Intelegi ce vrei, dar dupa cum spuneai în alt topic, pe tine oricum nu te intereseaza subiectul Franta/Francezi, iar aici e vorba strict de politica lor personala, cred ca au macar acest drept, sa se amestece în ea, nu ?

Deci încearca sa formulezi mai clar, ce vrei sa evidentiezi exact cu interventiile si citatele tale. Pâna acum nu prea am înteles unde bati, care-i of-ul, sau cu ce ar fi of-ul tau atât de deosebit.

Acest topic a fost editat de Mi_: 16 Nov 2003, 09:08 PM

Daca nu intelegi unde bat,poti intreba!Vei primi si raspuns daca intrebi intr-un mod pdestul de politicos si fara a jigni.(sau macar a incerca acest lucru!)
Nu ma surprinde felul in care emigrantii romani din franta sar ca "arsi" daca cineva incearca sa discute politica franceza!
Dar se dovedesc foarte "activi si inzestrati" cu amanunte cand sar sa discute sau sa critice politica altor state)stai linistit,nu e vorba de tine,dar pot oferi cateva forumuri "de referinta".Mai ales unul in care se remarca o "gasca legionara" stabilita in sudul Frantei.Mai precis la Nice!)

1) Sunt emigranti si emigranti, aici discuti cu mine si cu parerile mele, ce anume mai discuti tu cu altii te priveste. Tu ai categorisit dintr-o data, fara nici o jena, atitudinea tuturor "emigrantilor din franta". Ai fi surprins sa afli ca mai exista si alte atitudini sau stii doar ce e contra intereselor la care esti afiliat tu si prin urmare ne oferi doar o poezie ?


2) Ai putea sa ne povestesti câte ceva despre acea "gasca legionara", ar fi interesant pentru cititori. Sau tu nu termini niciodata ideile ca principiu ?

1)Inteleg ca e numai privilegiul tau de a generaliza despre amestecul Israelului in toata lumea!

2)Intotdeauna imi termin idea,dar in cazul de fata ar insemna sa le fac reclama!Si nu am chef!Sunt sigur(dupa ton si dupa ideile lansate de tine) ca vei adera imediat la acest gen!
Pot da unei alte persoane(de exemplu Mihai) numele despre care vorbesc si el iti va comfirma ca acest "site" exista(deasemenea si persoanele respective!)
Ba poti gasi asemenea "podoabe" si in forumul de unde sunt originari multi din cei de pe Han.
Sau in comentariile ziarului Evenimentul Zilei!.
si mai pot continua!

Bravo. Consecvent principiilor, ai facut un post în care n-ai lamurit nimic.
Nu cunosc locul originii celor de pe Han, si nu cunosc teoriile de care vorbeai cu gasca legionara. Deci te mai invit o data sa ne povestesti si nous despre ce e vorba.

Ce treaba are Mihai, ca sa-i trimiti lui ceva ?!? Nu vorbeai cu mine ?

Sunt fericit ca "nu cunosti".
Si nu spera ca eu sa te lamuresc!
Continua se te uiti in oginda si sa dialogehezi cu "un baiat destept"!!

Acest topic a fost editat de talusa: 16 Nov 2003, 10:43 PM

Pentru sorin666

Cunosti o parte din "protagonisti":
========================

"Sambata 15 noiembrie a.c., sub banner-ul organizatiei nationaliste franceze "Terre et Peuple", s-a tinut la Versailles cea de-a doua editie a "Sarbatorii Identitatii si a Libertatilor". Reuniunea a marcat o afluenta record, peste o mie de nationalisti regasindu-se intr-o ambianta excelenta.

Dovada vie a respectului de care Noua Dreapta se bucura in lumea nationalismului european, am fost invitati la acest eveniment deosebit si am fost reprezentati prin camaradul Ion Geblescu, a carui alocutiune, rostita in fata unei sali arhipline, s-a numarat printre cele mai apreciate. Alaturi de reprezentantul Noii Drepte au mai figurat in prezidiu Fabrice Robert (presedintele Blocului Identitar), Michel Delacroix (senator al Frontului National belgian), mai vechiul nostru prieten Herve Van Laethem de la miscarea belgiana "Nation" dar si reprezentantul UDC-ului din Elvetia, formatiune pentru care au optat 27,7% din elvetieni la alegerile din 19 octombrie 2003.

Ii multumim si pe aceasta cale d-lui Adam de la Libraria Romaneasca din Paris care s-a pus la dispozitia reprezentantului nostru, asigurand traducerea optima a cuvantarii."
================================

1000 de participanti (100 militanti plus 900 de gura casca) se pot intruni oricind, pe tema practic a ORCARUI subiect real sau imaginar... mai ales daca se prevede un bufet bine garnisit
De toate persoanele "celebre" sugerate de tine, nu am auzit de NICIUNUL, NICIODATA
Stii, de departe poate fii o "mare adunare populara" , daca vii insa mai aproape, iti dai seama ca fiecare din aceste partide isi poate tine plenara intr-un... ascensor

Sorine,sunt de acord cu analiza pe care ai facut-o "adunaturii"(pardon,adunarii).

Dar sa vezi ce "surle si trompete" in revista lor care apare in Romania!!

Si asta dupa "marea adunatura"(pardon,iar adunare!) pe care au avut-o cu "nationalistii cehi".

Interesant cine-i finanteaza pe astia("Noua Dreapta") si ce urmaresc finantatorii!Ca este clar ca "fondurile sosec din afara Romaniei".

Talusa.

Ei cum cine, evreii si francmasonii, evident
Era evident o gluma... banii pot veni si din "bani murdari" interni care, nefiind "declarabili" trebuie sa vina din exterior...
Si oricum, finantarea externa e mai "nobila" caci da "anvergura"

1)De fapt nu este chiar "o gluma"!
Sunt multi care o iau foarte in serios!!

2)E "eleganta" finantarea straina,atata timp cat nu esti "obligat" s-o declari!
Noi "trecem acum un astfele de proces".Talusa

Nu am gasit un subiect mai potrivit pentru a remarca "Opereta Europeana"!
=====================================================

O bine regizata scena a unitatii regasite, cu Jacques Chirac si Tony Blair, a fost montata luni seara la resedinta londoneza a prim-ministrului britanic din Downing Street 10. In ciuda tuturor diferentelor evidente, pe teme de prima importanta in afacerile continentale, intre cei doi lideri, Chirac si Blair si-au dus la capat rolurile asumate la summitul anual franco-britanic ce a premers implinirea, anul viitor, a unui secol de la declararea sfarsitului conflictelor istorice intre Paris si Londra.


O singura decizie au anuntat, practic, cei doi lideri, la finalul discutiilor, si anume acordul politic definitiv al celor doua capitale pentru crearea fortei de reactie rapida care se discuta de mai mult timp la nivel european. In declaratia comuna de la finalul summitului se precizeaza ca, in momente de criza, Uniunea Europeana ar trebui sa fie capabila sa desfasoare o forta militara "coerenta si credibila", care sa poata intra in actiune in 15 zile, formata din 1.500 de membri impreuna cu echipamentele militare aferente. Crearea acestei forte ar fi, potrivit documentului, testul ultim pe care UE ar trebui sa il treaca pentru a-si dovedi capacitatea de gestionare a crizelor, pregati, lansa si desfasura o operatiune militara. O retorica laudabila, dar care ascunde un esec. Atat presedintele francez, cat si premierul britanic au pastrat tacerea pe o tema care preocupa ambele maluri ale Atlanticului si care se astepta sa constituie una dintre temele majore de dezbatere ale summitului franco-britanic prezentat ca marea sansa a reconcilierii, si anume crearea asa-zisului cartier general al unei armate europene independente de NATO. In locul explicatiilor sau asteptatelor rezultate ale unor eventuale discutii, asigurari de ambele parti potrivit carora monopolul militar al Aliantei Nord-Atlantice nu este amenintat in nici un fel. "Viziunea Frantei pe tema apararii nu este contradictorie cu cea a NATO, acest lucru trebuie sa fie clar. Franta nu are o problema cu NATO", a declarat presedintele Jacques Chirac, nu fara sa adauge si o mica unda de indoiala: "Oricum, noi credem ca sunt o serie de operatiuni militare care pot fi derulate de... noi", orice o fi insemnand acest "noi".


Constitutia europeana nu se simte prea bine


Semnificativ pentru atmosfera diplomatica pe care a dorit sa o creeze Londra inaintea summitului, o sursa a Ministerului britanic de Externe, Foreign Office, a lansat un semnal extrem de nefast pentru soarta Constitutiei europene aflata, cel putin cum se credea pana acum, la final de negocieri. Dupa ce a anuntat cu jumatate de gura ca se alatura liderei grupului contestatarilor formei actuale a textului, Londra a transmis, prin intermediul respectivei surse diplomatice, ca ia in calcul un veto care ar trebui interpretat ca opozitia fata de puterile exagerate pe care le-ar avea Bruxellesul in politica externa si de aparare a statelor membre, precum si in chestiunile fiscale. Este obligatoriu ca textul sa intruneasca unanimitatea liderilor europeni pentru a fi adoptat. Mai mult si mai ingrijorator chiar, aceeasi sursa diplomatica britanica a insistat sa aprecieze ca asteptata Constitutie europeana "este de dorit, dar nu este esentiala". Anuntului i s-a acordat in mediile diplomatice o importanta cheie, pentru ca exprima pentru prima data explicit posibilitatea unui veto, pana acum doar implicita, si pentru ca el vine cu cateva zile inainte de misiunea cvasiimposibila a sefilor diplomatiei europene de la sfarsitul saptamanii de a cadea la pace. Ei sunt invitati vineri si sambata la Napoli la un summit informal unde se spune ca Silvio Berlusconi pregateste o solutie miraculoasa, aflata deja in negociere.


Pactul a murit, traiasca pactul


Daca reconcilierea franco-britanica poate fi fara exagerare numita opereta, la fel se poate afirma fara a gresi ca zona euro a celor 12 state membre care au aderat la euro traverseaza o drama. Deopotriva institutionala si monetara. Cu argumentul ca "motorul economiei continentale trebuie sa functioneze", Franta si Germania s-au impus in fata colegelor si au obtinut o pasuire sine die de la respectarea normelor de functionare a monedei euro. Pactul de stabilitate si crestere euro obliga statele care au aderat la moneda unica la un maximum de deficit public de 3%, pe care Franta si Germania l-au depasit de o bucata buna de timp, fiind vazute ca oile negre ale UE in materie de disciplina monetara. Daca la nivelul Comisiei Europene fusese deja amanata o decizie de a sanctiona cu amenzi Parisul pentru a fi incalcat regula chiar fara a da semne ca se preocupa prea tare, este de asteptat ca Berlinul sa se bucure si el de aceeasi clementa pe un termen inca nestabilit, un anunt oficial fiind asteptat aseara dupa summitul ministrilor de finante euro Ecofin. Franta si Germania vad incalcarea pactului, in traducere libera o politica monetara mai relaxata, ca pe o cale de sporire a investitiilor care sa creeze premisele cresterii economiilor nationale. Doua economii care, alaturi de cea a Italiei, dupa adoptarea monedei unice, dau semne de oboseala, stagnare in limbajul specialistilor, presarata chiar cu momente de recesiune. Decizia de a ierta o vreme Berlinul si Parisul apartine ministrilor de finante ai grupului tarilor euro si a fost obtinuta dupa aproape o noapte de discutii aprinse. Coincidenta sau nu, grupul tarilor care doreau aplicarea de sanctiuni in cazul celor doua s-a micsorat semnificativ, mai nou reducandu-se doar la trei, Austria, Finlanda si Olanda. Explicatia tine de negocierile constitutionale, dar si de cele pe marginea bugetului UE, unde Germania este principalul contributor. De altfel, Germania s-a prezentat la intalnire pregatita sa se bata, ministrul de resort explicand ca "nimeni nu detine monopolul interpretarii pactului". Un pact care, dupa cum s-a exprimat un alt responsabil european, "a murit".

Mai important este scopul, adica relansarea economica, pare sa spuna seful finantelor berlineze, decat mijloacele, adica incalcarea angajamentelor pe care Germania le-a sustinut initial in forta. Relansarea economica ar putea si ea, la momentul potrivit, sa se transforme din scop in mijloc. Desi presedintele francez a tinut sa infirme oficial ca Parisul studiaza crearea unei "uniuni franco-britanice", "o viziune seducatoare" pentru ministrul sau de externe, Berlinul a reluat cu optimism tema. Intr-un interviu pentru saptamanalul german "Der Spiegel", cancelarul german Gerhard Schroder se intreba "de ce nu s-ar putea reflecta pe aceasta tema?". "Noi am sustinut intotdeauna procesul de extindere si daca Germania avanseaza impreuna cu Franta, acesta nu poate fi decat un lucru bun", au fost cuvintele cancelarului referitoare la ideea uniunii lansata la Paris. In Franta, potrivit unui sondaj dat publicitatii luni, populatia este tot mai sceptica in legatura cu viitorul tarii intr-o UE extinsa la 25.


Mihaela Ganet

Daca Franta e in situaitia asta, atunci, prin comparatie, SUA s-a inecat deja demult in c@c@t.

Adevarul e ca SUA se vrea dictatorul lumii si nu suporta pareri contrare. De aceea a si initiat campanii de presa care sa traga in Franta.
Pe lange posibilitatea Romanie de a deveni de facto al 51 stat al sua, Ziua de azi ne mai informeaza:

"Autoritatile de la Paris ar trebui sanctionate pentru opozitia fata de razboiul din Irak, considera oficiali americani, informeaza Rompres. Sanctiunile prevazute ar fi reducerea relatiilor militare bilaterale si izolarea Frantei in cadrul Uniunii Europene, se arata in cartea "Sfarsitul Raului", semnata de Richard Perle si David Frum, care a aparut la inceputul acestei saptamani. Richard Perle este unul dintre principalii consilieri ai Pentagonului, iar David Frum, care scria discursuri pentru presedintele Bush, este inventatorul sintagmei "Axa Raului", in care au fost incluse Irakul, Iranul si Coreea de Nord. Amandoi sunt de orientare ultra-conservatoare si considera ca presedintele francez Jacques Chirac "s-a aratat drept unul dintre cei mai importanti protectori si aliati ai lui Saddam Hussein". Cei doi autori au atacat in cartea lor in special Franta, considerata a fi avut influente si asupra altor tari din NATO, in special asupra Germaniei, dar si a ceea ce ei denumesc "pestele-pilot al Frantei, Belgia". Cei doi oficiali americani critica ambitia Frantei de a transforma Uniunea Europeana intr-o contrapondere anti-americana. In acest sens diplomatia franceza este caracterizata ca fiind "ostila". Consilierii americani considera ca pe masura ce UE se extinde spre Est, Parisului ii va fi tot mai greu sa atraga de partea sa alte state si apreciaza ca fostele state comuniste care urmeaza sa se integreze in Uniune dezaproba in mod special pozitia si ambitiile franceze. "Trebuie sa cerem guvernelor europene sa aleaga intre Washington si Paris", scriu Perle si Frum."

Acest topic a fost editat de gio19ro: 14 Jan 2004, 03:42 AM

In loc de val, musulmanele din Franta pot purta... peruci


In Liban, seicul Mohammed Hussein Fadlallah a facut afirmatii linistitoare pe tema valului musulmancelor din Franta, sfatuindu-le sa poarte peruci in loc de val. Un proiect de lege aprobat recent de guvernul de la Paris si care urmeaza sa fie supus in curand si dezbaterii in Adunarea Nationala (Camera inferioara a Parlamentului francez) propune interzicerea portului valului islamic (si a altor insemne cu caracter religios) in scoli si in alte institutii publice din aceasta tara europeana. "In cazul in care va fi adoptata legea de interzicere a portului valului islamic (in scolile din Franta), nu le recomandam musulmanilor sa recurga la violenta pentru a infrunta aceasta masura". "Exista modalitati de adaptare legala la aceasta lege", cum ar fi, de exemplu, purtarea "unei peruci", a adaugat liderul siit.
(RomaniaLibera)
+++++++++++

O prima "colaborare"?Sotiile evreilor fundamentalisti sunt "rase in cap si poarta peruca"!

Liderul partidului de guvernamant din Franta - condamnat!


"Juppé-Gate"
Pe 30 ianuarie 2004, clasa politica franceza a fost zguduita de verdictul dat in procesul de coruptie care l-a avut in prim-plan pe Alain Juppé, presedintele partidului de guvernamant din Franta - UMP (Union pour un Mouvement Populaire) , primar al orasului Bordeaux si succesor neoficial al presedintelui Jacques Chirac. Alain Juppé a fost condamnat la 18 luni de inchisoare, cu suspendare, si la pierderea drepturilor civile timp de cinci ani - ceea ce il va scoate, practic, din viata politica timp de 10 ani - pentru "folosirea functiei publice in scop personal". Iata ca o tara ca Franta nu ezita sa-l trimita in judecata - si sa-l condamne - pe liderul partidului aflat la putere, fara ca politicul sa se amestece in actul de justitie. O lectie pentru toata lumea! In ciuda promisiunii initiale, de "retragere din viata politica" - facuta imediat dupa pronuntarea sentintei -, Alain Juppé a fost sfatuit de consilierii sai sa faca apel. Ceea ce va atrage suspendarea temporara a sentintei, pana la judecarea apelului: circa un an. Timp suficient, care ii va permite presedintelui Jacques Chirac sa reactioneze in plan politic, pentru a-si salva protejatul.


Juppé - "iepurele" presedintelui Chirac
Acuzarea si condamnarea lui Juppé are o stransa legatura cu functia detinuta de acesta in fostul partid de guvernamant (RPR - Rassemblement pour la Republique), condus de Jacques Chirac. Alain Juppé a indeplinit functia de trezorier al partidului intre 1988 si 1995, cand seful sau de partid (Chirac) era primar al Parisului si incerca sa devina presedinte al Frantei. Alte 26 de persoane au fost judecate in procesul Juppé. Printre acestia, sapte oameni de afaceri, acuzati de sponsorizare ilegala a RPR, au fost achitati si eliberati. Alte 13 persoane au primit insa o condamnare de sase luni cu suspendare. Louise-Yvonne Cassetta, fost administrator financiar al RPR si manager de fonduri financiare al fostului partid, a primit 14 luni cu suspendare. In cele mai multe cazuri instanta a retinut faptul ca oamenii de afaceri erau santajati fie cu clasica anulare a unor contracte mari, fie cu pierderea unor licitatii, daca nu sponsorizau consistent fostul RPR, devenit ulterior componenta a actualului partid de guvernamant (UMP).

Singurul care nu a aparut in proces a fost presedintele Jacques Chirac, seful direct al lui Alain Juppé - si marele beneficiar al banilor negri adunati de sarguinciosul Juppé - deoarece functia prezidentiala beneficiaza de "imunitate". Dar Chirac, care de curand a anuntat, nu intamplator, intrarea in viata politica a sotiei sale, va putea fi judecat la finale mandatului prezidential, in 2007. Jean Michel Helveg se intreba, ironic, in "Liberation" (31 ianuarie 2004): "Plateste oare actualul presedinte al UMP pentru presedintele de neatins al Republicii?" Cei trei judecatori din Nanterre au respins cererea lui Juppé, ca sentinta sa nu implice functia detinuta actualmente. Judecatorii au sustinut in motivatia sentintei ca "actionand in acest fel, Alain Juppé, in timp ce detinea o functie publica, a inselat poporul suveran... Alain Juppé a actionat in propriul sau avantaj, direct sau indirect. Aceasta reprezinta un abuz de functie".

Cum au observat analistii francezi, fraza de mai sus se potriveste perfect si pentru Jacques Chirac. Condamnarea lui Juppé este doar varful aisbergului in afacerile de coruptie. In primul rand, acest proces a pus pe tapet o serie de "bani negri", adunati de Juppé in folosul sefului sau. 14 milioane de franci "negri" au asigurat "refacerea" si "calatoriile de lux personale" ale lui Jacques Chirac si ale sotiei sale, impreuna cu prietenii lor. Circa 60 de functionari "fictivi" erau platiti de Primaria Parisului, racolati dintre partizanii lui Chirac si sustinatorii UMP, care astfel isi platea camarila din bani publici, prin Juppé. S-au mai judecat o serie de contracte - incheiate cu sponsori ai partidului - pentru construirea de licee in Isle-de-France, precum si contracte pentru modernizarea lifturilor. Tribunalul a acordat o atentie speciala finantarii ilegale a "croazierelor de lux" ale familiei Chirac si prietenilor acestora. Verdictul in procesul Juppé aduce din nou in centrul atentiei coruptia la inalt nivel - care are radacini adanci in Franta -, si care este ilustrata de cateva alte cazuri celebre din ultimii ani.


A cincea republica franceza si marile cazuri de coruptie "la varf"
In 1958, generalul Charles de Gaulle schimba Constitutia Frantei. Astfel, a fost lansata "a cincea republica" franceza. 1958 a fost un an de varf in razboiul colonial din Algeria, iar Franta se afla foarte aproape de un razboi civil, intre partizanii de dreapta ai OAS (Organizatia Armata Secreta) si cei ai "decolonizarii". Prin Constitutia din 1958, Franta devenea o republica prezidentiala. Altfel spus, presedintele decidea in toate problemele interne si externe ale tarii. Generalul De Gaulle, un personaj carismatic dar de mana forte, avea nevoie de puteri depline, pe care si le luase prin Constitutia din 1958, pentru a scoate Franta din cosmarul algerian. In paralel cu problema algeriana se remarcau insa la De Gaulle preocuparile pentru extinderea masiva a puterii personale. Mandatul prezidential de sapte ani i-a intarit si mai mult pozitia in fata Parlamentului francez. In 1968, o conspiratie externa a incercat eliminarea sa (in timpul unei vizite in Romania); s-a salvat pe moment, paradoxal, tocmai datorita loialitatii Partidului Comunist Francez, dirijat de URSS (cu care De Gaulle se gasea, de altfel, in relatii excelente). Astfel, muncitorii francezi nu s-au asociat "studentilor", condusi de personaje precum teroristul Cohn Bendit sau Regis Debray (fost consilier in Chile al socialistului Salvador Allende).

In 1969, in urma unui referendum, De Gaulle a parasit definitiv puterea, spre marele regret al URSS. (In 1969 cade si reteaua Caraman, activa din 1958 in spionarea NATO si transmiterea informatiilor la Moscova). Toti succesorii lui De Gaulle au mentinut "republica prezidentiala".

Georges Pompidou, Valery Giscard d'Estaing si Francois Mitterrand au cautat, prin toate mijloacele, consolidarea sistemului prezidential francez. O data insa cu el au aparut si excesele prezidentiale. Sub Pompidou, "afacerea Markovici" a clatinat din temelii "establishmentul" francez. Actorul Alain Delon - un gaullist convins - deschisese o "casa de prostitutie" frecventata doar de varfurile politice, financiare si industriale din Paris. Implicata direct era chiar sotia presedintelui Pompidou, o prietena a lui Alain Delon. Unul dintre paznicii de corp ai lui Delon - iugoslavul Markovici - a inregistrat-o pe pelicula pe Prima Doamna a Frantei in "momente de placere" si se pregatea sa faca publice aceste imagini. Rezultatul: cadavrul lui Markovici a fost gasit de Politie pe un maidan din Paris, groaznic desfigurat. (In treacat amintim ca Alain Delon - ca si Roman Polanski - nu poate intra in Statele Unite, fiind inca din anii '60 pus sub urmarirea FBI, Delon pentru implicare intr-o crima iar Polanski pentru violarea unei fete de 13 ani).

Valery Giscard d'Estaing a ramas celebru datorita "cadourilor" primite de la presedintele Imperiului Centrafrican, Jean-Bebel Bokassa.

In memoriile sale, intitulate "Adevarul" - scrise dupa ce a fost rasturnat de la putere si se stabilise la periferia Parisului -, Bokassa a sustinut, cu toata candoarea, ca presedintele Valery Giscard d'Estaing, pe langa cadourile foarte scumpe pe care le primise, ii "cerea fete" lui Bokassa, si avea partide de sex cu bastinasele. D'Estaing l-a actionat in judecata pe Bokassa dupa aparitia cartii, dar acesta a sustinut ca presedintele francez o lasase insarcinata chiar pe Catherine, sotia favorita a haremului sau (harem care includea si o romanca), fosta stewardesa la Air Zair, careia ii ceruse apoi sa avorteze. Aceste scandaluri sexuale, care au facut deliciul francezilor, aratau totusi ca presedintele Frantei devenise o institutie a bunului plac, in care era permis orice. In ciuda probelor incriminatoare, nimeni nu a indraznit sa ancheteze aceste "afaceri murdare". Markovici a fost rapid eliminat, iar d'Estaing crezut pe cuvant.


"Corruption à la francaise"
Cu Francois Mitterrand, lucrurile s-au schimbat. Sub cele doua mandate ale sale au aparut primele cazuri grave de coruptie la varf. Strateg politic redutabil si foarte bun orator, Mitterrand a absolvit - cum observa cineva - "scoala de intrigi politice" a celei de-a patra republici si si-a valorificat cunostintele in cea de-a cincea republica. Ca sa fie ales si sa se mentina presedinte al Frantei, el s-a bazat pe Partidul Socialist, pe sindicate si pe Partidul Comunist. De aceea a introdus in guvern oameni din formatiunile mentionate, pentru a-si asigura o majoritate lejera in Parlament si a combate astfel dreapta politica. In primul rand, pe Jacques Chirac si aliatii lui traditionali. Acest echilibru fragil, insa, s-a bazat pe un sistem de "recompense" acordate aliatilor sai: locuri in administratie, contracte, sfere de influenta etc. Sa retinem ca Mitterrand a favorizat chiar membri ai regimului de la Vichy - din care a facut parte - si a uluit intreaga Franta atunci cand s-a descoperit ca avea o fiica majora (Mazarine) si, practic, o a doua sotie si un al doilea camin de peste 20 de ani. Aceasta existenta secreta, paralela, a lui Mitterrand explica foarte bine "dedublarea" personalitatii sale. Sistemul de "recompense" a creat insa fenomenul de "corruption á la francaise", al carui mare pontif a fost Mitterrand: a cumpara, cu bani negri, influenta politica; a vinde si cumpara deciziile; sistemul "comisioanelor"; manipularea "dezvoltarii urbane"; a crea "oameni siguri" pentru concesionarea lucrarilor publice. Tipul de politician impus de cele doua "septenate" ale lui Mitterrand a fost cel "disponibil comercial". Parlamentul francez a ajuns in situatia sa voteze nenumarate "amnistii" si sa creeze noi institutii - Inalta Curte a Republicii si Consiliul Constitutional - pentru "cei cu mana prea lunga". Culmea ironiei, ultimul presedinte al Consiliului Constitutional - Roland Dumas, un prieten apropiat al lui Mitterrand si membru important in "Club des Jacobins", de sorginte masonica - a fost nevoit sa demisioneze datorita implicarii in scandalul Elf-Aquitaine Group. Sunt dificil de trecut in revista toate marile scandaluri de coruptie la varf din epoca Mitterrand. Este suficient sa amintim doar de "scandalul Bernard Tapie" (condamnat pentru aventurile sale financiare cu bani publici) sau "afacerea Edith Cresson" (promovata prim-ministru doar la insistentele lui Mitterrand, apoi in Comisia Europeana, de unde a demisionat datorita "nepotismului" practicat).


Noul sistem represiv din Franta nu include "crimele gulerelor albe"
Prietenii si sustinatorii lui Alain Juppé i-au sarit in ajutor, imediat dupa comunicarea "socantei sentinte". Tonul a fost dat chiar de primul-ministru, Jean-Pierre Raffarin, care a declarat sentinta drept "provizorie" si a insistat ca Franta are nevoie "in serviciul public" de Juppé. Presedintele Adunarii Nationale, Francois Baroin, a declarat ca este "convins ca Juppé va ramane la datorie, in serviciul Frantei", iar Erich Woerth, membru UMP si deputat de Oise, a opinat ca "onestitatea personala a lui Juppé nu a fost niciodata pusa in discutie". Cei care solicita clementa pentru Juppé si imunitate virtuala pentru elita politicii sunt aceleasi persoane care au promovat in Franta noile puteri represive acordate statului, potrivit propunerilor ministrului Justitiei, Dominique Perbem. Masurile propuse de Perbem sporesc caracterul represiv al institutiilor franceze, slabesc "habeas corpus", precum si drepturile celor arestati. Intamplator sau nu, noile masuri represive ignora total "crimele gulerelor albe" (birocratiei aflate la putere), precum si malpraxisul financiar. Exact domeniile in care Chirac si Juppé s-au dovedit mari maestri ai artei.

Recent, Justitia franceza a inceput procesul lui Jean-Charles Marchiani, acuzat de utilizare ilicita a cinci milioane de dolari, fond primit de la un inalt functionar gaullist care s-a indeletnicit cu traficul in Nigeria. Analistii francezi sustin insa ca singurele "crime" sunt cele care au fost "dovedite". Celelalte raman in afara discutiei si a justitiei si dau exemplul lui Bush si Blair, care si-au mintit cu nonsalanta natiunile in privinta armelor de distrugere in masa din Irak, dar care sunt acum "spalati" de pacate de cate un raport bine ticluit, ca recentul raport Hutton. In "afacerea Elf", judecatoarea Eva Joly a pus sub protectie un numar de martori cruciali in proces, datorita amenintarilor anonime cu moartea. Acelasi lucru s-a intamplat si in procesul Juppé. Banuite de amenintarile cu moartea sunt gruparile asa-zis de extrema stanga, care s-au aliat cu Jacques Chirac datorita "diplomatiei" lui Alain Juppé: LRC (Ligue Communiste Revolutionairre), PT (Parti des Travailleurs) si LO (Lutte Ouvriere). "Extrema stanga" franceza - formata de fapt din agenti secreti sub acoperire - a respins in 2002 solicitarea de a-i boicota in turul doi al prezidentialelor pe Jacques Chirac si pe Jean-Marie Le Pen. Dincolo de aceste consideratii, Justitia franceza - continuand sa respinga amestecul politicului - a dat un bun exemplu de independenta. Astfel, ea l-a condamnat, fara menajamente, chiar pe liderul partidului de guvernamant, Alain Juppé! Iata, deci, ca se poate.


Vladimir ALEXE

ZIUA

Corruption à la francaise


Scandalul "ELF": petrol si spionaj
Procesul de coruptie al companiei petroliere franceze "Elf" - proces al carui vedict a fost dat de Curtea Penala din Paris pe 12 noiembrie 2003, de catre judecatorul Michel Desplant, a dezvaluit dimensiunile coruptiei politice din Franta, incepand inca din anii '60. "Elf" reprezinta cea mai mare firma - controlata de statul francez -, cu un profit estimat la 232,6 miliarde de franci in 1996. Procesul a stabilit ca ea a fost devalizata de aproape 2 miliarde de franci (circa 305 milioane de euro) chiar de conducerea companiei, in timpul celui de-al doilea mandat prezidential al lui Francois Mitterrand (1988-1995). Loik le Floch-Prigent, presedintele "Elf" intre 1989 si 1993, a fost condamnat prin sentinta din 12 noiembrie 2003 la 5 ani inchisoare si o amenda penala de 375.000 euro. Alfred Sirven, fost director executiv, a primit 5 ani inchisoare si 1 milion euro amenda penala. Andre Tarallo (76 de ani), considerat nr. 2 in conducerea "Elf" - poreclit "domnul Africa" -, a primit si el 5 ani si 2 milioane de euro amenda. Alain Gillon, fost director executiv pentru rafinarii, a fost condamnat la 3 ani inchisoare si o amenda penala de 2 milioane euro. Din 37 de inculpati in procesul "Elf", 30 au fost gasiti vinovati si condamnati. Printre verdictele date s-au numarat "abuzul de proprietate sociala si de credite", "abuzul de putere", "complicitatea la abuz de proprietate sociala" si "utilizarea de documente falsificate".


Procesul "Elf": decapitari franceze si mituiri de lideri africani
Procesul a dovedit ca presedintele "Elf" - Loik le Floch-Prigent - a delapidat compania pe care o conducea cu 16,2 milioane euro, pentru "cheltuieli personale". Le Floch-Prigent si-a plasat mai intai sotia, pe Fatima Belaid, intr-o pozitie de conducere. Dupa numai 18 luni de casnicie el a inaintat actele de divort, platindu-si insa datoriile fata de fosta sotie din banii companiei, la care lucrau amandoi. Astfel, Fatima Belaid a primit, in urma matrapazlacurilor cu "divortul", 18 milioane de franci, platiti direct intr-un cont dintr-o banca elvetiana. Fatima s-a plans ca, prin divort, a fost obligata "sa isi schimbe" apartamentul de peste 300 de metri patrati cu unul de "numai" 171 metri patrati.

Alfred Sirven a "umflat" si el 6,2 milioane de euro pentru "nevoi personale", din suma totala de 168 milioane euro de care a fost acuzat ca o delapidase Sirven a fost acuzat si pentru delapidarea altor 172 milioane euro, adica echivalentul net consolidat al companiei "Elf" pe anul 1993.

Alfred Tarallo ("domnul Africa") a incercat sa justifice o delapidare de 300 milioane franci, sustinand la proces ca acesti bani, si imensa vila construita de el in Corsica, ar face parte dintr-o viitoare asa-zisa "fundatie franco-africana". Reteaua de contacte mafiote a lui Alfred Tarallo - cunoscuta de decenii, si pusa sub pavaza "Elf" - includea politicienii africani si alti potentati de culoare, care formau "varful de lance" al politicii franceze neocoloniale din Africa. In disperare de cauza, Tarallo a invocat in audierile de la proces faptul ca fusese silit sa treaca milioane de franci prin conturile sale din bancile elvetiene pentru a "plati" (mitui) diversi politicieni africani de care raspundea politic, precum presedintele Gabonului, Omar Bongo, al carui finantator "discret" fusese Tarallo. Pentru a intelege mai bine semnificatia acestor socante dezvaluiri - care combina delapidarile din lumea petrolului, cu mituirile si alte afaceri politice - trebuie sa ne referim putin la istoria companiei "Elf", strans legata de serviciile secrete si politica externa a Frantei. Compania de stat "Elf" a fost constituita de generalul De Gaulle in 1963, "pentru a asigura independenta Frantei in materie de petrol, dar compania s-a nascut, a crescut si a prosperat de fapt printr-o relatie speciala, incestuoasa, cu Africa" ("Le Monde", 12 noiembrie 2003).

Conform depozitiei lui Loik le Floch-Prigent, compania "Elf" a avut intotdeauna si alte sarcini, in afara de afacerile cu petrol: "In 1962, Pierre Guillaumat l-a convins pe De Gaulle sa creeze o structura paralela ("Total", impreuna cu "Elf"), pe care gaullistii sa o foloseasca precum o veritabila armata in Africa. Pe de o parte, Minister al Petrolului. Pe de alta, serviciu de spionaj in tarile producatoare de petrol.". Inca de la inceput, a explicat le Floch-Prigent, generalul l-a pus in fruntea "Elf" pe Pierre Guillammat, adica pe fondatorul DGSS (Direction General des Services Speciaux), fost ministru al Apararii. Astazi, "Elf" - desi in parte companiei privata - a ramas principalul serviciu de informatii secrete si instrument de actiune (mituiri de politicieni, lovituri de stat, interventii militare etc) al Frantei in spatiul Africii. Din 1963, "Elf" a acoperit actiuni secrete si a finantat operatiuni politice si militare in regiunea Africii. Avand un acces total la presedintii Pompidou (1969-1974) si Giscard D'Estaing (1974-1981), "Elf" a inceput cu timpul sa actioneze "autonom", inclusiv in ceea ce priveste finantele.

Conducerea "Elf" i-a considerat intotdeauna pe "baronii gaullisti" stapani de drept ai companiei si s-a asteptat sa fie recompensata corespunzator pentru serviciile "extrapetroliere" prestate.


"Elf" si axa Mitterrand - Kohl
Organizatia "Voltaire" - o asociatie constituita in 1994, pentru a combate reinstaurarea oricarei forme de cenzura a clientelismului si a asa-zisei "ordini morale" - sintetizeaza foarte bine relatiile presedintelui Francois Mitterrand cu "Elf". "Spre surpriza tuturor, alegerile din 1981 nu au adus revenirea la putere a gaullistilor, ci i-au impus pe socialisti. Mai abil decat predecesorii sai, Mitterrand a preluat doar partial controlul la "Elf", care avea astfel o dubla subordonare: catre presedintele socialist si catre RPR (partidul gaullist). Unii din conducatorii "Elf" au tras, cu maxima promptitudine, avantaje din aceasta dubla subordonare, castigand averi considerabile."

"Elf" impunea, pe vremea aceea, si dadea jos presedintii din Gabon, Congo, Camerun si Angola. Compania petroliera ajunsese sa controleze politic nu numai tarile francofone din Africa, ci si unele din sfera de influenta anglofona, ca Nigeria. Prin mituirea lui Omar Bongo, "Elf" a penetrat la OPEC (Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol) si a inceput sa participe la transferurile de tehnologie nucleara. "Elf" a finantat toate partidele importante din Franta si cumparat lideri importanti din Europa. Astfel, "Elf" a fost aceea care a finantat din umbra campaniile politice ale lui Helmuth Kohl si pe cele ale lui Felipe Gonzales. Recent s-a implicat in Uzbekistan si Venezuela, state mari producatoare de petrol. Documentul organizatiei "Voltaire", citat de noi, prezinta si o copie dupa un ordin de plata, in valoare de 100 milioane de franci CFA (moneda curenta in 14 tari africane), emisa de "Sogara", companie de rafinare din Gabon, filiala lui "Elf-Gabon" din Port-Gentil, pentru presedintele Gabonului, Omar Bongo. Acesta a preluat suma, "cash", pe 21 ianuarie 1992, de la banca BIPG din Libreville (Gabon). Pentru a justifica aceste "malversatiuni financiare", Loik le Floch-Prigent a clamat in proces: "Un singur om trebuie chestionat: presedintele Francois Mitterrand". Mitterrand insa decedase intre timp. El fusese cel care l-a impus si mentinut pe le Floch-Prigent ca presedinte la "Elf", dupa cum subliniaza ironic "Le Monde" din 12 noiembrie 2003.

Le Floch-Prigent a explicat Curtii Penale din Paris cum au functionat "fondurile negre" ("caisse noire") ale lui "Elf": "Acest sistem functiona, in principal, pentru partidul gaullist, RPR. L-am informat pe presedintele Francois Mitterrand, care mi-a spus ca ar fi bine sa mai largesc putin sfera beneficiarilor, fara sa ii las pe dinafara, fireste, tocmai pe cei din RPR". Astfel ca, sub umbrela lui Mitterrand, toate partidele si liderii parlamentari, de stanga sau de dreapta, puteau beneficia de fondurile negre, cu o conditie: sa capete "binecuvantarea" acestuia. Pe plan extern, sistemul de finantare clandestina a lui "Elf" l-a sustinut pe cancelarul Helmuth Kohl si a "intarit" prietenia franco-germana. Pentru sustinerea lui Kohl, "Elf" a apelat la urmatoriul scenariu: mai intai, a cumparat refinaria est-germana "Leuna" si reteaua de distribuire a petrolului "Minol", salvandu-l astfel pe Kohl de iminentul colaps al acestei industrii in Germania reunificata. Ca sa-l citam pe judecatorul Michel Desplan: "Elf a fost pusa sa plateasca, cu ocazia achizitiilor "Leuna" si "Minol", cele mai mari comisioane, in trei etape: in prima 256 milioane franci, in a doua 13 milioane de franci si in a treia etapa alte 13 milioane franci. Aceste comisioane erau necesare pentru a obtine de la Bruxelles, de la Bonn si de la diferite landuri germane un credit de 2 miliarde de marci, fara de care investitia totala de 6 miliarde ar fi fost nerentabila".

"Le Monde" din 30 aprilie 2003 comenteaza malitios: "Iata ce se numeste "lobbying", un cuvant fara indoiala politicos, pentru ceea ce a facut Alfred Sirven".

In proces, Alfred Sirven a explicat: "In aceasta afacere cu Kohl am avut acces la persoane proeminente din tara. Imi amintesc, de exemplu, de compania franceza Sisie, condusa de doamna Edith Cresson (fost prim-ministru al Frantei in 1991-1992), care a participat la afacere cu 3 milioane franci si nu a fost citata in instanta". Tot Sirven l-a angajat in afacere si pe colonelul ® Pierre Lethier, care a primit un comision de 96 de milioane franci pentru ca a lucrat cu Dieter Holtzer, recompensat cu un comision de 160 milioane de franci, la constituirea fondului clandestin pentru Kohl, dupa manevrele de "inginerie financiara". A mai fost implicat in constituirea fondului si Holger Phahls - ulterior disparut -, fost secretar de stat la Aparare si membru CDU (Uniunea Crestin-Democrata), partidul lui Kohl.


Afacerea Mery
La 22 septembrie 2000 "Le Monde" - anticipand parca scandalul "Elf" - publica transcrierea unei videocasete in care Jean-Claude Mery, antreprenor din constructii, descria in detaliu activitatile financiare ilegale ale RPR (Rassemblement pour la Republique), partidul gaullist. Mery, decedat in 1999, fusese unul din finantatorii RPR in anii '80. Metodele descrise de Mery converg spre acelasi scenariu: companiile care castiga contracte de miliarde de franci, pentru lucrari in marile orase, trebuie sa-si exprime "gratitudinea" platind apoi comisioane de milioane de franci RPR-ului si primariilor sustinute de RPR. De regula, opozitia procedeaza identic atunci cand ajunge la putere, astfel ca atat Puterea, cat si Opozitia adopta "legea tacerii" - Omerta - in chestiunea comisioanelor. Ceea ce era nou si exploziv in depozitia de pe videocaseta lui Mery aparea in dezvaluirea unor nume de politicieni, de cifre si date. Pentru prima data seful statului era indicat drept figura-cheie a sistemului de finantare ilegala a partidului. Doua zile dupa dezvaluirea din "Le Monde", saptamanalul "L'Express" a adus noi date despre "videocaseta Mery": videocaseta originala, cu inregistrarea confesiunii lui Mery, a stat timp de doi ani in posesia socialistului Dominique Strauss-Kahn, in acel timp consilier al primului-ministru Lionel Jospin. In noiembrie 1999, Strauss-Kahn fusese obligat sa-si dea demisia, dupa ce se dovedise ca primise sume frauduloase de la organizatia studenteasca MNEF. Strauss-Kahn primise videocaseta de la avocatul Alain Belot, care il reprezinta si pe renumitul Karl Lagerfeld, si a carui datorie la fisc scazuse subit de la 200 milioane franci la doar 45 milioane, dupa ce Belot i-a inmanat videocaseta lui Strauss-Kahn.

Pe videocaseta, Mery istoriseste cum s-a dus la Jaques Chirac, pe cand acesta era primar al Parisului, cu 5 milioane de franci in servieta, pe care a depus-o in fata lui Chirac, pe birou, la Palatul Matignon. Chirac l-a felicitat pe Mery pentru "talentul" dovedit in strangerea de "donatii". In anul 2000 Chirac era insa presedinte al Frantei - si se bucura asadar de imunitate. Cand scandalul Mery a izbucnit, presedintele Chirac l-a acuzat imediat pe primul-ministru Jospin de "intrigi ilegale" si de "lovitura sub centura".


Afacerea fregatelor franceze pentru Taiwan
Procesul "Elf", din 2003, a mai scos la iveala si o alta afacere ilegala. Este vorba de sase fregate, comandate de Taiwan firmei franceze "Thompson". Sirven si "Elf" s-au implicat in afacere, mijlocind comanda, in ciuda relatiilor foarte bune ale Frantei cu China. Fregatele, livrate de "Thompson", au costat Taiwanul 16 miliarde de franci (2,5 miliade de euro). Din aceasta suma, 5 miliarde de franci au reprezentat "comisionul" incasat de Sirven si "Elf". In afacerea fregatelor a mai fost implicat si Roland Dumas, fost ministru socialist de Externe, prieten de lunga durata al presedintelui Mitterrand. Afacerea fregatelor a avut un final tragic: zece persoane, "care stiau prea multe", au decedat in preajma procesului. Dintre acestia, patru in conditii pe care si Politia franceza le considera "extrem de suspecte". Printre cei "decedati" brusc s-a numarat si Thierry Imbert, membru al serviciului secret DGSE. Tatal lui Thierry a declarat presei ca, in ajun, fiul ii marturisise in amanunt afacerea cu fregatele, dar mai ales cine se alesese cu comisioane grase din afacere. Si nu numai cu fregate: Thierry ii vorbise tatalui sau si despre comisioane primite pentru livrarea unor avioane Mirage 2000. "Le Monde" din 13 mai 2003 o intreaga lista cu cei care primisera comisioane ilegale: Roland Dumas (condamnat in alt proces de coruptie, la 30 mai 2001); Dominique Strauss-Kahn, fost trezorier al Partidului Socialist; Robert Hue, fost lider al Partidului Comunist; RPR; Consiliul Primariei Parisului etc. Dar aceste investigatii au costat: judecatoarea Eva Joly a fost numita la post in Norvegia, in 2002; asistentul Evei Joly in cazul "Elf". Laurence Vichnievsky, a fost si el indepartat; Patrik Demure, care a investigat finantarile ilegale de la RPR, indepartat la randul lui. Tatal lui Thierry Imbert a declarat presei: "Fiul meu mi-a spus ca persoane importante din Franta si Taiwan, ca si din conducerea lui "Thompson", au acumulat averi colosale de pe urma acestor contracte".


Vladimir ALEXE

ZIUA
====

Bernadette Chirac s-a decis sa iasa din umbra faimosului sau partener de viata, obosita de aventurile politice si extraconjugale ale acestuia. Distinsa doamna a ales o razbunare pe masura: isi va incerca fortele in politica.
Bernadette, consilier local in zona Haute-Correze, si-a anuntat deja intentia de a candida pentru un loc in Senatul francez. S-au dus vremurile cand declara: “Voi ramane credincioasa temperamentului meu, caracterizat prin rezerva si discretie, asa cum trebuie sa faca orice sotie de presedinte”. La vremuri noi, comportament la fel. Gurile rele de pe taramul francez spun ca s-a trezit cam tarziu - respectiv la varsta de 71 de ani - ca e timpul sa-si tina sotul sub papuc. Niciodata nu e prea tarziu sa te revolti. Pentru Bernadette, acum e momentul!
Napoleon si soacra au salvat casnicia. Nu se sfieste sa marturiseasca jurnalistilor ce-i pandesc marturisirile ca s-a gandit, de nenumarate ori, sa-si paraseasca sotul, din cauza nenumaratelor sale legaturi extraconjugale. In cele din urma, a lasat de la ea. S-a decis sa ramana alaturi de Jacques, de dragul copiilor. Sotia presedintelui francez a fost nevoita, pentru a-si salva casnicia, sa-i reaminteasca de nenumarate ori sotului sau ca “Napoleon a inceput sa piarda totul din momentul in care a parasit-o pe Josephine”. Declaratiile sale au aparut si in “Conversatii”, o carte de interviuri luate primei doamne de un jurnalist francez. Intrebata daca a fost geloasa pe succesul sotului ei, ea a raspuns: “Geloasa pe succesul lui nu. Geloasa, da, si aceasta pentru ca nu este un om obisnuit”. Despre relatiile extraconjugale ale liderului francez s-a vorbit mult, fara dovezi clare in acest sens. Bernadette a recunoscut ca au existat momente dificile in casnicia sa si ca soacra sa i-a spus “nu avem nevoie de un divort in familie”.



“Dumneavoastra, sotul meu”

Dupa 48 de ani de casnicie, doamna Chirac recunoaste ca inca i se adreseaza sotului ei cu formalul “dumneavoastra” si nu cu familiarul “tu”. Asta poate si pentru ca cei doi provin din familii extrem de conservatoare.
Bernadette Chirac mai spune ca sotul ei nu i-a marturisit niciodata necazurile si nici nu i-a incredintat problemele sale. A trebuit sa lupte singura cu problemele de sanatate ale fiicei, Laurence, care a devenit anorexica si a incercat sa se sinucida dupa ce a suferit o criza de meningita, la inceputul anilor ‘70. Desi acum este vindecata complet, Laurence a stat ani buni intr-o institutie de tratare a bolilor mintale, pentru propria siguranta. Bernadette spune ca fiica sa a fost cea mai afectata de absenta din sanul familiei a tatalui sau.



Fluturas de Paris

“Paris Match” a dedicat familiei prezidentiale franceze nu mai putin de sase numere, intre aprilie 1996 si aprilie 1998. Articolele nu vorbeau insa niciodata de aventurile presedintelui. Cu atat mai putin despre obiceiul lui Jacques Chirac de a flutura cheile apartamentului in care era cazat in fata persoanelor de sex feminin, care il insoteau in deplasarile externe.
Pe vremea cand era prim-ministru, prin 1974, Chirac se innebunea dupa compania Jacquelinei Chabridon, pe vremea aceea jurnalista la “Le Figaro”. Cei doi se intalneau deseori, la doi pasi de resedinta premierului, de la Matignon. Pe vremea aceea, nimeni nu avea acces la conferintele de presa ale premierului fara aprobarea doamnei Chabridon.



Modelul sau e Hillary Clinton

Prima doamna a Frantei, Bernardette Chirac doreste ca Hillary Clinton sa candideze si sa fie aleasa in functia de presedinte al SUA. “Cred ca urmareste sa ajunga la Casa Alba, chiar daca nu declara acest lucru. Imi doresc sa fie aleasa presedinte al Statelor Unite. Cunosc foarte multe femei care renunta sa se prezinte, chiar si la alegeri modeste ca importanta. Pentru mine, Hillary este deja un exemplu “, a afirmat Bernadette in “Le Nouvel Observateur”. “Comportamentul doamnei Chirac nu s-ar fi schimbat la 180 de grade daca nu exista un precedent, in persoana sotiei fostului presedinte american Bill Clinton “, remarca presa franceza.
Hillary si-a construit o cariera de succes in politica americana si a spus adevarul despre problemele conjugale. Doamna Chirac isi doreste acelasi lucru, dar inceputul e greu...



Destine paralele

Sotia presedintelui Frantei recunoaste ca volumul “Istoria vie”, publicat anul trecut de Hillary Clinton, a motivat-o.
Fara jena si fara a ascunde nimic, Hillary descrie cu lux de amanunte tot ce a simtit in momentul cand sotul ei i-a spus adevarul despre relatia cu Monica Lewinsky: “Abia puteam sa mai respir. Simteam ca nu mai am aer, am inceput sa plang si am zbierat la el “Ce vrei sa spui? De ce m-ai mintit?””.
Ca si Bernadette Chirac, Hillary a hotarat sa nu se desparta de el, chiar daca aceasta a fost cea mai grea decizie din viata ei: “Nu am divortat, chiar daca aveam o dorinta fierbinte de a-l strange de gat”.





“Domnul Nicolas” si Claudia Cardinale

De-a lungul timpului, publicatiile franceze au mentionat atasamentul pe care l-ar fi avut Chirac pentru diverse femei. Cand a devenit primar al Parisului, agentia France Presse acreditase pe langa primarie o ziarista. Aproape zilnic, in redactie suna telefonul si o voce inconfundabila se recomanda: “Domnul Nicolas “. Ultimul zvon vorbeste despre o legatura intre presedintele Frantei si Claudia Cardinale (foto). Contactata de jurnalistii francezi, actrita italiana a raspuns amuzata: “Suntem prea batrani ca sa ne tinem de prostii”.




O traditie a presedintilor francezi

In 1998, tihna francezilor a fost zguduita o data cu aparitia in “Marianne”, o importanta revista editata la Paris, a unui amplu reportaj asupra aventurilor extraconjugale ale “chiriasilor” Palatului Elysee. Printre acestea, relatia dintre presedintele Valery Giscard d’Estaing (presedinte al Frantei intre 1974-1981) si faimoasa interpreta a a filmelor erotice din seria “Emanuelle”, Sylvia Kristel, cu care inaltul demnitar francez se intalnea, prin medierea catorva oficiali apropiati de-ai sai, intr-un local intim rural, numit “Le Petit Coq aux Champs” - “Cocoselul de campie”. Afacerile amoroase ale lui d’Estaing sunt urmate de cele ale succesorului, Francois Mitterrand. “Nimeni nu a indraznit sa scrie ca, din anul 1984, el a inceput sa se distanteze de resedinta din Rue de Bievre, frecventand Quai Branly, o anexa a Palatului Elysee, unde traia cu amanta si cu fiica sa, fructul acestei legaturi extraconjugale”, scrie “Marianne”. Toti cei mentionati au scandalizat Franta la fel de mult cum a scandalizat-o Chirac.
( ROXANA ROSETI )


“Nu sunt diferita de celelalte femei. Ma scol din pat la 7:00 dimineata, imi beau ceaiul... Sunt lenta. Sotul meu, din contra, e tot timpul in forma. Nu credeti ca este cazul sa echilibrez lucrurile? Deoarece sunt un electron liber la Elysee - foarte dificil de controlat”.
Bernadette Chirac





JURNALUL NATIONAL