Amintiri, scrieri, ganduri din viata lui Peter Pan veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.
Lectura placuta!

Uff! Sa iau aer in piept si sa incep...
M-am oprit putin....gandurile se inghesuiesc, nu se inteleg..Cine sa iasa primul...
De obicei mi-este mult mai usor sa scriu, dar constat ca de data aceasta sunt de-adreptul emotionata.... poate ca-mi vor mai trece emotiile daca ma voi gandi ca acesta este un coltisor al meu de unde "lansez" mesaje in sticla...Mi-a placut filmul, desi se termina atat de trist...Si imi place sa cred despre mine ca sunt o fire vesela...dar...se intampla ceva in viata mea care ma debusoleaza,ma intristeaza chiar...M-as scutura de toate astea acum,pe loc, daca as putea...
Ce se intampla!?...Oooooo, nimic iesit din comun pentru oricine altcineva...
Am sa revin..."Coltisorul" acesta e o bucatica de bucurie....

Bine ai venit.Vezi ca da dependenta jurnalul

Ooooooo da!!!!! Am observat lucrul acesta, dar crede-ma ca nu de aceasta dependenta mi-e frica!!!!!
Si multumesc, Dificila! (Chiar asa? dificila? Nu cred.....)

Bine ai venit !
Dependenta de calculator e mai grava!

Ei na...sint ca diamantul,asta e una dintre fete...

Da, Mihai! In primul rand ar fi trebuit sa-ti multumesc tie...Scuze, sunt tare imprastiata.Multumesc pentru "Jurnal.."
Ar trebui sa-ti raspund intr-un fel si la intrebarea legata de cel sau cea care m-a "adus" aici...Este obligatoriu?Iarta-ma ca nu-ti spun decat ca este printre noi( ma pot pune si eu in sfarsit!) cei de la Han...

Cu placere.
Nu, nu este obligatoriu, stai linistita.

Am observat in oglinda ca mi-au aparut cearcane...Asta-i de rau..Mai am putin si clachez..N-am ajuns insa niciodata pana aici, doar am simtit ca se poate intampla acest lucru,daca nu devin vigilenta..
Azi am facut o mare,mare greseala la servici...ceea ce ridica semne de alarma!! Lansez mesajul meu in sticla si-mi pare ca am lasat acolo si grijile..Ce bine ar fi!
Peter Pan,capul sus! Fi "barbata"! Viata nu este, nu a fost..si nu va fi dreapta!!!
Nu m-am uitat sa vad daca nu cumva este luna plina afara(la ora asta??!!). De ce ma simt atat de ciudat?Ca si cum as avea o presimtire...Ce lugubru suna!! Dar eu nu sunt asa!!! Unde-mi este rasul cu gura pana la urechi?Soareeeeeee, am nevoie de tine pe strada mea!!
Problema mea?Iubesc pe cine nu are nevoie de asa ceva. Nu de la mine...
Gata! Nu vreau sa-mi mai plang de mila! Sunt barbata!;)

Este o dimineata rece,dar plina de soare si as avea chef de o plimbare in parc.Imi place fosnetul frunzelor de toamna...m-as aseza pe o banca si as citi o carte sau pur si simplu as privi copacii.In astfel de clipe (din pacate rare) mi se pare ca timpul s-a oprit in loc iar senzatia imi place.

Mda,si eu imi doresc atit de mult sa am timp, sau sa evadez cit de putin...
Iti urez "bine-ai venit ! "
Si-abia astept sa continui...

Doamne, cat de bine imi fac toate aceste"maini" intinse din partea voastra.!...Voi , necunoscuti mie..inca...Toate aceste urari de "Bine ai venit" .....Va multumesc...Stiam eu de ce iubesc oamenii...Si stiu de ce mi-am dorit atat sa intru in Han..
Fug dimineata dupa troleu..uff, (oricum face bine la silueta), agitatia strazii ma trezeste, daca este si un pic de soare totul pare ok. Primul lucru pe care il fac, dupa ce am intrat pe usa, la servici, este sa deschid calculatorul...Cineva spunea, la un moment dat de o oarecare dependenta...da! Iata un prim simptom....iar urmatorul va fi, mai mult decat probabil, ca-mi voi "baga" net si acasa..Sa vezi atunci! Si eu care ma bateam cu pumnii in piept ca nu sunt dependenta de nimic in afara de aer si de faptul ca locuiesc inca la parinti- asta da, cumplita dependenta!!-.

Viata noastra este alcatuita din dependente.
Voite sau nevoite..
Acceptate tacit...sau ignorate..
Dependente mai mari sau mai mici..
Pana la urma plasa fina ca de paianjen tesuta in jurul nostru,..plasa realitatilor si a dependentelor nu este chiar atat de rea cum pare..

E una din acele zile in care simt ca plutesc..de fericire:rolleyes:
Nu mi s-a mai intamplat demult si n-as vrea sa-mi stric starea gandindu-ma ca tot ce-i frumos nu dureaza mai mult de trei zile...
Imi simt inima cum bate cu putere..Doamne, de cand nu ni s-a mai intamplat sa fiu atat de fericita!!!!!!! Nici n-are rost sa ma gandesc...
Simt ca traiesc..Toate cate s-au intamplat..toate cate se vor intampla.....Simt ca revin la viata! Ce senzatie minunata!
E minunat ce traiesc, dar cat este de real oare?Of, iar incep sa ma indoiesc de ceea ce traiesc si simt...Ce natura ciudata..omul..Isi doreste fericirea toata viata, iar cand aceasta i s-a asezat in palma, se indoieste de ea sau, nevenindu-i sa creada, o umbreste cu indoielile sale si nu stie sa se bucure....

Orice noapte nedormita ma ravaseste pentru cel putin doua zile dupa...Sunt tare nauca,debusolata, ametita...si nici n-am baut prea mult..Dar a meritat....Am fost la o nunta superba care a avut in decor o zi cu soare si, mai tarziu o eclipsa de luna..Mirii au fost ( si sunt ) atat de frumosi..Iar eu am primit o cerere in casatorie..Doamne ce noapte!!!!M-am simtit de-dreptul fericita,desi am stiut ca cererea a fost facuta sub anumite influiente bahice. Si ce?! M-am simtit super, dar este adevarat ca mi-as dori ca respectiva cerere sa fi fost reala...pentru ca cel care mi-a facut-o este unul dintre cele mai importante persoane din viata mea...
Langa el ma simt puternica si pot lua decizii fara sovaieli,asa cum fac de obicei. Stiu ce vreau si cred ca orice problema ar aparea, o vom putea rezolva impreuna....Nu vreau sa rostesc inca cuvinte mari, desi simt ca imi vor scapa de pe buze..
Din pacate, de cate ori sunt atat de fericita, se intampla ca el sa dea inapoi.....Of Doamne....

Aproape uitasem de cursuri si ca de obicei, cand incepe un nou an, ma descopar fara absolut nici un chef!!!! Stau gata gata sa plang.., dar nu din cauza scolii....asta a fost picatura....Ce stare de om fara busola am!!Si asta din cauza ca "s-au spart cateva baloane de sapun"....Ceea ce credeam si ceea ce este cu adevarat...Intelege cine poate........Momentul cu spartul baloanelor ma ravaseste intotdeauna, ca si cum mi-as pierde echilibru,iar dupa aceea, totul e o lupta surda de restabilire a acestuia....Si nu-mi place cand simt durerea aceea in piept...O urasc!!!! In momentul asta as face un singur lucru..As inchide bine ferestrele, ca sa nu aud nici un zgomot, m-as cuibari langa pieptul lui,as inchide ochii si as asculta cum ii bate inima...As sta asa pana as pierde notiunea timpului....As vrea sa ma ia in bratele lui calde..Ma simt asa de mica cand ma imbratiseaza.....ma simt in siguranta....Cat de real este tot ce mi se intampla legat de el? Ne jucam cu butoanele backward si forward, folosindu-le in egala masura, astfel incat la un moment dat vom uita in ce stadiu suntem...Un du-te vino ametitor, derutant.....Unde suntem, de fapt?
Sunt trista, trista, trista...si ma enerveaza ca n-am reusit sa aflu cum se folosesc zambaretii!!!Sa nu cumva sa razi!!Aici as fi scos limba..

Bulversanta intamplare......Am plecat sa duc un plic cu bani si pe drum mi-a cazut din folia in care-l pusesem impreuna cu alte hartii...Mi-am dat seama ca l-am pierdut upa vreo 50 de m, verificand la intamplare daca mai este acolo...Nu mai era..Am avut o reactie vizibila de vreme ce o tipa, care trecea pelanga mine mi-a spus ca plicul ilridicase un om cu un carucior, pe care abia il remarcasem, fiindca nu sunt atenta la persoanele pe langa care trec pe strada.Am facut cale intoarsa innebunita...L-am prins din urma pe omul cu caruciorul, dar acesta a negat ca ar fi luat el plicul.Mi-a spus, in schimb, ca a vazut cand mi-a cazut si ca a strigat dupa mine, ca , de fapt, doi oameni l-au luat.M-am uitat in jur dezorientata.Unde erau acei doi oameni? Dupa cine sa fug? Simteam cum imi bate inima in urechi.Am luat-o la fuga dupa cei despre care credeam ca ar fi cei doi....Abia mai suflam cand i-am ajuns din urma.Abia mai puteam vorbi...Mi-au spus insa ca au vazut cum omul cu caruciorul a ridicat plicul....M-am intors. In fuga. Simteam ca nu mai pot respira.Ma durea cumplit cosul pieptului, intreg trupul, nu mai puteam fugi, simteam ca ma prabusesc, voiam sa plang si nu puteam...A fost cumplit...Omul cu caruciorul nu mai era...Ma rugam la Dumnezeu sa ma ajute....M-am oprit la o poarta unde o femeie stivuia niste lemne.Am intrebat-o daca a vazut un om cu carucior trecand.Mi-a raspuns ca da, chiar aici locuieste.Am rugat-o sa-l cheme si sa-mi inapoieze plicul.Omul a iesit din casa cu plicul in mana. L-am intrebat de ce nu mi l-a dat de prima oara..Ce a baiguit maiapoi mi-asunat sigur a minciuna, doar stiam foarte bine ce-mi spusese prima oara cand l-am oprit. Ce este culmea, au inceput ei sa ma certe pe mine, sa ma intrebe ce suma era acolo, cumtin eu banii.....Am multumit acru,desi eram sigura ca nu prea am de ce, i-am lasat vorbind, eram scarbita...Voisera sa ma fure, dar nu avusesera destul tupeu....Si altfel pareau oameni cinstiti.....Apoi le-am acordat circumstante atenuante...Erau saraci, probabil s-au bucurat de norocul neasteptat ce le picase din senin....
Probabil ca suntem atat de saraci incat nu ne mai putem permite sa fim cinstiti....

Iata-ma stand in troleu brat la brat cu o persoana necunoscuta, o batranica care nu avea de ce sa se tina.M-am simtit bine oferindu-i bratul meu.Imi place nespus sa stiu ca oamenii se pot baza pe mine...E prima senzatie placuta a acestei saptamani care incepe azi. Brr, o zi de luni..de fapt,ce atata tevatura? O zi ca oricare alta, pentru mine, o zi in care ma straduiesc sa gasesc motiv de fericire in fiecare lucru marunt, asta ca sa-mi mearga bine toata saptamana.Nu stiu daca pana la urma se intampla chiar asa,dar eu nu renunt...
Senzatiile neplacute? Aaaaaaa,exista si de-astea....Am o febra musculara cumplita, parca ma misc in reluare, fiecare miscare pe care o fac imi aminteste de muschii pe care ii am la picioare...O, nu, n-am alergat....s-a intamplat o chestie mult mai.....placuta, dar iata ce urmari!!
Cutia mea cu intamplari minunate s-a innoit!!! Dar, undeva "in the shadow" pandeste teama .... ca voi pierde ceea ce am acum... Am un talent enervant de a-mi umbri singura fericirea....sau sunt doar cumplit de realista, reusind sa vad dincolo de vise.....fiindca nu-mi place sa ma amagesc singura, destul o fac altii....

Reinventand sotronul.....Asa traiesc de un timp incoace....Tot imi vine sa ma ciupesc din cand in cand, ca sa fiu sigura ca nu ma insel....
Cu putina imaginatie, ziua de dincolo de geam poate fi confundata cu una de primavara....Dar mie deja mi s-a facut dor de zapada..Mi s-a promis o bataie cu bulgari...si fara zapada in nas.....Doamne, ce-mi place cum straluceste zapada in lumina RENEL-ului...si toate beculetele, forfota...asteptarea...pomul.....anul asta il astept si eu pe Mos....cu putina fericire..nu sunt pretentioasa...ba sunt!! sunt!! Vreau casuta mea...vreau...si mai vreau.....
Sotronul....da....amieze ce par dimineti, noi inceputuri....cantand in gura mare pe strazi....Cand vezi un rasarit, iti dai seama daca este real?? Strada mea se lumineaza oare?
Dar am invatat ca starea de bine vine din interior....de regula...Ziua poate fi plina de soare, dar sufletul negru, nu?sau ziua urata,dar sufletul fericit....Ceea ce as vrea sa invat este sa ma bucur de ceea ce sunt ....Am inceput deja....putin ajutata, ce-i drept....Simt ca reinventez zborul....si as vrea ca aceasta descoperire sa-mi tina de "cald" si in zilele mai putin fericite...

Vorbeam de zile mai putin fericite...Hm, deja?
Am avut o cearta cumplita la servici si culmea, pentru ca eu nu prea ma cert...Nu-mi place deloc.....
Ma lupt ca acest lucru sa nu ma marcheze prea mult...cat mai putin, daca se poate....Am baut putin, da'putin, vin rosu ca sa capat curaj sa infrunt atmosfera apasatoare care pluteste aici.....Cat urasc fazele astea!!!
Si sunt intrebata la un moment dat "de dimineata cu vin?cum poti?" parca as face asta in fiecare dimineata....Nu sunt betiva, mai!!!!!!!!Nici dependenta....sunt doar putin suparata....
De ce, dintr-o data, nu mi se mai pare totul frumos? Of, sufar de contorsionism cerebral, cu siguranta....
Nu prea pot scrie..Oftez intr-una....Ma las, deocamdata....Am sa revin ...nu stiu cand..

Mda....o durere de cap surda si sacaitoare..Cu ea m-am trezit si, se pare, cu ea imi voi continua ziua....Am o teama ascunsa de ceea ce ar putea insemna aceasta durere de cap...dar hai sa nu ma gandesc atat de departe.Oricum e prea repede....
Constat inciudata ca incidentul de acum doua zile, de la servici, inca ma "apasa".Duca-se odata!!!!
In momentul asta lumea imi pare un pic ostila, dar incerc din rasputeri sa fac fata....si iata cum imi apar iar cearcanele....framantari, dorinte, asteptari, dezamagiri...Incerc sa-mi gasesc puterea de a trece peste, consum resursele stranse in zilele fericite.....O sa fie bine..Trebuie...

nu ma pot suferi cateodata...mi-e tot timpul frica sa nu pierd....poate tocmai pentru ca am pierdut anumite lucruri in viata pe care mi le doream cel mai mult..
ce dreq, chiar mi-am pierdut de tot hazul?? Hmm! enervanta chestie!
Imi vine sa plang in hohote si cred ca am sa ma duc la baie, ca sa nu ma vada colegii....
ce tenebre ascunde cu atata maiestrie inconstientul meu, de am atatea tare?? dar ma gandesc, daca eu nu ma plac, cum ma pot astepta ca altii s-o faca? Nu tot eu sunt aia care le "sugereaza" asta?Iac! E cazul sa stau serios fata in fata cu mine...Pe bune...Nu, oricat m-as stradui, nu "iese" nimic azi, asa ca renunt..

Uneori e greu sa recunoastem multe in fata noastra.Le ascundem
bine, cat mai departe si ele se razbuna asa, ca in cazul tau.Dar, nu-i
bai, dupa ploaie iese soarele( chiar daca vorba asta e atat de des
uzitata, are un sambure de adevar in ea).

Dar,Mogaldeatza, imi recunosc tarele. Problema este ca vreau sa scap de ele, dar simt ca nu ma tin puterile..sau poate am intrat in panica.Si stiu ca nu trebuie sa asteptam rezolvarea din afara, dar, ce-i drept, o vorba buna, gen "dupa ploaie iese soarele", e buna oricand. Imi pun mana pe umarul tau si-ti multumesc...Profesoara mea preferata ne spunea ca marele neajuns al internetului este lipsa atingerii ,o mana calda mangaind o alta, o privire plina de intelegere si compasiune...Uneori, de cele mai multe ori, zambaretii nu sunt suficienti....
A sta fata in fata cu tine este unul dintre cele mai grele lucruri, iar daca ai reusit sa te privesti in ochi si sa te multumesti cu tine asa cum esti, dar dorindu-ti mai mult, te poti considera un om fericit... Starea interioara da alura corpului, un om trist va merge garbovit, cu capul in jos, cu colturile gurii lasate in jos....M-am surprins intr-o astfel de ipostaza, in oglinda, si mi-am zis NO WAY!! Nu-mi plac oamenii tristi sau care nu renunta la aceasta atitudine niciodata. Evident, nu poti fi cu gura pana la urechi tot timpul, dar totusi.....
Cred ca-mi este si tare frica..Acum mi-am dat seama, in timp ce scriam....Da, asa e....IMI ESTE FRICA!!!! Imi este frica sa iubesc, imi este frica ca nu voi face fata examenului de licenta..toti colegii in jurul meu, nu intreaba decat asta :"Ti-ai luat tema?" Doamne, pe ce lume traiesc?? Tot zic : e timpul! si continui sa nu fac nimic...Bai, gata! Ce dreq ma lamentez atat???
Ma infurii de-dreptul pe mine insami....ma duc sa mai caut stalpi in Bucuresti...si sa incerc sa fac ceva cu adevarat constructiv pentru mine!!

M-am trezit dimineata cu "In the Shadow" a lui The Rasmus....Fredonam in baie,apoi fredonam in camera in timp ce ma imbracam....bai, ce se intampla? dar imi placea.....In autobuz dadeam din picior fredonand usor. As fi fost in stare sa sfidez pe oricine s-ar fi uitat ciudat....In spatele masinii, de pe scaun, de unde cuprindeam cu privirea tot autobuzul, priveam dand din cap usor....Pe strada, in timp ce mergeam, am ridicat usor barbia in aer, am inchis ochii pentru cateva clipe, respirand aerul rece cu nesat.Cateodata intind si bratele ca intr-un zbor inchipuit....Sunt clipe in care ma simt o invingatoare..... culmea, fara un anume motiv...Ce feste ne joaca adancurile nebanuite ale fiintei noastre...Ne inalta si ne coboara.....Cat depinde oare de noi?.....
Incep din ce in ce mai mult sa cred ca ceea ce suntem ca "oameni mari" este masura a ceea ce am trait in copilarie....
Copilaria mea a fost plina de frustrari, de interdictii, de reguli, uneori absurde....aripile mi-au fost legate...iar acum sunt amortite...trebuie sa invat sa reinventez zborul....
Am inceput cu reinventarea sotronului....
Nu-mi amintesc ca vreodata, tatal meu sa ma fi corectat altfel decat cu batul....Aveam vreo 14 ani cand i-am spus (ce curaj am avut!!) ca am o personalitate......Mi-a ras in nas "Tu?" M-am simtit ca un....Si cate altele care imi marcheaza acum viata de adult....

Iubita, stiu despre ce zici...Al meu "tata" vitreg intotdeauna mi-a taiat aripile si m-a facut sa ma simt ca un nimic...Vorba lui preferata era:"Ai sa ajungi o tarfa, toti ar sa-si bata joc de tine, nu esti buna de nimic"...Si totusi am curajul sa o iau de la capat cu mai nimic...Trebuie sa trecem peste copilarie...Suntem mature, trebuie sa ne facem singure viata frumoasa, ca, la urma urmei, nu el o traieste , ci noi, ca e viata noastra!!

Poate nu e tocmai potrivit sa scriu asta aici...dar o fac oricum...parintii mei, in special tata, au reusit de cand ma stiu sa ma demoralizeze si sa ma faca sa ma simt mica si nesemnificativa...se purtau cu mine ca un copil prost atunci cand aveam nevoie mai multa sa fiu incurajata si ascultata si ma tratau ca un adult atunci cand greseam...tata era cel care aparent nu-mi dadea nici o sansa si mama cea care ma incuraja, in felul ei....incercand sa ma ambitioneze sa vreau mai mult...oarecum ironic, situatia s-a mai schimbat, acum a ajuns aproape invers... mama imi zice la orice fac ca e prost si imi sugereaza tot mai 'discret' ca sunt o persoana ingrozitoare si ca m-am schimbat dintr-un 'copil extraordinar' in ceva... de care ei 'ii este scarba'...si m-a durut, m-a durut...pana cand am ajuns sa nu-mi mai pese si sa tai zilele din calendar pana voi termina liceul si voi pleca de-acasa Stau si ma uit si ma intreb de multe ori care dintre noi e mai nebun: eu ca nu inteleg ce vrea de la mine sau ea ca a pierdut complet legatura cu mine Si stau si astept ziua cand mi se va 'lua valul de pe ochi' si poate voi intelege si eu ce se intampla si de ce Si stau...
Asta toate ar trebui sa ne faca mai puternice si probabil ca asa si va fi pana la urma...Peter Pan, spune-mi ca nu e greu sa-ti aduci aminte cum sa zbori pentru ca asa poate-mi pastrez si eu speranta ca maine toate o sa treaca...

...si mie mi se acrise de stat p'acas in ultimii ani de liceu...eram ca o pasare in colivie. Dar dupa ce am plecat la facultate, am simtit ca renasc...si dupa ce am plecat din tara alltogether am simtit ca renasc a doua oara... ...iar acum, ca m-am mutat din nou, inca o renastere pentru mine...
mmm...traumele copilariei si adolescentei...Peter Pan, poate deschizi un new topic...

Din toata inima iti pot spune, Rose, ca zborul se poate invata oricand...numai sa vrei asta!!E greu sa nu te afecteze ceea ce iti spun cei de la care astepti cu totul altceva..sa te sustina,sa fie langa tine tot timpul...Vezi, de asta mi-e groaza cateodata...sa nu repet greselile parintilor.....
Nu accepta situatia , daca ea iti provoaca suferinta.....Parintii care nu-si amintesc cum erau ei la varsta copiilor pe care ii au sunt neinduplecati..Indupleca-i tu! Nu pleca capul, asa cum am facut eu, fiindca astfel ucizi ceea ce esti tu, in fiecare zi....De multe ori, pentru parinti, copil extraordinar inseamna un copil pe care unde-l pui acolo sta, nu zice nimic care sa-i contrazica, danseaza si spune poezii cand vin invitati..cand se mareste si incepe sa-si faca propriile idei despre viata, in loc sa il indrume, il denigreaza.Marea greseala a parintilor este aceea ca vor ca odraslele lor sa faca tot ceea ce ei n-au facut...
Deci.....draga Rose, nu te lasa, dar fa-o cu delicatete, poate chiar un pic siret, sa nu se bage de seama. De ce sa astepti sa uiti zborul, pentru a ti-l aminti mai tarziu....Zboara cate un pic in fiecare zi....

Pana acum cateva zile, nu stiam sa lupt...cica vroiam, dar nu stiam cum...ca si cum ai incerca sa-ti rezolvi tema la algebra fara sa stii vreo formula(iar scoala )Nu plec capul, pentru ca incapatanata am fost dintotdeauna...incerc sa cresc si eu, si sa-i cresc si pe parintii mei odata cu mine...sa zbor si eu si sa-i invat si pe ei... cumva, trebuie sa deschida ochii...sau, cumva, trebuie sa le deschid eu ochii

Aripile mele au inceput sa creasca din nou....dar parca tot nu ma pot abtine cateodata in a lega cate o piatra de ele si a-mi frana astfel inceputul de zbor...Si acele pietre au si nume...una se cheama Gelozia, alta Indoiala, alta Neincrederea......si iata cum isi zadarniceste omul singur calea spre fericire.....Simt ca este calea buna si ma imbarbatez singura sa-i pot face fata....sa nu o iau pe drumuri care se pierd in intuneric...
Ce-mi doresc este atat de simplu si totusi...atat de complicat...Simplu, fiindca se cheama Iubire, Camin, Fericire, Copil...complicat fiindca iubirea nu vine cand pocnesti din degete, caminul ...uf... cat de greu se obtine asa ceva...., fericire....hm..., copil...cata intelepciune si rabdare cere...cata bucurie si cat de plin iti simti sufletul....
De ceva timp, sfarsiturile mele de saptamana......amestec savant de treburi casnice, dragoste si copil fericit...Intelege cine poate....Ha ha! Mi-a venit in minte titlul ala de emisiune "De 3x femeie"! Ha ha ha!!!!!!!!!!
Si incep sa-mi fac planuri de Craciun....Hmmmmm, ce-mi place.....Beculetele in oras au fost instalate, magazinele clipesc de beculete, se asteapta primii fulgi...Mi-e dor de o plimbare prin zapada, de-o cana de vin fiert in parc...bataie cu zapada....sunt ani de cand n-am mai "executat" asa ceva.....Si nu sunt suparata pe Mos ca "m-a sarit" de cativa ani, stiu ca anul asta va veni....si-l astept ca un copil.....

Iubita, iti doresc multa fericire!!

Odata ce usa s-a inchis, lumea a ramas dincolo de ea....Lumea, grijile, obligatiile....Ramanea aici doar sufletul asteptand sa infloreasca sub mangaierile lui.....Rupti de lume..singuratate in doi....Ore intregi ce trec asemeni clipelor....senzatia ca traiesti ceea ce ti-ai dorit dintotdeauna...fara rusine sau prejudecati..Si acestea au ramas dincolo de usa..... Ce-am luat cu mine insa?...trupul care se daruie si vibreaza la fiecare atingere, sufletul insetat de implinire...
Cuvintele nu-si au rostul....Nu au putere aici......
Si totusi, de ce putin trista?.......De frica.....oare?

Frica? De ce iubita? De viitoru' asta incert al relatiei,nu? Uhhm, nu stiu cum sa-ti zic sa nu sune a cliseu ieftin dar incearca sa te gandesti mai mult la prezent si mai putin la viitor...Cand vine frica incearca s-o alungi cu ganduri frumoase...Uhmm, tot cliseu ieftin

Este poate pentru prima oara in viata cand intalnesc un om atat de bun ....si-mi vine sa plang fiindca am avut revelatia propriei mele rautati de care vreau sa scap neeaparat.Cu el totul pare atat de simplu...atat de simplu sa razi, atat de simplu sa fi fericit...atat de simplu sa traiesti.....Cateodata ma gandesc ca nu-l merit.....Sunt atat de incordata, de nelinistita, de agitata, de speriata....iar el ma tempereaza, ma linisteste, imi arata calea simpla care era, de altfel, sub nasul meu.....Eu complic lucrurile, el...le simplifica. Cateodata sunt atat de incordata incat nu-mi dau seama ca el face o gluma si ma supar ca vacaru' pe sat. Apoi rad de propria-mi prostie.....mi-e ciuda pe mine, fiindca nu vreau sa-mi pierd simtul umorului...Mi-aduc aminte de perioada de liceu cand, neatinsa de greutatile vietii, radeam cu gura pana la urechi, in hohote, de orice si oricand, inventam tot felul de chestii, numai pentru a rade....Era probabil si un mod de a compensa faptul ca acasa abia indrazneam sa vorbesc...Personalitatea tatalui mi-a strivit propria-mi personalitate...Abia acum, in timp, realizez ca, pe cat eram de "stearsa" acasa, la scoala am fost, aproape intotdeauna, un fel de lider informal....
Traiesc si simt asa cum nu s-a mai intamplat si asa cum nu cred ca se va mai intampla..........Voi vedea, cand va veni sfarsitul, daca acest lucru se va confirma....De fapt, nu mai conteaza...Ceea ce am trait ,si poate voi mai trai alaturi de el, nu-mi va lua nimeni niciodata!! Nimeni!
I lust for you.......