LXXV. Septembrie (Vis)

Cuibăreşte-te la mine-n suflet.
Se schimbă anotimpul,
iar noului spectacol îi va
corespunde o nouă dragoste.

Nu cerceta dincolo de viaţa mea,
soarele mare şi solitar;
învaţă să fii primăvară
eternă în inima mea!

Juan Ramon Jimenez
(din volumul Estio - 1915)

Refugiu

Voi deschide un magazin de amintiri -

tot e la modă -

și-l voi închide repede,

în același minut.

Nu voi păstra decât clipa aceea

când am deschis și am spus:

Poftiți, intrați,

nu am nimic de vânzare.



(Viorel Ilișoi - Iași, 19 mai 2014)

Aşteptare
(Vincenzo Cardarelli)


Te-am aşteptat azi, dar nu ai venit.
Şi absenţa ta ştiu ceea ce-mi spune,
absenţa ta care tulbură,
în golul pe care l-ai lăsat,
ca o stea.
Spune că nu vrei să mă iubeşti.
Aşa cum o furtună de vară
se anunţă şi apoi se îndepărtează,
astfel nu ai recunoscut setea mea.
Dragostea, încă din faşă, are din aceste căinţe neaşteptate.
În tăcere, ne înţelegem.
Dragoste, Dragoste, ca întotdeauna,
aş vrea să te acopăr cu flori şi insulte.

http://www.respiro.org/Issue18/Poetry/poet...tin_Acosmei.htm

"Dacă ești, oricine ești
Dacă fugi, degeaba fugi
Dacă vii, sau dacă pleci
Cine ești, oricine ești
Dacă știi, sau înțelegi
De ce chemi, când alungi?
Vei afla, sau poate nu
Dacă vin, când ma duc
Dacă vezi, sau nici măcar
Poate auzi ceva așa
Poate zbori, sau poate mori
Poate ai, dar îi dai drumul'


https://youtu.be/V3HGA-3SQNQ

A venit îngerul şi mi-a spus:
- Nu vrei să cumperi un câine?
Eu nu am fost în stare să-i răspund.
Cuvintele pe care i le-aş fi putut striga erau
lătrătoare.
- Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul, ţinând în braţe
inima mea
lătrătoare,
dând din stânga ca dintr-o coadă.
- Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul
în timp ce inima mea
dădea din sânge ca dintr-o coadă.

(Nichita Stanescu)

abia ce am citit-o

Noapte banală
(Mihu Dragomir)

Bausem prea mult în noaptea - aceea...

Era ora când totul ti se pare posibil,
chiar si invierea din morti,
chiar si schimbarea amintirilor palite.
In mine se deschideau si se-nchideau intr-una porti,
scartiind intre renuntari si ispite.

Era ora când totul ti se pare simplu si posibil,
când crezi ca un singur cuvant
spulbera toate argumentele si nehotararile celorlalti,
si totul iti apare clar si categoric,
ca intr-o opera desavarsita de arta.

Ce opera de arta
poate fi mai desavarsita decât dragostea?
Ce om n-a incercat să faca din ea opera vietii lui?

Am spus si eu vorbe mari despre dragoste,
m-am simtit si eu pur, vorbind despre dragoste,
am suferit uneori nebarbateste
- crezand, instinctiv, ca lipsa de demnitate
este ultimul atu în acest joc necrutator.-
Exista destule grilajuri
de care mi-am rezemat fruntea infierbantata,
incercand să-mi dau seama
daca iubesc cu adevarat sau sunt numai ridicol
Exista pe undeva si un cavou, unde am intrat
- în respectul legilor tenebroase ale romantismului,
jurandu-mi iubirea
în cadrul necesar al vesniciei.
Exista prin cartile mele si ale altora,
o puzderie de flori presate,
versuri mazgalite în tren,
scrisori cu vorbe calcate în picioare,
fotografii la minut,
bilete de cinema
si note de plata de prin crasme periferice,
pastrate ca un fel de invitatie la nunta,
tot arsenalul pueril adunat intr-un sfert de veac
de maturitate, minciuni si sperante.

Am fost totdeauna desuet si prapastios,
continuam să-mi caut Marea Iubire
chiar când îi simteam sarutarea,
tacera îmi parea o catastrofa,
si-mi ucideam iubirea, cautand-o strofa cu strofa.

Bausem prea mult în noaptea aceea
si rastimpul ultimei luni îmi aparea lung ca moartea.
O luna - fără vinul catifelat al mainilor ei.
O luna - fără boltile innoptate ale ochilor ei,
O luna - acoperiti de tarana despartirii.
O luna - de când nu mai stiam nici noi de ce ne despartisem.

Poate în mine nu era decât disperata indoiala
de a nu fi ingropat un trup inca viu.
Dar nu: stiam ca totul mi-e în putinta,
si numai sunetul glasului meu
va destrama distanta dintre moarte si viata.

daca ar fi cunoscut telefonul,
romantismul n-ar mai fi cunoscut poezia indepartarii.
Dar eu il aveam, alături, semn negru al magiei,
intr-o lume stapanita de cifre,
trebuia să pronunt doar unul din nenumaratele numere,
aliniate mut în cartea de telefon,
ca niste morminte inchizand tot atatea destine.
Un numar indiferent, dar miraculos,
prin mijlocirea caruia distantele piereau,
si eu auzisem - o, de cate ori!-
glasul abisului în care mă arucasem.
Poemul s-a inchinat de mult în fata prozei,
dar bausem prea mult în noaptea - aceea
pentru a mai distila nuantele poeziei.

E ora când totul ti se pare posibil
si am rostit numarul magic.
Si un glas, nu al abisului meu,
ci al destinului,
mi-a raspuns, usor plictisit:
- S-a mutat de aici, imediat dupa casatorie...

Noaptea isi sugrumase propia magie.

Ce opera de arta
poate fi mai desavarsita decât dragostea?
Ce om n-a incercat să faca din ea opera vietii lui?

Pe firul telefonului se auzea doar un tiuit
venit din marile singuratati
si energiile mele supranaturale
cu care crezusem ca pot invia si mortii
s-au întors asupra-mi, intr-o ploaie intunecata.

S-a mutat...Deci si iubirile se muta!
Trec de pe o strada pe alta,
dintr-un oras în altul,
sau, si mai simplu, dintr-un pat în altul.
Iubirea mea nu era moarta, doar se mutase.
Si de ce nu? Si fluviile isi muta albia,
si pamantul isi mai schimba orbita,
chiar metagalaxia isi muta hotarele.
Să se mute, deci, si iubirile,
o data, sau de mai multe ori pe an,
carand în camioane sau simple valize
boarfele trecutelor nopti de dragoste!
Să se marite cu fastul cuvenit,
stergand cu lamaita urma vechilor saruturi.
Asa cum se nasc si mor,
trebuie să urmeze si ele ciclurile vietii,
să sufere, să slabeasca, să prinda grasime,
să inseteze, să sangereze,
să se bucure de-o haina noua, - ca toti oamenii.

Eu o credeam ingropata de vie
si, la ora când totul ti se pare posibil,
voiam să o readuc în lume,
în lumea concreta a telefoanelor, autobuzelor, restaurantelor,
voiam să inving moartea - si putam s-o inving! -
moarte ce-mi zvacnea, vie, sub tample.
Dar iubirea nu murise. Se mutase la alta adreasa
Si, fata de acest simulacru de moarte,
magia mea era neputiincioasa.
Nu murise. Isi schimbase numele, al ei si al strazii,
si, fata de aceasta parodie de moarte,
nici macar faptul ca bausem prea mult în noaptea - aceea
nu mai avea vreo putere.

Doar, pe firul telefonului, un tiuit
venit dim marile singuratati
si un gust putred pe buze.

Eram, ca intotdeauna, desuet si prapastios,
lipsit de sensul elementar al lucrururilor,
sau poate prea cufundat în sensul elementar al lucrurilor.

Era ora când totul ti se pare posibil,
chiar si un infinit limitat,
chiar si o iubire trecatoare.
In mine se deschideau si se-nchideau intr-una porti,
scartiind intre renuntari si ispite.

Poeme in limba sparga - Nina Cassian
Limba spargă a fost inventată de Nina Cassian - o femeie poeta si o poeta femeie



IMPRECAŢIE

Te-mboridez, guruvă şi stelpică norangă,
te-mboridez să-ţi calpeni introstul şi să-ţi gui
multembilara voşcă pe-o creptiruă pangă
şi să-ţi jumizi firiga lângă-un hisar mârzui.

Te-mboridez, cu zarga veglină şi alteră,
să-ntrauri eligenţa unui letusc aţod
pe care tentezina humblidelor ţiferă
şi plenturează istra în care hurge Dod.



RONDEL

Tot mitigând, cărbosul fic
Se rumestise cu brezină.
De-atâta şampă arbazină.
Plăvea în grabă şi ţârchic.

S-ar fi crâmbat, dar nu cu blină.
Neînstrufat şi cam sugic,
Tot mitigând, cărbosul fic
Se rumestise cu brezină.

În fine, zborul de vremină
Printre volinci şi poroşic,
Se-morbobozase în ceplină
Şi hurbălea ca un sfiric

Tot mitigând, cărbosul fic

ORAŢIE

Custuliţă, custă naţă,
voitan de sâmbinică, sâmbineaţă,
felitul Cinere,
fetelite să-i fie trinele,
de sâmbineaţă s-a goitat,
arva şi-a turnutat,
suză nouă a cârmotat,
cu flaniţă s-a zitat.

Mare zercă au licurat
două sute de beliferi,
o sută de belifori
din cei mai belifari,
numai nepoţi de ghiulari.

Şi-n păsărit de joare,
au zâmbat cu toţii la chiultunoare
şi am chiultunat în sus
până la filifus,
până ce laii s-au drugit
şi coroavele s-au prefărit.

Şi chiar felitul Cinere,
fetelite să-i fie trinele,
s-a ochelit pe-un dal,
pe-un dal Logodal,
şi noi cu toţii,
maraoţii,
cu ferinda, gorinda,
cu ferioana, goriana,
zicem mulţi ani să trăiască
Bion şi Bioana !
SONET

Au înmorit drumatice miloave
sub rocul catinat de nituraşi.
Atâţia venizei de bori mărgaşi…
Atâtea alne strămătând, estrave…

Nicicând guluiul arfic, bunuraşi,
n-a tofărit atâtea nerucoave.
Era, pe când cu veli şi alibave,
Cozimiream pe-o şaită de gopaşi.

Dar azi mai tumnărie-mi pare stena
cu care goltul feric m-a clăuns
şi zura-i nedă, mult elenteena…

Doar vit şi astrichie-n telehuns.
Îmi zurnuie, sub noafe, melidena
şi linful zurnuie, răuns, prăuns…

BALADĂ

Gorsul îşi astrige dagul,
neurcit, nemirunit.
Jos, sub magăre,-i vereagul
surf pe care l-a ţonit.

S-a plevins cu spină ţargă
din căţie şi vlara.
Vâricând pe Chilnic Margă,
chilnicul arlise: „Gra !”

Făligată-i craia vendă.
Făligată foarte mult.
Lane, lane, gors de bendă,
unde ţi-e corinul ult?

ai urcat puțin mai sus
poeta...am trăit-o și pe asta

Poem la aniversarea celor 43 de ani ai mei

să o sfârşeşti singur
în cavoul unei camere
fără ţigări
sau vin –
numai cu un bec
şi cu o soba de fier,
cu părul sur –
şi bucuros că ai
camera.

Şi acum?

cuvintele vin şi se duc
zac bolnav
telefonul sună, pisica doarme
Linda aspiră
aştept să trăiesc
astept să mor.

diseară tot Charles Bukowski




"poemele tale despre femei vor rezista
50 de ani după ce gagicile vor fi dispărut"
îmi zice editorul la telefon

dragă editorule:
se pare că gagicile
deja au dispărut.

înţeleg ce vrei să spui

dar dă-mi o femeie vie
în seara asta
una care să păşească pe podea
înspre mine

şi poţi să-mi iei toate poemele
alea bune
alea proaste
şi tot ce-o să scriu.

înţeleg ce vrei să spui

tu înţelegi ce vreau eu să spun?

Poemul alcoolicilor

de Ion Mureşan


Vai săracii, vai săracii alcoolici,
cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună!
Dar mai ales, mai ales dimineaţa când merg clătinându-se pe lângă
ziduri
şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere
scrise de un şcolar stângaci.

Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o
cârciumă,
căci pentru El e uşor, ca pentru un copil
ce împinge cu degetul o cutie cu chibrituri. Şi
numai ce ajung la capătul străzii şi de după colţ,
de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure
le sare cârciuma în faţă şi se opreşte pe loc.
Atunci o lumină feciorelnică le sclipeşte în ochi
şi transpiră cumplit de atâta fericire.

Până la amiază, tot oraşu-i ca purpura.
Până la amiază, de trei ori se face toamnă, şi de trei ori se face
primăvară,
de trei ori pleacă păsările în ţările calde şi de trei ori se întorc.
Şi ei vorbesc, vorbesc fără încetare, despre viaţă. Despre viaţă
aşa, în general, şi chiar şi alcoolicii tineri
se exprimă cu caldă responsabilitate, şi dacă se mai încurcă şi se mai bâlbâie
nu e din cauză că ar da glas unor idei nemaivăzute,
ci pentru că, în tinereţea lor,
reuşesc să spună lucruri cu adevărat emoţionante.

Dar Dumnezeu, în marea Lui bunătate, nu se opreşte aici.
Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului
şi îi invită pe alcoolici să privească.
Şi chiar dacă din cauza tremuratului nu reuşesc să vadă decât un
petec de iarbă,
tot e ceva peste fire
Până când se scoală unul şi strică totul Şi zice:
"În curând, în curând va veni seara,
atunci ne vom odihni şi vom afla împăcare multă!"
Atunci unul după altul se scoală de la mese,
îşi şterg buzele umede cu batista,
şi le este foarte, foarte ruşine.

https://youtu.be/uIYSaVpFHLE

Frunzișuri
(Nichita Stanescu)


Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie.
Amintirea întâmplărilor mele
vine din viitor, nu din trecut.
Deci spun: se vor dărâma mari frânghii de ploaie
prin aerul umed care ne-a-nfăşurat
înserările.

Inimă, inimă, planetă misterioasă,
suflete, suflete, aer prin care se-apropie
imaginile tale tandre, puţin fluturate
de respiraţia mea.

Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie,
aniversarea pietrelor de căldărăm în care
potcoava lunii va izbi, când voi trece ridicat în șa
aniversarea bicicletelor rezemate de zid, aniversarea
numerelor de licean purtate la mânecă,
aniversarea tuturor vorbelor care
ţin în dinţii literelor
dorinţele, dragostea…

Inimă, inimă, planetă misterioasă
pe care mi-ar fi plăcut să trăiesc şi să mor.

NEVOIA DE OGLINZI
Traian T. Cosovei



Vreau sa scriu un poem ca o masina Hummer!
Vreau sa am sentimente ca niste curse de soareci!
Nu am nevoie de oglinzi!
Nu intelegi? Nu am nevoie de oglinzi!



Lectia de geriatrie a costumelor cu cravata s-a terminat!
Vreau sa induplec luna cu bastonul de cauciuc
si cu vana de bou!
Nu am nevoie de oglinzi!
Nu intelegi? Nu am nevoie de oglinzi!



Vreau o fereastra prin care sa privesc asfintitul
acestei lumi incalecate de mirese!
Vreau un ciob prin care sa vad eclipsa totala de soare!
Vreau o lumina, un far, care sa-mi arate de la distanta linia de plutire a vietii!
Ori macar o candela asezata in fereastra, sa nu ma pierd pe ape!

Nu am nevoie de oglinzi!
Nu intelegi, mai, omule, ca nu am nevoie de oglinzi!?



Am nevoie de un dig care sa stavileasca oceane!
De tine am nevoie!
Nu am nevoie de oglinzi!

Nu intelegi, ba, ca nu am nevoie de oglinzi!?

Voiam sa raman in septembrie

tot Nina Cassian


Voiam sa raman in septembrie
pe plaja pustie si palida,
voiam sa ma-ncarc de cenusa
cocorilor mei nestatornici
si vantul greoi sa-mi adoarma
in plete cu apa navoade;
voiam sa-mi aprind intr-o noapte
tigara mai alba ca luna,
si-n jurul meu - nimeni, doar marea
cu forta-i ascunsa si grava;
voiam sa raman in septembrie,
prezenta la trecerea timpului,
cu-o mana in arbori, cu alta-n
nisipul carunt - si sa lunec
o data cu vara in toamna...
Dar mie imi sunt sorocite,
pesemne, plecari mai dramatice.
Mi-e dat sa ma smulg din privelisti
cu sufletul nepregatit,
cum dat mi-e sa plec din iubire
cand inca mai am de iubit...

Acest topic a fost editat de brazen: 10 Sep 2015, 06:41 PM

Nina Cassian - Dorul

Dragostea mea,
ancora grea,
tine-ma strâns;
toate ma dor:
gura – de dor,
ochii – de plâns.

Vântul cazu –
- poate ca nu,
dar s-a facut
liniste-n cer,
fara puteri,
ca la-nceput.

Nu mai visez
pasi pe zapezi,
urme de vulpi;
nu mai sunt flori,
sufletul lor
doarme în bulbi.

Singuratati…
Nu mi te-arati,
nu-mi trimiti vesti.
Cat fara rost.
Oare ai fost?
Oare mai esti?

Gerra Orivera - DORINŢĂ RENEGATĂ


Doream
Ca o ecuaţie absurdă prinsă
De-un grind de urzică
Să nu mai fiu cotropită sălbatic
De cavalcadele dorurilor
Pestriţe
Să mă locuiesc tăcută
Şi cuminte
Într-un perimetru exact
Ordonat
Cum se cuvine după o
Matematică a cerurilor prinse

În insectarul creaţiei


Doream să nu mai fiu arată
Atât de adânc
De tractorul bezmeticelor doruri
De nebunia frumoasă
A evadărilor din corsetele
Tuturor predestinărilor
De tot ce-mi trasează curbură elegantă
Prin materie când vie
Când moartă

Doream să nu mai doresc
Nici un zbor
Şi nici o cădere în spectacolul vieţii
Dar în zadar îmi trăgeam
Propriile clopote unei muriri impuse
Căci dinafară
Dorinţa dăltuia trape
Ca o vidră de cer botezată
În vocale lichide
Propria-mi cumpănă
Să-mi liciteze apostolic
Adâncul


Decât o pace pietrificată
Mai bine încă o escaladă fierbinte
Pe muntele infernului
Şi-al dorinţelor carbonizânde
Vulcanii erup cu mine în lume oricum
În veşnicii arzânde!

Richard David Bach (n. 23 iunie 1936, Oak Park, Illinois, SUA) este un scriitor american. Este cunoscut ca autor al romanelor: Pescăruşul Jonathan Livingston, Iluzii - Aventurile unui Mesia reticent .




Câți își trăiesc viețile

Câți își trăiesc viețile
fără să descopere vreodată
ceea ce știu sau ce iubesc?
Mulți.
Este datoria ta să nu îți îngădui să ajungi ca ei.




Orice altă variantă spațiu-timp este un vis

Orice altă variantă spațiu-timp este un vis
pentru un pământean sănătos la minte,
ceea ce tu o să fii
pentru încă o vreme.




Majoritatea oamenilor fericiți și de succes

Majoritatea oamenilor fericiți și de succes
s-au gândit, la un moment dat,
să se sinucidă.

Au hotărât să nu o facă.

Poema 15
( Pablo Neruda )

Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã,
Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te atinge.
Se pare cã ochii ti-ar fi zburat
Si se pare cã un sãrut si-ar pecetlui buzele.

Cum toate lucrurile sînt pline de sufletul meu
Te ridici deasupra lor, plinã de sufletul meu.
Fluture de vis, te asemeni cuvîntului melancolie.

Îmi placi cînd esti tãcutã si parcã esti îndepãrtatã
Si parcã te plîngi, fluture în soaptã.
Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te ajunge.
Lasã-mã sã tac si eu cu tãcerea ta.

Lasã-mã sã-ti si vorbesc prin tãcerea ta
Luminoasã ca o lampã, simplã ca un inel.
Esti precum e noaptea, tãcutã si înstelatã
Tãcerea ta e stelarã, atît de îndepãrtatã si de simplã.

Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã.
Distantã si îndureratã ca si cînd ai fi murit.
Un cuvînt atunci, un zîmbet ajung.
Si sînt bucuros cã nu e adevãrat

Teroristul... pândeşte - Wislawa Szymborska



Bomba va exploda în bar la unu şi douăzeci.
Acum e doar unu şi şaisprezece minute.
Unii încă mai au timp să intre.
Alţii să iasă.

Teroristul e de cealaltă parte a străzii.
Distanţa îl protejează
şi priveşte ca la cinema:

O femeie într-o jachetă galbenă... intră.
Un bărbat cu ochelari fumurii... iese.
Un grup de băieţi în blugi... discută.
Şaisprezece minute şi patru secunde.
Un puştan norocos călare pe scuter... trece.
Un pălugan... intră.

Şaptesprezece minute şi patruzeci de secunde.
O fată... se plimbă; o fundă verde-i flutură-n păr.
Autobuzul o acoperă.
Unu şi optsprezece minute.
Fata a dispărut.
O fi intrat? N-o fi intrat?
O să vedem cînd or să scoată cadavrele.

Unu şi nouăsprezece minute.
Se pare că nimeni nu mai intră.
Un grăsan chelbos părăseşte localul.
Se scotoceşte prin buzunare.
Mai sînt zece secunde pînă la şi douăzeci.
Grăsanul se întoarce să-şi recupereze mănuşile.

E unu şi douăzeci.
Cum se tîrăşte timpul.
Acum e momentul.
Nu, nu chiar acum.
Ba da, acum.
Bomba... explodează.

Bine bine. numai una ai uitat
A fost asa de bine calculata toata treaba, ca au uitat sa puna bomba la avion.

Acest topic a fost editat de Cla: 14 Aug 2016, 06:19 PM

Publicitate

Eu sunt un calmant.
Sunt eficient acasă.
Lucrez la serviciu.
Trec examene
în calitate de martor.
Repar grijuliu ceşti sparte.
Tot ce ai de făcut este să mă iei,
îngăduie-mi să mă topesc sub limba ta,
înghite-mă
cu un phar de apă.

Ştiu cum sa tratez nefericirea,
cum să primesc veştile proaste.
Pot minimaliza nedreptatea,
pot înlocui absenţa lui Dumnezeu
sau ridica voalul văduvei de pe faţa ta.
Oare ce mai aştepţi?
Ai încredere în compasiunea mea chimică.

Eşti, încă, un bărbat tânar, o femeie tânără.
Nu este prea târziu pentru a învăţa să te desfaci.
Cine a spus
că trebuie să primeşti lovitura în bărbie?

Preiau eu abisul în care te afli.
Îl voi înveli cu apele somnului.
Îmi vei fi purta recunoştinţă pentru că ţi-am dăruit
patru lăbuţe moi să aterizezi.

Vinde-mi sufletul tău –
Nu mai există alţi cumpărători.
Nu mai există de-acum alţi diavoli.




( Wisława Szymborska-Włodek )

Dragoste la prima vedere

Amândoi sunt convinşi
că dintr-o dată s-au îndrăgostit.
E frumoasă această siguranţă,
dar nesiguranţa e şi mai frumoasă.
Cred că dacă mai devreme nu s-au cunoscut
nimic între ei n-a fost niciodată.
Ce s-o fi întâmplat însă pe străzile,
scările şi coridoarele
pe care de mult s-au tot petrecut?
Aş vrea să-i întreb:
– dacă nu-şi amintesc –
când au stat faţă în faţă
în nişte uşi?
dacă nu şi-au spus scuzaţi într-o îmbulzeală?
dacă nu şi-au spus în receptor, pardon greşeală?
– ştiu totuşi răspunsul lor.
Nu, nu-şi amintesc.
I-ar mira foarte mult,
că de-atâta vreme
întâmplarea le-a făcut festa.
N-a fost încă definitiv acel gata
care să le transforme soarta
să-i apropie sau să-i îndepărteze
să le iasă în faţă
şi amintindu-le chicotul
să se dea la o parte.
Semne, indicii au fost.
Si ce dacă nu erau clare.
Poate acum trei ani
sau marţea trecută
o frunză le-a zburat
de pe un umăr pe altul?
A fost şi ceva pierdut
care se înălţa.
Cine ştie
dacă nu mingea
prin tufişurile copilăriei?
Au fost clanţele de pe la uşi
şi butoanele soneriilor
pe care cândva
urme pe urme s-au aşezat.
In sălile de aşteptare
valizele una lângă alta au stat
Poate într-o noapte acelaşi lucru l-au visat
şi după ce s-au trezit l-au uitat.
Căci fiecare început
înseamnă doar continuare
exact ca şi-n analele
deschise totdeauna la jumătate.

( Wisława Szymborska-Włodek )