Pornim de la ceea ce spun psihologii, si anume ca neavand suficienta incredere in sine, proiectam o imagine care ii va face pe cei din jur sa te trateze ca atare.
In cuvinte mai simple, daca tu nu te iubesti si respecta, nimeni nu te va iubi/respecta.

Eu una subscriu ideii 100%.

Pe un alt subiect, black ice raspunde ideii astfel:

QUOTE

Oamenii umili, fara incredere in fortele propriii vor fi intotdeauna simpatizati de ceilalti. Umilinta naste mila, compasiune in alti oameni.

Eu zic ca nu vreau sa fiu iubita din mila. Plus ca, nu sunt de acord ca oamenii umili sunt simpatizati - din contra, consider ca de cele mai multe ori sunt desconsiderati, ignorati in cel mai fericit caz. Chiar fara rautate, din instinct, treci pe langa ei si ii folosesti ca exemplu cum sa nu fii.

Increderea in sine face bine sau rau? Si vorbim de increderea in sine in limite normale, nu exagerata, caci atunci duce la aroganta si alte rele.

Vreo 5 minute, dupa ce am citit mesajul pe celalalt topic, am cautat de nebun prin tot hanul topicul, gandindu-ma ca cine stie pe unde l-ai ascuns

Eu vorbeam la modul general si nu ma refeream neaparat la faptul ca de la acea mica simpatie nascuta din compasiune sau mila se va ajunge fix la iubire. Departe de mine acest gand. Dar ca sa raspund totusi intrebarii, nu, nu mi-ar placea sa fiu iubit din mila. Insa despre asta e topicul.

Increderea in sine e buna atunci cand, asa cum ai spus, se incadreaza in unele limite. Total de acord cu asta. Dar in ceea ce priveste celalalt caz, cand un oarecare nu are incredere in fortele proprii, nu cred ca ceilalti il vor trata cu indiferenta sau chiar cu rautate/repulsie, ci din contra.

Mila, compasiunea, sunt niste sentimente la fel de bine intiparite in noi ca si dragostea, iubirea, sau ura. Toate aceste sentimente reactioneaza la anumitit stimuli. Un om amarat, nenorocit, depresiv, datorita faptului ca nu are incredere in fortele proprii, nu-ti trezeste compasiunea?

Acum o mica observatie. Cum ai spus si tu pe celalalt topic, aici este vorba despre increderea in sine si nu despre iubirea de sine (egoism).

Acest topic a fost editat de black ice: 29 Aug 2003, 11:40 PM

Eu..am invatat sa am incredere in mine..cu greu,..dar am invatat asta.
Daca tu nu ai incredere in propria persoana,..atunci nimeni nu va face asta.
Am avut perioade cand credeam ca nu voi reusi niciodata sa fac nimic,..dar am inceput cu lucrurile simple,..marunte,..care s-au adunat,..s-au adunat,..si cand fac un bilant..vad ca au iesit poate mai bine decat indrazneam sa sper.
Imi pare rau ca nu am exersat increderea pe propria-mi persoana cu mai multa vreme in urma..dar cred ca imi trebuia o pregatire adecavata pentru asta. Trebuia sa ma lovesc pentru a invata sa ma vindec.
Imi spuneam ca nu pot si nu voi reusi,..imi acordam circumstante atenuante,..imi gaseam scuze,..ma panica esecul,...dar totusi se poate..
Acum uneori ma irita sa aud in jurul meu ca fac prea mult,..si pot prea mult,...ma irita tocmai pentru ca imi aminteste ca odata ma consideram o invinsa..
Sunt doar eu,..si trebuie sa incerc ..doar asa astazi devine maine (dar nu oricum..ci doar cum imi doresc ..)
Piedica,..bariera,..sunt simple cuvinte. Rabdare si incredere .. exista o solutie pentru orice.

Increderea in tine o dobandesti cel mai usor cand iti este insuflata de cei din jur. Cand esti incurajat, sustinut. Cred ca este practic imposibil altfel. Doar o parere...

Dar..in cazul nefericit in care nu iti este insuflata de cei din jur? Ramane doar sa te "aduni"..sau sa ramai o persoana umila,..traind in umbra celorlalti..

Inteleg sensul care il dai cuvintelor incredere si iubire de sine, dar in principiu nici una, nici alta nu-s rele. Atata timp cat nu sunt duse la extrem.

QUOTE

Dar in ceea ce priveste celalalt caz, cand un oarecare nu are incredere in fortele proprii, nu cred ca ceilalti il vor trata cu indiferenta sau chiar cu rautate/repulsie, ci din contra.

Din nefericire, nu-ti dau dreptate. Doar prietenii adevarati vor incerca sa sa-i inspire curaj, sa-i arate ca are si calitati si ca poate mai mult, dar si ei o vor face o vreme, dupa care vor renunta, vazand ca eforturile lor sunt in zadar.

Exemplu (real): O "ea" lucreaza intr-o companie unde se deschide un post, care culmea, i se ofera. Este calificata pentru postul respectiv. Uite ce imi zice mie:"Nu cred ca am sa pot face fata. Imi doresc postul, vine cu o marire de salariu si titlu, dar daca il iau si fac greseli? Nu e mare responsabilitate, adica pot sa repar daca fac o greseala, stiu, dar totusi, imi stric imaginea care mi-am creat-o in companie pana acum.(...)" Ce zice sefilor, e alta poveste - a vorbit cu profesionalism, dar cu subintelesul de "n-am incredere in mine". Bineinteles, postul se ofera altcuiva iar ea este pe lista de concedieri cu prima ocazie. Si mie mi se pare corect ce s-a intamplat. Ea, in continuare crede ca este incapabila si ca nimeni nu o va mai angaja vreodata. Tot asa gandea si cand abia terminase facultatea.

Si incepand cu o tanara care pare perfectiunea si iti arata cu propriul ei degetut defectele mai mult sau mai putin inchipuite - gen "sunt grasa/slaba", "n-am picioare frumoase", "am buzele prea subtiri/groase", etc etc, si terminand cu un tanar care nu are curaj sa dea un telefon unei fete care evident il place...

Zi si tu, mila-mila, ok. Dar sincer, admiratie 0.

Mda...Cand vezi ca un om nu are incredere in sine ti-e mila, eventual incerci sa-l ajuti cat poti, insa daca vezi ca nu iese nimic, nu se vede nici un rezultat te cam lasi pagubas...Asta daca nu cumva esti incapatanat ca mine si pana nu-l faci pe omul ala sa-si vada autuurile nu te lasi! Dar ce te faci cand tocmai tu, care-i incurajezi mereu pe altii, primesti in schimb doar incertitudini, doar vorbe la genu:"Ma stresezi" sau "hai, mah, chiar crezi ca esti in stare sa faci asta?", etc??? ...Mai ales cand si tu, la randul tau ai nevoie de incurajari...Omul care zice ca nu are nevoie de ele minte...PT ca, la un moment dat, toti avem nevoie de o vorba buna....Eu una am momente in care am incredere in mine si momente in care nu am...Dar atunci cand nu am duc totul pana la extrem...Si cand am incredere in mine, am senzatia ca-s ingamfata sau ca ma laud si, cum nu suport chestiile astea, imi infrang, de multe ori inconstient, orice gand de bine despre mine---pana imi dau seama ce-am facut,deja pic in extrema cealalta...Si tot asa...S-ar putea spune ca sunt ca o frunza in bataia vantului..Uneori sunt, alteori sunt chiar vantul, care bate alte frunze...Mi-ar place sa fiu vantul ala mereu....Inca nu pot, mai am de invatat...S-a "muncit" prea mult la mine ca sa dispara vantul si sa ma metamorfozez in frunza...Din pacate chiar asta am facut...Si vantul vietii nu m-a dus prin locuri chiar bune...Dar acum sunt decisa sa fiu eu vantul acela...Nu-mi va fi usor, dar stiu ca pot!!

Toti avem momente cand ne lipseste increderea, si e important sa ne fortam sa ne reamintim propria valoare, si nu neaparat sa asteptam de la altii sa ne-o reaminteasca - si cat de bine te cunosti, e important aici. Si nu cred ca esti ingamfat/a daca iti zici "pot sa fac asta - si daca incerc si nu-mi iese, macar stiu ca am incercat".
Daca zici "pot sa fac orice" ai depasit limitele.

Hahaha, inseamna ca sunt pe cale sa le depasesc

Ma faceti sa ma simt cu musca pe caciula
Ma regasesc perfect in tanarul care nu-si face curaj sa sune......
La mine insa lucrurile sunt mai comlipcate.......Poate ca nu-mi doresc ceva suficient de tare, nefiind vorba de incredere in sine.Nu mi-a lipsit niciodata,intai mi-au insuflat-o ai mei dupa care am alimentat-o singura.Ca sa nu ies din tema, nu voi discuta aici problema mea.
Pentru tema asta ar fi insa nenumarate nuante.Ce ziceti de rautatea, de invidia, de barfa celor care nu se incred in ei insisi?Asta ar fi problema lor, dar nici pe tine nu te lasa sa traiesti!
De cate ori nu am auzit in urma noastra:"Aaaaaaa!Increzuta aia!Las' ca o sa-i dea cineva peste nas!"? Sau tot felul de binecuvantari din astea din partea celor care nu inteleg cum tie iti ies toate iar lor nimic.Insa nu e de ajuns sa vrei, trebuie sa si poti!

Pai tu crezi ca mie de ce mi-e asa de greu sa am incredere in mine?Crezi ca de ce de cate ori am incredere imi innabus acest sentiment?PT ca increderea in sine te face mai frumoasa,te face sa mergi cu capul sus, sa te simti bine in pielea ta si, automat vin remarcile spuse de tine..Si atunci ma pleostesc Dar imi revin...Cum spuneam, excelez in a cadea dintr-o extrema in alta...Si pe forum se poate vedea asta:acum mor de nervi, acum sunt foarte vesela...La fel si cu increderea in mine...

Auzi, vrei sa fim prietene?Ca prea semeni cu mine!

Eu dau cursuri de : cum sa fii tot timpul in draci

Voua fetelor va pastrez locuri libere si gratis...de consecinte nu-s responsabil

Sorin.

Iubita si eu care credeam ca deja suntem prietene Te pup!

Draga Sorin, eu oricum gasesc tot timpul motive sa fiu in draci, asa ca nu mai are rost sa vin la cursuri-hehehe

Acest topic a fost editat de afrodita: 30 Aug 2003, 12:32 PM

Cum spunea Grga la sfarsitul filmului "Pisica alba, pisica neagra":<Louis, i think that this is the begining of a beautiful frindship!>

adica "friendship", ma scuzati!

Totusi, exista o diferenta intre a fi arogant si a avea incredere in tine. Cel care are incredere in sine stie cam cati bani face, nu se subapreciaza, dar nici nu se supraapreciaza. Pe cand arogantul crede ca e cel mai destept/frumos/etc.
Nu stiu cum va fi mai incolo, dar mie mi-a fost ingrozitor de greu sa capat un dram de incredere in fortele proprii. La mine a fost o chestie de noroc, cand ceilalti mi-au confirmat incet-incet ca instinctele mele "functioneaza". Dar nu sunt de acord ca daca ceilalti iti plang de mila te simti mai bine. Din contra. Adica, daca eu ma simt rau si am chef sa ma autocompatimesc e o chestie; dar daca se apuca si cei din jur sa-mi spuna "da, intr-adevar, ce rau o duci, ce nefericita esti" de unde ar trebui sa mai capat si incredere in mine?? Din faptul ca ceilalti cred ca nu fac 2 bani?

De acord cu tine Death-Rose...La ambele chestii...Stiu ca aroganta nu e aceeasi cu increderea in sine...Dar asta simt si ma zbat sa scap de idee

Scuze. N-am vrut sa fac vreo aluzie sau ceva de genul asta.

Nu ai facut nici o aluzie, chiar eu am zis cu gura mea ceea ce ai sustinut tu mai sus...Si nu te mai scuza draga atata, pana cand nu ma ataca cineva prea tare cu vorbe(ca pe han nu are cum), nu sar de fund in sus Te pup dulce!!

Scuze din nou . Deformatie profesionala...ca zic tot felul de chestii si dup-aia sunt inteleasa aiurea. Ca tot vorbeam de increderea in sine. Si eu te pup, sper ca la fel de dulce.

Eu tot astept un membru sa posteze aici, dar vad ca nu se-nghesuie Sunt curioasa cat ar sa mai ocoleasca subiectul

QUOTE (afrodita @ Aug 30 2003, 02:29 PM)

Eu tot astept un membru sa posteze aici, dar vad ca nu se-nghesuie

Uite Afro, postez eu, sa nu mai astepti . ...

Daca te duci la vreun examen gandindu-te "Sunt un bou....."atunci sa nu te-astepti ca ceilalti sa vada in tine un al doilea Einstein.In schimb, si increderea in sine trebuie sa se sprijine cumva pe ceva, pe vreun atu sau pe vreo calitate pe care ceilalti nu le au.Ideal ar fi sa te afli undeva la mijloc, ca sa nu cazi de undeva prea de sus dar nici ca sa nu ratezi vreo sansa, gandindu-te"Toti ceilalti sunt cel putin niste bibilici, numa' eu nu-s evoluat!"

Va salut!! Stau si ma scarpin pe mustata, intrebandu-ma in sinea mea:

Ce sa faci Sorine????????? Raspunzi sau nu????????? Adevarul e ca nu prea am inteles despre ce e vorba. Poate Increderea In Sine poate fii intelesa ca Incapatanare????

Sau poate aici o sa desenam un patrat pe perete in care sa scrie: Loc de dat cu capul??

In mila dv. va rog sa-mi faceti ordine in cap si cu aroganta mea am sa raspund.

Ati inteles ceva din cele de mai sus???? Nici eu.....asa ca lamuriti-ma si pe mine ca dupa ce scriu prea mult, tastura-mi joaca pe degete in loc de invers

Asa-s eu mai timid si nu stiu cum sa-mi exprim gandurile!!!!

Va astept cu drag.

Sorin.

Eu am intalnit multi oameni care nu au incredere in ei , sau care si-au pierdut-o pe parcurs . In nici un caz nu mi-au inspirat mila , in nici un caz nu i-am ocolit . Primul meu gand e ca trebuie sa-i scot de acolo.Ma refer la oamenii care consider ca merita , ca pot . Iar daca nu reusesc intotdeauna , in nici un caz nu-mi spun ca-si merita soarta .Esecul e si al meu ! Eu acum vorbesc de oameni din jurul meu, oameni pt care as lupta oricand , oricat . Afrodita , spre exemplu , se vede de la o posta fragilitatea emotionala , se vede de la o posta ca azi se ridica maine cade . Credeti voi ca o sa fugiti de ea? Vi se lipeste de suflet ca marca de scrisoare . Pt ca in acelasi timp ii vedeti taria de caracter .Hai ca tot la ea am ajuns , vorbind de cunoscuti . Ideea era ca nu , in nici un caz nu-mi inspira mila , nici repulsie , atat timp cat vad ca au potential . Toti cadem la un moment dat , toti avem nevoie de un sut in c*r sa mergem mai departe , undeva la o rascruce .

Da' ma rog ce n-ai inteles, Sorine?
Zilele astea am admitere si daca ma duc FARA INCREDERE IN MINE nu fac nimic .Asta pe scurt, asa.........

Draga Carmina...ce am inteles sau nu, nu conteaza acum. Principalul lucru e admiterea ta!!!

Nu sant un om cu doua fete...ai sa intelegi mai tarziu

Un lucru important de tot: in cele mai grele clipe din viata, nu uita my signature:

Who Dares Wins !!!

Iar daca promiti, mai vorbim dupa admitere

Si nu uita continutul acestui mesaj For Everrrrrrr!!

Mult succes

Sorin.

Mult succes , Carmina ! Si sper sa ai incredere maxima in fortele tale !

Uff, Lilith ce frumos m-ai descris Iubita, repulsie provoaca cei care decad dar se complac asa, nu cei ca mine care cad, se ridica, cad , se ridica...Aaaa, scuzati cacofoniile Adica, ma rog, sper sa nu se plictiseasca nimeni de mine si sa nu provoc repulsie nimanui
Sorine, vorbeam si noi ca muierile, increderi, deceptii, si restu'

Acest topic a fost editat de afrodita: 2 Sep 2003, 10:40 PM

Uite ca acum am vazut si eu subiectul asta. Chiar nu stiam ce sa scriu aici. Si nici nu sunt convins acum ca am ce zice dar... hai sa incerc si eu

Increderea in sine? Hmm... nu stiu daca o am. Adica, nu cred ca sunt intotdeauna increzator in mine. Normal, cred eu, ca tot omul, am momente in care cred ca nu o sa fac fatza. Uneori am dreptate, alteori nu... dar nu conteaza atat de mult asta in evolutia subiectului.

Imi place foarte mult sa dau impresia ca sunt sigur pe mine. Si cred ca si asta conteaza foarte mult. Nu vreau ca lumea sa ma ia in brate si sa ma cocoloseasca, chiar daca am nevoie de asa ceva... Vreau ca toata lumea sa stea sa ma priveasca si sa-si zica: "Ptiu, la naiba! Ce sigur pe el e baiatul asta!" Chiar daca in sufletelul meu urla taifunul Adica... un fel de masca. Si ea ajuta foarte mult. Cred Ca nu cred ca mi-a iesit de fiecare data pana acum. (mi se pare mie sau nu sunt de loc coerent??? Hmmm... ma enervez... cred ca am baut prea multa bere, iar...)

...incredere in sine... compasiune care trage dupa ea, fara doar si poate, mila de care fugim toti... bine, nu toti, doar oamenii normali... super interesant topic, numai ca nu-l vad pe ala in cauza sa spuna ca el vrea sa inspire mila si sa fie iubit numai pentru ca e zdrentaros sau neajutorat sau mai stiu eu ce...

... cele care au impresia ca atrag prin simplul fapt ca par "neajutorate" sunt fetele... mai ales cele care isi au deja stabilita "tinta"... si daca spuneti ca nu-i asa, ganditi-va la o excursie la munte unde, chiar daca nu-i prea greu urcusul, trebuie neaparat s-o tii de mana ca sa nu cada... si asta-i cel mai nevinovat exemplu...

eu?... incredere nu am prea multa in propriile forte... si asta mai ales cand ma aflu in fata unui super obstacol pe care trebuie sa-l trec sau cand privesc in spate si realizez ca poate n-as mai fi capabila sa fac un lucru la fel de bine cum l-am facut odata, cand eram mai pusti... iar in fata obstacolului, am impresia mereu ca o sa ma impiedic ca o proasta si o sa ratez totul... si, desi mi-am cam dovedit de multe ori ca se poate, cand apare unul nou nu-mi iese-n minte ca am reusit de mai multe ori, ci ca au fost si destule esecuri...

asa ca, nu prea stiu daca ar trebui sa avem foarte multa incredere in noi, sau dimpotriva, mai putina decat ar trebui, dar imi palce sa cred ca daca te cunosti foarte bine, stii de ce esti capabil si de ce nu, si astfel, nu te inhami la o caruta care-i prea mare pentru tine...

Aia cu tinutul de mana , da ,ai dreptate , dar nu e valabila pt toata lumea ,eu m-am enervat tare cand am fost la munte , cu ani in urma si una dintre noi trebuia vesnic asteptata , trebuia chiar sa-i pui piciorul ca ea sa se se sprijine de bocancul tau , in panta . Nu m-am gandit ca o face pt ceva anume , eu nu cataloghez , m-a enervat ,ce-i drept , dar am considerat ca asa e ea ,ceva mai lenta . Mie nu mi-au dus baietii nici macar termosul de apa , si am mers cu un ruksac mai greu ca mine , cand ramanaeam intr-un picior ma clatinam . Si nu pot sa spun ca am mare incredere in mine , dar pe munte ,da , fac cele mai mari nebunii , am mers pe langa sfoara cu prapastia in stanga , si eu ma clatinam ,am urcat pe stanci , adica hai sa nu confundam nebuniile cu increderea . Alea eu le includ la nebunii , pe care le fac oricand , cu cat mai riscante cu atat mai atragatoare , dar nu cred ca e incredere aici .Sau `poate nu o vad eu .

Increderea in sine..este atunci cand nu trebuie sa demonstrezi nimanui nimic..doar propriei persoane.
Este un examen dat cu cel mai exigent examinator..adica cu tine insuti.
Stii exact cat si cum poti.. si depinde doar de tine daca vrei sa treci de anumite limite.
Este extraordinar sa poti avea incredere in tine,..sa stii ca totul poate avea o rezolvare,..sa poti avea incredere in ceea ce simti,..sa iti permiti clipe in care sa plangi pe muteste si fara lacrimi..si clipe in care nimic sa nu iti stea in cale.

Exact , Cameron , nu se putea mai bine spus !