Cum poate exista incredere in sine, intr-un om care nu este integru? care este impartit in o mie si una de credinte preluate ca atare de la cei din jur? Intr'un om care are mai multe puncte de referinta in interiorul sau (care puncte se si schimba cu timpul) increderea in sine nu poate fi decat relativa si episodica. La urma urmei, in momentul in care iti pui aceasta intrebare e clar ca exista cel putin doua "puncte de referinta": unul zice ca esti intr'un fel, iar celalalt zice ca esti taman invers.
Pentru a "rezolva" aceasta problema trebuie sa fii in stare sa observi impartial ambele "puncte de referinta". Impartial adica fara sa te atasezi emotional de nici unul din ele. Lucru deloc usor....avand in vedere ca traim intr'o lume de maestri ai judecatilor.....noroc ca exista si maestri ai iertarii



secunda, dupa cum vad eu lucrurile, sa ai incredere in tine inseamna sa te iubesti fara rezerve....

Daca ar fi sa-mi masor nivelul de incredere in mine, in unele momente ar tinde la zero, iar in altele la infinit... Totul depinde de starea mea psihica la momentul respectiv, daca sunt suparata, daca sunt furioasa, daca sunt trista, daca sunt fericita, daca am pe cineva alaturi, daca...
De cele mai multe ori imi place sa cred ca ca nu-mi lipseste acea doza elementara de "self confidence", uneori sunt constienta de faptul ca aceasta doza nu mai reflecta atat gradul de incredere in mine, ci si o anumita cantitate de aroganta, de siguranta ca pot sa fac tot ce vreau si ca totul mi se cuvine... O fi din cauza varstei...

Eu cred ca increderea in sine se invata din mica copilarie , observandu-i pe parinti . Daca ei sunt oameni cu incredere in ei , e foarte probabil ca, inconsteient ,inveti si tu acest comportament. Insa daca parintii sunt niste dictatori , indiferent cata incrdere au ei, tie iti submineaza increderea in tine .

uff....

Acest topic a fost editat de Kitty: 12 Mar 2005, 08:45 PM

Exact....cand am fost mica si inca se mai intampla fenomenul dar m-am obisnuit cu el...se facea mult misto de mezinul familiei, adica eu, pisoiul mic cel cu pata pe botic, si glumele proaste la adresa mea ma faceau deseori sa plang...apoi in scoala, cand copiii ca copiii cu porecle 'n' stuff am devenit o plangacioasa...asa ca iata-ma acum...urata si proasta... nu-s cea mai urata, nici cea mai proasta, dar nu sunt asa cum vreau eu sa fiu...sau cum vor ei ?!?!?! desi acum mama imi spune ca-s frumoasa, tata ma lauda la cunostinte si cica se mandreste, dar eu am ramas cu asta...si ei nu ma mai pot ajuta...sunt singura care ma poate ajuta....

Increderea in sine se poate invata daca nu vine in mod natural. Dar e munca grea si trebuie sa fii perseverenta . Esti inteligenta si poti sa fii obiectiva chiar si in momentele cand emotiile negative te inunda . Trebuie intai sa identifici gandurile care te fac sa te subestimezi . La inceput le recunosti doar si spui " a, uite , iar ma subestimez . gandul asta ma face sa ma simt urata si sa nu mai fiu eu insumi , sa nu mai am curaj. Cu cat sunt mai inhibata cu atat mai aiurea ma port si mai prost ma simt " . Dupa ce iti faci obiceiul asta si recunosti toate gandurile de subestimare , ajungi sa ai puterea sa le inhibi in fasa . Nu le mai dai importanta, nu mai rumegi pe ele . Asa iti cresti increderea in tine .

Am o retinere fata de "fara rezerve". E bine sa te iubesti, dar ce inseamna "fara rezerve"? nu vreau sa speculez raspunsuri, asa ca-l astept pe-al tau.

Cred ca o apreciere realista a ceea ce esti si ce poti iti da incredere in tine. Fara sa te lauzi singur catre tine (asta ar insemna sa te minti), fara sa te pui jos singur.
Exemple banale:
--ce-ti spui inaintea unui interviu? "Nu stiu de ce ma mai duc, e pierdere de vreme, n-or sa ma vrea pe mine" sau "Sunt calificata, arat si ma comport profesional si sunt toate sansele sa obtin slujba"?
--esti intr-o relatie noua, lucrurile par sa mearga bine. Ce-ti spui? "E prea frumos sa mi se intample mie" sau "Am intalnit un om care ma merita"?
etc., etc.

Mistinguett

"Fara rezerve" adica fara conditii. Indiferent ce ai face, spune, gandi, simti etc...

Este posibil, gypsyhart? Autocenzura, simtul autocritic - chiar daca sunt in mare parte induse tot de societate, de mediu - functioneaza intotdeauna, in unele cazuri mult mai drastic decat in ceea ce priveste evaluarea celorlalte persoane.
Nu ma refer la acel permanent conflict cu sinele, ci mai mult la a detine o bruma de control. Iubirea fara rezerve, fara conditii... nu poate fi obiectiva.

Acest topic a fost editat de denise: 14 Mar 2005, 10:40 AM

@denise
daca n'as fi crezut ca e posibil nu as fi scris despre ea....

Legat de ce ai scris...
Mie mi se pare ca e tocmai invers, doar daca te iubesti fara rezerve poti fi obiectiv. Pana ajungi in acel punct esti "intr'o masura mai mare sau mai mica" obiectiv....
"Autocenzura" si "simtul autocritic" functioneaza cand le accepti, cand crezi in ele. Daca nu mai crezi in ele nu au cum sa te afecteze...Pentru a alege cu adevarat insa (sa crezi sau nu) trebuie sa fii constient cand apar....

Nu te contrazic, incerc sa inteleg.
Sa zicem ca ajungi sa te iubesti neconditionat (as vrea eu!) - atunci nu ar mai exista conflicte interioare - ceea ce ar fi un castig la care cei mai multi nu indraznesc sa viseze. Insa... nu se estompeaza demarcatie bine /rau in cazul acesta? Pot in cazul asta considera ca tot ceea ce fac este bine, daca mie imi foloseste? ei, stiu ca exagerez putin, imi dau seama ca nu de egocentrism vorbesti, dar sunt sigura ca intelegi unde vreau sa ajung: una este sa te iubesti si alta e sa te iubesti 'orice ar fii, orice ai face'. De fapt, pe masura ce iti scriu imi dau seama ca de fapt aceasta este si definitia adevaratei iubiri (fata de altii si fata de tine) : neconditionata. Inca o data trebuie sa-ti dau dreptate. . Admite insa ca este un ideal ... pentru cei mai multi imposibil de atins. Si cand iubesti pe (alt)cineva neconditionat - ii arati unde greseste, nu renunti la principii, dragostea trebuie sa fie neconditionata, dar nu si oarba. De asta vorbesc de autocontrol, de autocenzura, de simtul autocritic.

Acest topic a fost editat de denise: 14 Mar 2005, 08:15 PM

Am avut pana pe la finalul liceului o groaza de complexe .. ca nu arat bine ca etc. Pana cand am ajuns la concluzia desteapta ca daca eu nu ma accept asa cum sunt, nimeni nu va vedea ce imi poate pielea. Faptul ca nu arata chiar ca Schiffer, nu inseamna ca nu ai valoare. Asa ca am inceput povestea de dragoste cu propria persoana. Am invatat sa imi descopat si ce am frumos si sa incerc sa arat si altora. Needless to say ca am inceput sa am si mai multi prieteni, am devenit destul de populara si mi-am dat seama ca nu este chiar rau.

Incerc mereu sa dovedesc ca pot aproape orice imi pun in minte si de asemenea mi-am impus o conduita "perfecta". Incerc sa nu jignesc si sa nu ranesc, imi face o deosebita placere sa ofer un umar celor care au nevoie, un zambet si o vorba buna, ca nu doare. Munca in FM mi-a permis sa imi controlez si mai bine reactiile si vocea, asa ca pot uneori sa "dizolv" rauri de zahar in cateva cuvinte.

@denise
eu nu pot să afirm că ma iubesc necondiţionat în fiecare clipă....însă.....a fost un moment în viaţa mea în care mi-am dat seama că Isus mă va iubi indiferent ce aş face. Numele "personajului" este mai puţin important. Poate fi vorba de un părinte, prieten, iubită....Dacă poţi accepta însă măcar o dată aceasta iubire făra condiţii....

În rest...
..este un ideal realizabil pentru orice om (inclusiv pentru mine şi pentru tine)
..."iubire necondiţionata" nu inseamna "iubire oarba". Inseamna ca vezi foarte multe, insa aceste lucruri nu pot afecta ceea ce simti.....

Incredere in mine am avut aproape mereu ,ce mi propun sa fac pentru binele personal ,il fac si gata .Bine acum si rezultatele difera ,unele satisfacatoare altele adevarate esecuri .E si?Nu ma deranjeaza ,variante spre reusita sunt nenumararate ,eu urmand sa o gasesc pe cea buna .Caderile nu m au speriat sau mi au micsorat increderea in mine ,nu poti invata decat gresind.Dar cand nu mai este vorba doar de reusita mea personala ,cand de ceea ce voi face eu bine sau rau poate afecta alte persoane ,atunci incep sa am mici(FRICI)ezitari ,oare i bine sau rau sa fac asa ,sau sa fac invers ?Dar oricum nu asigur pe nimeni de o reusita 100%,arat alternativele de reusita sau de esec si celorlalti si cu acordul lor imi permit sa incerc .Increderea in mine nu scade ,dar faptul de a afecta rau pe altcineva rezultatul faptelor mele m ar durea prea tare .Aici trebuie lucrat cu grija ,nu i de joaca .

Eu sunt de parerea lui Gypsyhart, ca ideal ar fi sa ne iubim pe noi insine neconditionat . Suntem capabil sa facem lucru asta cu semenii nostri dar e mai greu cu noi insine . Ne iubim copiii indiferent cat sunt de frumosi , inteligenti , cuminti sau straluciti . Nu ar fi minunat daca am fi la fel de ingaduitori si cu noi insine? Cred ca nu am avea decat de castigat . Asta nu inseamna ca nu putem fi constinti de defectele nostre . Poti spune , " stiu ca sunt obez , sau stiu ca sunt antitalent la limbi straine , sau stiu ca sunt surd , sau schiop , sau mai stiu eu ce, dar ma accept si ma iubesc asa cum sunt si am dreptul la fericire" . Asta ne-ar face mai buni nu numai cu noi insine ci si cu cei din jurul nostru .

Acum ceva timp , o colega vorbea despre o alta colega care are psoriazis pe scalp , dar o forma extrem de severa si cu aspect neplacut . In timp ce era gravida , colega cu psoriazisul nu putea sa folosesca medicamentele pe care le lua in mod obisnuit ca sa tina boala sub control si arata destul de neplacut . Dar tipa era insarcinata , sotul o iubeste foarte mult si sunt fericiti , si nu avea nici un complex din cauza asta . Puteai sa simti ca e impacata cu situatia . Colega cealalta mi-a spus " ce-i mai trebuie si la asta un copil, nu se vede cum arata ?" I-am raspuns " tu ai vrea ca numai cei destepti si frumosi sa traiasca si sa fie fericiti ? " Voiam sa-i spun " Ea e mai fericita ca tine, se simte asta " , dar n-am mai continuat . In orice caz , chiar daca comentariul ei a fost facut cu un aer de superioritate, cred ca in interiorul ei nu se simte astfel . Daca si-ar accepta ei insasi toate defectele , ar fi mai toleranta cu ceilalti .

increderea in sine este una din armele cu care ajungi victorios..la capatul vietii un invingator..problema insa..daca ar fi o problema..este ca cel cu care 'lupti' nu o vede..arma este undeva in tine..in interior..si astfel tu invingi..celalalt nestiind pana cand isi va gasi de asemenea o arma asemanata pt a te intelege si nu razboi...ca si pana atunci...multi insa..trist e..nic nu stiu ca si ea face parte din arsenalul vietii