O fi gasit pana la urma ceea ce cauta?? I mean, cauta o papetarie, ce altceva!? ))))))))))))))))))))))
Daca Nicodim ar fi avut alta "orientare" nu cred ca m-as fi intalnit cu el:))))))))))))))))))))))) (nu-mi merg zambaretii !!!)
M-as fi simtit "amenintata". Hi hi hi hi

Sa vrei sa ti se indeplineasca toate dorintele nu este oare o forma de egoism? Si daca tuturor ni s-ar indeplini toate dorintele, nu s-ar naste un mare conflict de interese si de aici enshpe consecinte naspa?
Iata la ce ma gandeam dimineata asta in timp ce eram in troleibuz......Si ploua usor, o ploaie din aceea care nu te uda, e mai mult ca o panza usoara de apa.......Acum a iesit soarele.....
Am cateva dorinte pentru care nu mi-ar fi rusine sa fiu egoista......dar nu, nu pot face un lucru fara a tine cont de celalalt. Dumnezeule,ce ar trebui sa fac? Fiindca simt puternic ceva la care nu vreau sa renunt sau chiar daca as renunta, n-ar muri in mine decat dupa ce m-ar chinui strasnic. Mi-e frica si mai bine ce? Fluier, ma fac ca nu stiu, ce naiba?
Nu, stii ceva?(vb singura, se-ntelege) De fapt, ma iubeste, o da, am simtit asta fara indoiala, numai ca nimeni nu stie ca de fapt chiar se intampla....Bulversati si nehotarati. Poate fi socant, ce credeti !!?? Ai nava spatiala in fata ochilor, ti-ai dorit sa o vezi toata viata influientat fiind de filme, carti, etc si cand o vezi zici intr-una :"Nie, nie, e de plastic.."
Na na na .....iubesc! Iaca am zis-o......Acu fluier.....am facut-o lata..

Just my imagination........

Iubita, vrei sa ne vedem la un suc? asta asa, ca sa nu mai vorbesti singura

PS da un click pe zambaretu pe care vrei sa-l pui...Si daca nu dai click, cand vrei sa faci vre-un zambaretz lasa spatiu intre cuvant si "textu" zambaretului, sa vezi ca o sa-ti iasa asa

Da...am gasit una la Piata Romana... si acolo in spate e si un internet cafe cu niste calculatoare super - ecran mare, etc. Numai ca nßau despartitoare si aia de langa se pot chiori la tine in comp...
Sa ai grija de tine si sper ca ne v-om revedea undeva, candva...

Mi-am daruit trupul soarelui vreo patru zile, iar el , drept multumire mi-a daruit la randul lui o culoare de ciocolata.
M-am tot gandit (o kestie care n-ar trebui sa se intample in vacanta), m-am gandit la mine, la cei care-mi influienteaza viata , la ceea ce simt cu adevarat.....
De cate ori plec in vacanta, nu pot scapa de sentimentul frustrant pe care-l simt cand in jurul meu vad familii care fac impreuna vacantele, iar eu, de fiecare data, sunt doar eu si copilul meu. Ca sa ma incurajez ii spun si imi spun :"mica noastra familie" zambesc.Ciudat insa, cateodata ma consider norocoasa in privinta asta.
El arata inca bine sau mai bine decat ea si nu scapa ocazia , desi pe furis, sa mai priveasca si la alta, iar ea vede de copii, e putin cam grasa sau nu-i mai pasa de cum arata. Adevarul este ca atunci cand te dedici familiei uiti de tine. Mare greseala.....greseala sa uiti de tine. De dedicat te dedici pentru ca asa simti, e firesc., dar nu trebuie sa uiti de tine. Cum imi spunea cineva, trebuie sa fi si un pic egoista.
Fac greseli , dar ma ridic din nou.....Vorba aceea "speranta moare ultima" se aplica uimitor de bine la mine. Auirea, in momentul asta cred ca ma imbat cu apa. Da' asa sunt eu.

Simti inainte de a intelege.....
Cred ca suntem dependenti de starile naturii. Intotdeauna in perioada asta, de trecere de la vara la toamna, devin...cum sa-i spun.........mai potolita... o bucurie dulce amara care ma face sa ma gandesc la o ploaie rece prin care fug zgribulita spre casa ( casa mea!), ma schimb intr-o pijama calda si pufoasa, ma bag in varful patului, citesc o carte a uneia din surorile Bronte sau ma uit la un film care sa ma faca sa plang si mananc mere...daaaaaaaaa.
Se duce vara........

Tocmai am terminat o carte si , ca de fiecare data cand se intampla asta, raman minute bune gandindu-ma la tot ce-am citit.... Cartea e trista, o carte despre razboi. Nu mi-o doream dar am citit-o totusi.
Mi-a placut extraordinar sfarsitul:
"Intre doi munti de nori intunecati mijeste o raza linistita si acest fir de lumina, atat de subred, atat de cetrnit, atat de sarac incat pare incarcat de ganduri, ne aduce totusi dovada ca soarele exista".................

Am in minte filmul acela cu Robert Redford si Michelle Pfeifer....coloana sonora (pe care tocmai o ascult)....povestea filmului...
Stare de contemplare stupefiata apoi, amestec uimitor care te da peste cap de planuri arse, planuri noi, porti care se inchid, porti care se deschid, ce am facut, ce voi face, sfarsit de vara, inceput de toamna ( doamne, toate culorile alea de toamna.... ), o noua O'Hara...oare? Nu, mereu aceeasi, poate un pic plictisitoare pentru unii, adorata de altii pe care nu-i vede sau se face ca nu-i vede... Combinatie savanta de orgoliu si feminitate,de slab si puternic, copil si adult, jocuri pierdute si jocuri castigate, lacrimi si hohote de ras, sotron si contracte...
Un om nu este niciodata infrant, pana nu se recunoaste infrant !
Razi de greselile tale si nu le vei mai repeta....

O amintire draga mie este casa bunicilor mei. Casa mare cu multe camere, plina de miros de mere si flori de tei, aleea cu castani, curtea larga in care ma pierdeam si in care imi stabileam ca repere fie marul domnesc care dadea niste mere uriase, fie grupul de iuci in mijlocul carora ma ascundeam. Imi amintesc ca am omorat o broscuta, dar nici acum nu stiu de ce am facut-o. Poate ca m-am simtit puternica sa decid soarta acelei fiinte...
De cate ori ne simtim nesiguri, iar lumea ni se pare un balaur cu sapte capete, ne refugiem in amintiri dragi noua, acolo unde ne simtim in siguranta si unde rautatea lumii nu ne poate atinge, luam putina putere si ne intoarcem sa"taiem" toate cele sapte capete, eventual mai lasam unul pentru o confruntare viitoare, caci asa este omul: traieste din lupta, altfel s-ar plictisi de moarte.
Provocarea....da...

aoleu ce pofta mi s-a facut de mere domnesti... nu puteai sa taci...

Nu mai ca ma manca limba

Gata cu baletul.....
De data asta nu mai are cine sa ridice eroina. E confuza, asteapta mana care i se intindea de fiecare data....e obosita, are cearcane....priveste in sus, fiindca asa a invatat.....In jurul ei se face incet lumina, o lumina rece in care mana ei luceste alb, ramasa intinsa.....
Ii este frica sa se ridice singura, parca i-a pierit orice siguranta.....cu toate astea stie ca dansul trebuie sa continue, singura sau nu....nu poate ramane asa....mai are atat de invatat....pasi de dans necunoscuti......are inima grea dar inca bate. Asta e bine....."si maine e o zi" n-au fost vorbe in vant.......
Planuri isi va face de maine incolo...acum e putin obosita. A plutit ,purtata de el, deasupra pamantului, abia l-a atins, iar acum....acum....acum are nevoie sa doarma, sa doarma si sa nu viseze nimic.. Ispititoare ideea de a adormi o vesnicie....
Mica balerina...
Ssssssssst, a adormit...

Iar am atitudinea aia de strut....

Aseara am revazut "Podurile din Madison County"... E genul acela de film la care, chiar daca l-as vedea a zecea oara, tot as plange.....un film pe care ti-l amintesti cu sufletul, dovada ca , desi il revedeam, nu stiam exact ce urmeaza sa se intample, decat vag. Ceea ce retinusem, dupa ce l-am vazut prima oara, era ceea ce ma facuse sa simt... si

Vine toamna....azi dimineata, desi soare, m-a trecut un fior rece. Vreau la munteeeeee !!!!

Am avut o experienta de viata pe care n-am s-o uit, cu siguranta....
Totul a inceput duminica dimineata cand am plecat la munte....Ajunsi acolo,inca nu ne venea sa credem ca suntem inconjurati de munti.Dar iata-ne !
Am urcat din prima zi,evident,pe traseul spre cabana Diham. N-am urcat pana acolo, ne-am oprit la cabana Izvoarelor sau asa ceva, unde ne-am pozat cu vitelu' si gastele. Peisajul de acolo......Dumnezeule!! Linistea aceea, aerul....
Dar a doua zi...... e da, a doua zi aveam sa trecem printr-o serie de lucruri la care nici nu ne-am fi gandit ca ni se pot intampla.......
Aveam de gand sa ajungem la Babele, ceea ce s-a si intamplat cam dupa vreo 4 ore......am ales calea cea mai grea, deoarece telecabina era prea scumpa pentru socotelile pe care ni le facusem.Asadar, iata-ne escaladand Jepii Mici. Dumnezeuleeeeee...adrenalina la maxim. N-am sa uit cate zile voi avea ca era sa ma tot duuuuuuuuuuuuc, desi Draguldeel mi-a zis ca nu aveam sanse fiindca era acolo,in spatele meu, gata sa ma prinda.... Prima parte a traseului o am in minte ca o succesiune de imagini desprinse din povesti..doar eu cu el,glumind , facand haz de necaz, cand urcusul era mai greu, acoperiti de umbra padurii,simtindu-ne desprinsi de lume...... A doua parte, si cea mai grea, mi-a pus curajul la incercare, iar crucile pe care le-am tot intalnit pe traseu imi cam inmuiasera picioarele, dar mi-am zis ca inapoi nu dau ! Si asa a fost. Ajunsi sus, m-am intors, de data asta cu curaj, si am aratat prapastiei care se deschidea sub picioarele noastre un anumit deget. Reusisem,iar salamul pe care l-am mancat acolo, in varful lumii,mi s-a parut cel mai bun din lume. Cu toate ca era atat de bun, nu ne-a lasat sufletul sa nu-l impartim cu catelul cabanei, flocos si cu o ureche lasata care chipurile era "caine rau". Ha ! Caine rau? Aveam sa aflam mai tarziu......
Am pornit mai departe si intr-o jumatate de ora, timp in care nu ne-au mai fost solicitati muschii atat de rau si in care am strabatut o zona ce ne amintea de Yorkshire, am ajuns la Babele. Acolo am ramas intepeniti vreo cateva minute, intepeniti de frica.....Veneau spre noi, hotarati, doi clatosi carpatini, de data asta nu asa de prietenosi ca cel cu care impartisem salamul. Cautam disperata din priviri stapanul.....Asta-mi mai lipsea! Scapasem cu bine de Jepi si urma safiu muscata de c*r..Salvare! A aparut stapanul si si-a chemat cainii..Uf! La Babe, surpriza neplacuta! Telecabina circula doar pana la 15.45 !!!!!!! Cine s-ar fi gandit? Si cum e posibil asa ceva? In plin sezon, vreme super, multi alti turisti care urcasera ca si noi la Babele si care nu aveau in plan sa si ramana acolo...... Hm... Solutia care ni s-a oferit a fost sa tragem la cabana. E, uite tocmai asta nu voiam sa fac !!! ce puteam face acum? Ne puteam intoarce pe unde venisem sau trebuia sa coboram prin Sinaia, ceea ce insemna un drum pe care il banuiam a fi foarte lung. Si asa a si fost, fiindca varianta cu Jepii imi dadea fiori pe spinare. Tocmai o injurasem cu semnul acela , n-avea oare sa se razbune??
Deci, iata-ne pe coclauri spre Sinaia.......Vedeam drumul inaintea nostra si fiindca ocolea ne-am hotarat sa mai "taiem" din el,astfel ca am luat-o prin iarba. Iarba era crescuta in smocuri mari si ori puneai piciorul printe ele ori mergeai numai pe ele, iti puteai foarte usor rupe gleznele..Mai era si panta.....Din fericire nu ne-am rupt nimic. Tot "taind" si"taind" drumul ca sa ajungem mai repede, am ajuns pe o colina si am privit in jos unde era o ........stana. Va inchipuiti ca ceea ce mie mi s-a parut a fi un cal inofensiv era de fapt un caine de stana negru care, desi era la vreo 200- 300m de noi a inceput sa latre. Am facut cale intoarsa cautand o alta cale de scurtatura. Dupa cinci minute de mers rapid, am privit in urma. In locul de pe colina in care fusesem cu putin timp ajunsese si cainele acela negru. Mi s-au inmuiat picioarele mai ales ca in dreapta noastra, departe ce-i drept, se auzeau talangile unei alte turme...Am socotit ca este cazul sa scot din rucsac painea care ne mai ramasese, i-am dat si Draguluideel doua felii si astfel inarmati am pornit mai departe.Scapasem ca prin urechile acului.... Ne-a revenit umorul si chiar ne-am gandit la bere... Am ajuns pe drumul pe care il tot scurtasem si in capatul lui am vazut, in dreapta lui, o terasa de unde sse auzeau urland manele, iar in stanga un hotel, cabana, dumnezeu stie ce era si care semana, vorba Dragului, cu o fabrica. Ne-am zis ca o fi fabrica de jnepeni, ca prea erau multi pe acolo..
Ajunsi acolo, suntem indrumati sa urmam drumul cu semnul galben pentru a ajunge la Sinaia, am cumparat o bere si o apa si astea toate in urlet de manele. Clar, era urlet, deja era suparatoare pentru urechi ! Si ne mai intrebam de ce erau ofiliti jnepenii din jurul terasei..
Am plecat de acolo si ne-am baut berea pe drumul galben, la vreo 200 m de poluarea aceea fonica! Era 6.30 si aveam de mers vreo doua ore. Era posibil sa ne prinda noaptea prin munti. Au! Ne mai facea curaj grupul pe care il avusesem in fata tot timpul de la Babele, prinsi in aceeasi "capcana" ca si noi si care se indreptau spre Sinaia. Aveam sa ne alaturam lor, ceea ce , mai tarziu, s-a si intamplat. Am cantat, ne-am prostit, am facut tot felul de scenarii timp in care dadeam din picioare cat mai repede.
Grupul de care pomeneam si care avea avans fata de noi, s-a "poticnit" nemaistiind pe unde sa o ia. Am devenit "deschizatori de drumuri", eu si cu Draguldeel, care mi-a inmuiat inima cat de multa grija avea de mine....
Am vazut usurati cota 1400 si am inceput sa coboram spre ea, dar nu banuiam ca aventura nu s-a terminat... Ne si vedeam ajunsi in Sinaia, nu peste mult timp..... Dar stupoare la cota venise o ursu' si ca sa fie mai periculos, era chiar o ursoaica cu doi pui. Nu ne puteam continua drumul pe jos mai ales ca se si inserase...Si uite-ne inghetand de frig, morti de oboseala, cu picioarele terminate stand in fata hotelului (care era in renovare) privind cu oarece teama in intuneric, pe acolo pe unde ar fi trebuit sa mergem spre Sinaia si pe unde misunau ursii....
Cei de la bufet ne spusesera ca solutia ar fi sa-l asteptam pe "Sefu" care urca in fiecare seara sa aduca marfa si care avea o Dacia papuc, pe platforma careia ar fi putut sa ne ia....L-am asteptat vreo ora si juma', timp in care doi dintre noi (eram vreo opt persoane"sinistrate") au coborat in Sinaia cu un sofer binevoitor ca sa ne trimeata de acolo un taxi. Incercasem zadarnic sa apelam unul care-si afisase numarul mare pe parapetul din parcare dar care nu raspundea defel desi sustinea ca este non stop...romanisme....
Si iata-l pe "sefu" venind. Eram aproape disperati. Nu mai conta ca platforma e neacoperita si murdara, ne-am urcat repede, ne-am indesat cacilile de cap ( ce noroc ca le luasem cu noi) si pe-aici ti-e drumul ! Dincolo de lumina farurilor, in padure, intuneric bezna.. Creepy, brrrr !! Pe drum ne-am intalnit cu taxiul trimis de cei doi. Am renuntat la Dacie, omul nu a vrut sa ne ia nimic si iata-ne inghesuiti in taxi , dar fericiti ca aveam sa ajungem, in sfarsit, in Sinaia !! Cred ca acasa, in Busteni unde ne cazasem, am ajuns pe la 10.30 sau cam asa ceva. Plecati de la 11.00 dimineata !!! Muamaaaaaaaa !! Franti, teminati, nauci, nemaisimtindu-ne picioarele... Cu toate astea, dupa dusul binefacator si dupa ce-am mancat ceva, cand ne-am asezat in pat, am jucat macao..asta pana chiar ne-a toropit somnul, ceea ce s-a intamplat destul de repede.. E de inteles,nu?
A doua zi , dupa doua de urcat nebuneste, a fost zi de lene..... O meritam...
Nu regret ca am urcat Jepii ( acum cred ca as mai face-o odata), nu regret ca era sa ma "capseze" vreo trei caini, ca ma dor muschii de mers in prostie sau ca am intalnit ursul........REGRET DOAR CA A TRECUT ATAT DE REPEDE ........

AJUTOOOOOOOOOOR!!

Orice s-ar zice, in fata necazurilor tot singur te gasesti...cu atat mai mult cu cat ele vin de la cei care se presupune ca ar trebui sa te sprijine...
Am avut o discutie foarte "interesanta" cu tata dimineata.....Ceva de genul :"Gaseste-ti casa si lasa-ma in pace, ca daca nu erai tu puteam inchiria o camera sa castig niste bani. Din cauza ta, ii pierd", "O sa vand casa sa vad unde te duci atunci.." "Vinde-o!" i-am raspuns. I-am inchis usa si am plecat... m-am straduit sa nu ma afecteze , dar iata acum, in timp ce scriu, imi dau lacrimile..mare proasta mai sunt....
Si culmea este ca nu prea am cui spune....El....nu....O sa-mi spuna probabil ca merit toate astea fiindca nu ma impun. Deh...nici macar nu stiu daca ..... Ma bucur ca este bine totusi, ca este cu cineva care are grija de el.....Acum nu mai are nevoie de sandvisurile pe care i le faceam cu atata drag...
Am devenit un abur, nimic, nimic dupa atata timp. Ma intorc in acelasi punct, ma invart in cerc si ma mai mir ca sunt ametita...
Masca ma ajuta sa apar ca un om normal....dar dincolo de ea?
Eu sunt luptatoarea din umbra, stii? N-am aspect de luptatoare, dar ma dovedesc in final a fi una destul de reala, zic eu. Mi-au mai spus-o si altii ca o confirmare din afara de care chiar aveam nevoie....
El nu ma iubeste, o stiu sigur ( asta ca sa "repar" o greseala facuta intr-o postare anterioara- fetelor, inima lui nu e ocupata!- asta nu inseamna ca-l cedez atat de usor !)
De simtit nu mai stiu ce simt...
Misto ar fi sa raman pe drumuri ,sa vezi atunci ce-mi trece cheful de visare

Everybody´s changing
Keane
You say you wander your own land
But when I think about it
I don't see how you can
You're aching, you're breaking
And I can see the pain in your eyes
Says everybody's changing
And I don't know why

So little time
Try to understand that I'm
Trying to make a move just to stay in the game
I try to stay awake and remember my name
But everybody's changing
And I don't feel the same

You're gone from here
Soon you will disappear
Cause everybody's changing
And I don't feel right

So little time
Try to understand that I'm
Trying to make a move to stay in the game
I try to stay awake and remember my name
But everybody's changing
And I don't feel the same

So little time
Try to understand that I'm
Trying to make a move just to stay in the game
I try to stay awake and remember my name
But everybody's changing
And I don't feel the same
Oh everybody's changing
And I don't feel the same

Ma gasesc acum in aceeasi poveste de acum doi ani....Cine ar crezut ca va dura?..Cred ca am fost foarte incapatanata sau am intuit bine.. Clipele pe care le-am trait, amintirile pe care le am mi-au dovedit ca a meritat....
Si inca merita!
Ma bucur de fiecare clipa pe care o mai am de trait alaturi de el, mi se umple sufletul cand il privesc si am impresia ca traiesc acea dragoste unica pe care fiecare din noi o viseaza...Chiar cand se va sfarsi, voi stii ca, cel putin, am avut norocul sa o traiesc...
Sper ca voi avea taria sa pot accepta si sa ma multumesc cu toate acele amintiri....
Deocamdata exploatez fiecare clipa alaturi de el ! Cateodata e minunat, altadata e o adevarata provocare, imi tine spiritul treaz, nu ma lasa sa ma plictisesc! Asta e secretul, acum am realizat! daca ar fi fost un banal, facand aceleasi lucruri in fiecare zi, sigur m-as fi plictisit repede....dar cu el aproape fiecare zi e reinventata!

Acest mesaj este cadoul meu secret de Craciun pentru el, Draguldeel !

Cand am inceput sa scriu la Han, incepea si relatia mea cu el...La inceput nedefinita, incerta, tatonari, sperante, indoieli..In timp, am adunat amintiri..Cand ma gandesc cate am trait impreuna !.... Ma pot considera norocoasa?!....Cred ca da , daca pot accepta cu usurinta ca totul are un sfarsit...Dar pot oare?...Acum nu, asta e sigur..Cu timpul poate am sa ma impac cu ideea..
Acum insa trebuie sa-mi pun lucrurile in cutie si sa pornesc in alta directie decat cea in care va merge el...si nu pot spune ca in bagajele lui nu se afla si un pic din sufletul meu....

Viata are intorsaturi ciudate...Iata-ma acum cu acelasi om pe care nu incetez sa-l iubesc, iata-l facandu-ma sa ma simt iubita in fiecare zi...... Viata e ciudata, oamenii sunt ciudati..nu stiu... Dar sunt fericita.Acum. Nu ma mai gandesc foarte departe, imi iau cel mult o marja de jumatate de an, nu mai mult, fiindca nu ma pot abtine, dar nu mai mult )))
M-am mutat cu serviciul,mult mai departe de casa, oameni noi si tineri, inceput de afacere..Un alt nou inceput. Mi-e teama de inceputuri, dar ma obisnuiesc repede...
E ora de plecat acasa....

Ca-n filme, pot zice.....
Avem un an de cand ne-am mutat impreuna, fiul meu il iubeste si il asculta mai repede decat pe mine. Sunt fericita si ,daca as avea si propria mea casa, as putea spune ca sunt o norocoasa pe deplin ! Dar cum nu putem avea totul, ma declar totusi norocoasa.

Am "rasfoit ' un pic Hanul si parca multi din cei pe care i-am cunoscut, cu care am "mers" alaturi atunci cand am intrat in Han, s-au risipit care incotro...
Pot spune ca Hanul mi-a purtat noroc intr-un fel ....sau cel putin asa am impresia...

Ar fi hazliu ca peste vreo 10 ani sa regasesc paginile Hanului si sa incep sa ma laud ca inca sunt iubita, ca fi'miu a reusit la facultate....

Salut vechile cunostinte, daca mai intra pe aici ! Ma intreb ce-o fi cu Nicodim?!...

Multa bafta

De Nicodim nici io nu mai stiu nimic de taaaare mult si tare rau imi pare ca s-a pierdut legatura Daca il gasesti, trage-l de maneca si pt mine, ok?

Esti o draguta,Afro ...
Nici nu ma asteptam sa dau de tine aici


Lucrurile s-au schimbat brusc de azi. Am revenit pe pamant!
Ne vom desparti imediat ce voi gasi unde sa ma mut cu tot cu copil si cu acareturi..
Nu cred ca ar mai fi ceva de adaugat... Contrar asteptarilor sau printr-un efort urias inconstient nu ma doare asa tare..Sau ma doare si refuz sa simt...
Asta e...

(ca mai multe nu stiu ce sa zic... )

I need a social lifeeeee!!!
Clar !
Nu ma simt cu nimic mai prejos de acum 5 sau 10 ani si mi-ar place sa-mi pierd macar 2-3 nopti pe luna dansand toata noaptea, stand la taclale cu amicii....
Poate asa se intampla cand persoana care era mare parte din universul tau va pleca intr-o zi....pur si simplu.
Mi s-a luat de momentele alea de catarsis cand stau si privesc tavanul cazuta in depresie.Chiar nu mai vreau!

Astept cu sufletul strans si impietrit ziua cand isi va strange lucrurile si va pleca..Fac tot felul de scenarii, maaare greseala...
Prietena mea cea mai buna cred ca a ajuns la exasperare !! O sun de cate ori simt ca innebunesc si voooorbesc, vooorbesc.... deh... asa suntem noi femeile..)))

Cred ca am si io 2-3 prietene - printre care si mama - cu care vorbeeeeeeeesc evident, cand sunt depresiva Si dupa aia plaaaateeeesc la compania de telefoaneeee Da' se merita.

OPserv ca esti in starea in care eram eu acum cateva luni. Sincera sa fiu nu am iesit din ea inca Dar macar acum am neste preteni de pahar cu care ies in fiecare week end si venim pe 3 carari acasa Sper sa ti-i gasesti si tu pe-ai tai, ca uneori e nevoie mare de ei!

Afro, atat pot sa spun : multumesc !

Nu pricep pt ce multumesti, da' pot sa spun "cu placere" ca doar nu ma doare gura
si multa bafta!

Ne vorbim curand, cand oi avea timp sa respir, acu' is prinsa cu multe... Cu bine

Trei saptamani si nu am inca puterea sa ma desprins forever....fiindca numai asa voi reusi sa-mi revin la normal...daca normala e starea de a fi singur...NU sunt facuta sa traiesc singura...dar de fiecare data ajung tot aici...

Am fost la munte..am lasat acolo, pe coclauri, o parte din nefericirea mea...
Stiu ca ma gresit implicandu-ma prea mult...si acum mi-e foarte greu sa las in urma totul, sa ma desprind...Am spus cuvinte grele pe care nu le-am rostit niciodata in viata mea, mi-am strigat furia dorind sa ranesc si tot eu am sfarsit in a fi mai ranita...
Macar el o fi fericit cu noua lui viata?...da, cred ca este

Off, iubita
Uneori e nevoie de timp. Mult timp. Ca sa uiti, ca sa te desprinzi, ca sa incepi sa iti vezi de viata. Dar la un moment dat vei putea. Vei trece prin sentimente ca disperare, dezamagire, tristete crunta, nu vei intelege de ce s-a intamplat tocmai tie, cand totul parea sa mearga super ok, apoi te vei enerva, il vei uri, il vei iubi iara, apoi vei vrea sa-l ranesti, apoi te vei simti iarasi neputincioasa si tot asa pana intr-o zi in care vei realiza ca nimeni nu merita sa-ti versi lacrimile pentru ei, nici un mascul din lume nu merita toata suferinta de-o simtim din cauza lor! Si atunci te vei ridica si vei spune: GATA! Pana aici! Si in momentul ala te vei simti eliberata.
Recunosc ca inca nu ma simt eliberata. Inca am resentimente si furii si uneori ura. Dar stiu ca vor trece.
Nimeni nu e nascut sa fie singur. Dar crede-ma ca poti fi si fericita, chiar singura, fara nici un "el" care sa te faca sa plangi. Viata e grea si de una singura, nu avem nevoie de incapabili emotional langa noi sa ne faca viata si mai grea.

Poate suna dur, poate suna rau ce-ti spun, dar in final vei vedea ca meriti un om bun langa tine si tot ce-ai facut pana acum a fost sa te multumesti cu putin. Mult mai putin decat meriti. Asa facem marea majoritate a femeilor. Pentru ca dorim afectiune atat de mult, incat consideram ca si putin e mai bun decat deloc. Dar nu e! Caci tot noi suferim pana la urma.

Plange-ti tristetea si suferinta, apoi ridica-te si scutura-te de tot raul si mergi mai departe. Dar de data asta nu mai accepta nimic ce e sub standardele tale. Si vei vedea ca acel el pe care-l astepti va veni! Stiu ca nu e usor - la urmei urmei abia mi-am revenit dintr-o depresie ce-a durat 7 luni - dar nici imposibil nu e, pentru ca esti o femeie puternica!



(nu ma bate ca m-am bagat aici )