Bine ai venit la Han Elyana!! Stii ceva? Multe din intrebarile tale mi le pun si eu...Si cand vad ca-mi storc creierii si nu aflu raspuns imi zic :"probabil asa trebuie sa fie" si termin cu intrebatu'

Ce dragutzi suntetzi..multzumesc pt primire...party nu datzi???pt bine zis pisycutzo...mai bine nu te mai intrebi(chiar ca ma auto-deprimasem)..acum mi-am revenit!!!!
hai sa va zic ce-mi trece acum prin cap....mi-e somn....shi am o intrebare...Do you eat poo-poo???? hi hi hi hi ...glumeam...
Mi-ar placea sa am puterea de a citi gandurile anumitor persoane(dar nu tot timpul...) shi sa fiu director de banca..dar nu in park..shi sa fiu happy...shi atat am in cap at this hour..am gandit mult shi am hobosit..mai vb

Elyana, iubita, imi place cum scrii si-mi place ca mi-ai zis pisicuta, o persoana draga mie imi mai zice asa Dar, iubita, exista in Poiana lui Iocan un topic special pt ce ai in cap..Exact asa se cheama :"Zi-ne ce ai in cap"...Acolo poti posta tot ce vrei tu...Aici hai sa pastram discutia despre destin si ideal So, destinu' te-a adus la Han, ideal ar fi sa te imprietenesti cu toti si eu astat-ti doresc!!

Ok.Sa vb despre Destin&Idealuri.Sunt atatea de spus incat simt ca nu-mi ajung cuvintele..shi ironia sortzii este ca omul are in instinct ca atunci cand i se intampla ceva rau sa dea vina automat pe "crudul" destin, un fel de scuza patetica fatza de tine insutzi, de resemnare..dar cand se intamplaceva super in viatza(mai rar) itzi spui parca in ciuda destinului cat de puternic ai fost in acel moment de ai reushit sa-l intorci in favoarea ta..ca d-aia exista liberul arbitru nu?ca asha a fost sa fie-..sau nu?ceva de genul asta oricum...Eu am ajuns la concluzia ca destinul unui om este sa-shi implineasca cum poate(eventual raspectand etica&morala) IDEALUL supream: descoperirea adevarului, a fericirii , a iubirii absolute..etc.lucruri de care stii din principiu ca 100% niciodata nu vei avea parte in stare pura...ce trist..viatza, destinul omului e trist asta e sigur..dar rasplata oare merita totul???asta este intrebarea...imi place sa cred ca DA!!!!
Lupta continua pana la capat pentru....dupa......ce?deja simtzi ca atingi un prag de intzelegere mult prea inalt...intzelegi? Voi relua..episodu' urmator...va pupacesc...

Fiindca astazi ( probabil si maine!) am "off" - o problema cu masina si a trebuit s-o duc la service! - incerc sa mai scriu cate ceva pe la mine, ca parca au aparut panze de paianjen pe alocuri!...
Pentru Elyana, vin si eu cu un mesaj de intampinare, chiar daca mai tarziu, sper sa nu fie mult prea... tarziu!... Bine ai venit la noi, draguta, si te mai asteptam cu drag!
Am citit la "filozofie si dezbateri" un subiect aparut de curand, despre cersit si cersetori, despre ideea de constiinta, inselaciune, mila si sfidarea bunului simt ! Voi incerca sa-mi spun aici parerea mea, fiindca tema e mult prea sensibila pentru a nu fi atinsa mai in detaliu, latura spirituala.
Povestea mea este, ca de obicei, luata din propria experienta, si nu voi avea pretentia de a fi tratata cu seriozitatea cu care am tratat-o eu. Are, bineinteles, ceva original, iar hotararile mele sunt sigur ca nu sunt multi dispusi sa le ia in anumite circumstante.
Legat de notiunea "pomana", as avea destule de spus. Desi generos, personal sunt foarte circumspect in materie de "mila". Probabil nu e bine sa judec asa, dar nu suport ideea de a fi "fraierul" cuiva, pentru ca "teatrul" lui a fost atat de perfect incat m-a facut sa-l cred. Cand e vorba de a ajuta pentru o biserica, nu comentez sub nici o forma. E bine sa ai si tu o bucatica dintr-o caramida, undeva acolo!... Cand e vorba de oameni, cel mai lesne ofer cand nu mi se cere!. Niciodata nu trec pe langa oameni, fara sa-i vad. O privire in ochi este de-ajuns sa inteleg disperarea de pe chipul unui om. De aceea mi s-a intamplat uneori sa ma opresc din drum, sau sa ma intorc numai fiindca batranica aceia firava (care putea fi foarte bine mama mea ) tot incerca sa faca socoteli privitoare la maruntisul din batista, intr-o farmacie, sau la brutarie. M-am intors din drum si atunci cand mersul unei asemenea batrane era atat de nesigur, incat se vedea mai mult decat clar povara neputintei materiale! Si n-am fost dezamagit niciodata. Poate uneori uimirea o paraliza pe biata femeie si nici nu mai apuca sa-mi multumeasca, inainte ca eu sa ma indepartez binisor. Cam asa imi cautam eu"victimile", lasandu-i pe cei mai indrazneti, in seama celor multi cu altfel de influente intr-ale "impresiei artistice!"
Pentru mine, asemenea gesturi erau intotdeauna urmate de intamplari ciudate, iar realizarile erau cu adevarat semnificative. Sau, puteau fi si... altfel de semne! Spre exemplu, sotia a plecat intr-o zi de la serviciu pentru cumparaturi cand in orasul nostru era zi de targ. Multe dintre colege ii daduse bani, pentru a le lua si lor una-alta. Nici n-a plecat bine, iar in drumul ei, doua tinere maicute, cereau ajutorul pentru reparatiile manastirii de unde veneau. Sotia a scos din portofel o suma pe care le-a dat-o (nu tocmai neglijabila!) dar habar n-am de ce s-o fi trezit spunand, fiindca nimeni nu-i ceruse: "V-as da mai mult, dar asta-i tot ce am in plus, acum la mine!" Ajunsa la piata, a facut toate cumparaturile pentru ea si colegele ei, si-i mai ramasese in portofel cam pe jumatatea sumei pe care o daduse maicutelor. Cand la iesirea din piata, a mai vrut sa-si ia ceva nesemnificativ, care nu fusese in plan oricum, a constatat cu stupoare ca in mana nu tinea strans portofelul ci una din manusile imblanite (era intr-o iarna geroasa). Nu i-a parut rau dupa banii pierduti, ci dupa portofel, care era intr-adevar deosebit. De altfel nu avusese inauntru acte, chei sau altceva care sa-i dea bataie de cap dupa aceea. Dar nu intelegea cum de a ajuns sa "dispara" portofelul, cand ea era convinsa ca-l tinea strans in mana! Am intrebat-o acasa daca nu cumva il folosise pe post de... manusa, dar m-a asigurat ca nu!... Eu am pus aceasta intamplare pe seama vorbelor ei spuse, fara sa-i ceara nimeni socoteala, de ce da numai atat. Probabil ea s-a simtit jenata, fiindca din atat de multi bani cati avea la ea in acel moment (ai ei si ai colegelor de serviciu) ea oferea "numai" atat...
Intamplarea prin care am trecut eu, pare sa fie de domeniul SF, dar multe din din viata mea pot fi trecute ca capitolul "minuni" ! Eram casatoriti de curand. Locuiam cu chirie intr-o garsoniera care, dupa nasterea primului copil, incepuse sa devina insuportabil de mica, mai ales la baie, unde daca lasam masina cu sorcator, nu mai incapeam la chiuvata. Daca o scoteam pe hol, nu numai ca arata aiurea, dar trebuia sa faci balet sa treci pe langa ea...
Eu ma obisnuisem la fiecare sfarsit de saptamana sa las la agentiile loto, sume frumusele, doar-doar, ne-o surade norocul. (Sotia habar nu avea de "pasiunea" mea!) Intr-o zi, mi-am completat cuminnte fluturasul acasa, apoi m-am imbracat sa-l duc la agentie! Dar, ciudat, m-am oprit in fata oglinzii, si m-am privit tâmp, cum stateam cu biletul in mana, pe care se duceau saptamanal bani bunisori (jucam mai multe variante!), in timp ce altii nu aveau ce pune pe masa copiilor! Atunci am decis sa nu mai joc niciodata, fiindca nu de acolo va veni sansa noastra de a avea o casa, ci din o cu totul alta forma de ajutor divin! Evident, am mototolit biletul si mi-am vazut de-ale mele. In aceeasi dupa-amiaza, sotia m-a rugat sa trag o fuga la piata pentru ceva ce ne trebuia noua in seara aceea. Pe drum am gasit o bancnota de 10.000. Pe-atunci acei bani insemnau mult mai mult decat acum, dar nici nu pot sa spun ca era o suma importanta. M-am uitat in jur, dar n-am vazut pe nimeni care sa fie prin apropiere. Atunci am zis din nou: "Cineva are nevoie de banii astia mai mult decat as avea eu! Deci nu ma voi atinge de ei, pana nu voi gasi pe acel care sa simta ajutorul asta!" Nici de aceasta data, sotia n-a stiut nimic, iar eu am pus bancnota in biblie, poate face pui!... ( ) Am asteptat binisor. Eram intr-o vesnica urmarire, doar-doar voi gasi persoana! Intr-o zi, la o emisiune de la televizor ( "Iesirea din cerc" ), am fost profund miscat de situatia unei copile care-si pierdea vederea pe zi ce trecea, ajungand sa-i citeasca lectiile fratiorul mai mic, pentru ca ea sa nu se rupa de tot de scoala, unde fusese o eleva foarte silitoare. I-am scris atunci o scrisoare de incurajare, adaugandu-i si bancnota, nesemnificativa de altfel, dar am adaugat un sfat esential, care insemna mai mult decat toti banii din lume. Fratiorul ei mi-a raspuns aproape imediat, nu pentru a-mi multumi neaparat, ci pentru a ma ruga sa le trimit o caseta inregistrata cu ceea ce eu le sugeram sa faca (era vorba de Paraclisul Maicii Domnului) . Fara sa stau pe ganduri, am facut intocmai. Ceea ce a urmat, atat pentru mine cat si pentru ea, a fost cu adevarat un miracol. Catre familia noastra s-au "abatut" atatea surse de venit, incat nu-mi venea sa cred. O buna parte din acel venit, l-am repartizat acolo unde eu consideram ca investitia era cea mai "rentabila", intrucat Dumnezeu nu dezamageste niciodata pe cel ce crede in El. Pentru unii din oras, devenisem un pic cam ciudat, iar o persoana care ma cunostea de mic copil, si care era o femeie foarte credincioasa, chiar a dorit sa urmareasca evolutia destinului nostru, in urma a ceea ce incepusem eu sa fac. As vrea sa se inteleaga ca nimic din ce spun aici nu este minciuna sau exagerare: toate astea s-au intamplat pur si simplu, iar noi, in decurs de doua luni, ne-am mutat in casa noastra, fara a simti povara unor sacrificii extrem de mari.
Pe fata, am vazut-o dupa vreun an, pe Antena 1, la "Duminica in familie!". Nu numai ca ii revenise vazul, dar acum a facut o demonstratie in direct, cum putea citi, sau distinge culorile de la distanta, legata la ochi. Era un adevarat "fenomen"! Poate tocmai de aceea ma revolt uneori cand aud scepticismul unora in materie de credinta. La Dumnezeu, nimic nu e cu neputinta, si nimeni nu trebuie sa se considere nedemn de mila Lui. Dar, e nevoie de... acceptare, in primul rand, si apoi vointa. Parerea mea!

Am crezut pt o clipa ca ne-ai parasit OMU'le Bun..bine ai revenit!!! si merci pt urari..niciodata nu este prea tarziu...
Da, ai dreptate se mai intampla si miracole...Dumnezeu rasplateste pe cine merita cu adevarat insa..
Problema ridicata de tine cu cersetorii..intr-adevar in Romania este cronicizata deja...cred ca este o adevarata industrie in care etica, morala, bunul simt sunt calcate efectiv in picioare alcatuindu-se o infrastructura underground unde prefacatoria de cea mai joasa speta este la inalt nivel ...pacat de cei care au nevoie de ajutor cu adevarat dar nici nu au curajul sa-l ceara(in special batranii care nu au din ce trai dupa o viata chinuita) Asta este cruda realitate...pe mine ma revolta aceste lucruri..dar mila trezita in tine ca om este inevitabila..chiar dc constientizezi ca este totul simulat...
Stii ce mi se pare stupid?sa ajuti pe cineva gandindu-te ca Dumnezeu te vede si te va rasplati...daca gestul nu vine din suflet si nu simti bucuria ca ai ajutat pe cineva(si nu din obligatii motivate...absurd) mai bine nu mai faci nimic..totul este f superficial si lipsit de fond real...parca am fi totzi programati di-nainte sa actionam intr-un anumit fel..nu mai exista vointa personala, lupta..nimic!!!!

Oare cate mii de lacrimi ar trebui sa curga, pentru ca unii oameni sa scape macar de o mica parte din povara care-i striveste. Se spune ca sa nu-i dea Dumnezeu omului, atat cat poate el duce!... Uneori te uiti cum, fara voia ta, esti intrat intr-o groaza de constrangeri, cand de fapt tu tocmai sperai sa iesi cat mai repede la liman! Astepti ani de zile, faci calcule si sacrificii, cautand cu disperare ceea ce stii ca TREBUIE sa gasesti intr-o zi! Te uiti in jur, si vezi cum altii au pur si simplu acces fara nici un efort la ceea ce tu te tot zbati sa gasesti informatii... Cu cine sa te iei de piept? Probabil nu meriti, ce sa-i faci! Si-atunci, in culmea disperarii si nerabdarii, accepti "ceva" care nu inseamna tocmai ceea ce sperai, dar macar este mai mult decat nimic! Si te-apuci sa-ti focalizezi eforturile acolo! Vrei sa fie totusi un "ceva" unde sa se simta sufletul tau! Dar nu poti singur, asa ca apelezi la ajutorul cuiva care cica stie exact ce si cum vrei sa fie!... Dar, dupa un timp, realizezi ca "ceva"-ul pe care-l aveai se transforma in "parodie", pe banii tai multi (ca nu te-ai tocmit deloc!), pe timpul tau, pe nervii tai!... Il concediezi pe diletant, pe care-l platesti la zi pentru munca lui, si angajezi "o echipa" profesionista, care stie clar ce trebuie sa faca, si care mai are si referinte neindoielnice! Dar, mai intai trebuie sa darame tot ce si-a dat silinta diletantul. Tot pe bani grei si timp pretios! Privind in urma, realizezi ca ai pierdut enorm de mult fara sa faci nici macar un pas, fata de locul in care te aflai pe cand nu descoperise-si inca acel "ceva"! Incet-incet, parca incepe sa se contureze oarecum, modestul tau vis, iar acum, incep ironiile: "Nu te-ar fi interesat "ceva"-ul asta? Superb, ieftin, grandios!... Dar celalalt "ceva"? Chilipir, pentru preturile care se stiu!..."
Daca as sti ca in subconstientul familiei mele au existat vreodata dorinte meschine de a profita de pe urma muncii altora, probabil as avea revelatia: "Da! Merit sa mi se-ntample toate astea!" Dar, oricat mi-as da silinta, nu pot sa descopar decat un vesnic bun-simt, pe care incercam sa-l oferim si copiilor nostri. Dar atunci, de ce si de unde aceste uriase nedreptati? Cine poate sti? In vine in minte exemplul cu gazda cea saraca, la care-i moare vaca, dupa ce il omeneste pe Mantuitor!... Nebanuite sunt caile Domnului!...

In destin nu cred insa am si eu un ideal... de-a face ceva bun pentru cei din jur, de-a nu trece prin viata fara sa las nici o urma din ceea ce as fi putut sa ofer. Poate ca nu e usor sa iesi din anonimat si mai ales sa ramai bun si modest cand lumea te aplauda insa imi doresc sa realizez asta. A lupta cu tine insuti pentru a fi mai bun si a reusi sa-i convingi pe altii sa se autoperfectioneze este pentru mine cea mai mare rasplata... aceasta este si motivatia care ma tine sau ma aduce pe linia de plutire atunci cand se intampla sa vina momente de descurajare.

Referitor la ideal: Pot spune ca am invatat ceva important de la viata, si ca am invatat la vreme: idealul nu poate fi atins. Din acest moment, viata mi-a devenit mai frumoasa, deziluziile au disparut si sunt sigur ca asa sunt mai aproape de fericire (fericire pe care am cunoscut-o in cantitati micute pana acum). Sunt tanar si recunosc ca mi-e gandul la fete… faptul ca nu mai sunt idealist m-a apropiat mai mult de fetele noastre romance. Am inteles ca partenerul ideal nu exista (sper ca discutia sa nu derive) si ma simt mai bine.
Sfatul meu e sa renuntam sa mai fim idealisti pt ca omul e asa cum l-a facut Dumnezeu.

Referitor la destin: Ma numar printre cei care cred in reincarnare si cred ca venim dintr-o viata in alta pt a plati datoriile karmice acumulate. Insa nu mi s-a spus clar pana acum care e destinul meu si nu am de gand sa platesc un impostor astrolog ca sa imi vanda gogosi calde si reci. Daca Dumnezeu considera ca e necesar sa stiu ceva despre destin, imi va da de stire poate in vis, nu stiu. Daca lucrurile raman asa cum sunt acum…un lucru e cert: voi fi ingropat in datorii karmice.

OMUleBUN, povestea vietii tale ar fi un roman de succes !
Personal, as fi un cititor fidel…daca indraznesti sa o pui pe hartie… sau poate scrii in Editoriale...

Sunt noua in Han, si trebuie sa recunosc ca subiectul destin si ceea ce a scris Omul Bun pana acum m-a captivat cu totul. E incurajator sa vad ca nu toata lumea are preocupari strict materiale.

Cred cu tarie in ideea de destin si la fel de tare in cea de liber arbitru. Se bat cap in cap? Poate, dar pentru mine calea e data de Dzeu, iar felul in care o parcurg e alegerea mea. Are sens? Mi s-a intamplat de atatea ori sa simt ca nu pot inainta, de asemenea ca majoritatea deciziilor din viata mea au fost dictate de circumstante si totusi, privind in urma, sa vad ca un gest aparent banal de-al meu a schimbat radical cursul lucrurilor. De aici si ideea de mai sus. Nu stiu cat de clar ma exprim, am o zi in care creierul meu si-a luat o pauza, dar astept comentariile voastre.

Cred in idealul pe care ni-l facem singuri si sub nici o forma nu cred in destin.

Ryan, cate idealuri nu se nasc si mor de-alungul unei vieteti? Unii au sansa sa-si atinga multe dintre aceste idealuri. Altii dimpotriva! Tu crezi ca ai un ideal? Care? Nu intereseaza localizarea idealului, ci ideea in sine? Fara ca destinul sa te ajute, tu nu vei putea sa-ti atingi vreodata idealul. Printre atatea alte pasiuni, o mai am si pe cea a chiromantiei. Am "vazut" destine de invidiat, dar m-am si intristat cand am vazut puzderie de piedici, sau lipsa destinului... Sunt multe de spus! Atat de multe incat nu pot fi cuprinse nici in zeci si sute de pagini de forum. Idealul fara destin, dupa parerea mea este un nonsens. Tu nu vezi? Cunosti un om. Se-ntampla oricand sa cunoastem oameni, deci nimic nou sub soare! Doar ca acel om aduce in viata ta ceva nou. Acel om iti deschide perspectiva unui nou ideal (sau dimpotriva!). A fost o coincidenta ca l-ai cunoscut? A fost predestinare? A fost o zi blestemata, care, datorita acelui om, viata ta s-a transformat intr-un iad!... Orice este posibil, fiindca suntem fiinte influentabine, oricat am crede despre noi ca avem propriul nostru ideal. Toate sunt niste copii, fiindca toate au mai fost testate si de altii inaintea noastra. Si-apoi, ideal ar fi sa ... prindem idealul pur si simplu! Ce atata chin pentru a ni-l atinge! De ce se lasa atat de greu cucerit, daca notiunea de destin nu exista? Eu cred ca n-ar trebui sa existe alt ideal mai important ca acela de a ramane OM pana la sfarsitul vietii. Iar viata este cu adevarat scurta, in ciuda faptului ca ziua are 24 de ore, iar anul 365 de zile. Oricine isi arunca o privire in urma, nu se poate sa nu se intrebe: Doamne, parca mai ieri eram asa, sau acolo!... Cand a trecut timpul asta?...
Destinul , batranul pom am tuturor idealurilor!... Daca toate crengile ar fi roditoare, poate fructele lor coapte, vor mai ostoi setea sau foamea si celor napastuiti! Dar mai sunt si...smochini neroditori!...

Mara, pentru mine esti mai clara decat lumina zilei! Poate doar Ryan ar trebui sa mai citeasca o data!

Oare mai trebuie adaugat ceva? Poate un desen

Cat despre tine draga PI (3,14...), mi se pare ca esti un pic prea pesimist. Idealul POATE fi atins. Poate nu de oricine, poate nu oricand dorim, poate nu tocmai dupa dreptate, daca judecam noi, cei subiectivi si partinitori evolutia altora in raport cu a noastra!... Dar idealul poate fi atins. Eu i-am simtit cel putin o data elixirul. Sau mai degraba as putea spune ca doar o data am constientizat asta, fiindca de cele mai multe ori tratam cu atat de multa superficialitate atingerea unui ideal, incat numai pierderea lui ne mai determina sa-i restabilim valoarea!

Stai linistit! Peste 20 de ani o sa fii bolnav dupa ele!
In plus eu ti-as recomanda sa nu fii prea practic, dupa ce ai fost deja un idealist, fiindca o sa cazi cam de sus!...
Sunt de acord cu ideea de gogosi, sau povesti de adormit copii, cand ni se spune (cautand pe nu-stiu-ce site) ca am fost in viata anterioara, un rahat cu perje! Iar faptul ca Dumnezeu deja s-a indurat de tine, ca sa inveti ceva despre destin, se reflecta prin faptul ca te-a ajutat sa ajungi la Han!...

PS - Multumesc pentru incurajari! Pentru mine scrisul este mai mult decat o pasiune: E UN IDEAL!!! Dar unul de care Dumnezeu nu prea se preocupa!... Intr-adevar am scris un roman, dar nu l-am publicat niciodata!... Cauta pe la "editoriale" E doar un inceput!

Acest topic a fost editat de OMU'BUN: 4 Feb 2004, 01:16 AM

Nuuu... pesimist... suna cam... bleah. E prima data in viata mea cand imi spune cineva ca sunt pesimist... dar e de inteles ca nu ma cunosti. Cum spuneam, am fost un idealist si acum nu mai sunt. Cand spun ca am fost idealist, ma refer nu numai la faptul ca traiam intr-o lume fantastica si plina de armonie, dar au aparut si efectele trairilor mele: Am avut vise INCREDIBILE, perfecte in ceea ce priveste armonia, frumusetea... Nu numai ca am vazut "absolutul", dar l-am si simtit... Am simtit o caldura blanda cum mi-a cuprins trupul atunci cand am inchis ochii... Dar trebuie sa mentionez un lucru: Asta se intampla cand eram mai mic si credeam in Dumnezeu cu toata suflarea... a fost o perioada in copilarie cand ma dedicam Lui, iar El ma "imbratisa" cu multa caldura...

A venit apoi o vreme de cosmar in viata mea... cand m-am indoit de El. Cand am inceput sa deschid ochii, acum cativa ani, am avut o indoiala in ce priveste existenta Lui. Atunci am "picat din cer" si nu am mai simtit ca sunt ocrotit de acea forta superioara. Am fost Toma necredinciosul. Din fericire, acum CRED din nou in El, dar sunt departe de acea stare de idealism pe care am avut-o candva... Asa ca am devenit mai practic... mai mediocru, din pacate... dar scopul meu in viata nu mai este acela de a atinge un ideal. Acum am alte scopuri... Exista un thread la Han... voi scrie acolo despre scop.

PS. Am gasit materialul tau de la Editoriale... il citesc in noaptea asta... ca am vazut ca e lung.

Si totusi acum nu mai sunt emirul care pleaca spre Mekka si moare in calatorie, ci sunt cersetorul care chiar ajunge la Mekka.

(Alexandru Macedonski, Noapte de decemvrie)

nu am crezutniciodata in forta destinului, insa puterea unui ideal, puterea care o da el omului cu idealuri mi se pare fenomenala. sunt un om al idealurilor, clar.

Cand aud de destin, de ideal, de sacrificiu, devin taaare suspicios. Hitler a avut idealuri, Alexandru cel MAre a avut si el idealuri, NApoleon la fel. Unii zic si despre Isus ca ar fi avut un destin, ca a venit cu o misiune clara pe Terra. Sunt convins ca si bin Laden este dedicat unui ideal.
Eu sunt de acord sa accepti ca exista un destin, ideal personal daca asta te face sa fii mai liber, si cand spun mai liber mai refer mai prezent. Acesta e un criteriu fundamental pentru orice alegere. Daca te simti mai liber, mai prezent dupa ce alegi inseamna ca e o alegere buna. Daca te simti mai limitat inseamna ca erai cam adormit cand ai hotarat una sau alta.
SI asa iti poti da seama si in cazul celor de langa tine daca au facut alegeri autentice sau pur si simplu au preluat ceva din exterior.
Se intelege ca e mult mai dificil sa fii autentic si sa alegi prin intelegere decat sa fii prefacut si sa faci "ce se face de obicei sau exact contrariul".....

3,1415926535 stie despre ce vorbesc....

consider ca idealul fara pragmatism duce la un esec total. La destin neamplinit.

Crede cineva ca destinul si-l face omul ? Eu uneori asa cred...Alteori se intampla niste lucruri care ma lasa cu gura cascata si imi vine greu sa cred ca nu e mana destinului...
Totusi...vikingii aveau o runa dedicata Destinului...Se numea Perthro.

destinul e destin... dar cred ca noi il putem ajuta sa se implineasca sau nu... sa zicem ca jumate e destin pentru chestiile pe care nu le putem explica iar restul e raspunderea noastra. ar fi prea usor sa dam vina pe destin de fiecare data cand ceva nu iese cum vrem noi...

Din punctul meu de vedere, destinul unui om nu poate exista singur, rupt de destinele celorlalti. Daca cineva a vazut filmul Destinatie Finala, acolo este explicat oarecum ideea mortii predestinate de care nu poti sa scapi, poti doar sa o intarzii. Este putin tras de par dar mie mi-a placut acel film pentru ca promoveaza cateva idei asemanatoare cu idelile mele.
Eu cred ca fiecare om, fiecare animal, fiecare fiinta, fiecare obiect, are un traseu in viata foarte bine determinat, dar traseul fiecaruia nu este singur, el se intersecteaza cu traseele altor oameni sau obiecte formand un fel de retea, de paienjenis cauză-efect. Diferenta dintre oameni (sau fiinte rationale) si obiecte este ca primii au posibilitatea sa-si schimbe acest traseu prin deciziile pe care le iau. Aici ma refer la decizii importante, nu la cele dictate de imprejurari. Sunt decizii cheie pe care le luam in viata si care ne pot schimba traseul.
Partea interesanta vine acum: Poti intradevar sa schimbi acest traseu numai ca aceastaschimbare nu afecteaza doar traseul tau ci si pe al celor cu care interactioneaza, producand astfel o perturbare in reteaua cauza-efect. Aceasta perturbare se propaga precum undele de şoc, si la un moment dat printr-un proces natural reteaua tinde catre un echilibru, echilibru care inseamna revenirea la traseele initiale.
Concluzia este urmatoarea. Oamenii isi pot schimba propriul destin pentru un timp mai indelungat sau mai scurt, insa general vorbind ca o suma a destinelor exista tendinta ca acestea sa revina la traseul normal. Decizia unui om poate influenta destinele celorlalti chiar si dupa moartea acelui om, daca decizia a produs o perturbare majora in retea. Prin urmare nu este obligatoriu ca echilibrarea sa se realizeze pe parcursul vietii acelui om si prin urmare destinul sau sa fie definitiv schimbat.

- subconstientul e cu totul altceva decit ingerul pazitor. Ingerul pazitor este o entitate angelica elevata, incadrata intr-una dintre cele 3x3=9 ierarhii angelice.

- subconstientul este un "servitor" al tau, un "ansamblu" din fiinta ta. Ingerul pazitor este un sustinator si protector diferit de fiinta ta.

Oare toata lumea este constienta de "sfatul" dat intr-o fractiune de secunda, de acel (sau acea) -sa-i zicem entitate?

M-am intrebat de multe ori de ce se intampla toate, asa cum se intampla? Cineva imi spunea mai zilele trecute ca as fi...poet ! Poate doar prin prisma unor imprejurari amuzante de cele mai multe ori, sau in orice caz, stimulate de un motiv subiectiv: iubire, ura, pasiune , placerea cuiva (sau "serviciu" oferit cuiva), etc, etc... Iar asta pentru ca e de-ajuns doar sa-mi propun sa dezvolt o idee in versuri, ca incep sa "ma joc" in rime, fara a depune un efort deosebit. De unde vin toate astea? Cine mi le dicteaza? Ma intreb, ce-o fi in... capul Ingerului asta, pazitor, (uneori numai inger nu-mi vine sa-l numesc, fiindca debitez niste prostii, ca-mi sta mintea-n loc )... De ce nu are si alte forme de inspiratie, de sclipiri, de sfaturi instantanee? Nu zic, am simtit de foarte multe ori ajutorul real al acelei intuitii, ba pot spune ca am fost salvat din situatii grave, aproape gata facute! Si ma intrebam "Ce s-ar fi intamplat daca nu "ascultam"? Alteori apare o noua tentatie... Parsiva, poate ... Ezit mult inainte de a decide ce sa fac. "Sfatul" ingerului e clar: "N-o face, nu fi ...berbec!" Dar tentatia e asa de dulceeeee!!! Si , fleosc, "ma introduc" intr-o situatie, din care am dupa aia o mie de motive sa regret ca am intrat!... Si bineinteles ca iar il aud spunandu-mi: "Eu ti-am spus sa nu fii berbec!... Acum fa-te miel si lasa-te tuns !!!"
Am ajuns pana intr-acolo sa-mi lipesc o eticheta pe monitor, in care am scris cu majuscule "Fii destept si asculta-l !" Ei, nu ca m-am tampit, nu-i asa? Pai hai sa va zic, ca poate v-am facut curiosi. Un amic, incercase din rasputeri sa intre in gratiile unei fete , dar orice incercare a lui parea ca esuase... Culmea, ea parea abordabila. De altfel fata arata foarte bine, doar ca e cam saraca cu duhul, dupa parerea mea... Intr-o zi, imi fac de lucru si-i trimit un mic poem, care abia au incaput in 6 SMS-uri consecutive... Fata s-a speriat rau, parandu-i-se ca mesajele veneau din lumea de...dincolo !... Cert este ca eu am trimis-o cu viteza luminii in bratele neobositului curtezan, (ceea ce nu mi-a parut rau nici o clipa) dar m-am simtit foarte stingher de privirea lui de dupa aceea !... Ei, vreau sa spun ca atunci, inainte sa dau OK, la mesaje, nu va pot descrie cu ce disperare striga "ala", N-o face, ba, tembelule, c-o sa-ti para rau ! Pot sa spun eu ca nu mi-a parut rau ? De ea, sincer nu prea imi păsa! Dar de el, da! Acum s-a cam dat uitarii acest eveniment, dar atunci numai cat nu-mi spunea: "Bravo, amice, eu ma plang tie, iar tu vrei s-o ... !"
Uneori acest "Inger pazitor" ma copleseste cu descoperirea unor secrete, pentru care unii ar da enorm de mult sa le afle, iar altii la fel de mult sa le tina ascunse. Nu-mi propun sa aflu si nici nu stiu ce caut eu intr-un anumit loc la un moment dat! Mai mult, cu cat cineva incearca sa ma minta, cu atat adevarul imi apare in fata fara nici cel mai mic efort, iar individul ramane mut si nu intelege cum a fost posibil asa ceva!!!
Oare cat de mult ma ajuta toate astea pe mine ca om in societate? De ce nu se gaseste Domnia Sa "Ingerul" sa-mi spuna: "Ia, du-te, ma, si ia un bilet la loto cu numerele tra-la-la-la-la-la-la !" Iar de-a doua zi, sa-mi trag basca-n ele deziluzii, sa vin si sa fac un chef cu toata sleatca de la Hanul Ancutei, apoi sa ma-apuc si eu sa fac ce-mi place, nu numai ce ma obliga constrangerile!?!
Are cineva idee cum poate fi mituit un Inger pazitor??? Ofer recompensa! Pe bune!!!

- subconstientul e cu totul altceva decit ingerul pazitor. Ingerul pazitor este o entitate angelica elevata, incadrata intr-una dintre cele 3x3=9 ierarhii angelice.

- subconstientul este un "servitor" al tau, un "ansamblu" din fiinta ta. Ingerul pazitor este un sustinator si protector diferit de fiinta ta.

- vocea interioara e altceva, nu ingerul, insa de multe ori poti interpreta sugestiile ingerului ca si o voce interioara, de fapt e exterioara. Vocea interioara este mai degraba o manifestare a sufletului sau spiritului etern din fiinta.

- exista diferite surse de inspiratia macrocosmica, la care fiecare fiinta se "cupleaza" functie de vibratia launtrica preponderenta. In f. rare cazuri se petrec evenimente de genul "dictare", sau "dicteu divin", cum este de ex. cazul lui Jakob Lorber.

- in acele momente este propria ta minte care debiteaza, insa in strinsa conexiune cu propria ta vibratie aurica launtrica care te pune in legatura cu entitati si lumi (de tipul ideilor care iti vin).

- are, dar la cei care sint deschisi catre ei si au o vibratie elevata. La omul profan, la care vibratiile sint in marea lor majoritate joase, cum sa mai ai urechi si pt. sfaturile venite din sferele angelice ? Fiinta se conecteaza la aceste surse de inspiratie functie de "usile" pe care el le deschide fata de aceste realitati subtile. Daca ai usi deschise catre tot felul de lumi subtile mediocre sau chiar grosiere, sau chiar demoniace ... cum sa mai "auzit" sfaturile elevate ale ingerului ?

- de regula ingeri nu au asemenea atitudini impunatoare sau grotesti, cu limbaj de maidan. Asta e un prim semn de intrebare asupra sursei de unde primesti acele sfaturi.

- nu il poti mitui, insa il poti iubi si sa te deschizi sincer catre el si realitatea sa subtila, nevazuta deocamdata pt. tine. El apreciaza sinceritatea, inocenta, puritatea si deschiderea catre Dumnezeu, al carui intermediar si este.

- "discuta" cu el ca si cu un copil, ca de la copil la copil, roga-l sa te i-a in "brate", sa te mingie, sa te dezmierde, sa te ajuta sa-i "auzi" sfatul si "voce", sa-ti lumineze mintea si trezeasca inima si iubirea. Rosteste mai des rugaciunea Inger ingerasul meu ... si incearca si aceste modalitati simple

thunder, iti multumesc pentru sfat si apreciez gestul. Pe alocuri, ceea ce spui este cu adevarat interesant. Inclusiv "dialogul", desi parca as prefera sa fie sub alta forma. Daca as fi fetita, probabil as fi tentat sa-i cer sa ma ia in brate, sa ma mangaie... Din pacate mi-e imposibil sa ma pot convinge sa cer asa ceva! Sunt inca destul de multumit de ceea ce sunt si de ceea ce mi se ofera, ca sa pozez intr-un neputincios si cu atat mai putin intr-un nemultumit de ceea ce am. Da, o spun fiindca asa e firea omului sa doreasca mai mult si sa nu se multumeasca niciodata cu ceea ce are, dar mai ales sa nu se compare cu cei care au mai putin, ci numai cu cei care au mai mult, fara a tine seama ca si acelora li se va infunda intr-o zi!
Cat despre rugaciunea pe care mi-o recomanzi, ce-as putea sa-ti spun? Este ca si cum ai dori sa inveti alfabetul pe cineva care tocmai a terminat liceul! Omule, au trecut destui ani de cand eu imi imvatam copii aceasta rugaciune. Pana si ei au mai evoulat intre timp! Mi-as dori sa stii pe dinafara macar un sfert din psalmii sau rugaciunile pe care le-am asimilat de-a lungul timpului. Nu e fatarnicie, ci doar o stare de fapt. Aici nu e vorba de cum ne rugam, sau cat de demni suntem sa primim daruri, ci de un destin pe care, vrei nu vrei, trebuie sa ti-l urmezi. Iar daca reusesti sa treci cu ochii deschisi prin viata, realizezi ca tu ai totusi un scop pe lumea asta si ca nimic nu e intamplator, chiar si atunci cand ti se pare ca faci o prostie pe care nu ti-o poti ierta. De acolo se poate naste o alta fapta care sa acopere raul si suferinta pe care ai pricinuit-o anterior. Totul e sa vrei sa regreti, ca restul vine de la sine.
Cat despre limbaj grosier, nu trebuie sa-l pui pe seama entitatii respective sau a ingerului; astea au aparut spontan in timp ce scriam, ca o metafora ironica fata de semnificatia subiectului de fond. Pun-o deci pe seama mea, si nu a ingerasului, ca nu-i vinovat cu nimic, crede-ma! Subconstientul sau entitatea sau Ingerul, NU dicteaza cuvinte, ci se opune sau incuviinteaza sa faci o fapta in mod miraculos. Pur si simplu simti ca trebuie sau ca NU trebuie sa faci ceva anume, iar tu, desi esti receptiv la acel sentiment, faci tocmai cand "ti se recomanda" sa n-o faci, si invers.
Parerea mea (si se pare ca nu numai a mea; mai zilele trecute un medic psiholog sustinea pe un canal tv acelasi principiu) este ca suntem cu atat mai norocosi, cu cat descoperim mai devreme in viata scopul nostru real pe aceasta lume si actionam ca atare, evitand pe cat posibil tot ce tine de slabiciune si efemer. Iar asta se va materializa in soarta copiilor tai si in viata ta viitoate cand tu vei fi invatat deja niste lectii peste care altii trec foarte greu. Pur si simplu le vei avea acolo invatate fara sa stii de unde, iar stadiul tau evolutiv va fi altul. Am vazut saptamana trecuta o fetita la "Copii spun lucruri traznite". Cand emisiunea s-a reluat, mi-am anuntat prietenii si familia, iar eu am inregistrat pe banda acele cuvinte pe care foarte rar le poti auzi la un om matur sau chiar batran. O fetita miracol. Iata un exemplu clar de evoutie. Cine n-a vazut acea emisine, a avut ce pierde.
Destin si Ideal. Cum oare ar putea fi aceste doua combinate, fara a intra in conflict cu cei apropiati tie sau cu lumea inconjuratoare?

Omu'Bun
Sunt de acord per total cu ce ai scris. Doua comentarii punctuale:
- Ingerul Pazitor e diferit de subconstient. Subconstientul e sufletul tau, Ingerul este o entitate distincta si separata de tine.
- Ingerul Pazitor sau alte entitati pot dicta cuvinte. Sunt carti intregi scrise dupa dictarea anumitor entitati... primul exemplu care-mi vine in minte este "Din tainele vietii si ale universului" (Cartea a II-a) apartinand prof. Scarlat Demetrescu.
Despre contactarea Ingerului Pazitor, aceasta e fara indoiala posibila, insa e nevoie de intrunirea cumulativa a catorva conditii pentru ca aceasta comunicare sa aiba loc. In primul rand, daca omul care incearca sa-si contacteze Ingerul Pazitor nu are un anumit grad de curatenie sufleteasca si nu este intr-o stare armonioasa, poate sa spuna oricate rugaciuni... nu va reusi sa stabileasca un contact. Eventual, va stabili un contact cu o entitate aflata pe acelasi palier vibrational cu starea in care se afla.

Sunt fericit, Omule Bun, ca exista oameni ca tine si ca acel medic. Voi ati inteles unul dintre cele mai importante lucruri de care depind fericirea si implinirea unei fiinte.

IO, Subcontientul este sufletul nostru?

- evident, NU este!

- analogic vorbind, subconstentul este un "ansamblu" al sufletului, asa cum ar fi de ex. motorul la o masina. Poti spune oare ca motorul e masina ? La fel si cu subconstientul, nu poti spune ca e SUFLETUL.

Thunder, corect

Si mai adaug. La subconstient se poate ajunge mai usor decat la suflet

- oare ?! Sa apreciezi gestul si sa huiduiesti persoana denota un anume gen de ipocrizie.

- pe alocuri reusesti sa vezi adevarul, insa din pacate doar pe alocuri.

- nu trebuie sa fii fetita pt. a fi luata in brate, ci sa fii inocent si candid. "Mingierea" ingerului nu este de natura cunoscuta de tine in lumea fizica.

- pe de alta parte, o informatie mai putin cunoscuta chiar si in domeniul ezoteric, este ca exista un anume gen se polarizare la ingeri, adica sint ingeri si ingerite. O alta informatie rara este aceea ca pe masura ce sufletul evolueaza spiritual, este preluat de un alt inger pazitor.

- karma ... e de vina.

- in cazul in care ratiunea si logica te definesc incearca sa intelegi o analogie. Fiecare usa are cheia sa. La fel si lumile angelice si ingerul pazitor. Rugaciunea "Inger ingerasul meu" este "cheia" (generala) pt. comuniunea cu ingerul pazitor.

- pt. a spune aceasta rugaciunea e nevoie de acea "stare de copil", de candoare, inocenta, puritate (motiv pt. care Iisus a spus "a lor va fi Imparatia Cerurilor) ... pe care omul "matur" si-o pierde ...

- legea oculta a rezonantei "explica" de ce avem anumite ginduri, idei si atitudini in mod preponderent. Chiar daca tu spui/crezi ca ideile/cuvintele iti apartineau, ele erau extrase din acea "zona" spre care fiinta ta are "usa" deschisa, adica cu care rezoneaza. Acele ginduri si influente apar pe "acea" usa si fie ca iti apartin sau iti sint sugestionate tu le reproduci datorita rezonantei cu acele lumi infernale. Esti intr-o anumita masura "conectat" la acea lume si influentele specifice ei. Cine e conectat la lumile angelice nu-i apar astfel de ginduri si idei. Repet, e vorba de REZONANTA!

- este eronat ce spui.

- subconstientul este "o magazie de informatii" si "focar de influenta". Ce ai semanat in el, cu aceea esti "hranit" mai apoi. De fiecare om in parte depinde transformarea subconstientului intr-o "sera" cu flori si alimente minunate, sau in scaieti si plante otravitoare. Starea generala a omului este data de inregistrarile din subconstient si la marea majoritatea aceasta
"sera" are si plante minunate si scaieti .. evident, la fiecare in parte in diferite proportii.

- aceasta simtire tine tot de manifestarea rezonantei. Un fumator SIMTE sa fumenze si crede ca e bine sa fumenze. In cazul lui, dar si al altora, aceasta "simtire" este pervertita. Peste manifestarea simtirii intervine discernamintul. Simtirea este specifica planului 4 al fiintei, discernamintul e specific planului 6 si 7. Multi oameni au "simtit" repulsie fata de Iisus, sau fata de alta fiinta divina. Aceasta "simtire" a lor este de fapt o rezonanta cu lumi si entitati malefice cu care fiinta este inca in comuniune (rezonanta) si care transmit acea repulsie celui cu care coabiteaza si cu care sint in legatura datorita rezonantei care este creata intre ei. Pe de alta parte mai este si manifestarea simtirii de tip inferior. Poti de ex. sa simti ca nu e bine sa mergi in cutare loc ... sau la cutare fiinta ... dar poti sa nu simti nimic cind trebuie sa autentifici un text spiritual, o afirmatie, o persoana spirituala etc. In aceste cazuri, simtirea nu se mai ridica la acel nivel de vibratie specifi acelei realitati pe care dorim sa o simtim.

Destin si Ideal. Cum oare ar putea fi aceste doua combinate, fara a intra in conflict cu cei apropiati tie sau cu lumea inconjuratoare?
- cel ce cauta si mai ales gaseste adevarul sau macar parti din el si asupra caruia se produce o trezire spirituala launtrica intra cel mai adesea in "conflict" cu cei din jur, datorita modului superior si complex in care vede acesta realitatea inconjuratoare, deja mult diferit de al oamenilor obisnuiti, dar nu numai cu ei, ci cu toti care sint incastrati in anumite limitesi dogme (stiintifice, religioase, etc). Din acest motiv niciodata geniile nu au fost intelese, la fel si profetii, avatarii, invatatorii spirituali ... si evident, postmergatorii (discipolii) acestora.

- idealul s-ar identifica probabil cu menirea (spirituala), iar destinul cu karma sau pasii (calea) care conduc catre acel ideal (menire).

- adevarat, dar dupa ce apare o anume trezire spirituala si constientizare a anumitor mecanisme subtile launtrice accesul este la fel de usor si la suflet si la subconstinet.

- in plus de aceasta, ginditi-va la faptul ca cine invata sa lucreze in mod performant cu calculatorul sau, o poate face la fel de performant si cu al altora ... fie din fata lui, fie de la distanta (remote acces). la fel este su cu subconstientul si cu sufletul ... pt. un initiat.

Nu va suparati pe mine, dar stilul meu nu e prea poetic si nici un prozator de calitate nu sunt.
Ce te face sa-ti urmaresti scopul in viata ?
Ce poate intretine arderea acelei idei ?
Ce te poate face sa nu trimiti ideea aia intr-un colt al mintii si sa n-o abandonezi acolo ?
NU POATE FII DECAT UN RASPUNS : CARACTERUL !!!
Nimic altceva decat caracterul !!!

Nu cred ca exista destin,exista doar o uriasa gama de posibilitati. Orice om poate sa-si construiasca binele.

Discutia asta e mai potrivita la filosofie decat la dincolo de ratiune.

Destinul este orice asociere de evenimente care explica o evolutie.

pentru mine nu este important lucrul de a ma agata de o idee si de a ramane la ea, de a-mi pastra punctul de vedere, orice s-ar intampla...pur si simplu nu mi se pare relevant...atunci cand gasim o idee si ne propunem un anumit lucru suntem dispusi de a face orice spre a-l indeplini...la inceput cautam toate raspunsurile posobile si imposibile, gasind poate solutia pe care incercam din rasputeri sa o sustineam. uneori ne cufundam intr-o lume atat de indepartata de drumul ce ni l-am propus sa il urmam, incat ne indreptam spre spre inceput acolo unde ar trebui sa se termine...adica nu avem solutii....
poate am gasit solutia, dar, nicidata nu e destul de buna....
daca nu am abandona ideile care le-am inceput, nu am gasi niciodata ceva mai bun, si nu am putea evolua niciodata...am ramane stocati, esuati in existenta noatra meriocra si ne-am acoperi pentru totdeauna de mediocritate si uitare...

- nici eu nu sint "poet", ci mai degraba "tehnician". Dar, si tehnicienii difera unii de altii, in masura in care ei au acces la diferite cunostinte si metode.

- exista doua "impulsuri".

1. pasiv, in care destinul sau karma cum este numita ea in Orient, te impinge de la spate catre EXACT acele situatii pe care ti le-ai creat inainte (ce semeni aceea culegi - legea karmei)

2. activ, in care sufletul este cel care doreste sa evolueze si sa se treseaza si sa-si gaseasca originea. Sub acest impuls, fiinta isi poate depasi prima parte a acestor "impulsuri", prin folosirea liberului arbitru si iesirea din conditiile impuse de acel "impuls pasiv".

- eu personal as numi la 1. cu soarta, iar la 2. cu destin. Soarta ca fiind ceva implacabil, pe care nu esti in stare sa-l modifici, iar destinul ca fiind ceva ce poti modifica in diferite proportii. Practic e vorba de una si aceiasi "substanta" si "realitate", insa privita de la un alt nivel de intelegere si putere de a actiona. Buddha spunea: "puterea de intelegere si actiune depinde de karma", adica de cit de lucid si trezit esti dpdv sufletesc. D acest pdv, se poate spune ca exista oameni care vor sa se autodepaseasca dar nu au metode si puterea necesara, iar alti care au si puterea si metode dar nu au dorinta sa se depaseasca. Si intr-un caz si in altul e vorba de karma, sau soarta. Cei care isi depasesc aceasta conditie deja nu mai au in fata o soarta, ci un destin, pe care, indiferent cit de greu ar fi si cit s-ar opune, ei il pot modifica in sensul dorit de ei. Acestia au si vointa, si metode si puterea si intelegerea necesara.

- sufletul

- nevoia de trezire a sufletului

- caracterul tine de limitele si karma fiecarei fiinte in parte.

- caracterul sau personalitatea unui om este dat de inzestrarile (trezirile) si limitele sale, pe care a ales sa nu le modifice, adica sa se plafoneze la nivelul lor. Caracterul se schimba odata cu trezirea si amplificarea multiplelor calitati si inzestrari launtrice, care se gasesc in mod potential in fiecare fiinta.

- cred ca te gindesti de fapt la "predestinare" cind spui ca nu exista, dar traditia orientala si nu numai aceasta spune ca ca toti avem o predestinare, pe care putem "alege" sa ne conduca viata, sau sa alegem cu adevarat si sa modificam pe ici pe colo, in aspecte esentiale, aceasta predestinare, in cazul in care nu le place ceea ce tot noi am predestinat cindva prin propriile noastre actiuni anterioare.

- poate, dar asta in functie de gradul sau de intelegere si ignoranta la care se afla si de metodele care ii sint disponibile pt. a construi ...

- sint oameni (majoritatea) care nu prea pot schimba soarta, de unde si expresia polulara: "l-a tras ata" ... ata destinului bineinteles.