Dedublare

Noaptea cineva umbla cu hainele mele
Si mi le poarta.
Dimineata observ pe pantofi noroi proaspat,
Cine-o fi semanand la umblet cu mine?

De la o vreme a inceput
Sa-mi imbrace si gandurile,
Cand ma trezesc nu le mai gasesc niciodata
Unde le-am pus.

Sunt uzate,obosite,cu cearcane
In jurul ochilor.
Se cunoaste ca cineva a gandit cu ele
Toata noaptea.

Cine s-o fi potrivind la suflet
Cu mine?!



Marin Sorescu



mulumiri speciale mi-a mers la...suflet.....si m-a onorat

Acest topic a fost editat de The Dude: 10 Sep 2014, 07:37 PM

Poezii despre viaţă

Şi cu acel smerit surâs,
Cu acea blândă faţă,
Să faci din viaţa mea un vis,
Din visul meu o viaţă.

Mihai Eminescu

Dezgheţ

Daca m-ai chema, ar zvacni
O mie de pasari in colivii;
O mie de usi s-ar da-n laturi
Si s-ar umple vazduhul de pasari
Si - ca legatura de chei a pamantului -
Ar zangani apele sub mainile vantului
Si s-ar vesti dezghetul pretutindeni!
Izvoarele-ar capata calcaie si pinteni
Si-ar incepe sa calareasca la vale
Pe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspre si goale;
Sloiul albastru al singuratatii s-ar sparge in hau -
Tu, dezghetul meu, soarele meu!

Nina Cassian

Aceeaşi vârstă

Am exact vârsta la care Don Quijote şi-a început aventurile,
am aceeaşi vârstă şi iubesc lumea la fel,
nu-mi mai lipseşte nimic.
Poate, un scutier îmi lipseşte, dar nu-i nimic,
voi porni singur la drum.
Am aceeaşi vârstă şi aceeaşi nevoie să cred,
nu-mi mai lipseşte nimic.
Poate-mi va lipsi Rosinanta,
dar nu-i nimic, voi merge pe jos.
Şi poate morile sale de vânt,
dar nu-i nimic, le voi inventa şi pe ele.
Am aceeaşi vârstă ca Don Quijote şi drumul m-aşteaptă
şi în afară de un scutier, de Rosinanta şi de morile sale de vânt
nu-mi mai lipseşte nimic.
Ba da, eu m-am născut după Descartes.

Octavian Paler

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig,
Nu voi mai fi tânăr niciodată.

N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum
Inimă răcită prea devreme
S-o pornesc din nou desculţ la drum,
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii
O, pierdutul prospeţimei har
Cu vioiul clocot al simţirii!

În dorinţi încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.

Toţi suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fagii frunzele deşarte...
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.

Serghei Esenin

Russian Sonia

Eu, născută în Weimar
Dintr-o mamă franţuzoaică
Şi un tată german, un foarte învăţat profesor,
Orfană de la paisprezece ani,
Am devenit dansatoare, cunoscută ca rusoaica Sonia
Pe toate bulevardele Parisului,
Amanta în tinereţe a diversi duci şi conţi,
Iar mai târziu a artiştilor săraci şi a poeţilor.
La patruzeci de ani, passé, venind spre New York
Am întâlnit pe navă pe bătrânul Patrick Hummer,
Robust, cu faţa roşie, deşi trecuse de şaizeci de ani,
Care se întorcea din Germania, de la Hamburg,
Unde vânduse un caric de vite.
El m-a adus la Spoon River şi am trăit aici amândoi
Douăzeci de ani – toţi credeau ca suntem căsătoriţi.
Stejarul de lângă mine este locul favorit de hârjoană
Al gaiţelor albastre care se ceartă, se ceartă toată ziua.
Şi de ce nu? Mâna de praf care sunt acum râde
Gândindu-se la chestia plină de umor care este viaţa.


Edgar Lee Masters

Toate simturile mele

~ Anda Amir-Pinkerfeld ~


Toate simturile mele - sufletul -
Le-am pus în vârful degetelor
Pe care prin parul tau le treceam.
De-atâta suflet, degetele îmi tremurau
Si m-am oprit.
M-am prefacut toata în vârfuri de degete
Ce-ti netezeau parul.

Balada morţii repetate


Spune-mi că vrei şi pot să zbor
Printr-un vârtej ameţitor,
Până răsar la tine-n prag,
Să-mi mori de dor, să-ţi mor de drag...

Spune-mi că vrei şi pot s-ajung
Pe-un drum, oricât ar fi de lung,
Doar ca să-ţi vin în ajutor,
Să-mi mori de drag, să-ţi mor de dor.




de George Ţărnea

Dune


Te lupţi cu vise?
Te cerţi cu umbre?
Te mişti ca într-un somn adânc?
Timpul a trecut
Viaţa ţi s-a luat
Te-ai amărât cu fleacuri,
Eşti victima nesăbuinţei tale.



Frank Herbert

Silentium amoris

Cum văpaia cerului cunună
Grăbeşte palida, învinsa lună
Spre negrul ei abis, mai înainte
De orice cântec de privighetori, -
În faţa ta frumoaso, n-am cuvinte;
Tac dulci cântări şi mi s-aştern palori.

Şi când pe şesul gol, în seara pală,
Pe aripi aprigi vântul dă năvală
Şi frânge trestii mari când le sărută,
Fiind chiar flautele lui de cânt, -
Furtuna pasiunilor m-a frânt:
Iubind prea mult, iubirea mea stă mută.

În ochii-mi verzi, ca-n slovă tipărită
De ce eu tac, iar lira-i nestrunită?
Ne-om despărţi... Plecând, te vei abate
Spre alte buze dulci, spre alte zări:
Eu voi chema nedate sărutări,
Şi cântece rămase necântate.


Oscar Wilde

Natură moartă

nu pot reda
faţa ta întoarsă
pot doar
să răstorn pe o bucată de pânză
vasul cu apă
din care am băut
în zori
şi să sparg cu o pensulă dură
această dramă
numită viaţă

( Jolanta Szymska-Wiercioch )

****************



Porunceşte, şi eu voi culege toate fructele mele
Pentru a ţi le aduce în coşuri pline în grădina ta,
Cu toate că unele din ele s-au trecut,
Iar altele sunt încă necoapte.

Căci anotimpul devine greu în splendoare,
Iar fluierul păstorului suspină în umbră.

Dă poruncă, şi eu voi pune să se umfle
Pânza corabiei pe râu.

Vântul de martie s-a ridicat
Şi a tulburat valurile care lâncezeau.

Grădina şi-a exaltat tot sufletul său,
Şi în ceasul mâhnit al serii,
O chemare a venit de la casa ta,
Pe plaja pe care-o îmbracă în aur asfinţitul.

Rabindranath Tagore

Îmbătat de pini

Îmbătat de pini şi lungi sărutări,
ca vara conduc cea mai rapidă corabie de roze,
aplecat spre sfârşitul zilei înguste,
stăruind în trainica mea frenezie marină.

Palid şi zdrobit de apa-mi hămesită,
plutesc în mirosul acid al climei dezgolite,
încă înveşmântat în sunete amare şi cărunte
şi-ntr-o tristă coamă a ceţei dezolante.

Călit de pasiuni, călătoresc pe singurul meu val,
al lunii, al soarelui, arzând şi rece, pe neaşteptate,
liniştit în trecătoarea insulelor norocite,
albe şi dulci ca şoldurile calme.

În noaptea udă, garderoba mea de sărutări tremură
încărcată cu fluxuri electrice de nebunie,
cu eroism despicând visele
şi înveninând rozele ce mă împânzesc.

În susul apei, din sânul valurilor urcânde,
trupul tău paralel se predă braţelor mele
ca un peşte prins în eternitate de sufletul meu,
viu şi agale, în încordarea dedesubtul cerului.


Pablo Neruda

Cuvinte ce trăiesc

Am devenit prieten
Cu internetul.

Facem schimb de cuvinte
Şi dincolo de ele
Prin fire nevăzute

Răsar în oameni
Împlinite


Mihai Vintilă

East Coker

Noiembrie murind, ce face
Cu zvăpăierea primăverii,
Cu fulgul ce sub talpă zace,
Cu zămisliri ce-s ale verii,
Cu nalba năzuind prea sus
Când cenuşiu pe roş s-a pus
Şi când se frânge dintr-o dată?
Cu trandafiri târzii, ce-i vezi
Că-s plini de timpurii zăpezi?
De stele rostogolitoare
E tunetul rostogolit
Încât pe cer a-nchipuit
Un şir de triumfale care
Purtând războaie siderale.
Iar Scorpionu-şi taie cale,
Luptând cu Soarele, într-una,
Până când Soarele şi Luna
Drum spre pieire şi-or deschide.
Pe ceruri zboară Leonide
Şi plâng cometele cu mia,
Vânând înaltul şi câmpia,
Sucind vârtejuri în tot locul,
Ce lumea îmboldesc spre focul
Ce mistuită vrea s-o vadă
Mai înainte de domnia
Calotei vaste de zăpadă.



T.S. Eliot

Do not go gentle into that good night




Do not go gentle into that good night,
Old age should burn and rave at close of day;
Rage, rage against the dying of the light.

Though wise men at their end know dark is right,
Because their words had forked no lightning they
Do not go gentle into that good night.

Good men, the last wave by, crying how bright
Their frail deeds might have danced in a green bay,
Rage, rage against the dying of the light.

Wild men who caught and sang the sun in flight,
And learn, too late, they grieved it on its way,
Do not go gentle into that good night.

Grave men, near death, who see with blinding sight
Blind eyes could blaze like meteors and be gay,
Rage, rage against the dying of the light.

And you, my father, there on the sad height,
Curse, bless, me now with your fierce tears, I pray.
Do not go gentle into that good night.

Rage, rage against the dying of the light.

Dylan Thomas

...am zis ca e folck....am zis ca e muzica...


e doar poezie..






Acest topic a fost editat de The Dude: 1 Dec 2014, 05:22 PM

Când luna

Când luna şi femeile se plimbă în rochii înflorate
Mă uimesc ochii lor, genele şi întreaga maşinărie a lumii.
Îmi pare că dintr-o atât de mare apropiere
Ar putea izvorî în sfârşit adevărul definitiv.


Czeslaw Milosz

Mi-e teamă de Cel ce vorbeşte puţin

Mi-e teamă de Cel ce vorbeşte puţin -
Mi-e teamă de Omul Tăcut -
Pe Vorbăreţ - pot chiar să-l întrec -
Mă întreţin oricând c-un Limbut -

De cel ce cantăreşte Vorba
Când Alţii - vorbe risipesc -
Mi-e teamă - şi-s prevăzătoare
Este un Om Ales


Emily Dickinson

Acest topic a fost editat de The Dude: 10 Dec 2014, 06:11 PM

POKER


Se împart cinci cărţi
o mână (cum o numesc cartoforii
care te sfătuiesc mereu
cum să îţi joci viaţa)
de parcă ar avea degete
şi s-ar deschide ca să ofere ajutor.
Se împart cinci cărţi
şi de fiecare dată le joci pe nevăzute
pentru că nu vrei să înţelegi
semnele trasate de creiere
care nu au ascultat niciodată
“Purple Haze”
într-o noapte acordată de Hendrix
sub o lună plină.
Te afişezi mereu mat
ca mâinile celorlalţi să nu-ţi citească
în Braille, pe suflet
ezitare;
şi dacă jocul n-ar fi fost
obligatoriu pentru orice biped inventator de raţional
eşti conştient că tot l-ai fi jucat
din curiozitate de animal.

Se împart cinci cărţi
şi dealerul te priveşte mereu
lung, pierdut, absent
ca şi cum ar fi fost şi el cândva
de cealaltă parte a mesei.
Se împart cinci cărţi
şi eşti întrebat cu ce pariezi
şi ştii că eşti
lefter, gol, aproape mort
şi nu ai altceva mai de preţ
decât plinul de dispreţ
– viaţa -.

Se arată cele cinci cărţi
şi oamenii au scris biblioteci
despre cum
casa câştigă întotdeauna.
Dar poate ai noroc
de-o mână bună
şi te îndrăgosteşti.


Mihai Gavrilescu...


multumiri speciale L.M.

Fii


Fii o lampă pe o masă
într-o seară întunecată,
fii, într-un braț de îndrăgostit,
un buchet de flori,
fii un pod până pe malul celălalt
sau, în ochi de copil,
fii prima dintre ninsori.
Fii o felie de pâine
într-o mână întinsă,
fii un cojoc,
fii o batistă
fii un baston.
Fii
ce ai vrea să fie ceilalți
pentru tine
când tu nu știi ce mai vrei
să fii.



Mihai Gavrilescu

Acest topic a fost editat de The Dude: 19 Dec 2014, 07:51 PM

Șobolanul regelui
Nichita Stanescu

Din beregata tăiată, sângele
majestuos curge pe piept.
Atât de multă moarte îi era în moarte,
că dânsul devenise nedureros de înțelept.
A mai zvâcnit o mână în dreapta lui
prinzând un șobolan de câmp,
sub soarele de aur și gălbui
peste Olimp.
Nici nu murise prea bine,
când altul se născuse, –
a horcăit la timp, puțin și în vechime,
cu șobolan cu tot se duse.
Cel nou
și el,
cu beregata retezată,
spre dreapta lui întinse
mâna dreaptă.


...se dedica presedintelui proaspat instalat Werner Johannis

Noapte de iarnă

Cad din cer mărgăritare
Pe oraşul adormit...

Plopii, umbre solitare
În văzduhul neclintit,
Visători ca amorezii
Stau de veghe la fereastră,
Şi pe marmura zăpezii
Culcă umbra lor albastră.

Iarna!... Iarna tristă-mbracă
Streşinile somnoroase,
Pune văl de promoroacă
Peste pomi şi peste case.
Scoate-o lume ca din basme
În lumini de felinare -
Umple noaptea de fantasme
Neclintite şi bizare.
Din ogeagul de cărbune
Face albă colonadă
Şi pe trunchiuri negre pune
Capiteluri de zăpadă,
Iar prin crengile cochete
Flori de marmură anină, -
O ghirlandă de buchete
Care tremură-n lumină.
Reci podoabe-n ramuri goale
Plouă fără să le scuturi,
Ici, risipă de petale,
Colo, roi uşor de fluturi...

*

Şi din valul de zăpadă,
Ca o mută arătare
Legănându-se pe stradă,
Un drumeţ ciudat răsare...
Vine cu popasuri multe,
Face-n calea lui mătănii.
Câte-odată stă s-asculte
Clopoţeii de la sănii.
Alteori uimit tresare,
Dă din mâini şoptind grăbit -
Parcă spune-o taină mare
Unui soţ închipuit...
Ca o umbră din poveste
Se strecoară-ncet, şi iar
Stă deodată fără veste
Rezemat de-un felinar.

Faţa lui se lămureşte, -
Pare-nduioşat acum...
Visător şi lung priveşte
Casele de peste drum:
Poartă mică... pomi în floare...
O fereastră luminată...
Streşini albe de ninsoare...
Toate-i par ca altădată!

Şi păreri de rău trecute
Cad pe inima-i trudită,
Ca un stol de păsări mute
Pe-o grădină părăsită:
"Bulgăraş de gheaţă rece,
Iarna vine, vara trece
Şi n-am cu cine-mi petrece...
Bulgăraş topit în foc,
Dacă n-am avut noroc!
Dacă n-am avut noroc..."

Glasul, înecat, se curmă.
Omul, şovăind în stradă,
Pleacă iar, lăsând în urmă
Pete negre pe zăpadă.



George Toparceanu

Despărţire


La urma urmei, ce să-ţi spun?
Gata - Şi nu-mi purta iubire,
E o povară mult prea grea
Cere eforturi de simţire.

Cu buzele-ai atins prăpădul!
Simt nebunia dând năvală.
Dar m-ai distrus din stângăcie,
Cum spargi o vază din greşeală.

Desigur, trupul meu trăieşte,
Umblă prin lume, cum îi felul,
Dar viaţa scapă de pe dânsul,
Cum de pe-un deget mort, inelul.

Tâmpla mai dă unele semne
De râs, dar mâna cade-n gol,
Miresmele şi sunetele
Se-ndepărtează stol cu stol.

(Bella Ahmadulina)

Acest topic a fost editat de exergy33: 26 Feb 2015, 08:35 PM

Singular


Incerc un gest, un jalnic inceput,
De la persoana-a doua sa te mut,
As vrea sa te transfer si sa dispar
Catre persoana-a treia singular.

Caci eu cu tine nu mai pot vorbi,
S-au adunat prea multe ineptii,
A-ti mai rosti porecla nu mai pot,
De azi esti ea, te-ai departa de tot.

Si niste explicatii – tuturor:
Eu pentru ea as fi putut sa mor,
Pe unde merg, imi amintesc de ea,
Nu pot s-o uit, orice s-ar intampla.
N-am dreptul sa o strig plangand "Ramai!",
Cat sunt de singur la persoana-ntai.


(Adrian Paunescu)

LXXV. Septembrie (Vis)

Cuibăreşte-te la mine-n suflet.
Se schimbă anotimpul,
iar noului spectacol îi va
corespunde o nouă dragoste.

Nu cerceta dincolo de viaţa mea,
soarele mare şi solitar;
învaţă să fii primăvară
eternă în inima mea!

Juan Ramon Jimenez
(din volumul Estio - 1915)

Refugiu

Voi deschide un magazin de amintiri -

tot e la modă -

și-l voi închide repede,

în același minut.

Nu voi păstra decât clipa aceea

când am deschis și am spus:

Poftiți, intrați,

nu am nimic de vânzare.



(Viorel Ilișoi - Iași, 19 mai 2014)

Aşteptare
(Vincenzo Cardarelli)


Te-am aşteptat azi, dar nu ai venit.
Şi absenţa ta ştiu ceea ce-mi spune,
absenţa ta care tulbură,
în golul pe care l-ai lăsat,
ca o stea.
Spune că nu vrei să mă iubeşti.
Aşa cum o furtună de vară
se anunţă şi apoi se îndepărtează,
astfel nu ai recunoscut setea mea.
Dragostea, încă din faşă, are din aceste căinţe neaşteptate.
În tăcere, ne înţelegem.
Dragoste, Dragoste, ca întotdeauna,
aş vrea să te acopăr cu flori şi insulte.

http://www.respiro.org/Issue18/Poetry/poet...tin_Acosmei.htm

"Dacă ești, oricine ești
Dacă fugi, degeaba fugi
Dacă vii, sau dacă pleci
Cine ești, oricine ești
Dacă știi, sau înțelegi
De ce chemi, când alungi?
Vei afla, sau poate nu
Dacă vin, când ma duc
Dacă vezi, sau nici măcar
Poate auzi ceva așa
Poate zbori, sau poate mori
Poate ai, dar îi dai drumul'


https://youtu.be/V3HGA-3SQNQ

A venit îngerul şi mi-a spus:
- Nu vrei să cumperi un câine?
Eu nu am fost în stare să-i răspund.
Cuvintele pe care i le-aş fi putut striga erau
lătrătoare.
- Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul, ţinând în braţe
inima mea
lătrătoare,
dând din stânga ca dintr-o coadă.
- Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul
în timp ce inima mea
dădea din sânge ca dintr-o coadă.

(Nichita Stanescu)

abia ce am citit-o

Noapte banală
(Mihu Dragomir)

Bausem prea mult în noaptea - aceea...

Era ora când totul ti se pare posibil,
chiar si invierea din morti,
chiar si schimbarea amintirilor palite.
In mine se deschideau si se-nchideau intr-una porti,
scartiind intre renuntari si ispite.

Era ora când totul ti se pare simplu si posibil,
când crezi ca un singur cuvant
spulbera toate argumentele si nehotararile celorlalti,
si totul iti apare clar si categoric,
ca intr-o opera desavarsita de arta.

Ce opera de arta
poate fi mai desavarsita decât dragostea?
Ce om n-a incercat să faca din ea opera vietii lui?

Am spus si eu vorbe mari despre dragoste,
m-am simtit si eu pur, vorbind despre dragoste,
am suferit uneori nebarbateste
- crezand, instinctiv, ca lipsa de demnitate
este ultimul atu în acest joc necrutator.-
Exista destule grilajuri
de care mi-am rezemat fruntea infierbantata,
incercand să-mi dau seama
daca iubesc cu adevarat sau sunt numai ridicol
Exista pe undeva si un cavou, unde am intrat
- în respectul legilor tenebroase ale romantismului,
jurandu-mi iubirea
în cadrul necesar al vesniciei.
Exista prin cartile mele si ale altora,
o puzderie de flori presate,
versuri mazgalite în tren,
scrisori cu vorbe calcate în picioare,
fotografii la minut,
bilete de cinema
si note de plata de prin crasme periferice,
pastrate ca un fel de invitatie la nunta,
tot arsenalul pueril adunat intr-un sfert de veac
de maturitate, minciuni si sperante.

Am fost totdeauna desuet si prapastios,
continuam să-mi caut Marea Iubire
chiar când îi simteam sarutarea,
tacera îmi parea o catastrofa,
si-mi ucideam iubirea, cautand-o strofa cu strofa.

Bausem prea mult în noaptea aceea
si rastimpul ultimei luni îmi aparea lung ca moartea.
O luna - fără vinul catifelat al mainilor ei.
O luna - fără boltile innoptate ale ochilor ei,
O luna - acoperiti de tarana despartirii.
O luna - de când nu mai stiam nici noi de ce ne despartisem.

Poate în mine nu era decât disperata indoiala
de a nu fi ingropat un trup inca viu.
Dar nu: stiam ca totul mi-e în putinta,
si numai sunetul glasului meu
va destrama distanta dintre moarte si viata.

daca ar fi cunoscut telefonul,
romantismul n-ar mai fi cunoscut poezia indepartarii.
Dar eu il aveam, alături, semn negru al magiei,
intr-o lume stapanita de cifre,
trebuia să pronunt doar unul din nenumaratele numere,
aliniate mut în cartea de telefon,
ca niste morminte inchizand tot atatea destine.
Un numar indiferent, dar miraculos,
prin mijlocirea caruia distantele piereau,
si eu auzisem - o, de cate ori!-
glasul abisului în care mă arucasem.
Poemul s-a inchinat de mult în fata prozei,
dar bausem prea mult în noaptea - aceea
pentru a mai distila nuantele poeziei.

E ora când totul ti se pare posibil
si am rostit numarul magic.
Si un glas, nu al abisului meu,
ci al destinului,
mi-a raspuns, usor plictisit:
- S-a mutat de aici, imediat dupa casatorie...

Noaptea isi sugrumase propia magie.

Ce opera de arta
poate fi mai desavarsita decât dragostea?
Ce om n-a incercat să faca din ea opera vietii lui?

Pe firul telefonului se auzea doar un tiuit
venit din marile singuratati
si energiile mele supranaturale
cu care crezusem ca pot invia si mortii
s-au întors asupra-mi, intr-o ploaie intunecata.

S-a mutat...Deci si iubirile se muta!
Trec de pe o strada pe alta,
dintr-un oras în altul,
sau, si mai simplu, dintr-un pat în altul.
Iubirea mea nu era moarta, doar se mutase.
Si de ce nu? Si fluviile isi muta albia,
si pamantul isi mai schimba orbita,
chiar metagalaxia isi muta hotarele.
Să se mute, deci, si iubirile,
o data, sau de mai multe ori pe an,
carand în camioane sau simple valize
boarfele trecutelor nopti de dragoste!
Să se marite cu fastul cuvenit,
stergand cu lamaita urma vechilor saruturi.
Asa cum se nasc si mor,
trebuie să urmeze si ele ciclurile vietii,
să sufere, să slabeasca, să prinda grasime,
să inseteze, să sangereze,
să se bucure de-o haina noua, - ca toti oamenii.

Eu o credeam ingropata de vie
si, la ora când totul ti se pare posibil,
voiam să o readuc în lume,
în lumea concreta a telefoanelor, autobuzelor, restaurantelor,
voiam să inving moartea - si putam s-o inving! -
moarte ce-mi zvacnea, vie, sub tample.
Dar iubirea nu murise. Se mutase la alta adreasa
Si, fata de acest simulacru de moarte,
magia mea era neputiincioasa.
Nu murise. Isi schimbase numele, al ei si al strazii,
si, fata de aceasta parodie de moarte,
nici macar faptul ca bausem prea mult în noaptea - aceea
nu mai avea vreo putere.

Doar, pe firul telefonului, un tiuit
venit dim marile singuratati
si un gust putred pe buze.

Eram, ca intotdeauna, desuet si prapastios,
lipsit de sensul elementar al lucrururilor,
sau poate prea cufundat în sensul elementar al lucrurilor.

Era ora când totul ti se pare posibil,
chiar si un infinit limitat,
chiar si o iubire trecatoare.
In mine se deschideau si se-nchideau intr-una porti,
scartiind intre renuntari si ispite.

Poeme in limba sparga - Nina Cassian
Limba spargă a fost inventată de Nina Cassian - o femeie poeta si o poeta femeie



IMPRECAŢIE

Te-mboridez, guruvă şi stelpică norangă,
te-mboridez să-ţi calpeni introstul şi să-ţi gui
multembilara voşcă pe-o creptiruă pangă
şi să-ţi jumizi firiga lângă-un hisar mârzui.

Te-mboridez, cu zarga veglină şi alteră,
să-ntrauri eligenţa unui letusc aţod
pe care tentezina humblidelor ţiferă
şi plenturează istra în care hurge Dod.



RONDEL

Tot mitigând, cărbosul fic
Se rumestise cu brezină.
De-atâta şampă arbazină.
Plăvea în grabă şi ţârchic.

S-ar fi crâmbat, dar nu cu blină.
Neînstrufat şi cam sugic,
Tot mitigând, cărbosul fic
Se rumestise cu brezină.

În fine, zborul de vremină
Printre volinci şi poroşic,
Se-morbobozase în ceplină
Şi hurbălea ca un sfiric

Tot mitigând, cărbosul fic

ORAŢIE

Custuliţă, custă naţă,
voitan de sâmbinică, sâmbineaţă,
felitul Cinere,
fetelite să-i fie trinele,
de sâmbineaţă s-a goitat,
arva şi-a turnutat,
suză nouă a cârmotat,
cu flaniţă s-a zitat.

Mare zercă au licurat
două sute de beliferi,
o sută de belifori
din cei mai belifari,
numai nepoţi de ghiulari.

Şi-n păsărit de joare,
au zâmbat cu toţii la chiultunoare
şi am chiultunat în sus
până la filifus,
până ce laii s-au drugit
şi coroavele s-au prefărit.

Şi chiar felitul Cinere,
fetelite să-i fie trinele,
s-a ochelit pe-un dal,
pe-un dal Logodal,
şi noi cu toţii,
maraoţii,
cu ferinda, gorinda,
cu ferioana, goriana,
zicem mulţi ani să trăiască
Bion şi Bioana !
SONET

Au înmorit drumatice miloave
sub rocul catinat de nituraşi.
Atâţia venizei de bori mărgaşi…
Atâtea alne strămătând, estrave…

Nicicând guluiul arfic, bunuraşi,
n-a tofărit atâtea nerucoave.
Era, pe când cu veli şi alibave,
Cozimiream pe-o şaită de gopaşi.

Dar azi mai tumnărie-mi pare stena
cu care goltul feric m-a clăuns
şi zura-i nedă, mult elenteena…

Doar vit şi astrichie-n telehuns.
Îmi zurnuie, sub noafe, melidena
şi linful zurnuie, răuns, prăuns…

BALADĂ

Gorsul îşi astrige dagul,
neurcit, nemirunit.
Jos, sub magăre,-i vereagul
surf pe care l-a ţonit.

S-a plevins cu spină ţargă
din căţie şi vlara.
Vâricând pe Chilnic Margă,
chilnicul arlise: „Gra !”

Făligată-i craia vendă.
Făligată foarte mult.
Lane, lane, gors de bendă,
unde ţi-e corinul ult?

ai urcat puțin mai sus
poeta...am trăit-o și pe asta

Poem la aniversarea celor 43 de ani ai mei

să o sfârşeşti singur
în cavoul unei camere
fără ţigări
sau vin –
numai cu un bec
şi cu o soba de fier,
cu părul sur –
şi bucuros că ai
camera.

Şi acum?

cuvintele vin şi se duc
zac bolnav
telefonul sună, pisica doarme
Linda aspiră
aştept să trăiesc
astept să mor.