José Hierro


Viaţă


La urma urmei, totu-a fost nimic,
Deşi fusese-n zorii zilei tot.
Acum, când praful s-a ales de tot,
Am înţeles că totu-a fost nimic.


Strig: „Tot!”. Ecoul îl aud: „Nimic!”
De strig: „Nimic!”, răspunsul vine: „Tot!”
Acuma ştiu: nimicnicie-i tot,
Cenuşă-i tot, e pulbere, nimic.


Nimic nu se alege din nimic.
(O-nchipuire-i ce credeam că-i tot;
La urma urmei, nu a fost nimic.)

Nimicnicie-i totul, şi nimic
Nu dăinuie, se ofileşte tot.
Din tot ce-a fost n-a mai rămas nimic.




( ... in spatele randurilor acestea il vad zambind pe Khayyam )

Leopoldo de Luis

Pe mâine




„Pe mâine”, spui. Şi „mâine”-acesta-adastă
La nesfârşit, o casă-ntrezărită
În beznă şi-o femeie adormită
Ce nu îţi va deschide-a ei fereastră.


„Pe mâine”, spui. Să fie cu noroc.
Vezi peste hău o punte aninată,
Şi chiar de-i barca-n mlaştină-nglodată,
Cuvintele de rame-or ţine loc.


„Pe mâine”, spui. Nădejdea mă ajută
Opreliştea s-o trec neabătut
În marginea tăcerii aşternută.


„Pe mâine”, spui. Prea bine. Te sărut
Trufaş, încredinţat că sărutarea
Va birui şi moartea, şi uitarea.

Sunt un om viu
(Nichita Stanescu)

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise - şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi place să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi oferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi...

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţea mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.

Zurgălăul

Fulgi uriaşi deasupra ţării cad,
Pe bărăgane vânturile ţipă,
Somn neclintit de iarbă şi de brad
Învăluieşte munţii sub aripă.
Cu clinchete zglobii din dunga văii
Răsună zurgălăii argintii;
S-apropie de geamuri zurgălăii
Certându-se cu glasuri de copii.
Întregi, întinderile ţării mele
De sunete voioase se cuprind
Şi împleteşte glasuri subţirele
Acest şăgalnic, aşteptat colind...

Târziu, când zarea-n zori sticlea brumată,
Un zurgălău mai răsuna stingher,
Poate-un copil întârziat de ceată
Şi-mpleticit printre nămeţi, prin ger,
Suna c-o nefirească dăruire,
Împrăştiindu-şi clinchetele-n stol...
Pălind, cuprins de-o veche amintire,
Am stat cu ochii duşi pe geam, în gol.

...Eram firav, parcă bătut de vânt,
Iar tata dus în marşul surd, de chin,
Poate-n tranşeu, ori poate în mormânt,
Oricum departe, în pământ străin.
De groaza avioanelor, prin sate,
S-au tras peste ferestre foi de cort.
Orbeau ferestrele întunecate
Ca într-un sat de multă vreme mort.

O cetină c-un fir de lumânare
Şi c-o mărgică smulsă din suman
Vestea că, pe vântoase reci, călare,
Din viaţa noastră-a mai trecut un an.
Zăvozii nu lătrau în bătătură,
Ci scheunau cu vântul pe sub uşi.
Flăcăii nu mai ajungeau să ure
Pe la fereşti, de unde erau duşi.

Plutea încremenită o tăcere...
Nici urători, nici câini, nimic, pustiu,
Când, deodată, ca o adiere,
Cu glas scâncit, tremurător şi viu,
S-a auzit un zurgălău cum sună
Îndepărtat, cum sună subţirel,
De parcă nopţii ar fi vrut să-i spună
Durerile ştiute doar de el.

Se auzea de undeva, din vale,
Şi vântul îneca în răbufniri,
Parcă plângea încet metalul, moale,
În palmele-ngheţate şi subţiri.
Şi mama sta aşa cu faţa udă,
Cu gândul dus la tata, ascultând
De unde-i el, nu poate să audă
Şi poate nu va auzi nicicând,
Că poate-acolo, în această clipă,
Învăluită-n viscol uriaş,
Vreo pasăre de noapte, rece, ţipă
Lângă bocancii aspri de ostaş...

Am ascultat până spre dimineaţă
Cu fruntea rezemată de uşor
Şi mama şi-a dus palmele la faţă
Şi mi-a părut că râde-ncetişor.
Îl auzeam la geamuri şi la uşă,
Afară, undeva în infinit...
Cutremurat de friguri şi de tusă,
În clinchetele lui am adormit.
. . . . . . . . . . . . . . . . .
E Anul Nou. Ştiam noi ce mâine fi-va
Şi ce-o să mai aducă anul nou?
Un zurgălău stingher din nou porni-va
Prin sate durerosul lui ecou?

Voi, oameni ai pământului, uitarea
S-a aşternut pe sânge, scrum şi fier?
N-aţi cunoscut ce-nseamnă aşteptarea
Şi ce înseamnă-un zurgălău stingher?

- Am cunoscut cu toţi durerea ce e.
Avem la masă câte-un scaun gol.
Să n-aibă somn şi-n tihnă să nu steie
Ei, alchimiştii noului pârjol!

Nicicând noi nu vom îngrăşa ogoare
Aşa cum ei ne văd în visul lor,
Prin bălării de foc, nimicitoare,
Sub pălării de foc, nimicitor.

Sculaţi, voi, boieri mari, s-arată zorii,
Voci tragice pe vânturi se aprind.
Treziţi-vă, vă vin colindătorii,
Acuzatorii, asprul lor colind.




Nicolae Labiş

Lucian Blaga-Talcuri

Talcul florilor nu-i rodul
Talcul mortii nu e glodul.
Talcul flacarii nu-i fumul,
Talcul vetrei nu e scrumul.
Talcul frunzei nu e umbra,
Talcul toamnelor nu-i bruma,

Dar al drumului e dorul,
Talcul zarilor e norul,
Ducausul, calatorul.

Acest topic a fost editat de The Dude: 20 Jun 2014, 09:40 AM

După o mare suferinţă...

După o mare suferinţă urmează nepăsarea -
Nervii, înţepeniţi, devin solemni ca mormintele,
Inima, rigidă, se `ntreabă: M`a rănit chiar El,
Cu secole `n urmă, sau n`a fost decât ieri?

Picioarele te poartă pe aspru drum, te duc
Prin nori sau prin Ce-ar-fi-putut-să-fie,
Dar, fără să ştii de unde şi cum,
Te simţi cuprins de trainică amorţire.

Aceasta e ceasul când te-ai schimbat, când ai biruit,
E ceasul neuitat. Ţi-l aminteşti cum îţi aminteşti zăpada,
Întâi - înfiorat, înfrigurat,
Apoi amorţit, deslegat.

Emily Dickinson...multumiri L.M.

Întâi râvneşti plăceri

Întâi râvneşti plăceri,
Apoi trai lin; şi-apoi
Acele leacuri mici
Care răpun durerea;

Şi-apoi, să poţi dormi;
Ş-apoi (de va dori
Aşa Inchizitorul)
Să poţi muri cum vrei.




Emily Dickinson

George Toparceanu - Blesteme


..............................................

În două surcele de vreasc să se facă
Picerele tele, făptură buimacă.
Presni-ti-ar timpanu,
Să n-auzi cînd trece tramvaiul.
Să uiti la cetanii tipicul
Si psalmii în zi de Crăciun.
Să n-ai după masă tutun.
Să-ti pută buricul.

Vedea-te-as în vreo fituică
Pus cu litere de-o schioapă.
Curge-ti-ar pe-o nară tuică,
Pe cealaltă numai apă.
Lăuda-te-ar Bogdan Duică
Si pupa-te-ar Popa Iapă !

Răstoarne-se cerul, să-ti cadă-mprejur
Tăria sfărîmată în cioburi de-azur.
Pornească-se vîntul, cînd somnul începe,
La să-ti necheze o mie de iepe.
Stihia, deasupra, să macine-n guse
Ninsori de funingini si ploi de cenuse.
Să latre la tine căzut în noroi
Zăvozii furtunii cu coada vulvoi.


La urmă si muntii, sculati în picioare
Cu labele-n solduri porinind fiecare,
Pe crestet să-ti calce, făcîndu-te turtă,
Să nu se cunoască genunchii de burtă.

Pe tine, jivină de mica valoare,
Te blestem s-adormi de-a-n picioare
Si cînd vei cerca să mai scrii vreo sudalmă,
Să-ti fete un soarece-n palmă.
La fund, călimara apropae uscată
Să aibă si-o muscă-necată
Si, stropi de cerneală zvîrlind pe hîrtie
Penita crăcită să nu vrea să scrie.


Un dinte să-ti crească, de cremene lungă
Întors către lume să-mpungă,
Iar altul, de cocă si moale, atins,
Să-l simti că te doare-ntr-adins...

La urmă, o droaie de tipuri nefaste,
Profund imbecile si vag pederaste,
Să-ti strîmbe-n nestire tinuta si graiul,
Si-n uliti să crească alaiul
Vîrtej petrecîndu-te-n cale
Păcate, măscări, osanale.

Iar tu, piază rea,
Nu te depărta
De prin preajma sa.
Dă-i în ochi albeată,
În păr mătreată,
În nas roseată,
În inima un ceas rău,
În piept o scoabă
Si-n pat o babă.
Fă din el păpuse,
Să-l strivească-n use
Fată jucăuse:
Să-i smulgă urechea si tîtele
Să-i curgă prin coate tărîtele,
Stuchi-l-ar mîtele !



...se dedica userului/moderator Marcus....

Acest topic a fost editat de The Dude: 7 Jul 2014, 10:10 AM

Ramura furata

Ne vom strecura noaptea
sa furam
o ramura inflorita.

Vom sari zidul
in intunericul unei gradini straine,
doua umbre in umbra.

Iarna inca nici n-a trecut
si marul se arata
preschimbat pe neasteptate
intr-o cascada de flori mirositoare.

Vom patrunde in noapte,
vom ajunge pana la firmamentul ei tremurator
si mainile tale mici, si mainile mele
vor fura stelele…

Si in varful picioarelor,
in casa noastra,
prin noapte si umbra,
va patrunde odata cu pasii tai
pasul mut al parfumului
si,
cu picioarele instelate,
trupul limpede al primaverii.


poezie de Pablo Neruda

...iaca si o epigrama:

Sacrificiul unui artist

La o masă, cu amicii
De condei şi de penel,
Ai sacrificat... un miel.
Arta cere sacrificii!

Descântec

Lacăte, cine te-a închis
La uşa marelui meu vis?
Unde ni-i cheia, unde-i păzitorul,
Să sfarăme zăvorul
Şi să vedem în fundul nopţii noastre
Mişcându-se comorile albastre?
Un pas din timp în timp, greoi
Se-apropie, dar a trecut de noi
Toţi paşii se sfârşesc şi pier
Pentru urechea ta de fier.
De-o vana-ntoarsă peste tine
Cred ca atârnă din vazduh glicine
Şi, de pe bolţi, zorele
Şi muguri şi ciorchini de stele.
Cine va pune-n uşa noastră cheie
0 singură scânteie?
Lumina ochiul şi-l aşează,
Şi-n încăpere caută să vază.
Lacătul simte şi tresare
Cu bezna mea, ca de o sărutare.
Stea, nu poţi tu intra-n veriga lui
Şi lacătul tăcerii să-l descui?



Tudor Arghezi

Scrisoare către domnul Mihail Bulgakov

Istoria face levitatie.Oras avortat.
Lucrurilor la primarie lis-a dat un alt nume.
Puskin cu pantalonii sai albi va fi deportat
In Siberia literei, în postume.

Biserici invelite în ziare ca sticlele cu vin
sint coborite-n pivnite degraba.
Ingerul se va refugia-n chioscul de vizavi-n
strugurii verzi pe taraba.

Existi si tu ca buzunarele sfiintilor
(fiindca sfintii nu au buzunare)
stai retras în tristetea parintilor
alaptat de-o tristete mai mare.

Cui să te plingi, când toata cavaleria
e strinsa-n curtea fabricii de zahar?!
Saluta si tu maiestuos mizeria
si rigiitul cult de mare mahar.

Tine-ti si tu celulele-n dirlogi
fă-te si tu ca hoitul nu miroase,
nu te-ntreba cei cu acesti milogi
ce-i cu aceste ziduri fara case.

Trage cortina, Ezechiel. Sfirsit.
Razboi pierdut.Inger lasat la vatra.
Experienta nu a reusit.
Omul e-un câine.Chiar daca nu latra.








Mircea Dinescu

Acest topic a fost editat de The Dude: 23 Jul 2014, 09:00 AM

Mircea Dinescu - Sunt tanar doamna


Sunt tanar, Doamna, vinul ma stie pe de rost
si ochiul sclav imi cara fecioarele prin sange,
cum as putea intoarce copilul care-am fost
cand carne-mi infloreste si doar uitarea plange.

Sunt tanar, Doamna, lucruri am asezat destul
ca sa pricep caderea din somn spre echilibru,
dar bulgari de lumina dac-as manca, satul
nu m-as incape inca in pielea mea de tigru.

Sunt tanar, Doamna, tanar cu spatele frumos
si vreau drept hrana lapte din sfarcuri de cometa,
sa-mi creasca ceru-n suflet si stele in os
si sa dezmint zapada pierdut in piureta.

Sunt tanar, Doamna, inca aripile ma tin
chiar de ating pamantul pe aproape cu genunchii,
aceasta putrezire ma-mbata ca un vin
caci simt curgand printr-insa bunicile si unchii.

Sunt tanar, Doamna, tanar, de-aceea nu te cred,
oricat mi-ai spune, timpul nu-si ascute gheara
desi arcasi cetii spre mine isi reped
sagetile vestirii, sunt tanar. Buna seara!

Dona Clara
de Haralamb G. Lecca


Spun poveștile că-n țara,
Țara-n care primăvara,
Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid

Cum că la Valladolid
Un paez înnebunise numai pentru că privise
O brunetă… Dona Clara

Sărea zidul singur el,
În grădină la castel,
Și-atingînd ușor guitara
Ca vrăjitul Apolon prins cu lira-ntre naiade, el în ritm de serenade
O chema pe Dona Clara

„Vino…
Vino să fugim din țara
Țara-n care primăvara,
Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid…
Vino…
Vino din Valladolid unde poate-o vrea norocul să m-asculte,
Dona Clara…”

Spun poveștile că-n țara,
Țara-n care primăvara,
Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid

Spun că la Valladolid
Amorez un don amarnic a cîntat un an zadarnic…
Era surdă Dona Clara…

Poveste
de Marin Sorescu.

Sulfetul tău funcţionează cu lemne,
Iar al meu cu electricitate.
Dragostea ta umple cerul de fum
A mea e din flăcări curate.

Totuşi vom mai merge împreună
O bună bucată de pământ,
O bună bucată de cer,
O bună bucată de lună.

Ilarie Voronca - Cloroform

În suburbie cinematograf si bordel. Iata
Geometria orasului: logaritm stelar, vals
Pe fire electrice soneria Europei tipând fals,
Luntre si pasare de azur, viziune descuiata.

Desigur, vreau sa fiu lampagiul tau. Pe chei
Singur te voi aprinde ca un felinar în amurg
Stresini pentru licoarea cerului, eprubete, curg
Viscolul a întins sârme ghimpate, a lovit chei.

Gând încordat ca un muschi în carnaval,
Staruie, staruie, coagulata lumina în cultura,
Cât de frumos câmpul cânta fara partitura
Între pânze cerul a facut un salt mortal.

De sus vântul însurubat. Clovnul: floare de faina vie,
Îti spun, catalogul îngerilor launtric fard
Râsul se rupe în doua ca un gard
Se-apropie noaptea: despletire alba, troica în nebunie.

Ilarie Voronca - Odai visate

Când trec pe unde furam iubire prin odai
Si umbre de-altadata ma-ntâmpina ma-ncearca
Un lacat rugineste în aer si e parca
S-ar auzi un geamat de dulai.

Nu mai sunt eu? Sunt altul? Si haina nu ma-mbraca
Îmi cade de pe umeri. Si umerii-s vapai.
Si pasul regaseste singur, uitase cai
Gânduri zvâcnesc ca pestii în pescareasca barca.

Îmi pipai tot trecutul si-l recunosc - armura
Dar nu mai stiu pe clape sa cânt si nu mai sunt
Insul de vraja care sa-nvie scumpa gura.

Genunchii - doua urne - se-apropie de pamânt.
Si umplându-l de argila ca de o apa pura
Trec tremurând pe-alee prin câte umbre sunt.

Nina Cassian - Zîmbind

Zîmbind, cu umeri ascutiti,
cu parul fara noima încaierat la tîmple,
cu irisii albastri-aurii,
plin de tacere, iata-te cum vii
si te învecinezi cu mine.

Zîmbind, depun pe gîtul tau
sarutul înrudirii, si ma îmbrac în seara
(în singurul vesmânt ce mi-a ramas)
si, tot zîmbind, tot fara glas,
întineresc a suta oara.

George Lesnea - Apune Tineretea

Apune tineretea, începe iarna-n pãr,
Tot mai departe-i cerul fãgãduit de viatã,
Trec zile de cenusã, trec ore reci de ceatã
Si gândul bea otravã crezând cã-i adevãr.

Ca un lintoliu vine o nouã dimineatã,
Nu pune visul îngeri în florile de mãr,
Râd apele luându-mi nãdejdea în rãspãr
Gãlbuie, coaja vremii îmi degerã pe fatã…

Cu lumânarea stinsã a beznelor în mânã
Curând eu mã voi duce spre schitul de tãrânã,
Dar tu, tu sfinte suflet, unde-ai sã mergi? Mã tem…

Stiind cã trist si singur si dincolo tot suferi
In loc sã lunec pasnic în buruieni sau nuferi,
De grija ta în groapã va trebui sã gem.

Decalog

Prima poruncă: Să aştepţi oricât.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.



de Octavian Paler

Sticla goală - William Aytoun

O, libertate, te asemeni pe deplin
Cu o sticlă aruncată în cărare,
Care ieri-a ajuns-aici din magazin
Plină ochi cu bere englezească tare!

O-atingere de ger – o mână – un torent –
O explozie în mine şi-n afară;
Emoţie profundă –un lichid potent –
Şi-am dat pe gât toată berea dulce-amară.

Şi ce rămâne? – o formă fără viaţă!
Un recipient gol, trist şi lipsit de rost –
Templu părăsit de zeu, doar o sticloanţă –
Biata amintire a berii care-a fost!

Tăcere (Silencio)

Când tu vei deveni mută
când eu voi deveni orb
ne vor rămâne mânile
şi tăcerea

Când tu vei ajunge bătrână
şi eu voi ajunge bătrân
ne vor rămâne buzele
şi tăcerea

Când tu vei rămâne moartă
şi eu voi rămâne mort
ne vor îngropa împreună
şi în tăcere

şi când vei învia tu
iar eu voi reveni la viaţă
ne vom reapuca de iubirea noastră
în tăcere

şi când s-or sfârşi toate
pe vecie în acest univers
va fi o tăcere de amor
tăcerea

de Andres Eloy Blanco

Nod 19

~ Nichita Stanescu ~

Ia cunoştinţa că pot ucide,
că pot zdrobi cu călcâiul capul suav
al stelei răsărinde şi placide,
din pricina căreia am devenit zugrav!

Ia cunoştinţa că nu am milă de mine,
că sângele meu mi-l amestec cu mestecenii!
Grabnic ţi-aduc la cunoştinţa toate acestea!
Vezi ce faci!

Paradoxul zilelor noastre

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.






poezie de Bob Moorehead

Dacă vrei...

Dacă vrei s-ajungi în braţele mele
Suie-te pe cel mai înalt vârf de munte,
În Kilimandjaro!
N-ai să mă vezi pe mine la început,
Eu am să fiu ascuns în stânci şi spaime.
Încrede-te-n abisul care ţi se-ntinde!
Crede-n stâncile care te vor ucide!
Aruncă-te!
Lasă-te zdrobită!
Fără să întrebi nimic,
Fără să speri nimic.
Şi atunci,
Prăbuşită,
Din cel mai înalt vârf de munte,
Din Kilimandjaro,
Te vei trezi zâmbind în braţele mele...

poezie de Teodor Mazilu

Trecut uşor de-a doua tinereţe

Trecut uşor de-a doua tinereţe,
Am dat de tinereţea ta dintâi,
Iar timpul începu de-atunci să-nveţe
Că în iubire tânără rămâi.

Până şi spaţiul care te încape
Învaţă cum şi cât să te păstreze,
În foc, în aer, în pământ, în ape,
Să îţi rămână simţurile treze.

Iar cum surâsul tău fără sfârşire,
Încremenit în veşnice cuvinte,
Renaşte întru marea mea iubire,
De dincolo de neguri şi morminte,

Aşa şi eu, acum, la vârsta mea,
Întineresc de frumuseţea ta.


Nicolae Silade

Acest topic a fost editat de The Dude: 12 Aug 2014, 12:49 PM

Nu încerca să te ascunzi de mine

Nu încerca să te ascunzi de mine
Frunza de vie dacă ţi-a picat,
O să te-mbrac în mângâieri virgine
Şi voi intra cu tine în păcat.

Iubirea ta dă sens iubirii mele,
Nu-mi pasă câte raiuri am pierdut
Ca să câştig aceste efemere
Plăceri nebănuite în sărut.

Vreau să te am, vreau să te fac femeie,
Să-ţi fiu întâiul - ultimul bărbat.
Timpul cu noi dacă nu vrea să steie
Cu veşnicia o să facem blat.

Păcatul nostru, ierte-ne cel sfânt,
E că mutăm tot raiul pe pământ!


Nicolae Silade

Acest topic a fost editat de The Dude: 12 Aug 2014, 12:51 PM

Toate simţurile mele

Toate simţurile mele - sufletul -
Le-am pus în vârful degetelor
Pe care prin părul tău le treceam.
De-atâta suflet, degetele îmi tremurau
Şi m-am oprit.
M-am prefăcut toată în vârfuri de degete
Ce-ţi netezeau părul.

poezie de Ada Amir-Pinkerfeld

Acest topic a fost editat de The Dude: 13 Aug 2014, 07:38 AM

Iubito, când te-or aşeza

Iubito, când te-or aşeza
Într-un mormânt întunecat
Eu mă cobor în groapa ta
Cu capul trist în jos plecat.

Te strâng la piept şi te sărut
În noaptea tristă şi pustie,
Chip rece, palid şi tăcut,
Voi fi şi eu asemeni ţie.

Se scoală morţii şi dansând
Pornesc în veselul sabat;
Dar noi rămânem în mormânt
Şi tu mă ţii îmbrăţişat.

Când morţii toţi vor fi chemaţi
La judecata de apoi,
În groapă, strâns îmbrăţişaţi,
Rămânem numai singuri noi.

Heinrich Heine

Metaforid

Ca o flacără
în
pielea
goală

Iubita
din amintire
se
scoală

Patul
ridicându-şi
la
cer

Îmi
lasă
cenuşă
şi
ger


Costel Zagan

Moarte


Ce sforţare!
Ce sforţare, a calului de a fi câne!
Ce sforţare, a cânelui de a fi rândunea!
Ce sforţare, a rândunelei de a fi albină!
Ce sforţare, a albinei de a fi cal!
Şi calul,
ce săgeată ascuţită stoarce din roză!
ce roză gri înalţă din buza sa!
Şi roza,
ce turmă de lumini şi scheunări
leagă în zahărul viu al trunchiului său!
Şi zahărul,
ce pumnăluţi visează treaz!
Şi pumnăluţii,
ce lună fără stauluri, întruna caută,
goi-goluţi, piele eternă şi roşeaţă!
Şi eu, pe streşini,
ce seraf de flame caut şi sunt!
Însă arcul de gips,
ce mare, ce invizibil, ce nud!
fără sforţare.


Federico Garcia Lorca

Altcineva

E ca şi cum o frunză s-ar îneca în apa toamnei.
Pe pârâul memoriei, din marea depărtare
Orele curg. Noi stăm în faţa lor -
Executaţi de timp. Lent, tot mai lent.

Cum să aştepţi seara? Unde să întâlneşti amurgul târziu?
În memoria ta mă simt ca într-o galerie părăsită.
Fragment de peisaj, mişcând pe cineva

Chiar azi, înainte de prânz. Cine-şi mai aminteşte -
- Acea trăire bruscă - cel ce-a plecat
Sau lumina care s-a stins?

Să arzi ca un obiect de lemn. Să te cufunzi ca o frunză
Pe apă. Să te stingi, aşa cum lumina se stinge.
Credeam că am trăit cândva -
Dar, văd că altcineva a fost.

~ Marek Wawrzkiewicz ~

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candela ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Taine necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

Nichifor Crainic

Ateistul oraşului


Tineri care dezabateţi doctrina
Imortalităţii sufletului,
Eu, cel care zace aici, am fost ateistul oraşului,
Volubil, contondent, versat în argumentele
Evoluţionismului. Dar trecând printr-o boală lungă,
Tuşind să-mi dau sufletul, am citit
Upanishadele şi poezia sublimă a lui Isus.
Şi ele au aprins flacăra speranţei şi a intuiţiei,
Şi a aspiraţiei pe care Umbra
Care mă conducea iute prin cavernele întunericului
Nu a putut să o stingă.
Luaţi aminte, voi care locuiţi exclusiv în raţiune
Şi gândiţi numai folosind uneltele logicii:
Imortalitatea nu este un dar,
Imortalitatea se obţine;
Şi numai acei care luptă din greu
Pot să o dobândească.


Edgar Lee Masters