Dimineaţa asta aduce a toamnă.
Şi de câteva zile am stupida senzaţie că mă învârt într-un cerc. Trebuie să găsesc momentul să păşesc afară din el.
15 grade. Puţin...
Încă nu găsesc culoarea pentru azi. Are cineva o culoare? Eu am doar un creion.
Mi-e dor de Aplauze, pe unde o umbla?
Geamul e imediat lângă mine şi la adăpostul lui pot pândi ploaia. Şi îmi pot închipui că e un alt geam. Unul de la care se fumează.
Aş vrea o poveste spusă în şoaptă, la adăpostul pleoapelor lăsate, să protestez când se opreşte... Am cearcăne.
Am lungit cam mult dimineaţa asta.
Încă două guri de cafea.
Play.
Gânduri lăsate să zburde fără lesă.
Şi mai am doar câteva pagini, nu ştiu de ce nu reuşesc să le aştern şi să pun punct. Sau poate că ştiu...
Auzisem cândva o chestie simpatică într-un film, anume că oamenii sunt împărţiţi în două categorii: cei care ştiu foarte bine ce vor şi îşi găsesc uşor drumul şi cei care doar fug de ceea ce nu le place, aşa că drumul îi găseşte pe ei. Şi iar mă gândesc că, în mod sigur, eu fac parte din a doua categorie.
Gata. La treabă?

Nefe, au venit lastunii. Deja au copii. La mine sub streasina.

Sărutatul este un ritual aparte pentru cei care-l înţeleg. Conţine mai mult erotism decât toată Kama Sutra, decât tratatele chinezeşti despre arta dragostei trupeşti şi filmul Emmanuelle luate la un loc. Trebuie să săruţi atent. În colţul gurii. În aripa nasului. Pe orbitele ochilor şi pe ochiul închis de pleoapa gingaşă. Pe bărbia nerasă pentru a părea mai matur. În cartilajul urechii deasupra cercelului, în aşa-numitul "tragus". Pe tâmple, chiar pe vinişoara albastră. La rădăcina nasului - ceea ce e o adevărată aventură, întrucât spaţiul dintre sprâncene e acoperit cu un pufuşor imperceptibil şi trebuie atins uşor cu buzele; senzaţia: ca şi cum ai săruta o pasăre. Şi iarăşi în colţul gurii, piano, piano, pianissimo...

(From Russia with Love)

***

Totuşi, nu cred în coincidenţe.
O ciocolată caldă ar fi bună.
Şi am găsit finalul.
Tangoul nu e complicat, totul e să nu te îndepărtezi inutil.
În noaptea asta ştiu că o să dorm. În sfârşit.

***

Cla, fă-le poză.

tango

Acest topic a fost editat de nefertiti: 24 Jun 2010, 11:00 PM

Liza Dalbello - Let's Tango Tango skin to skin...

Galben ca pisatul sau camila?

Sa stii ca fac... iubesc lastunii

În aşteptarea unei zile de luni.

Fără aşteptări, de data asta.

Pentru atunci când simţi nevoia să vorbeşti în şoaptă...
Azi: mâini întinse pe geam, să le ude ploaia de de vară. Şi cafeaua pe un pervaz.
Când vrei să aparţii şi nu reuşeşti, ce faci?
Aş vrea un balansoar.

Drums.

... nothing is forbidden anymore

Voce...

Marea o poţi rezuma uneori la un foşnet simţit pe glezne. Sau la reflexele aruncate de luminile unei terase, dincolo de care doar o poţi ghici. Eşti înconjurat de oameni, încerci să participi la veselia lor gălăgioasă, dar privirea ta o caută pe ea, îi simte foşnetul calm, ritmul spart din când în când de pleoapele atinse de buzele care se opresc aproape de tâmplă, necesară asigurare că sunt acolo. Mă simţeam foarte departe. Nu de ceva anume şi nici de cineva, doar departe. O senzaţie de mare detaşare faţă de orice. Şi-a mai aprins o ţigară, a întins mâna liberă peste masă şi a luat-o uşor pe a mea, fără să se uite la mine. Privirile căutau undeva în noapte. Am stat aşa o vreme, fără să spunem nimic, învăluiţi în tăcerile noastre şi în vorbăria celorlalţi. Îi simţeam doar pulsul rapid la încheietura mâinii. Şi briza care încerca să pătrundă pe sub haine. Tensiunea se risipise, era undeva în urmă... Asta trebuie să fie fericirea, mă gândeam. Să te simţi eliberat de toate, să simţi căldura celuilalt preţ de o palmă care se uneşte cu a ta şi să nu fie nevoie să te explici. Să te mulţumeşti să SIMŢI.
În unele dimineţi, privesc marea cu acea relaxare pe care doar o anume atingere ţi-o poate da. Şi simt cum chipul meu îşi recapătă calmul pierdut atunci când scuturi inutile s-au pus între noi. O absenţă delicată, privirea care caută să simtă zâmbetul aflat pe cealaltă margine a distanţei.
Şi spunea cineva că prietenia e un sentiment-surogat. E ca un fotoliu comod în care încerci să îţi găseşti plăcerea atunci când nu există pasiune, când intensitatea se rezumă la ceva confortabil. Poate că da... Egoism îmbrăcat elegant.

(dintr-o povestire încă nescrisă)

**

Mi-am oprit dimineaţa asta într-un gând pe care nu vreau să îl aştern în cuvinte. Pentru că unele gesturi îşi pierd din frumuseţe odată ce le dai formă în cuvinte. Eleganţa şi pasiunea gestului devin vulgaritate când le rosteşti cu voce tare, oricât de mult ai încerca să pară altfel... Uneori, poveştile trebuie doar simţite. Fără cuvinte. Altfel se risipeşte plăcerea întâmplării. Aşa că în dimineaţa asta doar o să ating...

Ziua de azi stă sub semnul sâmburelui de caisă.

DivShare File - La strada - Cantec din Elada.mp3

Acest topic a fost editat de nefertiti: 4 Jul 2010, 09:26 AM

Dor de casă.

Cuvintele s-au făcut ghem azi.

Et l'amour créa la femme...

It's good to be me. Again.
Zicea un personaj oarecare, într-un film oarecare: pasiunea ne prosteşte pe toţi. Dar e singura prostie din care te poţi trezi, adaug eu.
Iar în ploile de vară poţi dansa...
Şi mi-am amanetat aproape toată vara. Dar septembrie va fi al meu.

Un interviu fain despre Argentina.

Calexico (răbdare cap-coadă)

Îi iubesc pe oamenii ăştia. Pentru ritm, pentru instrumente, pentru vocea care se topeşte din când în când printre ele... Pentru că ascultându-i poţi închide ochii şi să te vezi în maşina veche ce înaintează tăcut pe un drum prăfuit, într-un ţinut arid şi ars de soare, tânjind după ceva rece, ascuns după ochelarii de soare, prea cufundat în tine ca să vorbeşti cu cel de la volan. Şi îţi imaginezi oraşul spre care te îndrepţi, jumătate lemn, jumătate piatră, departe de civilizaţia gălăgioasă, departe de lumea dezlănţuită şi de mamuţii din sticlă... Şi inspiri adânc, priveşti în jur cu nerăbdarea în gânduri, vezi doar pustiul care aleargă pe lângă tine şi mai aprinzi o ţigară, din care tragi cu sete şi învârţi butonul de volum, să dai muzica mai tare. Doar o idee. Cât să simţi cum îţi alunecă printre simţuri. Şi drumul şerpuieşte în faţă...

(În septembrie ajung în Europa.)

Il rog pe Mihai sa inchida usa aici.

Nici uşile nu se mai închid pe aici... Noroc că e vară.

Acum ceva vreme (să tot fie deja vreo trei ani, cred... ce zboară timpul), cineva mă întreba în faţa unui pahar cu gin: Pe o scară de la 1 la 10, cum stai cu încrederea în oameni acum? Nu mai ştiu dacă am dat o cifră, dar am recunoscut că nu mă apropiam deloc de 10...

De ce mi-am amintit de asta acum? Cred că mi-e dor de passenger.

Ziua de azi am vrut-o ca pe o continuare a celei de ieri, dar am cerut prea mult. Încet, o să învăţ să nu mai cer.
Am găsit o portiţă. Şi un măr roşu.
Iar cafeaua de la prânz s-a mutat spre apus, după mersul soarelui...

ca veni vorba de ghicit in cafeaua:


Bai, facem topicul ala cu injuraturi?
Am un chef de injurat!!!

Fă-l mintunaş, că să scriu şî io cum l-o suduit Fonfăita pă Ioani când merea pă uliţă cu viadra gi apă şî i-o pus pegică ş-o vărsat apa pă iea!

Charon, mă obligi să mă cenzurez, că aş avea câteva interpretări ale "arătării" din cafeaua aia. Aşa că... o să zic doar că e un indicator de circulaţie personalizat: Spre plajă!

Eu aştept să deschideţi voi topicul ăla cu înjurături şi o să contribui cu ce îmi amintesc de prin nord. Şi din sud ştiu una a bunicăi, care îmi place cum sună: fir-ai al ucigaşu'!

Songul pentru azi

DivShare File - 18 Tom Waits - Jockey Full Of Bourbon.mp3

Cum o fi iarna aici?

Cred ca nu-i ca vara.

Nu-i ca vara, nu-i ca vara, dar cum e?

Ce te miri... pe trecute n-a fost nici viitorul ca acuma...

Ce poţi face într-o seară de vineri toridă în Bucureşti? Găseşti o terasă cu grădină şi muzică live, nişte prieteni, ceva de băut şi laşi noaptea să-şi vadă de ale ei.

Vreau poze. Stii tu ce poze...