Tot cu Blaga, si eu:

Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
si totusi
flori albe si rosii eu nu-ti pun pe frunte si-n plete,
căci lutul tău slab
mi-e prea strâmt pentru strasnicul suflet
ce-l port.

Dati-mi un trup,
voi muntilor,
mărilor,
dati-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcasul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măretii mei pasi
si-as apare năvalnic si liber
cum sunt,
pământule sfânt.

Când as iubi,
mi-as întinde spre cer toate mările
ca niste vânjoase, sălbatice brate fierbinti,
spre cer,
să-l cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Când as urî,
as zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieti sori
călători
si poate-as zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.

Iubire de vara

Stam amandoi
pe tarm
privind in larg
pescarusii
ce se avanta
spre infinitul albastru.
Suntem singuri pe pamant,
nimeni nu mai exista.
Deasupra cerul,
in jur
multa apa si doar noi
degustandu-ne trupurile
intr-o perfecta armonie.
Sub picioarele prabusite,
valuri caramizii de nisip
ne desfata si ne ard
cu saruturile lor
incandescente.
Pasarile cerului
mai canta o balada,
prevestind asfintitul
calatoriei,
a iubirii solare
de-o vara.

Lucian Avramescu
Singurul lucru care contează

femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas...
pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,
inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin mine insumi
imi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano...

femeia este singurul lucru care conteaza
cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei

fara femeie
limuzina noastra este o caruta hodorogita
contul la banca scade chiar daca este in crestere
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii

o ai
iti canta privighetoarea in cosul pieptului
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenul
si o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux

femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi inlocui decat de sinele sau
pielea ei stie toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi invingem crizele mondiale
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a ne face fericiti sau nefericiti
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletesti

femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
femeia cu pielea ei
care ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
femeia
cu toata argintaria surasului sau
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care conteaza
domnilor

Macar visand...


Sa mai inchid portile
dinspre tine nu stiu,
simt doar ceva ca o mare tristete
cutreierandu-ma
precum o caravana pustiul,
si dragostea ta ca o seceta...

Daca n-ar fi decat
zadarnica, perpetua cautare
si inca
ar trebui sa te incumeti
macar sa visezi, suflete al meu,
macar sa te cutremuri visand
la un tarmure de mare...

ce suflet trist mi-au daruit/ parintii din parinti/de-au incaput numai in el/ atatea suferinti....
ce suflet trist si far' de rost/ si din ce lut inert......

am citat din memorie....e o postuma a lui eminescu....am citit-o prima data in clasa a 12-a si...m-a lasat fara suflare

Sah
(Marin Sorescu)

Eu mut o zi alba,
El muta o zi neagra.
Eu inaintez un vis,
El mi-l ia la razboi.
El imi ataca plamanii,
Eu ma gandesc un an la spital,
Fac o combinatie stralucita
Si-i castig o zi neagra.
El muta o nenorocire
Si ma ameninta cu cancerul
(Care merge deocamdata in forma de cruce)
Dar eu ii pun in fata o carte
Si-l silesc sa se retraga.
Ii mai castig cateva piese,
Dar,uite,jumatate din viata mea
E scoasa pe margine.
- O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul,
Imi spune el.
- Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
In spatele meu sotia, copiii,
Soarele, luna si ceilalti chibiti
Tremura pentru orice miscare a mea.

Eu imi aprind o tigara
Si continui partida.

Don't cry for me


Break me down
To the ground
Don't try picking me up
This is where I'm bound.

I fell here long ago
This place just called to me
People see me as trapped inside
But I am already free

This place was my destiny
I was not conned into coming here
Do not fear this place where I am
All you're loved ones are near

This place makes you sad
This is where you'll be lead
And so don't cry for me,
I'm already dead

Se bate miezul nopţii în clopotul de-aramă
Si somnul, vameş vieţii, nu vrea să-mi ieie vamă.
Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte,
S-asamăn între-olaltă viaţă şi cu moarte;
Ci cumpăna gîndirii-mi şi azi nu se mai schimbă,
Căci între amîndouă stă neclintita limbă...

...in asteptarea cuiva tare drag mie...

Dialog de iarnă
G. Bacovia

Fereastra e-o poemă de plumb si de scântei,
Orasul adoarme troienit.
Mult mai târziu de miezul noptii sunt orele trecute...
În haosul vietii nici noi nu ne-am găsit...
O, vino, cel putin, acum, prin fortele necunoscute;
-- Să viu ?
-- Oh ! mi-i frică...
-- Vezi !
-- Hai !
-- Am venit ;
-- Unde ?
-- Lângă tine ;
-- Plâng...
-- Plâng...
-- Taci...
-- Hai...
-- Hai ;
-- În infinit...
-- În infinit ;
-- Cântă...
-- Vis ;
-- Da...
-- Nu.
-- Nu...
-- Minus ;
-- Minus...
-- Plus ;
-- Plus...
-- Armonie.
-- Armonie...
-- Când ?
-- Când...
-- Poate ;
-- Poate...
-- Of !

Fereastra e-o poemă de plumb, si de scântei.
O zi de promoroacă în cameră pătrunde...
Sirenele de muncă vibrează, plângător ;
Orasul e-un ghetar de fum, de clopotei,
Si de fior...
-- Unde... Unde ? !

Acest topic a fost editat de N.V.: 23 Nov 2004, 11:54 AM

Cu mine se intampla ceva
...O viata de OM...

M. Sorescu

Blaga- Psalm

O durere totdeauna mi-a fost singuratatea ta ascunsa,
Dumnezeule, dar ce era sa fac?
Când eram copil ma jucam cu tine
si-n închipuire te desfaceam cum desfaci o jucarie.
Apoi salbaticia mi-a crescut,
cântarile mi-au pierit,
si fara sa-mi fi fost vreodata aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
în tarâna, în foc, în vazduh si pe ape.

Între rasaritul de soare si-apusul de soare
sunt numai tina si rana.
În cer te-ai închis ca-ntr-un cosciug.
O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea
decât cu viata,
mi-ai vorbi. De-acolo unde esti,
din pamânt ori din poveste mi-ai vorbi.

În spinii de-aci, arata-te, Doamne,
sa stiu ce-astepti de la mine.
Sa prind din vazduh sulita veninoasa
din adânc azvârlita de altul sa te raneasca subt aripi?
Ori nu doresti nimic?
Esti muta, neclintita identitate
(rotunjit în sine a este a),
nu ceri nimic. Nici macar rugaciunea mea.

Iata, stelele intra în lume
deodata cu întrebatoarele mele tristeti.
Iata, e noapte fara ferestre-n afara.
Dumnezeule, de-acum ce ma fac?
În mijlocul tau ma dezbrac. Ma dezbrac de trup
ca de-o haina pe care-o lasi în drum.

Fac parte dintru acei foarte singuri
atat de singuri
incat au vreme sa priveasca
pasarile
care locuiesc in tipatul lor
care au timp sa astepte
ca pe o veste buna
fluviul
Sunt singura
De aceea mi se pare ciudat
ca am tinut usa deschisa
ca am tinut inima deschisa
ca am tinut toata noaptea ochii deschisi

Acest topic a fost editat de indubitabil: 24 Nov 2004, 09:39 AM

Dor - Nina Cassian

Dragostea mea,
ancora grea,
tine-ma strans;
toate ma dor:
gura de dor,
ochii de plans.

Vantul cazu -
poate ca nu,
dar s-a facut
liniste-n cer
fara puteri
ca la-nceput.

Nu mai visez
pasi pe zapezi,
urme de vulpi,
nu mai sunt flori,
sufletul lor
moare in bulbi.

Singuratati...
Nu te arati,
nu-mi trimiti vesti.
Cat fara rost.
Oare ai fost?
Oare mai esti?

Poem
Nichita Stanescu

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...

Ai ochi fascinatori de sarpe
ai ochii vezi ca lacul blestemat
in care-atrasi de mincinoase ape
atatia muritori s-au inecat

Ai ochii mincinosi s-atat de verzi...
cand ma apropii si-i privesc de-aproape
eu vad un chip pe care tu-l pastrezi
in taina mincinoaselor lor ape

Un chip ciudat, un chip ce nu-i al meu
si ma gandesc atunci: al cui e oare?
cine-i straina care-mi fura gandul tau
si ochii tai, cu ape schimbatoare?

Cand vad privirea ta nepasatoare
tigara stinsa-n coltul gurii, muta
cum o urasc pe-acea necunoscuta
din achii tai cu ape schimbatoare

Magda Isanos

BIOGRAFIE
Lucian Blaga

Unde si când m-am ivit în lumină nu stiu,
din umbră mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cântare.
Străin zâmbind, vrăjit suind,
în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind,
câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund.
De vânturi si isprăvi visate îmi sunt
ochii plini,
de umblat umblu ca fiecare:
când vinovat pe coperisele iadului,
când fără păcat pe muntele cu crini.
Închis în cercul aceleiasi vetre
fac schimb de taine cu strămosii,
norodul spălat de ape subt pietre.
Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult
în mine cum se tot revarsă
povestile sângelui uitat de mult.
Binecuvânt pânea si luna.
Ziua trăiesc împrăstiat cu furtuna.

Cu cuvinte stinse în gură
am cântat si mai cânt marea trecere,
somnul lumii, îngerii de ceară.
De pe-un umăr pe altul
tăcând îmi trec steaua ca o povară.

Salut tuturor! Ultima poezie care mi-a placut foarte mult este Adio scrisa de Eugénio de Andrade


Am consumat deja cuvintele pe străzi, iubirea mea,
Şi ceea ce a mai rămas nu ajunge
pentru a alunga frigul dintre patru pereţi.
Am consumat totul, mai puţin liniştea.
Ne-am epuizat ochii cu sarea lacrimilor,
ne-am epuizat braţele cu puterea îmbrăţişărilor,
am disipat orele ceasului şi pietrele străzilor
în speranţe inutile.

Îmi bag mîinile în buzunare
Şi nu găsesc nimic.
Înainte am fi avut atîtea să ne dăm unul altuia!
Era ca şi cînd toate lucrurile ar fi fost ale mele:
cu cît îţi dădeam mai mult, cu atît mai mult aveam să-ţi dau.

Adesea spuneai: ochii tăi sînt peşti verzi!
Şi eu credeam.
Credeam,
pentru că alături de tine
totul era posibil.
dar asta era în vremea secretelor.
Era în vremea cînd corpul tău era un acvariu.
Era în vremea cînd ochii mei
erau peştii tăi verzi.
Astăzi sînt doar ochii mei.
E trist, dar adevărat:
Nişte ochi ca oricare alţii.

Am consumat deja cuvintele.
Cînd spun acum: "iubirea mea…",
nu se mai întîmplă absolut nimic.
Şi între timp, printre cuvintele consumate,
am certitudinea
că toate lucrurile ar tremura
numai să murmur numele tău
în liniştea inimii mele.

Nu mai avem nimic să ne dăm.
Înlăuntrul tău
nu mai există nimic care să-mi potolească setea.
Trecutul e inutil ca o zdreanţă.
Şi, aşa cum ţi-am spus: cuvintele sînt consumate.

Adio.

ULTIMA SCRISOARE
(Mihai Beniuc)

Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles, voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.

Nu, nici un cuvant, nu-mi spune ca-i o forma.
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma.
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.

Nu te mai cant in versuri niciodata,
Mai mult in drumul tau nu am sa ies.
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.

A fost desigur, numai o greseala.
Putea sa fie mult - nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai vreun rost.

Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli.
Vedeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n noaptea mea de indoieli.

Cand degete de Midas am pus, magic,
Pe frageda fiinta-a ta de lut,
Simteam in mine murmurul pelagic,
Al sfintelor creatii de-nceput.

Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenunchiate randuri, submisiv,

La soclul tau dumnezeiesc asteapta
Sa le intinzi cu zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta
'Nainte de-a se sterge-n infinit.

O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De neinteles, de nedescris.

Ireversibil s-a incheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care as vrea sa fii ce nu mai esti.

N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun:"Esti ca oricare",
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglideste beat de pofte taul
Ce-l tine, candid, amintirea mea.

Vei fi acolo pururi neintinata,
Te voi iubi mereu, fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.

Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor, lina,
Vei sta, iubita, ca-ntru-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.

Iar cand viata va fi rea cu tine,
Cand or sa te improaste cu noroi
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi acolo, singuri, amandoi.

Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemaiscrise te mangai.
In dulcea lor cadenta leganata
Te vei simti ca-n visul tau dintai.

Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,
Sa plec de-aicea, de la voi, curand,
Cand glasul tau vreodata-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.

Iar de va fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare,
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.
(Pasarea Colibri... cu vocea lor ne invata sa traim frumusetea poeziei la valoare maxima)


Mi-e imposibil fara tine

Nici nu mai stiu daca erai frumoasa
Si nici in ce culori iti sta mai bine,
Stiu doar ca amintirea nu ma lasa
Si ca mi-e imposibil fara tine.

Vizionez femei nenumarate,
Femei interesante ma mai suna,
Dar rece si strain ma simt de toate
Si nu ma vad cu ele impreuna.

Nu pot nici sa-mi explic intreaga drama,
Care-a decurs din intalnirea noastra,
Dar vechiul dor al dragostei ma cheama
Si tu imi faci cu mana la fereastra.

Subtile explicatii cui i-as cere?
Tot prostul face pe interesantul
Si-n condamnarea asta la tacere,
Mai conversez de-a surda, cu neantul.

Si cum sa transformam iubirea-n ura,
De ce nu noi, ci solii sa lucreze,
Si sa patam simtirea cea mai pura,
Punand incendiul tot in paranteze?

N-as vrea sa te-ndarjesc sau sa te sperii,
Nici sa te fac sa te-ndoiesti de tine,
Dar eu te-am adorat fara criterii,
Estet bolnav, al patimii depline.

De dragul tau, am fost cu lumea-n lupta,
Te-am aparat de barfe si de crivat,
Si dupa toata veghea ne-ntrerupta,
Cedez numai in lupta impotriva-ti.

Si totusi tu ai fost cea mai frumoasa,
La mine-n brate iti fusese bine,
Obsesia iubirii nu ma lasa
Si-mi este imposibil fara tine.

ADRIAN PAUNESCU
Din volumul "Liber sa sufar" - 2003

Diana



Ce cauti unde bate luna
Pe un alb izvor tremurator
Si unde pasarile-ntr-una
Se-ntrec cu glas ciripitor?
N-auzi cum frunzele-n poiana
Soptesc cu zgomotul de guri
Ce se saruta, se harjoana
In umbr-adancade paduri?


In cea oglinda miscatoare
Vrei sa privesti un straniu joc,
O apa vecinic calatoare
Sub ochiul tau ramas pe loc?
S-a desprimavarat padurea,
E-o noua viata-n orice zvon
Si numai tu gandesti aiurea,
Ca tanarul Eudymion


De ce doresti singuratate
Si glasul tainic de izvor?
S-auzi cum codru frunza-si bate,
S-adormi pe verdele covor?
Iar prin lumina cea rarita,
Din valuri reci si umbre moi,
S-apar-o zana linistita
Cu ochii mari, cu umeri goi?


Ah! acum crengile le-ndoaie
Manute albe de omat,
O fata dulce si balaie,
Un trup inalt si mladiet.
Un arc de aur pe-al ei umar,
Ea trece mandra la vanat
Si peste frunze fara numar
Abia o urma a lasat.

Sfârsit

Paznicii Iadului miros un suflet împlinit,
Si atunci culeg din herghelia de crini negri
Pe cel mai alb si îl dãruiesc zâmbetului.
Îndatã acesta smulge din bratele Rãului
Imaginea ce-l salveazã si-l îndeamnã
La nemurire si la vesnica dorintã: fericire.
Creeazã ghirlande din aripile îngerilor
Si le aseazã pe apã,
Iar acestea devin spini cruzi ai condamnãrii.
Spicul cerului îsi leapãdã sãmânta,
Ce cade pe pãmântul cu cosmaruri
Si naste un boboc de luminã.
Se zbate în zadar chipul pe fundul oceanului,
Cãci perlele de lângã el sunt neputincioase,
Iar ochii sãi privesc un alt tãrâm departe.
Povesti ce cuprind visãri fãrã sfârsit
Sunt stele cãzãtoare pe vãzduhul tuturor,
Si lumini ce strãbat milenii de rãsãrituri
Sunt dorinte de a împrãstia petale de anotimpuri.
_________________
Schana

Sunt tanar, Doamna
versuri: Mircea Dinescu

Sunt tanar, Doamna, vinul ma stie pe de rost
si ochiul sclav imi cara fecioarele prin sange,
cum as putea intoarce copilul care-am fost
cand carne-mi infloreste si doar uitarea plange.

Sunt tanar, Doamna, lucruri am asezat destul
ca sa pricep caderea din somn spre echilibru,
dar bulgari de lumina dac-as manca, satul
nu m-as incape inca in pielea mea de tigru.

Sunt tanar, Doamna, tanar cu spatele frumos
si vreau drept hrana lapte din sfarcuri de cometa,
sa-mi creasca ceru-n suflet si stelele in os
si sa dezmint zapada pierdut in piureta.

Sunt tanar, Doamna, inca aripile ma tin
chiar de ating pamantul pe-aproape cu genunchii,
aceasta putrezire ma-mbata ca un vin
caci simt curgand printr-insa bunicile si unchii.

Sunt tanar, Doamna, tanar, de-aceea nu te cred,
oricat mi-ai spune, timpul nu isi ascute gheara
desi arcasii cetii spre mine isi reped
sagetile vestirii. Sunt tanar. Buna seara!

(Pornind de la poezia lui Mircea Dinescu s-a realizat un Concurs de Parodii... reusind sa se califice in ultima faza 5 parodii)

S-o crezi tu!

-Deci ai venit ! Ia loc, te rog, asculta,
O sa-mi trag sufletul, apoi ti-l dau.
Reazama-ti coasa de perete o secunda ;
Oricum o sa ma iei cu tine, vreau – nu vreau.

Am aparut pe lume ca oricare altul,
Tarandu-ma–nainte de-a-nvata sa merg,
Si-am inceput in suflet sa-mi cladesc palatul
Cu dalele de vise, de-adolescent imberb.

Asa trecut-au toamnele, zburdand, prin mine,
Cu primaveri navalnice, torent, urmand,
Si imi dau seama acum, vorbind cu tine,
C-am invatat sa rad mai mult decat sa plang.

Mi-a pus poveri de vise–n carca viata,
Le-am mostenit cu ADN-ul ancestral,
Pe Eros l-am avut sa-mi lumineze ceata,
Si-acum te am pe tine – grandios final !

Indiferent de acte sau de carne-s tanar,
Si nici macar tu, Doamna, nu-mi negi asta.
Asa ca vreau inca un infinit de ploi sa numar.
- Iesi dracului de-aici !...si ia-ti si coasa !

Acum trag oblonul... promit sa revin.

Din nou poezia lui Mircea Dinescu, de la care s-a pornit... concursul de parodii

Adio, Doamnă

Sunt tânăr, Doamnă, şi mă doare-n cot
De vorbele-ţi mieroase şi absurde
Ce le împrastii-n juru-mi peste tot
Cu insistenţa unei babe surde.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr şi n-am chef
Să te mai văd pândind la cotitură
Cu balele-ţi curgând în relief
Poftind să muşti din mine-o-mbucătură.

Sunt tânăr, Doamnă, am obrazul fin,
Prin vene-un râu de votcă se întrece
Cu un şuvoi ameţitor de vin
Aşa că … nu mă-mbeţi cu apă rece!

Sunt tânăr, Doamnă, fraged şi frumos
Dar n-am să-ţi fiu eu morcovul din supă,
Degeaba jinduieşti la al meu os
Căci n-ai tu carnea care să-l corupă.

Sunt tânăr, Doamnă şi de-abia aştept
Să-ţi rup vreo două coaste, fără milă,
Să îti proptesc cu ele capu-n piept
Şi-ntr-un muzeu să te expun, fosilă.

Sunt tânăr, Doamnă, lasă-mă acum,
N-ai să mă-nchizi pe mine-n cimitir,
M-aşteaptă-o demoazelă peste drum
Adio Doamnă, deci! Şi hai sictir!

Nu pot scrie mai mult acum, am intrat doar in graba... revin.

One_Last_Dance, genial!!!!!
Sunt tanar, Doamna e una din poeziile mele preferate de la Dinescu, iar parodia e de`a dreptul mortala. U made my day

Multumesc, Cinnamon_Girl... te simt aproape

Daca nu te superi, te invit sa citesti si urmatoarea parodie, promit s-o postez intr-o zi, acum am fugit, pur si simplu, prin preajma...

Sunt vested, Doamna

Sunt veşted, Doamnă, toamna mă ştie pe de rost
şi ochiu-abia distinge lumina de-ntuneric,
cum aş putea întoarce bărbatul care-am fost
când carnea mi-e uscată şi râsul mi-e himeric.

Sunt veşted, Doamnă, vânturi m-au bântuit destul
ca să pricep că moartea nu-nseamnă echilibru,
dar bulgari de ţărână de-aş mistui, sătul,
m-aş spânzura de lampă cu dungile de tigru.

Sunt veşted, Doamnă, veşted cu spatele bubos,
şi vreau să muşc din sfârcuri măcar şi cu proteza,
îmi creşte noaptea-n suflet, cuţitul mi-e la os,
zâmbesc un pic pieziş, ca să-mi ascund pareza.

Sunt veşted, Doamnă, foşnesc precum o frunză,
iar fulgii din aripă s-au dus în patru zări,
cuvintele-balsam nu mai fac mare brânză
când timpul se măsoară doar în însingurari.

Sunt veşted, Doamnă, veşted, de-aceea te-nţeleg
când spui că pentru tine contează numai vara,
cu un descântec invers de mine te dezleg,
la tine-i înca ziuă. Sunt veşted. Bună seara.

...parodie dupa "Sunt tanar, Doamna!" - Mircea Dinescu

27

Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
de la chiolhanuri crunte doar amintirea plânge
(nu-mi mai vedeam nici mâna cum adormită-n post
strângea spasmodic sticla purtând urme de sânge).

Sunt tânăr, Doamnă, fumuri aveam în cap destul,
pe când plecat de-acasă plimbam maluri de Tibru,
dar valurile vieţii m-au scufundat – sătul
de-un trai prea previzibil pierdut-am echilibru.

Sunt tanar, Doamna, tânăr ajuns piele şi os,
vânez un colţ de pâine cu ochiul drept lunetă,
m-aş apleca îndata să îl culeg de jos,
cu riscul de-a rămâne blocat în piruetă.

Sunt tânăr, Doamnă, poate, dar şalele mă dor,
aproape-ating pământul, sleit îndoi genunchii,
de nu găsesc o pâine, de foame am să mor,
deja zăresc prin ceaţă bunicile şi unchii.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
orice mi-ai spune - carne n-am mai gustat de-o lună,
degeaba-n decolteu-ţi de ceaţă mă reped
cu arşiţa dorinţei. Sunt tânăr... noapte bună!

(acelasi concurs de parodii)

One_Last_Dance, Cinnamon_Girl tocmai a deschis un nou topic în acelaşi subforum, intitulat sugestiv "Parodii". Dacă ai putea să depui viitoarele poezioare amuzante acolo, ar fi ideal. Topicul cu pricina poate fi găsit accesând acest link.

Mai exista un topic asemănător în secţiunea de "Bancuri", topic numit "Poezii hazlii", dacă-mi amintesc bine .. Rămane la latitudinea ta unde depui, normal. Mersi fain.

rebel... e atata realitate in ce spui , incat ca o fetita cuminte (asa cum cred eu ca sunt) m-am conformat imediat... o sa postez la topic-ul "Parodii". Multumesc fain, noroc cu tine... esti de o exigenta dragalasa

Mulţumesc şi eu.

Sunt pasi de dincolo de lume
Si lumi de dincolo de pas.
Rasar de sub ciudate brume
Si-n umbra iar adanc s-au tras.

Noi nu vedem nici pasii stranii,
Nu stim nici ce taram ating,
Dar ca un freamat de litanii
Fosnesc in aer si se sting.

Nici lumea unde pas nu duce
N-o pipaim cu ochi de lut.
O clipa-n noi sublim straluce
Si piere - fara de-nceput.

Si nu mai stim daca de fum e,
Nici pasii unde s-au retras.
Sunt pasi de dincolo de lume
Si lumi de dincolo de pas.

ptr Şefa de la "Zi-ne ce-ai in cap"

I love you atat de tare
incat I belive ca mor
you are so incantatoare
oh my dear cat te ador.
When I go la brat cu tine
ma simt very magulit
caci are looking toti la mine
oh, I'm so, so fericit.

All ar fi atat de bine...
but you see, nu-i chiar asa
caci I tell ce simt in mine
dar tu smile si smile intr-una
And I think ca spun traznai.
Please don't face pe nebuna
si mai look in ochii mei.

Understand? I love you draga
cum the hell sa-ti mai vorbesc
you are totul pentru mine
and I want sa te-ntalnesc.

But is dificult, vezi bine
caci your mother e pe faza
si din five in five minute
carefully te controleaza

Maybe sa ajung la tine
ca in Shakespeare, "Juliet"
I "Romeo" love pe tine
give me scara din boschet.

Oh, Pufos incintator,
Scara-i rupta, vezi tu bine!
Un mai vechi adorator,
Mort de dor si de amor,
Supraponderal din fire ,
A rupt scara prea firava ...
Bietul om e o epava,
Si-a rupt mina si piciorul
Turnu-i-nalt si in gradini
Totu-i numai maracini!

Da io nu-s gras... si ma pot catara pana sus la tine chiar si pe privirea ochilor tai cand te uiti la mine...

Ion Minulescu

Ecce homo

Eu sunt o-mperechere de straniu
Şi comun,
De aiurări de clopot
Şi frământări de clape -
În suflet port tristeţea planetelor ce-apun,
Şi-n cântece, tumultul căderilor de ape...

Eu sunt o cadenţare de bine
Şi de rău,
De glasuri răzvrătite
Şi resemnări târzii -
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
Şi-n visuri, majestatea solarei agonii...

Eu sunt o-ncrucişare de harfe
Şi trompete,
De leneşe pavane
Şi repezi farandole -
În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete,
Şi-n râs, impertinenţa sonorelor mandole.

Eu sunt o armonie de proză
Şi de vers,
De crime
Şi idile,
De artă
Şi eres -
În craniu port Imensul, stăpân pe Univers,
Şi-n vers, voinţa celui din urmă Ne'nţeles!...