versuri de Wislawa Szymborska

Nothing can ever happen twice.
In consequence, the sorry fact is
that we arrive here improvised
and leave without the chance to practice.

Even if there is no one dumber,
if you're the planet's biggest dunce,
you can't repeat the class in summer:
this course is only offered once.

No day copies yesterday,
no two nights will teach what bliss is
in precisely the same way,
with exactly the same kisses.

One day, perhaps, some idle tongue
mentions your name by accident:
I feel as if a rose were flung
into the room, all hue and scent.

The next day, though you're here with me,
I can't help looking at the clock:
A rose? A rose? What could that be?
Is it a flower or a rock?

Why do we treat the fleeting day
with so much needless fear and sorrow?
It's in its nature not to stay:
Today is always gone tomorrow.

With smiles and kisses, we prefer
to seek accord beneath our star,
although we're different (we concur)
just as two drops of water are.

Astăzi e ziua Marin Sorescu, într-o zi de 19 februarie s-a născut, apoi cu el s-a întîmplat ceva: o viață de om.

Nu mă pot hotărî ce poezie să aleg, sînt multe care îmi plac, așa că alegeți voi:

Marin Sorescu

Am cumpărat de la Cărturești Arad un volum de poezii Marin Sorescu la prețul de 8 lei, poezia costă foarte puțin.

Acest topic a fost editat de Tinkerbell: 20 Feb 2011, 06:59 PM

Copilărie

Pe cînd nu stiam nici un dervis
Dansam ca ei
Cu ochii închisi
Învîrtindu-mă în jurul meu
Cu bratele întinse care
Păreau că se desprind de trup
În transa jocului

Spatiul se lărgea la nesfîrsit
Îmbrătisat de jocul lumii
Furtuna de culori
În umbra pleoapelor mele
Se prefăcea în fulger
Alb

Prinsă în toiul învîrtitului
Galopam pe un cal înaripat
Si pentru nimic în lume nu-mi slăbea
Entuziasmul

Iar căderea
Molatecă
Pur abandon
Gravitatiei
Era doar un alt fel de a pluti
Dacă nu înaltul zborului.

(versuri de Léa Zehavi )

Definitia iubirii

Tu esti asemeni cupei din stravezii cristaluri
Cu incrustatii pure si unduiri usoare
Din tine pot sa soarba, in sacre ritualuri
Si gurile pagane si cele-ncepatoare.

Tu stii s-ascunzi in tine, ca intr-un tabernacol
Extazul si durerea - impreunare grava,
Cand sarutarea-ti darui se-ntampla un miracol:
Veninul pare dulce, si-ambrozia otrava!

(Romeo Morari)

Silva Kaputikian - poeta din Armenia

Te-ai dus

Te-ai dus... dar sufletul meu stie:
Nu-i despartire pentru noi.
Stiu, umbra mea o sa se-atie,
Pe orice drum vom fi noi doi.
Eu casa-ti sunt, îti sunt si cale,
Duci chipul meu pe unde treci.
Patrund în gândurile tale
Si alta n-are loc în veci.
Orice privire de femeie
Ar întâlni privirea ta,
Tot ochii mei or sa-ti scânteie,
Si-n fata pururi îti vor sta.
Oricâte voci sa te-mpresoare
Tot vocea mea vei auzi,
Voi fi în crengi dezmierdatoare
Si-n ochii noptilor târzii.
Cândva, acasa, într-o seara,
Ai sa te-ntorci, sa-ti amintesti;
Voi fi si fumul de tigara
Si raza stelei din feresti.
De-as fi la orice departare,
Te-ajung si inima-ti ating.
La geamul tau sunt numai boare
Si - vifor, geamul ti-l împing.
În clipa ta patrund, si-n casa,
Si - vijelie - voi sufla,
Voi rascoli hârtii pe masa,
Si poate-ntreaga viata ta.
Si astfel n-ai sa poti uita.


Cercul Poetilor Disparuti
www.cerculpoetilor.net

Acest topic a fost editat de exergy33: 6 Apr 2011, 09:15 PM

Daca ai ghici
Tot ce-ti pot dori,
Eu ti-as prinde-n par
Cununa de sori,
Stopita cu flori.

Incearca sa zambesti
Far'sa te-amagesti
Si sa iti doresti
Un lucru usor
Fiindca-i trecator.

Daca iei un strop de ploaie
In palma ai sa vezi
Ca nu-i atat de greu sa speri.
Fur-o raza de lumina,
Incearca-n ea sa crezi
Si ridica-ti fruntea spre cer.

Ia un strop de fericire
Dintr-un colt de cer,
Ochii oglindeste-i in el.
Ia un fluture din soare,
Puneti-l in par,
Langa o cununa de mar.

Daca ai ghici
Tot ce-ti pot dori,
Eu ti-as prinde-n par
Cununa de sori,
Stopita cu flori.

(MBaniciu)

Scutura norii

Scutura norii care ti se aseaza în par,
Scutura pasarile care îti iau ochii,
Scutura visele mai grele ca pietrele.

Pentru ca am sosit si-i vremea sa ma vezi,
Chiar daca gesturile mele te strapung cu singuratate
si ai sa cazi prefacut în pulbere,
Chiar daca vocea mea va aprinde aerul pe care-l respiri
Si ochii tai nu vor mai putea niciodata privi.

(Sophia de Mello Breyner Andersen)

Ultima scrisoare

Sfârşitul a venit fără de veste.
Eşti fericită? Văd că porţi inel.
Am înţeles. Voi trage dungă peste
Nădăjdea inutilă. Fă la fel.
Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin.
Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă,
Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin.
Nu te mai cânt în versuri niciodată,
În drumul tău mai mult nu am să ies,
Nu-ţi fac reproşuri, nu eşti vinovată
Şi n-am să spun că nu m-ai înţeles.
A fost desigur numai o greşeală,
Putea să fie mult, nimic n-a fost.
În veşnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai un rost.
Şi totuşi, totuşi, câteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie ameţeli.
Vedeam văzduhul fluturând de îngeri,
Lumină-n seara mea de îndoieli.
Când degete de Midas am pus magic
Pe fragedă fiinţa ta de lut,
Suna în mine murmurul pelagic
Al sfintelor creaţii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se înalţă
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalţă
Şi-ngenuncheate rânduri submisiv
La soclul tău dumnezeisc aşteaptă
Să le întinzi un zâmbet liniştit
Spre sărutare adorata dreaptă,
‘Nainte de-a se şterge-n infinit.
O, de-am fi stat alături doar o oră,
Ai fi rămas în auriul vis
Ca o eternă, roză auroră
De nenţeles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti
Din întâmplare rândurile-acestea
În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti.
N-am să strivesc eu visul sub picioare,
N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag.
Aş fi putut să spun: „Eşti ca oricare...”
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul,
Tu vei rămâne nufărul de nea
Ce-l oglindeşte beat de pofte tăul,
Ce-l ţine candid amintirea mea.
Vei fi acolo veşnic ne-ntinată,
Te voi iubi mereu fără cuvânt,
Şi lumea n-o să ştie niciodată
De ce nu pot mai mult femei să cânt.
Acolo, sub lumină de mister,
Scăldată-n apa visurilor lină,
Vei sta iubită ca-ntr-un colţ de cer
O stea de seară blânda şi senină.
Şi când viaţa va fi rea cu tine,
Când au sa te împroaşte cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amândoi.
Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri nemaiscrise te mângâi.
În dulcea lor cadenţă legănată,
Te vei simţi ca-n visul tău dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Să plec de-aicea de la voi curând,
Când glasul tău vreodat-o să mă cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.
Şi dac-ar fi să nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-aş zbate-ngrozitor în ţărna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.

Mihai Beniuc

Boul şi viţelul, de Ion Luca Caragiale
Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
În zilele noastre de soart-ajutat…
Învaţă la şcoală cartea de cetire
Şi ajunse boul un bou învăţat.

Mare lucru-n lume e şi-nvăţătura!
Ţine loc de multe, chiar şi de talent…
Printr-o bună şcoală, rafinezi natura:
Din viţel poţi scoate un bou eminent.

Nu încape vorbă, între animale,
Un aşa specimen greu să mai găseşti
Să citească zilnic feluri de jurnale,
Rumegând atâtea ştiri politiceşti.

Astfel, eminentul, în curent cu toate,
Iată, pe nepotu-i tânăr l-a-ntâlnit:
„Unchiule, cum mergem?” — „Excelent, nepoate!
A mai grea problemă s-a şi resolvit”.

„Unchiule, iar glume!” — „Ba deloc, băiete!
Sunt de-acord cu toţii, foarte sigur ştiu…
Şi m-ascultaţi pe mine, eu citesc gazete:
Tu nu ştii nimica, eşti un agiamiu.

Mă-ndoiam eu însumi: m-am convins în fine,
C-am scăpat de-acuma de orice nevoi:
Ni sunt deopotrivă voitori de bine
Şi au multă milă cei mai mari de noi.

N-au pierit zadarnic, astă primăvară,
Dintre noi atâţia ca la zalhana!
Drepturile noastre sfinte triumfară:
O s-avem islazuri, dacă ni le-or da…”

A rămas viţelul ca un gură-cască,
Fericit că-n fine sacra speţ-a lui
O avea de-acuma din belşug să pască
Ş-o purta mai lesne greul jugului.

Edith Södergran
(1892 - 1923; biografie,)



Dragoste
Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului;
am lăsat-o pe-o stîncă, pe ţărm,
şi-am venit la tine goală ca o femeie.
Şi ca o femeie m-am aşezat la masa ta,
am băut vin cu tine şi-am sorbit din parfumul de roze.
M-ai găsit frumoasă, mi-ai spus că m-asemuiam
unei fiinţe văzute în vis,
am uitat totul, am uitat copilăria, căminul,
nu-ţi ştiam decît mîngîierile ce mă ţineau prizonieră.
Şi tu ai luat surîzînd o oglindă şi m-ai rugat:
priveşte-te-n ea!
Am văzut că umerii mei erau făcuţi din pulbere
şi cădeau în pulbere,
am văzut că frumuseţea mi-era bolnavă şi nu voia
decît să dispară,
O, strînge-mă tare în braţe, atît de tare încît să
nu-mi mai trebuie nimic altceva.

Cântec de dragoste

Cum să-mi împiedec sufletul
să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău?
Cum să-l înalţ deasupra ta
spre alte lucruri, altundeva?
O, cum, cum l-aş aduna
lângă ceva pierdut în întunerec,
într-un ungher tăcut, străin, nefrămătând,
ce nu se-ndepărtează
când adâncurile-ţi lunecă departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioară, pe tine şi pe mine,
ne împreună totuşi aşa cum un arcuş
din două strune-un singur sunet scoate.
Pe ce vioară suntem înstrunaţi?
Şi ce artist ne ţine-n mâna lui,
cântec cum altul nu-i?

~ Rainer Maria Rilke ~

Acest topic a fost editat de exergy33: 8 Jul 2011, 06:36 PM

Acest topic a fost editat de exergy33: 30 Oct 2011, 07:40 PM

Marin Sorescu - Muntele

Tin locul unei pietre de pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regreatabila confuzie.

Au trecut peste mine
Masini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Si tot felul de picioare.

Am simtit soarele pana la
Si luna
Pe la miezul noptii.

Norii ma apasa cu umbra lor,
De evenimente grele
Si importante
Am facut bataturi.

Si cu toate ca-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Cateodata ma pomenesc urland:

Circulati numai pe partea carosabila
A sufletului meu,
Barbarilor !

Acest topic a fost editat de The Dude: 30 Oct 2011, 08:22 PM

Definitia cicatricelor - Octavian Paler

Cand doare cicatricea
ne doare rana veche
sau faptul c-am uitat-o ?

Bunicul si cele patru rase - Nichita Stanescu

Rasa galbena, se stie,
are pielea argintie
si parul extrem de lung,
si lucreaza la un strung.

Rasa neagra, cum se stie,
are pielea alburie
si parul extrem de lung
si lucreaza la un strung.

Rasa rosie, se stie,
are pielea albastrie
si parul extrem de lung
si lucreaza la un strung.

Rasa alba, cum se stie,
are pielea visinie
si parul extrem de lung
si lucreaza la un strung.


Asta este, dragi nepoti,
Toti sunt oameni, oameni toti !

Acest topic a fost editat de The Dude: 30 Oct 2011, 08:29 PM

Acest topic a fost editat de exergy33: 19 Nov 2011, 07:37 PM

Cantecul Catelei- Serghei Esenin

Spre ziua, sub capita de secara,
Pe auriul snopilor plecati,
Cateaua, în vifornita de-afara,
Fatase sapte catelusi roscati.

Pîna-n amurg, veghind încovoiata,
I-a rasfatat, lingîndu-i ne-ntrerupt.
Si se topea ninsoarea spulberata,
Pe fierbinteala pîntecului supt.

Iar seara, cînd gainele s-aseaza,
Stapînul casei a iesit posac
Si unde mama pîlpîia de groaza,
El pe toti sapte i-a bagat în sac.

În urma lui, fugind dupa desaga,
Cateaua da-n nametii de pe drum…
Rapindu-i puii, apa din viroaga
Scîncea curgînd sub botul ei, acum.

Apoi, cînd se-nturna sovaitoare
Si singura înspre culcusul ei,
Deasupra casei i-aparu pe zare,
În locul lunii, unul din catei.

Straina, zgribulita si-n nestire,
Privea la chipu-i nalt si departat,
Iar luna plina, lunecînd subtire,
Dupa colini a disparut treptat.

Si cum atunci, cînd cineva-n ograda,
Drept pîine-i zvîrle-o piatra dinadins,
Ca stele mari de aur în zapada,
Cateaua ochii tristi si i-a prelins.




Acest topic a fost editat de The Dude: 21 Nov 2011, 11:26 AM

BALADA SUGUBEATA - FRANCOISE VILLON

De junghi sa aibe parte si de lance
De bata noduroasa si de spada
De palos zdravan de carlig de cange
De ghiont cu ghioaga-n ginturi ferecata
De sulita calita de sageata
De furca de tapina de baltag
De hoti pandind la colturi de drumeag
Sa-i hacuie sa-i jefuie de punga
La beregati sa-i sangere putin
In beciuri de ghena sa ajunga
CRASMARII CARE TOARNA APA-N VIN

De arc pagan de iatagan de prastii
Sa aiba lotrii parte si de barda
Tu creerii lor cu trasnet sa-i imprastii
Iar parul elinescul foc sa-l arda
In streang le-atarna hoitul, lupii sa-i prada
Ma rog la cer sa moara de pelagra
Or si mai bine bate-i buba neagra
Scurmai-ar tepi incinse'n maruntae
Si zece gazi de vii sa mii jupoaie
Sa-i fiarba in oloi la focul lin
Sirepi sa-i rupa faca s-ar gunoaie
CRASMARII CARE TOARNA APA-N VIN

Sa-i prinda vijeliile pe uliti
Le sfarme balinezul capatana
Orbesca-i ale furgerului suliti
Narozii... faca-i una cu tarana
Le rupa beregata, soldul, mana,
Inghete-i gerul bocna, bata-i grindeni
Si ploaia biciuiasca-i pretutindeni
Sa n-aiba mantii groase, nici dulame
Ii sfasie ascutise lunci de coasa
Iar lesul pravalit le fie-n Rin
Zdrobiti sa fie de 30 de baroase
CRASMARII CARE TOARNA APA-N VIN

INCHEIERE
Crapale-ar domnul principe ficatii
Iar sete-ar ostoile-ar cu venin
Caci n-au pereche-n lume blestematii
CRASMARII CARE TOARNA APA-N VIN

..si intr-o tradudere ceva mai inteleapta, dar apartinand unui nume mai putin sonor.



Baladă veselă despre crâşmari - de François Villon

De suliţă, de lance aruncată,
de ghioagă şi de buzdugan strunjit,
de bardă, de săgeată ferecată,
de paloş, de baltag şi de cuţit,
de ţeapă şi de furcă otrăvită,
de iatagan, de cange, de custură
şi de bandiţi pândind la cotitură
să fie daţi grămadă la pământ,
străpunşi în inimi, sfărtecaţi pe rând,
tăiaţi la beregăţi să-i rupă chinul
şi-n fund de iad să stea cât mai curând
crâşmarii care ne botează vinul!

De arc turcesc, de spadă-ncovoiată
le fie-mpuns burtoiul ghiftuit;
de foc grecesc le ardă chica toată
şi creierii le urle-n nesfârţit;
în ştreang le-atârne hoitul împuţit
şi ciuma bată-i cu vătămătură ;
ba m-aş ruga să fie traşi, cu ură,
în ţepi aprinse, să-i aud zbierând;
beli-i-ar zece gâzi de vii, rânjind
şi în ulei încins să-şi iute cinu;
legaţi de patru cai să văd crăpând
crâşmarii care ne votează vinul!

Plesni-le-ar tunul căpăţâna boată,
lovi-i-ar trăsnetul pe drum, cumplit
şi-apoi o haită de dulăi, turbată
le rupă hălci din trupul hăcuit;
orbească-i fulgerul ca un cuţit,
zăpezi şi grindeni bată-i pe căldură,
uda-i-ar ploile fără măsură
când umblă goi şi-n preajmă n-au veşmânt;
să piară de pumnal făr' un cuvânt
şi hoitul lor să-l vălurească Rhinul;
de optzeci de ciocane piară-n vânt
crâşmarii care ne botează vinul!

ÎNCHINARE:
Stăpâne, blestema-i-ar Domnul sfânt
să sugă până or crăpa, veninul,
că necinstiţi şi fărdelege sunt
crâşmarii care ne botează vinul!

Tălmăcite de Neculai Chirică

ABC

Nu am să ştiu niciodată
ce a gîndit A despre mine.
Dacă B m-a iertat vreodată.
De ce a susţinut C că totul e în ordine.
Ce rol a avut complicitatea lui D în tăcerea lui E.
Ce a aşteptat F, dacă a aşteptat ceva.
De ce s-a prefăcut G, de vreme ce a ştiut atît de bine.
Ce a ascuns H.
Ce a dorit I să adauge.
Sau dacă, faptul că am fost aproape,
a însemnat ceva
pentru J, pentru K, şi pentru restul alfabetului.

******************
Miercuri, 1 februarie 2012, a încetat din viaţă din cauza unui cancer la plămâni una dintre cele mai importante voci ale literaturii polone şi laureată a premiului Nobel pentru Literatură în 1996, Wisława Szymborska.

Acest topic a fost editat de exergy33: 7 Feb 2012, 06:42 PM

locul din care tu începi

de Vasile Munteanu



îmi trec mâinile prin sufletul ei
ca şi cum i-aş mângâia părul care creşte din sine
dragostea ce mi-o poartă îmi muşcă degetele
mângâierile
sau numai pielea de amprenta căreia
fericirea - scamă pescuită din aer –
preţ de-o secundă se ţine

a cui eşti tu? îi întreb umbra
aşa frumoasă şi blândă de parcă nu te-ai născut
din cuvânt
a
c
u
i
…
sunetul întâlneşte peretele
tot ce simt de tencuială s-a frânt

zâmbetul meu
arată a tablou căzut într-o parte
rama are un colţ îndoit
probabil
pictorul a însemnat pagina rămasă necitită
din carte

eu nu simt de tot durerea
cât ai simţi de emoţie un nod pus în gât
nu am voce
nu am ritm nici măsură
şi totuşi de urât îmi vine să cânt

praful stă în loc (mă ascultă!)
în el conturul are forma întreagă
nu o să mă credeţi
nici eu nu cred
dar dă din cap şi pare să înţeleagă
fiecare expresie a dorului meu

abia atunci pricep că sunt singur
în univers
în lume
în casă
şi că de fapt
locul în care tu începi
mă apasă.

Cotzcarul de Villon

Cuvânt şi cuvânt

Să nu rosteşti cuvintele pe care
le simţi, tulburătoare, dând ocol,
de gânduri zăbrelite-n închisoare,
apoi se sparg, lovindu-se în gol.

Încă nu vrea tăcutul să se-ofere
chiar de ai crede că-l auzi acum.
Asteaptă, fă-ţi rezerve de tăcere,
aproape să-ţi rămână, ca un fum.

Când ştii exact ce trebuie să spui
nici nu mai eşti de trebuinţă, poate:
rămân cuvintele pe care-ţi pui
pecetea şi durează-nsingurate.


Din volumul
Wolf von Aichelburg,
Gedichte/Poezii,
Editura Hermann, Sibiu 1996
Traducere de Dan Dănilă

Acest topic a fost editat de exergy33: 4 Apr 2012, 06:13 PM

Umbra

Eu umbra aceasta pe care
O semeni in sufletul meu
Cu mila si trista mirare
Voi duce-o cu mine mereu.

Si-apoi, intr-o zi oarecare,
In care-mi va fi cel mai greu,
Voi pune-o in vechi calendare:
Duminica trupului meu.

Flamand de iubirea intreaga
Pe vremi cu amurg mohorat,
Cand zorile noaptea-si dezleaga,
Ma satur cu-o umbra si-atat.

Si sufletul meu te mai roaga,
Magnetic catarg doborat,
Tu, umbra tacuta si draga,
Asaza-ti fularul la gat!

O umbra se inchide in mine,
O umbra prin mine trecu,
E-atata de rau ca e bine,
E-atata de mult Da ca e Nu.

Bacovia-si iese din sine
Si rade in "a" si in "u"...
O umbra in viata ma tine
Si umbra aceea esti tu.

~ Adrian Paunescu ~

Să stai în fân s-aştepţi să vie noaptea,
Văzduhul să se facă tot mai şters,
Bondari morocănoşi să-ţi intre-n plete
Şi-orce frântură-n gând sa fie vers. Când stelele mirate se deschid
Ca nişte ochi descoperiţi de pleoape,
Să simţi cum luneci în mireasma ierbii
Ca-ntr-un vârtej ameţitor de ape.

Şi-n timp ce cazi fără sfârşit s-adormi
Şi-n somn să ştii că te cuprinde luna,
Că buzele ei te ating uşor
Şi te înseamnă pentru totdeauna.


~ versuri de Ana Blandiana ~

***

Mi-am căutat vederea lăuntrică

Să te privesc.

Nu ai de unde să ştii cum te vede sufletul meu

Oglinzile nu ţi-au întors, nici în treacăt,

Intarsia caldă dintre respir şi oftat,

Ivită ca o vale de nuferi din aproape nimic.

Nu am cuvintele – şi nici nu există -

pentru felul în care te ştiu.

Aş putea, ca un orb, să-mi înting degetele

în liniştea ta aparentă

şi să-i culeg încordarea.

Dacă-aş smuci perdelele aurei

şi te-aş vedea dezghiocat,

te-aş iubi?

Nici nu ştii că exist.

Cineva ţi-a şoptit că am dispărut

acum multe sute de ani

şi nu se mai ştie de mine.

E bine aşa.

Îţi culeg osteneala şi răul de viaţă

le dizolv cu isop şi cu boabe de mirt.

Toate vasele sunt pregătite

şi toate miresmele rare.

Pentru tristeţe, însă, nu ştiu niciun leac.

Dumicăm lumină cu pâine

de câte o parte de cer.

Îţi scriu, câteodată, scrisori nesemnate

ţi le las la intrarea în vis.

Trăim doar pe-o singură parte

a foii cu ce ne e scris.

Dar putem, negreşit, să ne spunem poveşti.

Am înfiat un pui de mesteacăn

Care mă-nvaţă, pe-ndelete,

De ce luminezi când zâmbeşti.

###

versuri de Gabriela Savitsky

Frumoase, versurile Gabrielei !
P.S. Am reușit, în sfârșit, să ajung aici, dar a fost tare greu, parca am traversat un deșert !

Frumoase, versurile Gabrielei !
P.S. Am reușit, în sfârșit, să ajung aici, dar a fost tare greu, parca am traversat un deșert !
Da' văd că tot nu apare mesajul. Orice ai spune, e greoi acest forum, d.p.d.v.tehnic. Sunt inscrisă în alte patru forumuri și pe nici unul nu am întâlnit asemenea obstacole ca aici.

Bastet.

Pe vremuri când erau sute de mesaje pe zi s-au introdus niște restricții pentru a se putea ține sub control forumul. Ce probleme ai întâmpinat? O să-l rugăm pe Data'q să verifice.

Și iată prima mea poezie favorită

Către Galateea

Îţi ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile
şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tău
ce cutremur au şi ce culoare anume,
şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,
şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda
şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun în pietre
şi mă rog de tine,
naşte-mă.

Ştiu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai există aproape -
după-amiază, după-orizontul, dincolo-de-marea…
şi tot ce e dincolo de ele,
şi atât de departe, încât nu mai are nici nume.
De aceea-mi îndoi genunchiul şi-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.
Şi mă rog de tine,
naşte-mă.

Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârşitul cuvântului a cărui prima silabă tocmai o spui
copacii – umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile – mişcătoare umbre ale sângelui tău,
şi pietrele, pietrele – umbre de piatră ale genunchiului meu,
pe care mi-i plec în faţa ta şi mă rog de tine,
naşte-mă. Naşte-mă.

Versuri de Nichita Stănescu

Romanţă negativă

- Ion Minulescu -


N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!...

N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...

Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară!

Şi-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!...

Eliseo Diego - Cantec pentru toate cele ce esti

Acest topic a fost editat de exergy33: 18 Nov 2012, 11:19 AM

fixatia mea e Şerban Foarţă

Chiromantie


Întinde-mi stânga(ceaşca n-o întoarce,
nici să nu pui să ţi se dea în cărţi!);
dă-mi palma - ca, privind în ea ca-n hărţi
fără legendă(`n timp ce vremea toarce

pe umărul tău drept, iar săptămâna
se face lună, - lunile, ani lungi),
niciuna dintre-aceste calme dungi
să nu-şi mai afle liniştea... Dă-mi mâna!

gasiti aici textele care-au fost folosite in melodiile Phoenix-ului si la care a contribuit si Foarta

Pasarea Calandrion