merg in olanda pentru doua zile.

fff ocupata asa in general, dar si in particular. i love my job. my job loves me back.

Sunt doamna profesoara de ceva vreme - fac training la o echipa de trei persoane. Ii invat ce am invatat eu in cele 6 luni de cand sunt aici. Vorbitul si scrisul in engleza e munca in sine, pe langa planificat, luat decizii si predat, dar sunt foarte multumita. Satisfactia e pe masura efortului. Cu cat muncesc mai mult si mai bine, cu atat am rezultate mai bune. Nu m-a invatat nimeni cum se face, tot ce trebuie sa fac e sa imi ascult instinctele, sau ce-mi sopteste creierul. Sa am incredere in mine a fost cea mai buna decizie pe care am luat-o vreodata in viata asta. Si e o decizie pe care trebuie sa o iau in fiecare zi de nenumarate ori. Si reusesc de cele mai multe ori. Chiar daca gresesc uneori, sentimentul pe care il am dupa nu e unul amar, dimpotriva, e un sentiment extraordinar de bine - am facut exact asa cum mi-a spus intuitia, fiinta aia dinauntrul meu. sunt capabila sa imi iert greselile chiar in momentul in care realizez ca am gresit, pentru ca decizia a fost a mea si numai a mea, planul meu si doar al meu, bazat pe logica mea si numai a mea. E un mod delicios de a gresi - sa nu mai gresesc pe mana altuia.

Desi e cea mai dificila si incurcata situatie in care am fost vreodata, sunt mai impacata si mai linistita decat am fost vreodata. Savurez, ma hranesc cu tot ce e pozitiv in viata mea, cu o sete de nestins. resping orice e negativ si care nu poate fi schimbat de catre mine. Si am incredere in mine ca in continuare. Viata in felul asta e savuroasa, desi sunt singura. Nu ma mai pandesc tristeti la fiecare colt de zi iar viitorul, fiecare zi care vine, e ca un cadou care asteapta sa fie desfacut. Si in fiecare zi gasesc o abundenta de pozitivitate, bucurie, zambete si satisfactie. Care satisfactie, daca nu vine dintr-o directie, vine din alta. Pentru ca muncesc in multe directii ca sa-mi gasesc satisfactia zilnica. Si in fiecare zi o gasesc, intr-o forma sau alta.

Sa fiu eu insami este de ajuns.

Daca inca ma mai gandesc la iubire? Sigur ca da. Daca voi mai iubi vreodata? Sunt convinsa ca da. Toate la timpul lor.

one can't put a price on peace of mind.

Acest topic a fost editat de Felina: 7 Jun 2013, 11:30 AM

Juniorul vine la mine la masa.
- ai fost in olandaaa?
- da, am fost. zambesc.
- la seivici? [la servici?]
- da. zambesc.
- si ai venit?
- daaa
- cum ai venit?
- cu avionul.
- cu avionul?
- da, cu avionul. zambesc.

Delicios dialog! obrajorii piciului.

Mai spune despreei, mi-e dor de panseurile fiicei tale!

Dasca - rar am timp sa itnru aici si atunci cand intru rar am timp sa scriu

*

Am fost acum ~10 zile la Flora Mini Marathon unde am mers/alergat 10 km timp de 1:41 ore. m-am prajit bine ca a fost o zi foarte calda si nu m-am pregatit deloc cu lotiune de soare, sapca si ce mai trebuia. A fost f fain... au fost ~ 40000 de femei! M-am simtit extraordinar de bine in marea de femei si cativa barbati deghizati in femei care au facut deliciul cursei.

n-am alergat ca sa strang bani, am ales cea mai slaba categorie, m-am antrenat foarte putin (motive gramada), n-am avut incaltaminte potrivita si nici imbracaminte (din nou am motive solide) dar am terminat cursa aproape de categoria superioara, asa ca am prins curaj si anul urmator voi participa serios, cu pregatire din timp si tot ce trebuie.

Esti tare, maratonisto! Niciodata n-am fost capabila de asa ceva...la scoala eram penultima la cros, iar ultima avea usoare dizabilitati...

Mult succes in tot ce faci, dar fa-ti timp si pentru tine si petrece timp de calitate cu puii tai.

hahaha ce gluma - sa petrec timp de calitate cu copiii mei! sunt 12 ore plecata de acasa in fiecare zi lucratoare iar in weekend trebuie din cand in cand sa plec la cumparaturi fara ei, pur si simplu trebuie. timpul cu ei e foarte putin si fac eforturi sa fie cat mai de calitate, dar in mare parte e doar timp in care repar ceea ce lipsa mea strica. cum ar veni cam bat pasul pe loc. dar cine sa auda si cine sa inteleaga durerea asta din sufletul unei mame? oamenii vorbesc cu mine ca si cand totul ar fi normal, ca si cand ar fi normal ca eu sa fiu inca in stare de functionare, cand de fapt eu doar supravietuiesc cu sufletul asta mutilat de departarea de copii. cine si-a inchipuit vreodata ca voi ajunge in situatia asta? eu nu. se zice ca ceea ce nu ne omoara ne intareste - asta e ideea care ma tine in stare de functionare. si speranta ca vor veni si timpuri mai bune.

*

mi-am cumparat masina, veche de 12 ani, pe care am condus-o deja de cateva ori.

*

intru in vacanta la sfarsitul saptamanii. o sa merg 'acasa'. asa se spune. 'acasa' pentru mine e doar la mine in papuci, e mai simplu asa. as vrea sa ma vad cu cateva persoane...

Felicitari pentru minimaraton!
Daca erai putin mai atenta, si trageai mai repede cu 1 minut, pentru la anul te incadrai la "Jogger".


Felicitari! S-o stapanesti sanatoasa si sa dai de baut!


Eu zic ca e bine sa revizuiesti aici ceva la atitudinea ta asupra acestui aspect.
Nu-ti face bine auto-victimizarea.
Starea ta este ceva des intalnit. 95% din femeiele moderne, educate si cu servici, lipsesc de acasa 9-12 ore.
Canalizeaza-ti mai bine energia in:
gasit alt job, de acasa,
sau in schimbat, cu succes garantat, cariera, sa faci ceva de acasa,
sau sa fi plecata doar cat sunt si copiii plecati.
Solutii sunt, eu nu le-am gasit , dar sigur sunt(nu le-am cautat eu suficient sau eficient), orice se poate.
Altfel toti parintii simt problema/dorinta asta, doar ca nu toti se simt mutilati din cauza asta.
Te poti gandi la faptul ca le oferi copiilor tai un timp, calitativ si cantitativ, de o mie de ori mai mare decat cel pe care l-ai primit tu, iar asta ar trebui sa te faca sa te simti bine, nu mutilata.
In plus copiii tai au beneficiat de sotul tau full-time o gramada de timp, asta in mod sigur le-a prins bine(e un tatic minunat), iar asta e si meritul tau, te poti simti multumita ca ai reusit(muncit) sa le oferi asta, nu mutilata.
Este o problema de optica si adaptabilitate.
Dar in mod sigur nu le faci bine copiilor, simtindu-te mutilata, de un lucru, oarecum, normal in societatea de azi.

P.S. Si mai ales vinovata nu ai de ce sa te simti, pentru ca le oferi, omeneste vorbind, destul de mult. Ca intotdeauna se poate si mai mult, asta e altceva ...

Acest topic a fost editat de goguta: 17 Jun 2013, 12:22 PM

inceteaza te rog. nu ma victimizez, e o stare de fapt. nu astept de la tine sa intelegi. o sa fie ok candva.

Nu o sa fie ok niciodata in ritmul asta. Cat timp nu constientizezi aberatiile pe care le spui si le faci.
Iar daca aici tu ai prieteni care-ti canta in struna si nu te contrazic eu nu sunt unul dintre ei.
De incetat incetez cand vreau/simt eu ... sau moderatorii.

Eu ti-am raspuns frumos, argumentat si destul de detaliat.
Daca tu consideri asta o stare de fapt normala:
"durerea asta din sufletul unei mame?"
"oamenii vorbesc cu mine ca si cand totul ar fi normal, ca si cand ar fi normal ca eu sa fiu inca in stare de functionare, cand de fapt eu doar supravietuiesc cu sufletul asta mutilat de departarea de copii."
atunci ai probleme grave peste care nu o sa treci indiferent cat te vei minti, sau cat iti vor canta altii in struna ca e ok asa.
Nu, nu e ok sa gandesti asa.
Nu suferi nimic deosebit si nu te chinui cu nimic. Este absolut normal, ba chiar tu personal esti foarte protejata si norocoasa, cu exceptia timpului pierdut pe drum.
Daca ai lucra in Bucuresti ar fi infinit mai greu, dar tot normal.
Tu acolo ai inclusiv masina de spalat vase, ai bona ajutor in casa, esti extrem de norocoasa fata de o specialista IT din Bucuresti care locuieste in Titan-Bila si lucreaza in Pipera, dar are 2 copii mici acasa.

"cine si-a inchipuit vreodata ca voi ajunge in situatia asta? eu nu."
Daca tu nu ti-ai inchipuit niciodata ca la asta se va ajunge este extrem de grav, pentru ca este absolut normal ce se intampla.
Iar daca tu ai putut sa nasti 2 copii fara sa te gadesti la asta ... ar fi bine sa-ti revi cu picioarele pe pamant, pt. ca nu faci si nu ti se intampla nimic deosebit si rau, ba din contra, esti mult prea bine.

Daca tu ai probleme in a vedea viata cat de frumoasa este si cat de norocoasa esti, e problema ta, dar copiii pentru care te vaiti ca suferi, n-au nici o vina ca sunt crescuti de o astfel de mama total rupta de realitate. Ei inca sunt bucurosi de viata lor, revino-ti si nu le insufla si lor fatalismul de care dai dovada mai sus.

Daca ar lucra in Africa ar fi si mai greu si vara mult mai cald... so what's the point? Goguta tu griji proprii n-ai?

Maria felicitari pentru masina, cumnatul meu are una si mai veche si n-o schimba pentru ca nu are motive, merge brici... Eu inca tot la faza de bicicleta is, poate da Universul un job cat de curand si-atunci o sa-mi iau masina

Odihna placuta in concediu!

marius, tu habar nu ai despre ce vorbesc eu. aberare placuta in continuare. daca te-ar fi interesat situatia mai in detaliu, nu ai fi incercat sa intelegi ceva din scurtele si incriptatele mele mesaje din jurnal, ci ai fi vorbit cu mine. acum x luni de zile, si des, nu de doo ori pe an .

and by the way - sunt detalii pe care nu le-am discutat cu nimeni de aici de pe han, asa ca inceteaza cu aberatia asta cu prietenii care imi canta in struna. in situatia mea nu am prieteni, nu virtuali in orice caz! am avut decenta sa ii tin departe pentru simplul fapt ca ei nu pot schimba nimic.

si nu, nu mi-am inchipuit niciodata ca nu ma voi putea muta aproape de servici ca sa fiu aproape de copii doar pentru ca omul cu care imi impart existenta nu vrea... iar asta e o farama din ceea ce a distrus o casnicie. Ai decenta sa stai departe, daca aveam nevoie de cuvintele tale te cautam. Te-am cautat? Nu. acum intelegi?

situatia m-a interesat mereu, si ti-am fost la dispozitie mereu.

iar eu zic ce vad si simt, iar in plus te/va cunosc destul de bine.

nu e ok sa simti sentimente asa de dure.

cat despre mutat mai aproape de servici, e o discutie, da, dar nu "o farama din ceea ce a distrus o casnicie".

si cine te crezi tu de ai aroganta sa imi spui mie ca nu e de fapt o farama din ceea ce a distrus casnicia? sincer, ce rost are interventia ta publica? marius, pricepe, daca voiai sa vorbesti cu mine, puneai mana pe telefon si ma sunai, sau pe skype... lasa abureala... te du si vorbeste in continuare cu cine ai dezbatut subiectul pana acum.

Nu e aroganta, pentru ca nu am nici un interes in disputa, e doar sinceritate, care deranjeaza, stiu.
Cat despre vorbit, tu esti cea care refuza, eu sunt disponibil si incerc mereu.
Incerc sa te/va ajut de ani de zile, dar tot ce obtin de la voi, este culmea, aroganta.

Nu te mai minti, nu te mai victimiza ca nu te ajuta cu nimic.
Asuma-ti responsabilitatea greselilor, invata din ele si cauta sa construiesti, nu sa distrugi.

Tot ce am zis eu aici a fost sa-ti atrag atentia asupra victimizarii aiurea("oamenii vorbesc cu mine ca si cand totul ar fi normal, ca si cand ar fi normal ca eu sa fiu inca in stare de functionare, cand de fapt eu doar supravietuiesc cu sufletul asta mutilat de departarea de copii.") si asupra naivitatii absurde("cine si-a inchipuit vreodata ca voi ajunge in situatia asta? eu nu.").
Ca vad ca nu prea te ajuta nimeni aici, doar iti dau apa la moara in a te adancii mai rau.


Cand te faci mare o sa intelegi care-i scopul comparatiei in particular si al optimismului in general.
Altfel ei sunt un fel de familie pentru mine, deci sunt o parte din grijile proprii.

ce incerci? si cum?

m-ai dat pe spate Marius cu aceste cuvinte alese
gata, ma duca acasa sa ma impac cu omu', m-ai luminat instant asupra greselilor si a viziunii gresite. iti multumesc din suflet. fara aceste cuvinte alese as fi ajuns rau de tot.





not.

cuvinte mari pentru un prieten atat de bun care de ieri pana azi a facut tot ce i-a stat in putinta ca sa ma contacteze sa aiba o discutie reala cu mine. not.



poate nu am nevoie de ajutor, la asta te-ai gandit?
de ce ajutor as putea avea nevoie pe han in situatia in care sunt?
amicii mei de pe aici au priceput sfara sa le spuna nimeni ca nu e cazul, sunt doar pregatiti cu o vorba buna sau cu o mana de ajutor in cazul in care ii voi contacta eu. pentru ca sunt decenti si cu bun simt. asa cum le sta bine prietenilor Felinei.

si pe EA o cunosti atata de putin incat sa crezi ca s-ar lasa in vreun fel influentata de orice fel de prietene, cu atat mai putin virtuale, in chestiuni ce privesc viata ei de familie?!??
Eu as propune sa-ti deschizi un Jurnal separat ca cine vine aici, vine s-o citeasca pe Felina

Da wulfenia, din pacate se pare ca o cunosc destul de putin, mai grav e ca am impresia ca nici ea nu prea se cunoaste cu adevarat. Oricum ar fi, problema lor ma afecteaza, incat consider ca nu pot sa-mi vad de treaba, oricat as incerca sa nu ma intereseze(ar fi simplu, dar incorect d.p.m.d.v.).
Si eu tot s-o citesc pe Felina vin aici, m-am bagat in seama doar cand am consider ca nu se poate altfel, ca i-as face rau daca nu m-as baga. Poate n-am dreptate, dar asa am considerat eu.

Mary:

Eu am incercat sa te ajut in tot ce am crezut ca ai nevoie in ultimii 10-11 ani, nu doar de ieri pana azi. . Si cand te enervam maxim pe balcon la munca, acum 10 ani, tot asta incercam.
Cu atat mai mult cand mi-ai cerut tu direct ajutor, am fost acolo a orice ora, atat cat am putut.


Toti avem nevoie de ajutor.
Nu trebuie sa faci totul singur si nici nu e recomandat, e prea inuman asa, parerea mea.


Am destule incercari de a discuta direct cu tine in ultimul an. Am discutat cu toata familia ta, mai putin cu tine, pt. ca refuzi, ceea ce nu mi se pare normal pt. cineva care lasa impresia ca stie ce face si ce vrea, asta arata nesiguranta si lipsa de hotarare, dar ti-am respectat asta, nici macar acum nu am vrut sa discut despre problemele tale/voastre, ci doar ti-am atras atentia asupra unui lucru pe care eu il consider extrem de grav si care consider ca te impiedica spre a ajunge spre orice ar fi ceea ce cauti/iti doresti tu.
Atat.
Si m-am bagat in seama pt. ca am considerat ca o vorba buna, de la un amic decent "si cu bun simt. asa cum le sta bine prietenilor Felinei" ti-ar face rau, pentru ca te-ar putea face sa crezi ca e normal sa gandesti cum ai facut-o mai sus.
Un "capul sus", "totul va fi bine", "ai incredere in tine, vei reusi" nu te-ar fi ajutat cu nimic, ba din contra, ti-ar fi putut lasa impresia ca e ok sa gandesti asa, dar keep the faith and keep walking, ceea ce este gresit, fara a intelege mai intai ca gresesti in acest caz.

Ce ma doare este ca sunteti doi oameni minunati amandoi, cu un suflet mare amandoi, si care pe mine personal m-ati ajutat foarte mult, dar totusi acum nu reusiti sa va ajutati pe voi.

Altfel, despre problema ta/voastra ... situatia mi se pare atat de complexa, incat am zis, celor care m-au intrebat, ca sincer nu vad o solutie prea simpla si usor de implementat in cazul vostru. Aveti prea multe de rezolvat fiecare dintre voi in plan personal, prea multe de schimbat la fiecare, incat nu va consider, sincer, in stare de a reusi sa rezolvati pozitiv problema, singuri. Sunteti prea mandri, destul de nehotarati si suficient de inapti (fiecare in felul lui), pentru a depasi cu succes o problema atat de grava.

In schimb, nu cred ca intelegi ... Nu despre problema ta/voastra am incercat eu sa discut aici, ci stric despre un lucru clar si la obiect, care am considerat ca-ti face rau tie in general, atat.

Despre problema ta/voastra o sa discutam atunci cand vei dori tu, dupa cum nu te-am fortat nici pana acum.

I have news for you: tot ce simt si ce gandesc se incadreaza in sfera normalului, dar depaseste puterea ta de analiza si intelegere. I am ok with it.

sunt in Ro de o saptamana.
in seara asta am putina liniste, copiii imi dau pace din nu stiu ce motiv - poate sunt prea obositi, am fost plecati toata ziua. i-am spalat dupa masa si acum deseneaza cu un zel deosebit. asa am prins acest moment special .
in seara asta toti copiii au mancat castraveti curatati si sarati. abia am prididit cu curatatul. de ce e ceva de mentionat nu am putere sa explic
maine din nou la dentist.
am sufletul indoit, dar vorba filmului, as good as it gets.
daca ma gandesc bine, niciodata nu am trait fara compromisuri, dar un compromis care ii priveste pe copii e probabil cel mai greu compromis pe care il pot face. in acelasi timp nu am alternative. sau mai bine zis compromisul asta e cea mai putin riscanta varianta.
tot in acelasi timp incerc sa inteleg daca e posibil si benefic in acelasi timp pentru copii sa intre in contact doar cu oameni functionali, avand in vedere ca in fapt cunosc atat de putini oameni functionali. e si asta un fel de vaccinare - sa traiesti printre oameni de diferite soiuri, sa te imunizezi la diverse soiuri de comportament.
*
sunt bine. departe de internet e bine. am petrecut o ora cu niste vechi prieteni si a parut acea ora o vacanta in sine. peisajul pe valea argesului e rapitor si linistitor in acelasi timp. bogatia pamantului e si ea fermecatoare - visinele sunt peste tot si am degustat si niste cirese uriase si dulci ca raiul; zmeura a cazut in dizgratie dupa ce zile la rand s-a incapatanat sa se coaca mai repede decat am putut noi - o ceata - sa o devoram.


mi-e dor de ceva ce n-am avut niciodata - un om la care sa ma uit adanc in ochi si sa gasesc liniste.

Poate o sa gasesti omul ala mai repede decat te gandesti. Make it be in a mirror ...

Ma bucur sa aud vesti. Hugs!

mi-e foame

mbdeci
n-am adus nimic din ro, cu rucsacul am plecat si cu el m-am intors. ma uit la oameni sin inteleg de ce nu ma inteleg. e linistitor. si am gasit si oglinda Lerina

viata bate filmul indeed
instinctul nu m-a inselat niciodata, dar invers da si inca cum!
cand iti pui increderea in mainile unei persoane... de ce o faci?
I think I am forever damaged or awaken, the terms I guess are interchangeable
totul trebuie sa fie bine, cautarea mea a luat sfarsit, tradarea a luat sfarsit. si din nou... adevarul sta in mintea ganditorului, asa ca nu va obositi dragi cititori sa imi explicati.
m-am nascut cu ceva lipsa, sau ceva in plus, din nou.... interpretabil. ma simt bine asa cu handicapul asta al meu de a crede in oameni. fundamental eu nu cred ca exista oameni cu intentii negative, dar mi-am adaugat la zestrea genetica un programel cocotat sus de tot in varful ratiunii mele care sa imi completeze (sau descompleteze - interpretabil...) handicapul.
iaca asa sunt eu acuma, pregatita pentru lumea prin si dinspre ochii mei.
din nou... nu te stradui sa pricepi incriptatele mele randuri... inca nu a venit vremea sa ma decriptez. va veni daca va veni.

deci ai o albina, ok?
si ce faci tu cu albina? ii iei vara toata mierea si ea isi multiplica efortul sa isi refaca stocul pentru iarna.
daca lacomia te stapaneste, atunci te pui si cu biciul pe ea si ii reduci drepturile si ii furi bucuriile.
ce te faci insa cand albina asta are suflet de om? si putere de dragon. ce sa te faci... nu te mai faci nimic, te faci ca ploua, ca e acelasi lucru. caci dragonul odata starnit nu mai poate fi oprit.

am condus la servici azi. mi-a luat o ora sa ajung pentru ca am gresit drumul de trei ori, iar prima data mi-am dat seama destul de tarziu

e bine la munca, munca vindeca si imi da puteri. resursele de rabdare imi cresc la loc.


*

acum realizez ca nu mai sunt suparata pentru ce am aflat vineri. cum ziceam, imi lipseste gena respectiva. vreau doar distanta si nimic mai mult.

Acest topic a fost editat de Felina: 8 Jul 2013, 11:23 AM

azi am simtit ceea ce stiam deja, dar nu reuseam sa transpun in realitate.
asadar, azi am simtit acut nevoia si necesitatea ca eu sa fiu persoana cea mai blanda cu mine. adica. nu e nevoie de nimeni sa fie bland cu mine, eu singura pot fi atat de blanda cu mine pe cat am nevoie, independent de lumea exterioara. deci practic eu sunt cea care seteaza limitele. am nevoie de putina blandete cand imi e greu, sa mi-o ofer. in felul asta nu voi mai simti nevoia ca lumea sa fie blanda cu mine. cand am nevoie de blandete, sa mi-o ofer impotriva oricaror obstacole. sa fiu blanda cu mine atunci cand trebuie, cand am nevoie sau cand altii nu sunt.


mai departe.
ieri am aflat din nou cat sunt de naiva. inca sunt naiva si nu am nici un plan sa ma schimb in directia asta. dar desigur, cresc cu fiecare zi care trece.


rabdarea cica e o virtute. acum mai bine de trei ani de zile am inceput un proces de analiza. acum ~8 luni am concluzionat, acum ~3 luni de zile am incetat sa mai dau sanse cuiva care nu le intelege si un nou episod de rabdare s-a trezit la viata. in fiecare zi construiesc, imi construiesc viitorul, mana in mana cu necunoscutul. sunt putine momente in care ma simt speriata. sunt putine momente in care simt nevoia sa ma uit in urma - iar cand o fac trupul meu reactioneaza dur, obligandu-ma sa-mi intorc privirea catre inainte. inainte nu am curaj sa ma uit mai mult de cateva zile. e o priveliste frumoasa pe care nu vreau sa o tulbur. de parca cineva ar putea citi viitorul. dar avem aceasta minunata unealta - planificarea. "trust me, i'm an engineer".


deci virtute.

aseara am condus pana acasa, apoi m-am dus la un shopping centre din apropiere sa imi repar numarul de telefon care nu mai mergea. m-am descurcat si cu gasitul si cu parcatul si cu reparatul, apoi am facut si unpic de shopping for the sake of it . si am gasit cirese la 80 de centi cutia de 150gr, cirese de california - not bad! apoi mi-am scos masina din parcare si, desi iesirea dadea ocol cladirii, m-am descurcat sa gasesc iesirea corecta la drumul catre casa. viata pare altfel de la volan.

azi dimineata iar am incurcat iesirea de la un sens giratoriu si am hotarat sa ma intorc acasa, dar n-a fost nevoie, m-am intors doar pana la penultimul sens giratoriu, dupa care am nimerit toate iesirile. am mai facut o mica boroboata, dar pentru ca sunt blanda cu mine, n-o sa o spun nimanui .

toate bune si frumoase, impreuna cu cel suspendate in asteptare.