Opinii, ganduri, povestiri din viata Dianei - Maria veti putea citi aici.

Lectura placuta!

Mi-au placut dintotdeauna stilourile negre cu capac auriu.Am urit si urasc pixurile, asa cum nu imi plac cei care dezleaga cuvinte incrucisate si cu pixul...mi se pare o ciudatenie.Cum sa desfaci un rebus care iti pune neuronii la incercare cu pixul?!Oare crezi ca judecata ti-e infailibila?
Ia, frate, un creion si o radiera, ca, vorba veche,"Erare humanum est" .
Ce bine ar fi daca viata ne-ar fi un careu de rebus, pe care sa-l dezlegam cu un creion si cu o radiera in mina...punctele negre ar fi doar marcaje de delimitare si prea-huiduita "mama a prostilor" ne-ar ajuta sa ne reparam erorile...hm, visuri frumoase...si atit!
Din pacate, multi incearca sa gaseasca solutiile corecte ale acestui misterios careu enigmistic numit atit de prozaic "viata" cu ...pixul!Si daca gresesc, fac mizgilituri sau folosesc lama de ras..rezultatele sint inestetice si uneori lamentabile , in ambele cazuri. Poate din cauza acestor "mizgilituri" exista atita uritenie prinre noi...prea multe pixuri, frate!
Oare expresia " a te durea in pix" are vreo legatura cu pixul mai sus mentionat? Indoi-m-as! Exista, totusi, pe undeva , o afinitate. Pe de alta parte, s-ar auzi groaznic "ma doare in stilou", nu?! Suna hilar...

Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 10 Sep 2003, 09:19 PM

Mintea mea o ia razna..dar ce bine ar fi daca am putea lua radiera si sterge toate relele si mizeriile prin care am trecut...ar fi totul mult mai usor, poate chiar mult mai usor si prea frumos...de asta , poate, nici nu va fi vreodata posibil.
La un moment dat, un Om Bun a spus ca a fost miscat de rindurile mele si ca se simtea ca un copil care il vede pe Mos Craciun , pe plaja, la nudisti.I-am raspuns atunci, daca imi aduc bine aminte, ca Mos Craciun traieste in sufletele noastre si ca daca copilul din el a avut aceasta senzatie...e doar o impresie. Acel Om Bun mai spunea ca nu stie daca sa rida sau sa plinga.Si, in acel moment, i-am inteles dilema.E greu sa te bucuri cin inima si sufletul iti sint rapuse de atita uritenie...
Ne formam o carapace,ne ascundem in spatele unor ziduri pe care le ridicam atit de sus si le construim atit de bine, incit nici noi insine nu le mai putem trece.
Si-atunci, frumusetea din noi, dumnezeirea care ne-a fost data cind am fost zamisliti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, moare... Moare frumusetea in noi,lipsita de Lumina, de aer proaspat si de Bine...
Trista soarta mai are copilul din noi; incorsetat de legile unei lumi pe care nu o poate accepta, fortat sa se maturizeze,de fapt sa se uriteasca, sa devina meschin si egoist ca sa poate supravietui,el creste sui si zvircolit...Pe undeva, insa, oricit de anapoda ar creste, va exista in acel copil-vesnic, speranta venirii Mos Craciunului ADEVARAT. Si chiar daca copilul care salasluieste in fiecare Om Bun va crede pentru o clipa ca l-a vazut pe Mos Craciun la nudisti,ei bine, n-are decit sa-si spuna:"Si nudistii sint oameni, si ei au nevoie de Mos Craciun!".
Indiferent cit de grea si de geroasa e iarna sufletelor noastre, indiferent cita zapada neagra ne innabusa Craciunul , intotdeauna , dar INTOTDEAUNA va exista intr-un colt de inima , un brad impodobit si imaginea copilului tremurind de nerabdare si de emotie, care il va astepta pe Mos...Mos care va veni de fiecare data, negresit, in sunet de clopotei si de Colinda Sfinta...nu se poate altfel.
De ce sa impovaram aripile ingerului care poarta pe umeri toate durerile lumii cu tristetea noastra? E, si-asa, destul de obosit...
In jurul nostru e atita Frumusete si atita Bine, dar si atit Rau, ca uneori sintem bulversati de acest amestec care ne copleseste...

Bine ai venit aici Diana!
Te asteptam..

M-am saturat de cosmopoliti ieftini si de neologisme...vreau o limba romaneasca fara ``cool`` , fara mofturi si vreau ca auzul sa nu-mi mai fie torturat de mass-media cu gaselnite lingvistice , dezacorduri flagrante si pleonasme...
M-am saturat de ciocoi si de oameni cu bani noi ...m-am saturat de licentiati care isi cumpara diplomele si sint niste nulitati intelectuale...
M-am saturat de MTV si de limbajul ieftin, de "vedete " siliconate si agramate...
M-am saturat de incompetenta si prostie,de minciuna si kitsch...Oare mai sint si altii care gindesc la fel?
Oare bunul-simt e o notiune perimata???
Atita timp cit mass-media da apa la moara, nimic nu se va schimba...cumea e ca pentru un an si jumatate am facut si eu parte din tagma ziaristilor.Si, cel putin la noi in redactie, chiar daca era biroul de presa teritorial al unui cotidian central, greselile de genul acesta erau taxate aspru .Sa te fi ferit Dumnezeu sa scoti o perla!Acum insa, nimeni le nu mai baga in seama ...multi folosesc termeni al caror sens le este strain, dar care suna bine! Iar ceilalti, "privitori ca la teatru" iau de bun tot ce vad si ce aud.
Iar tinara generatie, ca un burete, absoarbe totul,pentru ca nu exista nici un filtru de limba care sa-si faca treaba bine sa le ofere un etalon de valoare. Si rezultatele se vad!
M-am saturat ne "anglicizarea" limbii romane...de parce limba romana le pute unora...nu "da bine"...
Uneori imi vine sa le trimit un dex si o gramatica...ca prea imi zgirie urechile!
...Asta e trista noastra poveste...ca nu putem face nimic...Oare?!?!?

Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 12 Sep 2003, 09:00 PM

de cand ma stiu stiloul , sau tocul , au fost instrumente ale claselor sociale nobile
instrumente care prin insasi forma lor inspirau gratie , delicatetze
niciodata nu am reusit sa scriu cu pixul la fel de frumos ca atunci cand scriam cu stiloul si niciodata nu am reusit sa scriu cu stiloul la fel de repede ca atunci cand scriam cu pixul
dar la cum la noi in orient , timpul nu are pret , raman la stilou ...
un stilou vechi ... poate valoros material , dar pt mine in mod sigur valoros dpdv sentimental ...
nu-l dau la nimeni
mai trist e ca nici nu cred ca mai stiu sa il tin in mana ... m-am stricat de toto cu tastatura asta
si nu-mi place
dar ne adaptam timpurilor
si iata cum solutia cea mai noua nu este si cea mai buna
sa ii invinuim oare pe conservatori ?
sa invinuim tehnologia?
ne-au rapit si placerea scrisului
ce se va mai intampla?
vom ajunge ca in povestile "fiintifico stanfastice" sa gandim si sa se intample?
si ce sa va intampla cu bucuria de a trai?
de ce sa ne mai imaginam ceea ce asternem pe hartie?
vom mai putea vedea urma unei lacrimi ce aluneca pe coala une au fost asternute cateva cuvinte de dor ?
ne vom mai aduce aminte de vremurile frumoase din copilarie privind o camasa inca ptata de cerneala?
vom mai avea amintiri ?
... verba volant ... scripta manent

Te pup Diana-Maria
Din pacate nu mi-a placut sa scriu cu stiloul..Mereu ma manjeam de cerneala...Acum ma manjesc de pasta de pix
"vom ajunge ca in povestile "fiintifico stanfastice" sa gandim si sa se intample?"---Nici nu stii cat imi doresc la ora asta sa ma pot gandi la ceva si sa se intample imediat...Asteptarea ma omoara...Desi, poate e mai bine asa, totusi, mi-as dori pt o jumatate de ora sa fiu in alt loc, in alt timp....
"vom mai putea vedea urma unei lacrimi ce aluneca pe coala une au fost asternute cateva cuvinte de dor ?"--In cazul de fata lacrimile le putem ghici pe birou Deh, e mai usor de tastat
Si da, amintirile vor fi mereu, nu cred ca cineva ni le poate sterge si pe astea...Daca s-ar putea l-as omori, caci , uneori, amintirile sunt atat de frumoase, incat nu-ti mai vine sa le dai drumu'...

...nicodata insa, cotrobaind printre " vechituri " , in epoca tehnologiei, nu vom da peste un petec de hirtie, ingalbenit de vreme, care sa ne faca sa tresarim...sa zimbim...sau sa ne intristeze...Doamne -fereste sa fie o pana de subiect cind ti-e lumea mai draga si nu ai apucat, furat fiind de sirurilor gindurilor, sa "salvezi" ...
Hirtia e cel mai bun suport pentru gindurile mele... numai cind tin stiloul in mina, mintea mea prinde aripioare si logica e sfidata...

Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 15 Sep 2003, 07:26 PM

Azi am cumparat cerneala neagra...cred ca am inceput sa am fixatii, semn sigur de ramolire...vremea trece si , in loc sa devin mai inteleapta, devin chitibusara si tipicara...aleluia!!!
...M-a luat valul iar...Unde scriam eu asa frumos despre ce bine si placut e sa asterni vrute-si-nevrute pe hirtie, mi-a fugit gindul la idei preconcepute si la mentalitaile carora le sintem tributari, mai mult sau mai putin...Daca ma intreba cineva de unde pina unde aceasta asociere de idei, o sa imi pun cenusa in cap si o sa recunosc ca ...habar n-am!
Pentru noi, majoritatea vedetelor sint oameni si "oame" perfecte, care si cind se trezesc dimineata miros a parfum scump si au parul aranjat...oare lor nu le iese nici un cos pe nas?!?!? Zic prostii...dar m-am saturat de "perfectiunea" unora... si de imperfectiunea mea, muritoare de rind, care trebuie sa petrec ceva timp in fata oglinzii ca sa ma multumita si care ar trebui sa arunc pe boarfe o caruta de bani ca sa fiu la moda..Slava cerului ca nu sint o victima a modei...
Am asistat de multe ori la diverse discutii intre "domnisoare" si "cucoane" , care nu reuseau sa scoata mare lucru pe gura...in afara de ce tip de papuci se poarta anul asta, cine cu cine ce , unde si cum a mai facut, ce vedeta s-a certat si cu cine si care a fost motivul razboiului din paradis...si alte asemenea nimicuri, in opinia mea...De altfel, respectivele persoane au pretentii de " culturalizare"...
Apropos de "culturalizare" , am intilnit un specimen de acest gen pe un forum... omul in cauza era foarte mindru de cunostintele de cultura generala pe care le poseda... personajul insolit si hilar de altfel, spunea urmatoarele" Noi,ca stramosi,crezutam in Zamolxes,nu in Issus!Si daca te duci tintelus la acele origini,vedea-vei ca si astazi este valabila acea religie!(...)Am lucrat in cultura 25 de ani!Propaganda,alea,ale!Cunosc foarte bine tineri de astazi..."
Mi-am permis sa il citez pe respectivul... evident ca nu am putut rezista tentatiei de a-l face bucati-bucatele, in limita bunului simt...Cel putin din punct de vedere al ortografiei ... avea carente majore..ca sa nu zic ca era total agramat...oameni de genul asta... care 25 de ani au papat salariul de florile marului si au "propovaduit" cuvintul partidului si al conducatorului iubit, au "culturalizat masele muncitoare"si "tineretul u.t.c.-ist" , au bagat oameni la puscarie mai exista inca...si, culmea, au descoperit internetul !!!

Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 16 Sep 2003, 11:05 PM

Iubita, oameni si oame din astea sunt pe toate drumurile...Cum au descoperit ei internetul nu stiu, cred ca tasteaza un cuvant la 10 minute, insa ei "ne sunt superiori"...Sau cel putin asa vor sa para...Nu-si dau seama cat se afunda in ridicol? Se pare ca nu, din moment ce tot continua asa...

cum msa nu descopere internetul ...
e practic peste tot
pana si pe amaratul de telefon mobil
se zice ca daca pana la 20 de ani nu esti comunist nu ai inima , iar daca dupa 20 esti comunist , nu ai minte


ei bine ... se poate spune ca nu am avut inima niciodata
nu mi-a placut sa impart ceva ce e al meu si numai al meu
nu la modul in care trebe sa cedez de la mine pt ca respectivul sa se simta egalul meu
cand ieseam in gasca si trebuia sa ajut pe cineva sa-si ia o bere ok
si reversul medaliei , si eu am fost ajutat la randul meu
dar chestie aia cu am 3 televizoare , ii dau si lu vecinu 1 ... no way


sunt oameni , si inca destul de multi care pe vremea raposatului au dus-o mai bine decat acum
cum sa nu fie tristi?
cum sa nu faca propaganda?

mare dreptate ai ... sincer ... mi-e greu sa scriu de mana
scriu urat
labartat

Ideea era ca se mai si lauda ca a facut propaganda..pe care, cu nonsalanta, o lua drept cultura...

O jumatate de zi am umblat capie prin librarii...cautind, in disperare, "Poetica" lui Aristotel si "Reinventarea lecturii" lui Buzera...am trecut prin chinurile iadului...toate vinzatoarele m-au intrebat la ce editura au aparut..si , spre marea mea rusine, nu stiam sa le spun...Doamne, iarta-ma ,de unde sa stiu..ca pe mine ma interesau cartile , nu editura...bine-nteles ca nu am gasit ce imi trebuia, ca nici nu stiau daca au respectivele bucoavne si pe unde or fi fost depozitate...
Am vazut vreo patru titluri de Ileana Vulpescu,care imi lipsesc si de care nu m-am putut apropia, evident , din cauza preturilor...am oftat din greu si cind am ajuns acasa parca eram batuta...si la propriu, si la figurat...Ma obosise lipsa de serviabilitate,aerele de superioritate cu care ma privisera respectivele, vizibil ofensate ca le deranjasem din taifasuiala, ca se bateau de muste...ce tupeu din partea mea!!!
Pe de alta parte, la citeva cascarabete fara pretentii pe care le frecventez, la chioscul de unde imi iau piinea si tigarile, la magazinul de unde iau laptele , oasele pentru catel sint servita mai mult decit frumos, fetele sint dragute si nici nu incearca sa te sterpeleasca..pina si omul de la care cumpar telemeaua, cioban fara mofturi de domnie, sint tratata cu bun-simt... si nu numai eu...
Pe de alta parte, cind ma duc la vreun "pom laudat" , plec cu mina goala...si scirbita de caliatea produselor care e, invariabil, invers proportionala cu pretul si cu aerele celor din spatele tejghelei...
Vazusem o bluza neagra, foarte interesanta, pe un manechin...am vrut sa o vad de aproape, ca ma tentase prea tare si mi-s femeie slaba de inger cind vine vorba de vreo cirpa care nu seamana cu celelalte...domnisoara vinzatoare mi-a aratat-o...ate care atirnau-finisaj-fara, ochi dusi si patru sute de mii, pe care i-as fi dat daca aveam pe ce...i-am multumit si am spus ca nu o iau...s-a simtit jignita..nu m-am putut abtine si am intrebat-o daca din salariul ei si-ar permite sa cumpere asa ceva , sa arunce banii pe o bucata de material care nu ar fi "supravietuit" primei spalari, oricit de delicate... m-a privit chioris...
La piata , o taranca voia cu orice pret sa imi vinda gogosarii gata strofociti...pe banii mei buni...peste tot pe unde te duci, toti incearca sa iti bage pe git ce vor ei, nu ce vrei tu,de parca iti fac o favoare si ti le dau pe gratis...

Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 18 Sep 2003, 12:20 AM

...M-am trezit in zgomotul ploii...Dumnezeu si-a facut mila de noi si si-a trimis lacrimile sa ne spele...Pamintul miroase deja a toamna si, insetat si zbircit ca obrazul unei batrinici ,a primt darul sfint ca pe un balsam...
Privesc cerul din fata ferestrei mele si respir aerul unei diminete de septembrie...
Incepe o noua zi si soarele nu mi-a zimbit inca.
Orasul sufocat de ciment si asfalt isi continua zbuciumul cotidian...
Iar eu visez cu ochii deschisi...
Astazi nu reusesc sa ma hotarasc:ce masca sa abordez?
Sa fiu, oare, ingenua si heprihanita,sufletul curat nealterat de mizeriile cotidiene?
Oare sa pun masca curvei lipsite de scrupule,vesnic in cautare de sposori pe care sa-i manevrez dupa bunul meu plac pentru a-mi procura acea toaleta superba care ma face sa oftez de vreo doua-zile incoace si multe alte lucruri inutile dar care costa?
Mai bine iau masca gospodinei care intra in bucatarie si uita sa mai iasa, care spala si freaca tot ,disperata ca totul nu e asa cum ar trebui?
Nu...probabil masca nevestei plina de afectiune si intelegere mi-ar sta cel mai bine...cocolosidu-l pe vesnicul copil-mare, care se vrea barbat dar e doar un baietel speriat imbracat in hainele tatalui...
Nici asta nu e buna...poate angajata model care alearga in toate partile , care e vesnic acolo unde trebuie, la timpul potrivit, ca toti sa o poata exploata mai bine...
Tot nu sint multumita...Intelectuala blazata, asta e...cea care vrea sa le stie pe toate si analizeaza fiecare detaliu , aparent neinsemnat,care scotoceste prin fiecare coltisor al universului care o incojoara, in cautarea adevarului absolut...
Aiurea...nici asta nu mi se potriveste...Mama, masca mamei care nu am fost niciodata , dar care mi-ar placea sa devin,mama dulce si grijulie, atenta si obosita de atita zbucium si nesomn la capataiul puiului ei drag...
Nici asta nu ma defineste...
Sa fiu oare, iubita pamimasa care se topeste de dragoste si pasiune in bratele celui pentru care si-ar da si sufletul?
Sau poate sa iau masca cersetoarei din colt, imbatrinita mult prea devreme de grijile si nimicnicia ei?
Tot nu e bine...hm..poate fetita care s-a pierdut undeva, pe drumul dintre copilarie spre maturitate, vesnic mirata de minunatiile lumii,tinind ursuletul de plus la piept, comoara mea , Mos Martinul pentru care ma rugam Lui Dumnezeu in fiecare seara, sa ii dea viata ...
Sa iau masca luptatoarei care vrea ca drepturile femeii sa fie recunoscute si apreciate la justa lor valoare, care nu mai suporta sa fim tratate drept anexe verticale si mobile ale bucatariei , nici masini de produs urmasi, nici doar o simpla bucata de carne dispusa sa ofere placere in fel si chip...
Sa afisez oare masca iubitoarei de animale si de natura , care nu mai suporta sa vada animalute chinuite, nici copaci taiati ca sa umple buzunarele diversilor?
Sau masca justitiarei care nu mai vrea sa existe atita ura si rautate, gratuita sau nu, in lumea asta care s-a umplut de pacate , de mortaciune , de mucegai si de miasme ?
...Sint intr-o mare dilema...
Sau sa expun masca nefericirii si a sentimentului inutilitatii care duce de atitea ori la disperare si la gindul terifiant ca nu sintem decit niste biete fire de nisip intr-o clepsidra pe care o mina nevazuta o intoarce din cind in cind...
Greu sint pusa la incercare, simt ca nu ma mai pot controla si cred ca o sa le sparg pe toate...apoi voi lua o bucatica din fiecare si voi alcatui o noua masca...care se va potrivi fiecareia dintre noi...si niciuneia...

Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 18 Sep 2003, 08:52 AM

Fara masti Diana.In forma CRUDA,asa sa traiesti.Eu asa fac.Si nu e bine,dar nu-mi vand sufletul,nu-mi vand zambetul....le ofer.Stau asa ca un mar plin de fructe la marginea drumului (ca si in cantecul nu stiu cui).Si anotimpurile trec peste mine si eu tot acolo cu gandul ascuns ca cineva va lua tot pomul si-l va duce cu el.Si astept o alta imprimavarare,biciuindu-mi sufletul cu viforul iernii.

Mastile...le abordam din lasitate, din inconstienta, din diplomatie, din prostie uneori, din bravada ,din inconstienta sau dintr-o doza de perversitate...toate, in mai mare sau in mai mica masura, implica o doza de ipocrizie... Unii dintre noi le adopta atit de des, ca ajung sa isi piarda adevaratul "eu"... Altii, dornici sa prezinte o imagine mai buna, in opinia lor, nu reusesc decit sa afiseze o "fata" care nu e a lor,care nu li se potriveste, devenind ridicoli...
Vrem,nu vrem, le folosim..atunci cind trebuie sa zimbim din complezenta, atunci cind tacem desi ne vine sa urlam ca o fiara in cusca...motivele sint multe si diverse..societatea si reguluile ei nescrise ne obliga sa le folosim... Si asta nu inseamna intotdeauna sa ne vindem zimbetul sau sufletul...cum am putea sa ii spunem unui visator incurabil , ca ceea ce vrea el nu se va realiza vreodata? I-am taia aripile...si ar fi dureros...si preferam sa arboram o masca care sa-i zimbeasca condescendent...dar tot o masca e...
Traim intr-o lume cruda si rea, buna si frumoasa...paradoxal,nu? Aceasta lume ne obliga, nu de putine ori, sa ne ascundem adevaratul suflet, dintr-un sentiment de auto-conservare... Altfel am fi expusi, lipsiti de aparare,cei de linga noi avind vesnic tendinta de a proftita si de cel mai mic punct slab...si in aceste conditii, cum sa nu apelam la vesnicele masti? Fiecare masca pe care o folosim are ceva din adevaratul nostru ego...personalitatea fiecaruia dintre noi e complexa si ...cameleonica...
In "teatrul vietii" , motiv care i-a obesedat pe multi, sintem simpli actori, jucind diferite roluri...care ni se potrivesc sau nu...insa pentru a fi noi, cei adevarati, ar trebui sa traim intr-o lume perfecta.... utopia si realitatea....ni se impun limite pe care le acceptam...din cind in cind ne revoltam si "eresul" de a fi cinstiti si onesti il platim scump... Nimeni nu ne vrea pe noi, cei lipsiti de "machiaj"...
A trai CRUD-Iata un lux pe care nu ni-l putem permite...a trai crud inseamna uneori a taia in carne vie...citi dintre noi pot sa o faca? A trai Crud inseamna uneori a te lupta cu morile de vint...A trai crud , a trai la urma urmei , e, pentru mine, posibiliatea de a putea calca peste cadavre, fara a ne ascunde in spatele unor paravane morale ... e refuzul total al compromisului ,mic sau mare, e puterea de a a trai necosmetizat...lucru posibil doar intr-o lume perfecta...iar cea in care traim e departe de perfectiune...A trai crud e a trai la maxim...a trai pur si simplu...dar nimic nu e asa de simplu pe cit pare...

Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 19 Sep 2003, 12:07 PM

Dreptate ai Diana.
Daca ai intreba pe cineva cunoscut despre mine ar spune ca sint total lipsita de diplomatie.Adica pe scurt si intraducere libera...nu stiu sa fac frumos.Compromis? Aici da,m-ai prins.Am facut,ca mare ca mic nu conteaza ,am facut si am uitat.Punct.Toate caderile,inaltarile,bucuriile,necazurile,suturile intr-un loc delicat,m-au facut asa cum sint.Am curajul sa spun ca traiesc la extreme,nu e usor,nu am prieteni,sint privita ca o cidata,sint evitata precum eviti o vipera,nu sint rea,sint doar pragmatica si te asigur ca bine ascunse undeva in trecut am si eu o colectie veritabila,sofisticata,eficienta(urasc acest cuvant) de masti.Si uneori le mai pun,doar asa sa nu-mi pierd indemanarea ,sau parsivenia.Te pup.

Aratati-mi un om cu desavirsire normal si ii ridic statuie...la urma urmei ce e "normalitatea'?
P.S. Dificilo, nici eu nu am PRIETENI in viata reala...doar cunostinte...

Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 19 Sep 2003, 06:27 PM

Cred ca ..Nu mai stiu exact cum voiam sa zic...Mesajul era legat de singuratate...In viata reala..Cred ca devenim din ce in ce mai singuri si mai nesiguri pe prietenia celor din jur...Ma intreb pana unde se poate ajunge? Sincer? Nu doresc sa aflu...

Prietenia e o prezenta.Prietenul e pur si simplu langa tine,cu tine fara sa te intrebe nimic,doar bucuria si placere de a fi impreuna.Unde gasim asa ceva?Nici nu mai caut.Perfectiunea?poate in micile imperfectiuni.Unicitate?asta da.E ceea ce ne individualizeaza.Poate doar gandul e perfect.Ce e perfectiunea?o notiune.Perfect e bobul de griu pentru ca nu-si face probleme ce va devenii.Perfecta e floarea ce se daruieste privirii.Perfecta e dimineata.Toate sint efemere.Ce bine ar fi daca nu am complica totul uneori doar pentru a da impresia ca facem si noi ceva,ca ne implicam....daca vrei poti sa si zbori...

Imi cer scuze pentru ca indraznesc sa scriu aici. Dar intamplator am intrat si pe aceasta sectiune si m-am fortat sa citesc cat mai mult. In general nu-mi plac povestile obisnuite si ma feresc cat pot de ele. Am crezut ca voi citi un noian de banalitati, voi marca totul ca fiind citit si voi continua sa rasfoiesc subiectele. Dar ti-am citit posturile si nu reusesc sa inteleg de unde atata revolta si atata dorinta de a Trai crud (nu banal cum imi spuneai mie). Dorinta asta de depasi pragul normalitatii trebuie sa existe in fiecare din noi. Sta la indemana noastra sa ne reculegem si sa pornim pe alt drum. E nevoie de o schimbare in viata noastra, e nevoie sa uitam ce am fost si mai ales sa uitam ce ne-am dorit candva sa fim. Imi placea demult sa spun ca eu nu merit sa uit, iar abia acum inteleg ce dreptate aveam. Uitarea e si ea o calitate a noastra. Trebuie sa stea in puterea noastra sa ne folosim de ea.

Nu traiesc crud...dimpotriva..ma bucura lucrurile comune, banale...am pierdut o jumatate de zi contemplindu-mi trandafirul japonez si floarea lui imensa,carmin,intrebindu-ma cine sint eu sa merit atita frumusete care mi se ofera neconditionat...Nu fug de banalitati,nu le minimalizez rostul....de ce? ...pentru ca fara banalitate nu am putea sa ne bucuram de senzational.
Senzationalul, ca strae perpetua, s-ar banaliza...nimic nou sub soare...nu minimalizez nici rolul vreunuia dintre noi.Avem cu totii loc sub acest soare..."inghesuiala" ne-o producem singuri cind incercam sa ne extindem "patratica" peste "patratica" celuilalt...mie imi place sa respect "patratica" celuilalt si constientizez ca, in fata Divinitatii nu am un tratamnet preferential, ca nu sint nici mai buna , nic mai rea decit celalalt. Fiecare dintre noi traim cu un scop, fiecare existenta , meschima sau mareata are un rost...nimic nu e intimplator, nici existenta mea, nici viata oricui altcuiva...Care ni-i datul? Soarta? Pentru mine e acel ceva care se desfasoara intr-un perimetru prestabilit...in care avem voie sa ne "desfasuram" ...perimetrul acesta e limitat, pentru ca nu sintem pregatiti pentru mai mult...unii dintre noi nici macar nu si-l exploreaza, dar vor sa ii sara gardul...ca asa sintem noi, oamenii...vrem intotdeauna mai mult...si nu e un lucru rau, dimpotriva...partea proasta e ca uneori vrem ma mult , considerind ca ce avem nu e bun si nic destul...si rolul "averii", "zestrei" pe care o detinem e bagatelizat...
N-am incercat niciodata sa par ceea ce nu sint.Nici mie nu-mi place sa " fac frumos" ca sa imi cistig simpatii sau favoruri...daca oamenii ma plac sau nu,iata o intrebare care nu mi-a bintuit noptile...Am diplomatia in singe din simplul motiv ca nu imi place sa fiu deranjanta sau sa jignesc....pentru ca nici mie nu-mi place sa fiu deranjata sau jignita...asa sint eu: nu "vind"o imagine...cine ma place, bine..cine nu.."Degustibus non disputandum est"....
Nu vreau sa ma schimb de dragul cuiva ori pentru a epata...imi place cum sint..Nu cred in schimbarile fortate si nic in lucrurile care se realizeaza peste noapte.Viata m-a invatat ca pentru lucrurile valoroase trebuie sa lupti....celelalte sint simple "valuri"... si "ce e val, ca valul trece..."
N-am avut niciodata puterea de a trai CRUD- e prea mult pentru mine si nu as face fata.Incerc doar sa imi cunosc limitele si sa le accept...Cine sint eu? un biet fir de nisip in imensa clepsidra a Universalului...dar, asa mica si insignifianta, am si eu rolul meu...Nu vreau sa ma schimb, pentru ca eu, cea de azi, am curajul sa ma privesc in oglinda si sa-mi spun, in fata constiintei si a lui Dumnezeu, ca am incercat sa fiu un om bun...tentatiile au fost multe si uneori n-am fost destul de puternica sa le tin piept...si am cazut in pacat...cind spun pacat nu ma refer doar la acceptia crestina a termenului.... Am avut perioadele mele de revolta, cind m-am luat l atrinta cu lumea intraga, chiar daca nu a existat un echilibru de forte, pentru ca, la momentul respectiv,am crezut ca asa e bine...si daca as mai trai o data, as trai la fel...
Cind ceva merge prost am tendinta de a ma intreba unde am gresit....nu dintr-un sentiment al culpabilitaii, ci din dorinta de a indrepta si a nu repeta greseala...In mod sigur, alegerile pe care le-am facut de-a lungul celor treizeci de ani de existenta nu au fost intotdeauna cele mai fericite...dar fiecara greseala m-a invatat ceva si m-a facut sa fiu ceea ce sint astazi...Greselile m-au facut sa vreau sa fiu OM.

Ai un talent deosebit la scris. Dar parca te feresti de lucrurile esentiale. Esti prea ingaduitoare cu tine si cu cei din jurul tau. Traiesti lin, impacata cu toata lumea. Am senzatia ca o tristete razbate din tot ce spui. Cred de multe ori ca-ti pare rau ca esti asa. Nu incerca sa ma contrazici fiindca n-am sa te cred. E ultimul post din acest jurnal, fiindca este mult prea trist pentru gustul meu.

Acest topic a fost editat de vermeer: 21 Sep 2003, 12:15 PM

Uhh...Mult prea trist..Dar, cred ca asa suntem noi femeile...Mult prea triste pt gustul barbatilor..Daca barbatii de langa noi ar sti ce ganduri ne trec prin cap cred ca s-ar cam speria..Al meu sigur ar spune ca nu-s fericita cu el si ca nu-l mai vreau Dar, de fapt, aceasta tristete este mai mult o melancolie prelungita...Eu una ma simt bine cu aceasta tristete in mine...Si ea vine dintr-un suflet sensibil...Niciodata un insensibil nu va simti atata tristete ca noi, cele ce am scris aici, nu-i asa fetelor? Vermeer, nu te speria de tristete, e si ea o stare de spirit a noastra, a oamenilor si a fetelor in special...
Iubita, te pup, tare mult imi place cum scrii

Nu vreau sa ma schimb , vreau doar sa fiu mai buna.Ura mi-a fost un sentiment strain, la fel si invidia...nu ma caracterizeaza...cind am fost inselata,vinduta pe nimic de oameni dragi inimii mele, n-am putut sa urasc si nici sa ma razbun...
m-am intrebat doar "de ce?" -nu cu patos, nu cu ura,ci doar cu un profund gust al amaraciunii...am iertat, dar n-am uitat... m-am ridicat din praf, m-am scuturat, mi-am indrepat coloana indoita de durerea-mi muta si am mers mai departe...am mers mai departe cu ochii larg deschisi....poate dintr-un sentiment de auto-conservare... din dorinta de a nu mai fi ranita...si-am preferat sa imi tin sufletul protejat...Am preferat si am ales sa nu imi mai deschid inima in toatalitate...imi pastrez un coltisor numai al meu, acea "patratica" , cum imi place sa-i spun...un loc unde accesul este interzis tuturor...nu pentru ca ar ascunde cine stie ce secrete , ci din dorinta de a-mi rezerva un ungher imaculat, care sa nu fie atins de mizeriile cotidiene...un locsor unde sa pot vorbi cu ingerii si cu Dumnezeu...
Sint poate prea lasa pentru a trai crud...prefer doar sa scriu CRUD-adica necosmetizat... scriu, in primul rind pentru mine.
Sint o egoista din acest punct de vedere, deoarece scriu pentru ca-mi face bine. E metoda mea de refulare, de descarcare nervoasa...si nu scriu in fiecare zi...scriu cind simt ca am de spus ceva..Altii, in momente de acest gen, dau cu pumnii in pereti, tipa, urla, hoinaresc aiurea pe strazi...eu imi elimin stresul scriind...Scriu pentru ca imi face bine... cind tin stiloul in mina , mintea mea incepe sa vada lucrurile altfel...dispare ORICE sentiment.... de tristete, de bucurie, de euforie...dispare patosul ... scriu cu mintea...ma detasez si privesc viata dintr-un alt unghi...poate cel al jurnalistului precoce de alta data...
Realizez lucruri care altfel mi-ar fi scapat neobservate... scriu crud, adica scriu ce gindesc , fara sa fac eforturi sa plac, sa stirnesc interesul...scriu doar ce gindesc, cum gindesc , in ordinea in care gindesc...nu ma intorc sa refac pasaje ca sa sune mai bine...nu caut forme eclatante... nu-mi "caut" cuvintele...banalitati sau nu, nu ma chinuie gindul ca ceea ce scriu ar putea suscita interesul sau nu...maculatura sau literatura, nu are importanta...nici macar nu tin un jurnal...pur si simplu iau stiloul in mina atunci cind simt ca trebuie sa spun ceva, nu imi fac planuri si nu stiu niciodata de la bun inceput despre ce am sa scriu...imi las gindurile sa-si urmeze cursul firesc....
N-am cautat niciodata sa impresionez pe nimeni...nu am nimic de demonstrat, nici mie , nici altcuiva...ma simt bine in pielea mea, imi cunosc defectele si calitatile... pe care nu le hiperbolizez...
Defectele...
Unul ar fi ca "maninc" prea multa hirtie...altul e, ca intr-o conversatie cu cei apropiati am tendinta sa-mi intrerup interlocutorii...ca nu suport nedrepatea si sar ca arsa cind cuiva i se face asa ceva...ca ma lupt mai mult pentru altii decit pentru mine... ca nu ma pot abtine sa fac tot felul de comentarii, ca nu suport sa vad pe cineva trist si atunci devin un clovn...
Un alt defect e ca imi place sa vorbesc la modul general...ca sint prea sociabila si din cauza asta uneori am avut de suferit... Am defectul ca uneori am limba prea ascutita, ca devin caustica si belicoasa...
Am defectul ca nu privesc lumea de sus... sint "defecta" pentru ca uneori imi spun parerea desi nu mi-a cerut-o nimeni...asta poate pentru ca nu pot fi nepasatoare, pentru ca nu pot trece pe linga un suflet amarit , biped sau patruped fara sa-mi pese...pentru ca nu ma lasa rece micimea ,meschinaria si mizeria lumii in care traim...
Calitatile ...las pe altii sa judece...oricum, nu sint un personaj caruia sa i se ridice statuie, dar nici unul pe care sa-l iei la bataie...sint un om ca oricare altul...

Nu pot schimba lumea de una singura...dar cred ca , daca fiecare dintre noi ar incerca sa fie mai bun, sa faca zilnic ceva , un lucru cit de mic si insignifiant si pentru ceilalti, daca am putea sa nu ne gindim doar la fundul propriu si personal, poate atunci aerul ar deveni mai respirabil, soarele mai stralucitor si florile mai parfumate...
Sintem oameni si sintem supusi greselilor...imperfecti prin definitie si prin natura... Dar acea harisma nepretuita care ne e data, memoria, ar trebui intrebuintata mai des...ar trebui sa invatam din greselile noastre si din experientele de viata ale altora...daca am putea avea tot timpul ochii larg deschisi...
Daca am putea absoarbe ca un burete toata suma de minuni si revelatii care ne este oferita ZILNIC , dar pe care nu avem timpul si disponibilitatea sufleteasca de a le baga in seama...Traim intr-o lume fantastica, pe care ochii nostri, neobisnuiti cu lumina, au ajuns sa o vada in alb si negru...si in prea multe nuante de gri... Vedem atita gri in jurul nostru , ca am ajuns sa gindim gri... si e pacat...
Dificila vorbea de prieteni...
Prietenia e un lucru mare, poate la fel de mare ca dragostea pe care o implica.
Dupa prea multe suturi in partile moi din partea dorsala, acum nu ma mai avint sa imi etichetez cunostintele si amicii drept prieteni...am pe linga mine doar oameni cu care am anumite afinitati...Oameni care nu sint simpli si oameni care nu sint comuni... dar imi e frica sa ii numesc prieteni...
Pentru mine, prietenia inseamna daruire neconditionata,generozitate, altruism, lealitate...cuvinte MARI.
Pentru mine a fi prieten inseamna puterea de a-l accepta pe celalalt asa cum e, e puterea de a nu judeca , e puterea de a ajuta fara a astepta rasplata... e duritatea de care trebuie sa ne folosim atunci cind stim ca prietenul greseste si ca va avea de suferit de pe urma acestor greseli...e puterea de a-l trage de mineca si ai spune sa deschida ochii... e mina intinsa si umarul oferit cind celalalt se poticneste sau e necajit... e ajutorul pe care il oferi gratuit , chiar daca e doar o vorba buna pentru ca nu PUTEM mai mult, nu pentru ca nu VREM...
Prietenia e curajul de a accepta si a recunoaste ca celalalt poate fi mai bun decit tine...
Un lucru atit de mare prietenia...un lucru atit de dumnezeiesc si atit de uman...

Astia sintem noi oamenii...sintem atit de perfecti in imperfectiunea noastra ,si, cu toate astea, atit de perfectibili.... Cuvinte ale caror sensuri se bat, la prima vedere, cap in cap...
Dar traim intr-o lume a nuantelor, a finetii si a paradoxurilor, nu?...

Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 22 Sep 2003, 12:32 AM

Esti ca un balsam Doamne cat as vrea sa pot si eu sa fiu asa.Da"nu ,eu trebuie sa disec,sa analizez,sa merg la esenta,la origini,sa complic totul.Nu stiu sa ma apropii de oameni cu duiosie,nu stiu sa le spun ca mi-s dragi.In schimb sint experta la a rasuci cutitul in rana.Nu am nevoie de dovezi de iubire.Bunatatea ma uimeste si ma sperie.Unei situatii grele stiu sa fac fata,unei situatii placute nu.Toata lumea se asteapta de la mine sa fiu perfecta in tot ce fac si spun.Si nu reusesc ,nu prea reusesc in ultimul timp.Mi-am pus inima in joc cu o miza prea mare." cine ma iubeste ma urmeaza"Comedia umana,Balzac.Si mie imi place sa scriu,dar nu o prea fac.E singurul lucru ca m-ar salva.

Doamne, Dificilo... e atita soare in spatele norilor tai..de ce nu-l lasi sa se vada? Uita-i pe cei care te vor perfecta...sa fie ei intii asa, si dupa aia sa aiba pretentii...si nu mai rasuci cutitul in rana...uneori lucrurile nu au nevoie sa fie analizate, trebuie luate asa cum sint... bunatatea, in starea ei pura si ne-interesata e un pic de dumnezeire care ne e harazita spre a o da, la rindul nostru , altora....iar oamenilor nu trebuie sa spui ca-ti sint dragi...gesturile, faptele o fac de la sine...ce e declarat ori nu e luat in serios, ori nu e trecut...
Afrodita, Vermeer, va multumesc ca ma cititi ...
Talent nu stiu daca am,...dar va multumesc

Diana,uneori am impresia ca eu creez acesti nori pentru a-mi proteja fericirea.Am capacitatea sa foi ceea ce vreau sa fiu cand vreau sa fiu.Nemintind pe nimeni.Fara ipocrizie.Un om normal nu ar recunoaste asta.Rar de tot raman dezarmata si atunci doar in fata mea.Prieteni?singurii mei prieteni sint fini mei.Niste oameni simpli dar care mi-au demonstrat ca sint linga mine cu mult bun simt chiar si atunci cand m-am ascuns de toata lumea.Fara a pune intrebari au incercat sa ma scoata din cochilei,sa ma traga dupa ei ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic si asa de jema ascultam de ei si era bine.
Tu scrii foarte frumos,esti un om deosebit,ramaii asa.

Buna-vreme, Diana-Maria ! Ma bucur ca te regasesc ! Credeam ca cineva te-a suparat, sau ai devenit dintr-o data... o femeie maritata , cu imposibilitatea de a-ti mai face timp pt. forum!... Am vrut sa te caut, cat am fost in Romania, dar am fost mult prea ocupat!
Randurile tale si ale "dificilei" (vai! de ce a trebuit sa-si puna acest nick? ), le descopar intr-un moment extrem de delicat si nu pot sa spun ca nu ma influenteaza. Voi continua curand in jurnalul meu parasit si plin de balarii... Voi incerca sa fac "curat" si sa incerc sa va inteleg pe voi si pe mine deopotriva, desi habar n-am daca nu cumva ma aflu deja de multa vreme pe un drum infundat. Oricum , ma bucur sa fiu din nou printre voi! Pentru cat timp? Probabil pana ma voi trezi din visare! Pentru ca nu poti sa fii si pragmatic si visator in acelasi timp... Iar voi nu faceti decat sa intretineti visul, nicidecum sa stimulati Ratiunea, in sensul cerut de viata reala !...

PS - Sper sa nu te fi deranjat interventia mea! Mi-am permis , fiindca m-am vazut citat mai pe la inceput...

Pe umerii mei, Ingerul si-a asezat aripile, sa se odihneasca. Si am plins de fericire.
Mi-am ridicat ochii spre cer si am simtit ca nu sint singura.
M-am bucurat de aramiul copacilor si am tresarit sub atingerea unei frunze, care,in caderea ei spre infinit, mi-a sarutat timpla.
Si , dupa toate acestea,am fost iar fetita care-l stringe in brate pe Mos Martin, cersind o bucatica de suflet pentru jucaria obosita de dragostea a vreo trei generatii de copii...

HAIKU
Nu ma blestema, Cerule,
Daca nu pot sa iti iubesc stelele.
Nu ma blestema, Soare,
Ca nu ti-am mai vazut lumina...
Nu ma blestema, Dimineata.
Zorile-ti sint prea grele...
...Lasati-mi putin timp
Sa re-invat sa va pretuiesc...


Dragii mei, va multumesc ca ma cititi...
Omule Bun, cum sa ma deranjeze? Bine ai revenit...

RUGA


Rupe-mi sufletul in doua
Si arunca-l peste mare
Da cu el in luna noua,
Fa din el o pata-n soare.

Rupe-mi sufletul in trei,
Lasa-l sa-mi respire vint,
Sa mi-l ninga flori de tei,
Sa traiasca prin Cuvint.

Rupe-mi sufletul in sapte,
Fa-l Biserica cu sfinti,
Peste lume mi-l imparte,
Visul noptii sa-l alinti.

Rupe-mi sufletul in opt,
Sa-mi miroasa a mar copt,
Sau arunca-mi-l la ciini
...Macar ei nu mi-s straini...

Rupe-mi sufletul in zece,
Peste timpuri mi-l petrece
Si pe deget, un inel,
Impleteste-ti, drag, din el.

....Si asa, facut bucati,
Sufletul cu drag sa-mi porti,
Dar pagin, descintec bun
...Gindurile sa-ti adun...

Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 26 Sep 2003, 01:54 AM

Tare mult imi place cum scrii ! Spuneam eu o data ca stralucesti frumos. Indraznesc sa adaug si eu ceva ce-am scris cu mult timp in urma, dar care poate fi mereu de actualitate, mai ales acum, in aceasta perioada ! Sa nu ma certi


= DOAR FRUNZE =
E toamna.
Trec tot mai des prin frunzisul cel vested
Din fata unei singuratice bãnci…
Si calc apãsat , fiindcã nu-mi pasa
De banca aceasta banala si veche
Cu-amintiri
De iubiri
Si tristeti nepereche.
Dar de ce mã opresc?
De ce nu mai pot sa pãsesc?
Oare cine mã strigã?
Sunt singur
Iar aceasta-i bãncuta iubirii dintâi!...
Totdeauna treceam!Acum ce-i?
Cine-ndrãzneste sa-mi spunã tocmai acuma:
„Ramai!”
De ce sa rãmân?
Nu am atâta putere.
Amintirile încã mai dor!
Orgolii rãnite,prestigii lezate,
Promisiuni încãlcate…
NU!!! Nu rãmân
Sa si mor!
Dar ce dulce e soapta!
Neîndoielnic sunt prea crud cu ea!
Si daca rãmân,cui ce-i pasa?
Ba chiar mã asez!
Uite-asa!!!
„Ce mai faci,cum o duci?”
O aud din nou pe acea cineva
Probabil adânc cuibãrita
In inima mea…
„Multumesc!Mã descurc!”
Ii rãspund intr-o doarã;
Dar o boabã de rouã
Printre gene coboarã
Face-un salt
Si cade in gol pe o frunz-auritã
Ce stãtea nemiscatã
Lângã mâna mea.
Sfioasa „copila bãtrânã”
Era atipitã.
Acum s-a trezit.
Fâstâcit-a zâmbit,
S-a scuzat
Si a dat
Sa-mi explice
Ca de fapt
Din gresealã-o gãsisem acolo…
Obosise in lungul ei drum
Si voise sa stea doar o clipa,
Sa-si tragã cumva sufletul…
Acum,gata!Doreste sa plece!
„Ce pãcat!Hai,te rog,nu pleca!
Suntem doua frunze cãzute
De pe-aceiasi crengutã de aur,
Intr-un hãu necuprins si ostil,
Presãrat cu tentatii,
Cu falsã iubire
Si lacrimi!...”
„Nu, nu pot sa-ndrãznesc!
E târziu!
Timpul meu a trecut!
Mã grãbesc!...
Efemerã sunt eu
Dragul meu!
Nu fi trist.
Tu esti zeu!
Altruist ,
Poti oricând
Reclãdi viata ta!
Doar acum ti-e mai greu!
Si apoi…nu uita
Ca pe-aceasta bãncuta , cândva,
Cineva
Ce sedea
Pe picioarele tale,
Cu parul cãzut
Si fruntea spre cer,
Ti-a soptit intr-un fel
Necuprins,inocent si stingher
Cel mai scump
„TE IUBESC!”!”
La o boare de vânt s-a-nãltat,
Mi-a atins buzele,si-a fugit!
Pãrãsit,
Am rãmas cu „TE IUBESC!”-ul pe buze,
Cu ochii scãldati in luciri sclipitoare
Si-o multime de frunze-n picioare…
O „frunza”-ntre frunze!!!

A trecut aproape o saptamina de cind nu am mai pus mina pe stilou cu scopul declarat de a bate cimpii cu gratie...Prea multe lucruri lumesti, prea mult stres...si prea putin timp pentru gindurile mele...
S-a intimplat ceva extraordinar insa in aceste zile...pina acum aveam in fata blocului, "pensionari" ,doar un catel fara coada si cu o ureche blegita din cauza unor lupte pe viata si pe moarte cu "intrusii" care-i invadau "teritoriul"...plus vreo cinci -sase pisici...Insa "familia" s-a marit...Cineva cu sufletul chircit de uritenie a luat de linga mama lor cinci puiuti de catel, care nu pareau sa aiba mai mult de trei-patru saptamini...de-abia facusera ochi...si i-a abandonat , intr-o cutie mica-mica, de carton, la ghena de gunoi... Era o zi ploioasa, urita si gri cind i-am auzit scincind pentru prima data.
In gradinita din fata blocului, sub un tei urias , a aparut un adapost improvizat,pe care un bine-voitor l-a facut culcus pentru oropsitii pamintului. Acum, gilmele negre au mai prin curaj si s-au mai rotunjit... mai putin unul, care e mic si pricajit, aproape scheletic, si care, in mod cert, are probleme la trenul posterior, ca nu prea se poate tine pe piciorusele din spate. Vecinii mai milosi au inceput sa-si faca un obicei din a le duce de mincare... le mai duc si eu, asa cum ii duceam Puricosului sau lui Zdreanta, cum il striga citeva bunici simpatice din bloc pe vajnicul nostru catel de paza, poate din cauza urechiusei pleostite. Celui mai mic ii pastrez o portie separata, il iau mai departe de fratiorii lui si il hranesc departe de privirile celorlalti, ca la cit e de plapind, ar ramine flamind...Dar altceva voiam sa va povestesc...
Catelul care ne pazeste scara plin de elan are un suflet mare cit lumea intreaga...i-am dus :"portia" si el i-a lasat pe cei mici sa manince, desi era clar ca era lihint de foame.De cind au aparut "piticii" , el a cam fost uitat. Statea si se uita dind din ciotul lui flocos de coada, cum lipaie ghemotoacele ...n-a schitat un gest ca ar vrea sa ia si el o inghititura.Dupa ce puii au terminat si au plecat,s-a dus si el la tavita, sa vada daca mai e ceva ...si nu mai era nimic...
Am urcat si am cotrobait prin frigider sa vad ce i-as mai putea duce...povestea s-a repetat... i-a privit iar pe nesatiosii mititei, iar a privit tigaita..si apoi s-a uitat spre mine de parca mi-ar fi spus: "Ei sint mici, trebuie sa manince... eu indur, ca sint mare si pot sa rabd..."
De atunci ii duc de mincare seara, dupa ce se intuneca, cind cei mici dorm.Si, inainte de a inghiti pe nemestecate, la lumina chioara a blocului il vad cum ma priveste cu niste ochi negri si umezi care-mi fac sufletul bucati...
Asta e o intimplare adevarata, cu un catel vagabond care s-a pripasit la scara blocului si care ne pazeste mai abitir decit orice catel de rasa...
Ma intreb insa: un om flamind ar lasa sa manince cinci copii ai nimanui, cind lui, adultului , ii chiraie matele de foame? Ar rabda pentru cinci puiuti care nici macar nu-s ai lui?
Oamenii au devenit mai rai decit animalele... traim intr-o jungla pe care ne place s-o numin pompos "societate", in care, insa, legea celui mai puternic, legea pumnului si a banului sint totul.
Oamenii nu mai sint condusi de ratiune... bunul-simt e o notiune perimata. Cuvinte ca "politete" si "bune-maniere" sint, deja, anacronice...nu e nevoie sa fii politicos, daca ai portofelul burdusit si nici de bun-simt; un cont "sanatos" in banca il face pe presupusul reprezentant al lui "homo sapiens-sapiens" sa rigiie linistit intr-un restaurant sau sa injure birjareste , pomenind de toate organele aparatului genital masculin sau feminin (nu exista discriminari la acest capitol ! ) in plina strada...
Am vazut o scena: intr-o intersectie, un tinar sfrijit, imbracat ponosit, vindea ziare soferilor opriti la stop. O mina impodobita cu o bratara ostentativa , de aur, a luat un ziar... in fractiune de secunda, pentru ca semaforul se facuse verde,masina luxoasa si scumpa pe care acea mina o conducea, a demarat in tromba... A aruncat, insa, pe geam,din goana bolidului, o moneda de cinci mii de lei... contravaloarea fituicii...
Tinarul a alergat printre masinile in miscare si si-a cautat banutul... l-a ridicat, l-a sters de pantaloni si l-a privit...apoi l-am vazut cum a strins mica moneda stralucitoare in pumn... si parca a strins si inima mea alaturi de bucatica de metal...
In mod sigur, cel care conducea Jeep-ul cu pretentii n-a transpirat in viata lui... cel putin nu muncind...eventual printr-o sala de sport care e "cool" si la care taxa de membru e cam cit salariul pe vreo trei luni al tinarului care vinde ziare in intersectie, pe frig, ploaie sau canicula...
Realitatea e urita si oamenii s-au uritit si ei pe dinauntru... in goana dupa avere sau dupa coaja de piine zilnica...
Numai ca...dintre cei care aduna comori pe pamint, citi mai spun , din cind in cind,seara, la culcare:
"...Piinea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi..."
E doar o intrebare retorica...

Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 1 Oct 2003, 10:43 AM

Omule Bun, Omule Bun... toti avem o banca a adolescentei, intr-un parc de castani... Cum as putea, oare, sa te cert ?!